ZINCA GOLESCU Experiența daneză: STEM și LEGO

ZINCA GOLESCU Experiența daneză: STEM și LEGO

Mesajde iuliana_roman » 12 Noi 2022, 00:48

Noile generații de tineri trebuie să beneficieze de o pregătire care să le permită adaptarea la o lume diversă lingvistic și cultural, caracterizată prin schimbări rapide și neașteptate. Formarea cadrelor didactice este un factor determinant în acest sens, iar dacă este îmbogățită cu experiențe didactice de nivel european, va permite realizarea unei dezvoltări profesionale mai ample, cu accent pe experimentarea metodelor și strategiilor didactice noi și pe lărgirea orizontului cultural.
În perioada 23-31 octombrie 2022, Colegiul Național ”Zinca Golescu” din Pitești a continuat activitățile derulate în cadrul proiectului de Acreditare Erasmus+, Acțiunea cheie KA 1 (SCH), înregistrat cu numărul de referință KA121, 2021-1-RO01-KA121-SCH-000019456, activități care au constat în participarea la un curs de formare a unui grup de patru cadre didactice titulare ale colegiului cu specialitățile informatică și fizică. Activitatea de formare de 42 de ore, pe durata a 7 zile, a avut loc la Copenhaga, Danemarca, unde grupul a participat la un curs structurat pe tema ”STEM și LEGO Education SPIKE Essential – Ghid pentru profesori”. Alegerea cursului a fost determinată de preocuparea pentru perfecționare a cadrelor didactice implicate în îndrumarea cercului de robotică din unitatea noastră.
Cursul propriu-zis a abordat diferite teme de actualitate privind educația STE(A)M -acronimul în limba engleză pentru Știință, Tehnologie, Inginerie, (Artă) și Matematică - , au fost demonstrate strategii moderne, destinate acestui tip de educație, și au fost prezentate noțiuni teoretice privind STE(A)M. Cele mai interesante însă au fost activitățile practice, cursanții având posibilitatea de a construi și programa roboți din seria LEGO Education SPIKE Essential, dar și alte tipuri de roboți, cum ar fi Photon și Makey-Makey. Bineînțeles, nu puteau lipsi activități de tip ice-breaking și de team-building, care au motivat și binedispus pe participanți.
Metodele învățate au menirea de a stimula comunicarea, cooperarea, creativitatea și spiritul critic al elevilor și de a facilita dezvoltarea competențelor acestora. Activitățile au fost dinamice, s-a lucrat pe grupe, oferind participanților posibilitatea de a testa ei înșiși eficacitatea metodelor propuse de curs. Activitățile prezentate au permis profesorilor să reflecteze asupra modului în care fiecare dintre noi îndrumă învățarea elevilor, care este cel mai potrivită strategie de aplicare la clasă, în funcție de condițiile specifice, cum poate fi adaptată o anumită metodă specialității fiecăruia și vârstei elevilor, încât să fie cât mai eficientă.
Prezentările școlilor și discuțiile purtate la nivelul grupului de profesori, cu experiențe diferite și având diferite specialități (informatică, fizică, chimie, muzică, matematică, limbi străine), în context formal și informal, au constituit adevărate schimburi de experiență profesională, concluzionându-se faptul că strategiile didactice promovate în ultimii ani la nivelul Uniunii Europene sunt orientate spre abordarea integrată, holistică, a diferitelor discipline, prin demersul de realizare de către elevi a unor proiecte. Printre avantajele acestei abordări centrate pe elev amintim: dezvoltarea armonioasă a tinerilor, intelectual, emoțional și fizic, modul în care aceștia tratează o problematică nouă, legăturile pe care le fac între cele învățate la școală și viața reală, creșterea motivației și a încrederii în forțele proprii, colaborarea.
Această experiență de formare a oferit profesorilor participanți și oportunitatea de a afla mai multe despre cultura, geografia și istoria daneză, obiceiurile și tradițiile țării gazdă, descoperind asemănările și diferențele cu țara noastră. Vizitele la muzee (Muzeul Național al Danemarcei, Muzeul din Copenhaga, Experimentarium - un muzeu al științei destinat copiilor, extrem de interactiv, Muzeul Thorvaldsens, Muzeul de artă modernă din biserica Nikolaj Kunsthal), turul orașului, parcurile, observarea vieții cotidiene în Danemarca mi-au produs o puternică impresie pozitivă.
Întâlnirea cu delegații străine de profesori din Spania, Malta, Italia, Slovacia, Croația și Polonia a oferit oportunitatea de comparare a diferitele culturi și sisteme școlare, precum și posibilitatea de a se crea legături în vederea unor viitoare colaborări strategice. Evident, cursul, materialele și discuțiile au fost în limba engleză, fiecare având ocazia de a-și exersa competențele lingvistice de comunicare într-o limbă străină de circulație mondială.
Experiența de formare într-o țară europeană este utilă și prețioasă pentru profesorii participanți, dar are și influențe pozitive asupra întregului personal didactic al școlii noastre prin deschiderea către realități diferite de contextul local, oferind oportunități de comparație sociale și culturale, dar și individuale. Personal, îmi doresc să adaptez și să aplic în activitatea curentă, la clasă, cât mai des, ceea ce am învățat în Danemarca și să colaborez cu colegii profesori pentru găsirea celor mai potrivite soluții în vederea realizării unor lecții și proiecte inter- și trans- disciplinare, cu utilizarea metodelor dinamice și interactive învățate la curs.
Imagine
iuliana_roman
 
Mesaje: 1
Membru din: 16 Feb 2006, 19:01

Re: ZINCA GOLESCU Experiența daneză: STEM și LEGO

Mesajde emil » 16 Noi 2022, 00:15

Intreb si eu... Ce a castigat scoala? Ce au castigat elevii?
Multumesc
Emil Onea
Avatar utilizator
emil
Site Admin
 
Mesaje: 2733
Membru din: 22 Oct 2003, 23:10
Localitate: Focsani


Înapoi la Proiecte didactice

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron