Pagina 1 din 1

Diseminare I Proiect multilateral Comenius RATATOUILLE

MesajScris: 14 Noi 2012, 20:17
de michaela_diccu21
In perioada 7- 12 noiembrie 2012 a avut loc in Trier Germania prima întâlnire din cadrul proiectului Multilateral Comenius, "RATATOUILLE -12 stars master chef ". Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 din Slatina derulează acest proiect cu finanţare de la Comisia Europeana, in parteneriat cu : Germania, Spania, Belgia, Luxemburg, Estonia, Turcia.
Proiectul multilateral „ RATATOUILLE - 12 stars master chef ". va ajuta aproximativ 2000 de elevi de vârsta preşcolară şi primară din 7 ţări europene să intre în contact cu identitatea europeana comună, unitatea şi diversitatea acesteia, să împărtăşească informaţii despre propria lor ţară si să afle mai multe despre cultura şi tradiţiile din alte ţări, sistemul de educaţie din şcoală/ grădiniţă,despre oraşul/ satul, ţara, mediul ambiant, despre arta, mâncarea altor copii , sa găsească asemănările şi deosebiri le dintre acestea.
Întâlnirea din Polonia a vizat în primul rând stabilirea unor puncte importante legate de maniera de comunicare dintre cei 8 parteneri pe parcursul celor 2 ani de derulare a proiectului, definitivarea perioadelor de mobilitate în fiecare dintre cele 8 ţări participante dar şi vizitarea şcolii Mertedorf- Kasel din landul Renania Palatinat, unitate şcolară parteneră în proiect. Fiecare coordonator din cele 8 ţări şi-a prezentat unitatea şcolară şi ţara din care provine, prin intermediul posterelor pregătite de către elevi şi a prezentărilor Powerpoint . Romania a fost reprezentata de doamnele Mihaela Dicu, profesor coordonator în Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 din Slatina, Adela Vărzaru şi Mihaela Stoica .
In cadrul acestei prime întâlniri ne-am familiarizat cu sistemul de învăţământ german, atât primar cât şi pre-primar, am vizitat s şcoala primară şi grădiniţa din Mertesdorf şi Kasel, 2 localităţi în care învăţau aproximativ 130 de elevi şi preşcolari. De asemenea, am asistat la lecţii si activităţi demonstrative, am avut întâlniri cu primarul satului Mertesdorf, inspectorul şcolar al landului Renania Palatinat, doamna Margret Meier si alte autorităţi locale, am participat la şedinţe de lucru împreună cu ceilalţi parteneri. Astfel am stabilit cum vor arăta mascota şi logo-ul proiectului, am evaluat activităţile desfăşurate până la momentul întâlnirii, am fixat calendarul viitoarelor întâlniri.
Următoarea întâlnire din cadrul proiectului va avea loc în România în luna martie 2013.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii. Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect , iar Agenţia Naţionala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educaţiei si Formarii Profesionale si Comisia Europeana nu sunt responsabile pentru modul in care este folosit conţinutul acestor informaţii.

Dicu Mihaela
Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 Slatina