Rezultate bacalaureat 2011

Discutii legate de invatamant, dar care nu intra la celelalte categorii

Rezultate bacalaureat 2011

Mesajde rofi3 » 04 Iul 2011, 11:54

Ieri ,3 Iulie au fost afisate rezultatele de la bacalaureat pe judete . Ratele de promovabilitate le puteti vedea aici:
http://www.didactic.ro/stiri/bac-2011-cele-mai-slabe-rezultate-din-ultimii-20-de-ani
Putem da vina pe elevi , profesori , schimbarile frecvente din invatamant ?

Cum putem rezolva situatia in viitor? Ce idei, solutii s-ar putea adopta la nivelul scolii pentru imbunatatirea rezultatelor elevilor? Dar la nivel national?
rofi3
Site Admin
 
Mesaje: 1176
Membru din: 18 Dec 2008, 20:16

Re: Rezultate bacalaureat 2011

Mesajde ianchis » 04 Iul 2011, 23:58

Parerea mea este ca ar trebui sa privim situatia pe fata si sa judecam "la rece": de vina sunt toate partile, incepand de la copii si pana la Minister, care arunca cu legi in stanga si-n dreapta fara sa vada daca aceste legi sunt functionale (cel putin deocamdata) in tara noastra. Apoi o mare parte din vina o au si profesorii pentru ca "inchid ochii" in fata multor lucruri nedrepte si murdare si nu se straduie mai mult sa schimbe ceva in sistem. Nu contenim sa ne plangem pe forumuri, acuzand in stanga si-n dreapta si refuzam cu indarjire sa vedem in noi insine acea schimbare pe care o dorim. Stimati colegi, SCHIMBAREA STA IN FIECARE DINTRE NOI ! Prin gesturi si cuvinte putine si la momentul potrivit. Nu avem nevoie de un erou care sa ne salveze sistemul si sa ne izbaveasca. Noi, fiecare dintre noi putem sa ne asumam raspunderi si sa ne opunem atunci cand nu ne convine ceva. Iar daca se gaseste cate unul care sa spuna la modul direct un adevar, SUSTINETI-L, nu fugiti, nu va ascundeti, dandu-va de partea "puterii" doar ca sa fiti in continuare bine vazuti. Intelegeti odata ca in felul asta nu faceti decat sa perpetuati acest rau care in final va lua proportii ce se vor rasfrange asupra intregii natii ! Apoi, de vina sunt si parintii care de multe ori sustin orbeste prostiile copiilor, facandu-le astfel rau chiar lor. Cati dintre noi nu am avut la clase parinti gata sa ne reclame (ori poate ca au si facut-o) doar pentru ca al lor copil a spus acasa o prostie despre noi, iar parintele a crezut fara ca macar odata sa se/ne intrebe daca este adevarat? Copiii speculeaza orice, insa parintele e dator sa analizeze, sa gandeasca. Nu sari la gatul profesorului doar pentru ca acesta ti-a spus ceva ce nu-ti convine, sau pentru ca odrasla ti-a spus mai stiu ce minciunele despre dascal. Parintii ar trebui sa inteleaga faptul ca rolul lor e permanent in viata copilului, iar noi, fara contributia si sustinerea lor, noi nu ne putem face treaba decat pe jumatate. De aceea, atata timp cat parintii nu vor face decat sa-i acuze pe dascali pentru orice esec al copilului lor, se vor minti singuri si rezultatele (esecurile) nu vor intarzia sa apara. Aici, secretul este comunicarea si bunavointa. Si nu in ultimul rand, de vina sunt si copiii care trebuie sa inteleaga: invata pentru ei, pentru viitorul lor, pentru viata lor. Nu pentru note, nu pentru statistici si nu pentru a obtine un castig imediat. Castigul nu e niciodata imediat si nu se traduce intotdeauna prin masini scumpe si lux, dar cui sa-i explici ?.........
De aceea, in viziunea mea exista multi vinovati, si aceia nu se vor absolvi de vina pana cand nu vor intelege ca trebuie sa treaca la fapte, nu sa se rezume la vorbe pe peste tot.
Si inca ceva: Dle Emil Onea, dvs m-ati poftit sa plec de pe forum acum ceva vreme, pentru ca va cam incurcam. Sunteti exemplul clar al omului "de sus" care nu vrea sa se schimbe nimic in sistem. Daca eu am spus niste adevaruri, am facut-o tocmai pentru ca am vazut incotro se indreapta sistemul de invatamant si am dorit o indreptare. Corect ar fi fost sa lasati antipatia fata de mine la o parte si sa priviti in fata adevarul. Putem schimba ceva in bine doar acceptand adevarul. Dar ati sarit si m-ati incoltit, dvs si alti colegi care probabil ca zilele acestea dezbat asiduu problema bac-ului si cauta necontenit solutii de imbunatatire.
Eu pot sa plec de pe acest forum, dar nu voi inceta sa exist, dla Onea. De aceea, a incerca sa ma indepartati pe mine nu rezolva problema sistemului in care lucram cu totii. Probabil ca ati si observat deja........
PS Nu va obositi sa-mi dati replici. Probabil ati observat ca nu prea mai intru pe acest forum, iar cand o fac, nu o fac pentru a va citi dvs comentariile acide. Iar dnei ROFI trebuie sa-i cer scuze - nu am vrut sa transform topicul deschis de dumneaei intr-un razboi personal, insa am considerat ca este un cadru propice pentru a lamuri o problema lasata "in aer" mai demult. Inca odata scuzele mele.
Avatar utilizator
ianchis
 
Mesaje: 1450
Membru din: 09 Noi 2009, 16:56

Re: Rezultate bacalaureat 2011

Mesajde emil » 05 Iul 2011, 10:55

Buna ziua,
Mi-am vazut pus numele aici si nu pre inteleg de ce?
Eu sunt autorul proiectului didactic, pe care dvs. il folositi cu succes, nu un "inchistat" cum ziceti dvs.
V-as ruga sa va varsati frustrarile fata de altii si nu fata de o persoana care va ofera cel mai deschis mediu de lucru din tara asta, evident, sprijinit integral de compania INTUITEXT, proprietarul prezent al didactic.ro
Va rog sa comentati in topic si sa va vedeti de treaba. Interveniti pe topicuri numai daca aveti ceva concret de spus, daca aveti idei interesante, nu ca sa atacati persoane.

Multumesc de intelegere!
Emil Onea
Avatar utilizator
emil
Site Admin
 
Mesaje: 2737
Membru din: 22 Oct 2003, 23:10
Localitate: Focsani

Re: Rezultate bacalaureat 2011

Mesajde rofi3 » 05 Iul 2011, 12:12

Buna ziua,

Imi pare bine ca ne-ati impartasit parerea dvs. pertinenta si realista in acelasi timp. Nu trebuie sa-mi cereti scuze pentru nimic , caci in mare parte va impartasesc gandurile , iar pe acest forum aveti libertatea sa va exprimati parerile . Sunt multi factori care au dus la aceste rezultate slabe ale elevilor . Eu am enumerat cateva , insa cred ca si societatea actuala are o mare parte de vina , deoarece prin exemplele pe care ni le ofera nu-i ajuta pe copiii nostri sa-si formeze niste principii sanatoase de viata .
Cat despre schimbare... la nivelul nostru al profesorilor ,este foarte greu sa o faci , deoarece ea trebuie facuta la nivel mai inalt , iar noi suntem prea mici si prea putini .
Speram sa va mai vedem pe aici :D
Va doresc o vacanta frumoasa!!
rofi3
Site Admin
 
Mesaje: 1176
Membru din: 18 Dec 2008, 20:16

Re: Rezultate bacalaureat 2011

Mesajde professorbujor » 05 Iul 2011, 15:29

Cautam vinovati pentru rezultatele de la bacalaureat 2011 ? Societatea ,daca putem sa-i zicem asa , in integrum , este cauzatoare de aceste rezultate .
Enumeram : clasa politica in totalitate ,care a urmarit numai propria bunastare ;profesorii universitari sau "asociati" care au infiintat tarabe academice in garsoniere , in grajdurile dezafectate ale fostelor C.A.P.-uri unde inainte locuiau , cu folos boi si vaci , iar acum , tot asa ,dar fara nici un folos pentru tara ;
saracia mostenita de la societatea multilateral dezvoltata care a provocat , dupa asazisa revolutie din '89 , o goana nebuna ,abulica ,de taur turmentat ,dupa avere concretizata in vile, masini, bijuterii,iahturi,elicoptere , parasute de toate felurile , studii in strainatate pentru odraslele ciocoilor noi si vechi, etc;
mai trebuie adaugata si massmedia cu intrega cohorta de "analisti" de toate soiurile ,cu moderatorii care modereaza doar parerile personale cu indarjire si infatuare de ai senzatia ca adevarul este numai la ei si Universul n-are nici o sansa de a-si continua existenta inafara zicerilor acestor cabotini ;mai trebuie mentionata slaba pregatire a populatiei in domeniul educatiei;daca parintii au fost "niste loaze" in scoala ,cum poti cere sa priceapa a face educatie copiilor lor? Apoi , modelele " de succes" promovate in intrega lume , nu au nici o legatura cu scoala , cu achizitiile culturale . Toata lumea fuge dupa bani si vrea sa-i faca pe cele mai simple cai : afaceri ilicite cu statul,droguri,prostitutie,modeling,manele , etc; totul trebuie facut cu efort si cunostinte teoretice minime;aceasta ar insemna sa fii om de succes astazi. Nu poate nici un profesor , oricat de pregatit stiintific,pedagogic si mai cum vreti ,sa schimbe cursul acestei lumi ! De aceea , consider ca toate discutiile si "analizele" pe marginea rezultatelor de la Bac 2011 inseamna doar o bagare in seama a celor care cred ca pt schimba ceva .Un francez de seama zicea ca secolul XXI va fi religios , sau nu va fi deloc ; eu,care sunt doar un taran cu oarece instructie ,am sa completez pe marele scriitor frantuz zicand ca ,in adevar secolul XXI este religios ,dar singura religie este cea dedicata banului . De fapt , societatea actuala se inchina Diavolului !
Ce ar fi de facut pentru a remedia actuala stare de lucruri ?
In primul rand specialistii in stiintele educatiei sa coboare de la amvon , sa circule printre cei napastuiti , sa-i intrebe despre durerile lor si sa lase deoparte ingamfarea ca daca au cetit si si-au dat neste doctorate sunt savanti si stiu de toate ,cum de exemplu ,au senzatia toti ministrii care au trecut pe la educatie.
Miclea vorbea despre o intreaga literatura care l-ar sustine in afirmatiile pe care le face ; asta arata ca e om citit si doar atat .Teoriile educatiei care se vantura astazi prin Romania ,le vanturau sovieticii prin 1930,le-au vanturat apoi occidentalii ,fara nici un rezultat , si acum le-am preluat noi .
In al doilea rand , clasa politica trebuie sa se dezmeticeasca din starea de euforie si din veselia cu care-si aduna ,ca niste guzgani,averile nemasurate si mai ales nemeritate, si sa gandeasca impreuna -putere si opozitie-ce trebuie facut pentru a urni tara in intregime din mlastina in care se scufunda;
Sa se recunoasca deschis , prin referendum national , daca educatia mai este necesara in Romania ;
Legea educatiei sa revina in parlament si in dezbaterea intregii societati;
Parintii sa fie motivati nu numai in conceperea de urmasi ci si in supravegherea si educarea lor;
Cadrele didactice sa beneficieze de stagii de perfectionare pe banii ministerului educatiei ; perfectionarile sa aiba in vedere in primul rand pregatirea in specialitate pentru ciclul la care preda si didactica aferenta acelui ciclu; nu ca in prezent unde profesorii de gimnaziu,ori liceu invata cum trebuie sa te joci la gradinita !
Daca educatia ramane prioritate nationala , atunci alocarile bugetare sa reflecte asertiunea si sa se inceteze practica actuala in care se taie de la educatie pentru a se acorda niste sporuri la fostii securisti care acum au altye denumiri dar aceleasi trasaturi de lipsa de caracter.De zis ar mai fi multe,dar sa mai lasam loc si altor ganditori.
professorbujor
 
Mesaje: 10
Membru din: 23 Ian 2006, 21:57

Re: Rezultate bacalaureat 2011

Mesajde mihiab » 07 Iul 2011, 10:20

Ce se intampla???
Azi aflu ca se poate intra in liceu chiar daca la evaluare se obtine sub nota 5 ba mai mult chiar cu o medie sub 5 :shock: .De ce se mai sustin examene??? Cine mai asteapta rezultate bune la bac. in situatia asta?
Avem doi copii mici si nu cunosteam detaliile examinrarii insa acum ,avand intre cunostiinte apropiate copii absolventi de gimnaziu ,ne-am socat efectiv. :cry:
mihiab
 
Mesaje: 6
Membru din: 27 Noi 2009, 18:47

Re: Rezultate bacalaureat 2011

Mesajde nicolina_buica » 07 Iul 2011, 16:39

Pentru imbunatatirea rezultatelor de bacalaureat as propune mai multe solutii:
1)inlaturarea spagii-parintii sa nu mai dea spaga,deoarece dau suficienti bani pe meditatiile particulare, acestea facandu-se din clasele primare, iar cei care le primesc sa fie urmariti si dati afara din invatamant.In astfel de situatie nimeni nu-si risca locul de munca.De asemenea elevii stiind ca nu mai pot copia dupa un coleg sau dupa o fituica cu subiectele rezolvate,se vor pune pe invatat si se vor prezenta bine pregatiti la examen.
2)introducerea camerelor de supraveghere in toate scolile,acestea fiind monitorizate de inspectoratele scolare.Se pot intampla minuni chiar si cu aceste camere,deoarece sunt persoane care au de facut aranjamente si ce credeti ca pot face in asemenea situatii?Cu acceptul comisiei de examen si in special al presedintelui,opresc acest sistem de supraveghere,elevii stiu mica intelegere si pot copia in pace.
3)educarea elevilor in spiritul corectitudinii,sa inteleaga ca un examen trebuie sa reflecte volumul de cunostinte de care au nevoie in continuare la facultate si in viata,nu numai niste note.Ei trebuie sa inteleaga ca examenele vietii sunt corecte si reflecta realitatea.
nicolina_buica
 
Mesaje: 6
Membru din: 21 Apr 2009, 21:23

Re: Rezultate bacalaureat 2011

Mesajde gica_ionescu » 08 Iul 2011, 00:20

Lucrez la un grup scolar. Anul trecut , am participat la inscrierea copiilor in clasa a IX-a.Cea mai mare medie a fost 6,40. Ganditi-va cum este sa lucrezi cu elevi care in majoritate abia silabisesc , nu au cunostinte elementare de matematica ... Totusi, cadrele didactice muncesc cu convingere spre a-i aduce la un nivel acceptabil si se bucura de fiecare progres al fiecaruia dintre ei.Activitatile educative au fost facute spre a le deschide mintea si sufletul. Noi stim ca ei vor sa invete o meserie. Pentru asta ii pregatim.

Ma intreb daca este normal, ca la bac, ei sa aiba subiecte cu acelasi grad de dificultate cu al elevilor de la liceele teoretice care au la admitere cei mai buni elevi din zona noastra. Si elevii nostri fac progrese dar nu se vor compara veci cu cei de la teoretic.

Mai bine s-ar da examen de admitere! Asa ar exista o minima selectie. Macar am avea admisi elevi cu note peste 5!

Nu stiu daca a fost intelept sa scriu mesajul, dar imi asum afirmatiile.
Avatar utilizator
gica_ionescu
 
Mesaje: 1154
Membru din: 18 Iul 2004, 10:29

Re: Rezultate bacalaureat 2011

Mesajde mihiab » 08 Iul 2011, 10:23

Pai daca-i vorba de meserie e suficient un atestat profesional nu-i musai bac-ul :) .Eu ma bucur ca ai scris si-ti dau dreptate, dar urmand firul logicii romanesti ai ultimilor ani nu meseria ii intersa pe majoritatea ............au intrat doar aici in ordinea mediilor si trebuie facut liceul si trebuie luat bac-ul pentru a ajunge student la particular :(.
mihiab
 
Mesaje: 6
Membru din: 27 Noi 2009, 18:47


Înapoi la Cafenea

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori