www.didactic.ro

[real]

articol gasit:

PROBLEME DE NOMENCLATURA IN LIMBA ROMANA
Mircea Iovu
Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti

Introducere
Primul sistem formal de nomeclatura Methode de Nomenclature chimique a fost avansat in Franta in anul 1787. In acesta este prevazuta inlocuirea unor denumiri comune ca “aer inflamabil” cu hidrogen sau “aer vital” cu oxigen. Totodata au fost denumiti unii compusi importanti ca acizii sulfuric,
fosforic si carbonic si s-au conturat denumirile sarurilor lor. Acest ghid se ocupa mai ales de compusii anorganici si nu reflecta, pana in 1830, prin denumirile date, compozitia compusilor organici.
In anul 1889, a fost constituita la Congresul International de Chimie de la Paris, Comisia pentru Nomenclatura, al carui vicepresedinte a fost ales profesorul roman Constantin Istrati care ramane apoi membru al Comisiei Permanente pentru Nomenclatura. Aceasta comisie a intocmit raportul care a fost prezentat la Geneva in anul 1892 la Congresul pentru Reforma Nomenclaturii Chimice (*1). La acest congres au fost adoptate 60 de reguli de nomenclatura care constituie ceea ce numim Nomenclatura de la Geneva.
Constantin Istrati face o serie de propuneri ca precizarea termenilor de amina, imina si amida, indicarea pozitiei substituientilor prin cifre etc. care au fost acceptate. A doua Conferinta Internationala s-a tinut in anul 1911, dar inceperea Primului razboi Mondial a impiedicat orice revizuire a nomenclaturii de la Geneva.
In anul 1913, Constantin Istrati publica in limba romana Studiul Relativ la o Nomenclatura Generala in Chimia Organica care ramane cea mai vasta lucrare (1200 pagini) ce s-a scris vreodata despre nomenclatura in chimia organica (*3).
Dupa razboi, in anul 1921, Uniunea Internationala de Chimie Pura si Aplicata, IUPAC (prescurtare dupa denumirea in limba engleza, International Union of Pure and Applied Chemistry), a alcatuit comisia internationala de reforma a nomenclaturii chimice organice care in anul 1928 ridica problema revizuirii si extinderii Nomenclaturii de la Geneva. In anul 1930, comisia prezinta la Conferinta de la Liège raportul cunoscut care a fost completat cu mici rapoarte la Conferintele de la Lucerna (1936)
si Roma (1938).
Adaptarea la spiritul limbii romane a Nomenclaturii de la Liège cu completarile ulterioare a fost facuta de profesorul Nenitescu intr-un articol (*4) dar mai ales in tratatele sale de chimie organica si chimie generala (*5,6).
Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, din 1947, IUPAC si-a reluat activitatea, iar comisia de nomenclatura a chimiei organice a editat rapoarte intre anii 1947-1955 care au dus la publicarea in limbile engleza si franceza a Regulilor IUPAC 1957, adaptate la limba romana de Nenitescu, Cantuniari si Dinulescu (*7).
In anul 1971 sunt publicate in limba engleza, Reguli IUPAC de nomenclatura organica, sectiunile A, B si C (cartea albastra), care au fost ulterior completate cu sectiunile D, E, F si H. Toate au fost adaptate la limba romana intr-o noua lucrare a Academiei Romane (*8).
Nomenclatura IUPAC nu este insa singurul sistem de nomenclatura folosit astazi. Chemical Abstracts Service care recenzeaza toate articolele din revistele de chimie si publica scurte rezumate ale acestora, a folosit multi ani o nomenclatura similara cu nomenclatura IUPAC. Explozia de informatii din ultimile decenii a obligat Chemical Abstracts sa modifice nomenclatura alegand o singura alternativa, fata de nomenclatura IUPAC care permite mai multe alternative. Din nefericire, alternativa din Chemical Abstracts poate fi diferita de cea a IUPAC. O singura denumire pentru un compus usureaza documentarea la calculator. In general este usor sa se faca conexiunea mentala intre structura chimica si denumirile dupa IUPAC sau Chemical Abstracts.
De asemenea, pentru medicamente se foloseste denumirea generica care nu deriva direct din nomenclatura sistematica. Numele generice au fost cerute (pentru o taxa) de catre US Adapted Names Council, o organizatie privata fondata de American Medical Association, the American Pharmaceutical Association si US Pharmacopeial Convention. In afara de aceasta, producatorii de medicamente denumesc acelasi medicament prin propriul nume, care este diferit de numele generic.
In textele de chimie organica, regulile de nomenclatura oficiale (*8) sunt in general respectate. Exista insa unii termeni care se folosesc fara a tine seama de evolutia lor, altii care nu concorda cu cei folositi international sau nu se folosesc consecvent, omogen etc. Scrierea acestui articol a fost determinata de citirea Curriculum-ului Scolar pentru chimie elaborat de Consiliul National pentru Curriculum, de citire a unor manuscrise de manuale de chimie organica, alternative si a unor cursuri universitare.
Este necesar ca notiunile fixate de catre tineri sa fie corecte pentru ca cu inaintarea in varsta este foarte dificil sa se mai produca schimbari.
Denumirile chimice care ridica probleme vor fi abordate in ordine alfabetica pentru o mai usoara urmarire ulterioara a lor.

Analiza elementala nu analiza elementara
Frecvent, gresit, folosim inca sintagma analiza elementara pentru identificarea sau determinarea cantitativa a elementelor dintr-o proba. Ea a fost luata din limba franceza, analyse elementaire si nu din limba engleza elemental analysis in care exista si cuvantul elementary. Adjectivul elementar are mai multe sensuri ca redus, foarte simplu, esential, in timp ce elemental se refera fara dubii la elemente. De aceea cred ca trebuie si se poate sa renuntam la sintagma analiza elementara si sa folosim numai sintagma analiza elementala cum de altfel este folosita intr-o lucrare relativ recenta (*9).

Chiralitate nu izomerie optica
Folosind cunostintele dobandite in trecut sau carti mai vechi, unii autori de manuale si chiar cursuri universitare incearca sa introduca un capitol intitulat izomerie optica. Astazi putem vorbi in cadrul stereoizomeriei de chiralitate, intelegand prin aceasta existenta unor obiecte care nu sunt superpozabile pe imaginea lor in oglinda, in cazul chimiei organice, molecule care nu sunt superpozabile pe imaginea lor in oglinda. Speciile stereoizomere care se afla ca obiectul fata de imaginea sa nesuperpozabila in oglinda, sunt numite enantiomeri. Activitatea optica este numai una dintre proprietatile enantiomerilor (rotirea planului luminii polarizate). Activitatea biologica a enantiomerilor este diferita si multe medicamente au ca substanta activa un anumit enantiomer. Ca un compus sa fie optic activ trebuie sa fie chiral si unul din enantiomeri sa se gaseasca in exces.

Compusi nu substante
In limba romana este folosit frecvent termenul de substanta in locul celui de compus si foarte des se folosesc in acelasi text ambii termeni. Substanta a fost luat cu multa vreme in urma din limba franceza substance, in care este folosit tot mai rar si inlocuit de compose. In limba engleza nu exista un corespondent pentru substanta ci numai pentru compus, compound. Substanta are multe alte sensuri in limba romana. De aceea, este de evitat folosirea termenului substanta in locul termenului compus, cum de altfel este folosit in nomenclatura chimiei organice(*8).

Compusi halogenati nu derivati halogenati
Derivand teoretic si obtinandu-se practic prin substitutie de halogen in moleculele hidrocarburilor, au fost denumiti inca din secolul al XIX-lea derivati halogenati. Ei trebuie denumiti compusi halogenati asa cum spunem compusi hidroxilici, compusi carbonilici si nu derivati hidroxilici si derivati carbonilici. Profesorul Nenitescu in tratatul sau de Chimie Organica si numeste combinatii halogenate nu derivati halogenati. Dupa IUPAC compusii halogenati sunt numiti alchil si alchenilhalogenuri, arilhalogenuri (sau halogenuri de alchil, alchenil si respectiv de aril). De exemplu, conform nomenclaturii radicofunctionale, spunem fluorura de metil, clorura de ciclohexenil etc. In limba engleza sunt numiti alkylhalides (haloalcanes) si alkenylhalides respectiv arylhalides. In manualele scolare si universitare, in limba franceza se mai intalneste denumirea de derives halogenes dar in articolele stiintifice si cartile traduse din limba engleza se foloseste halogenoalcanes.

Dehidratare nu deshidratare
In textele de chimie in limba romana se intalneste termenul deshidratare (pentru eliminare de apa), dehidrogenare (pentru eliminare de hidrogen) si dehidrohalogenare (pentru eliminare de acid halogenat). Este anormal sa folosim prefixul des pentru eliminare de apa si de pentru eliminare de hidrogen sau acid halogenat. De altfel in limba engleza se scrie dehydration, dehydrogenation si dehydrohalogenation. Termenul deshidratare a fost luat din limba franceza, deshydratation, in care s se pronunta z; dar in limba franceza se spune si deshydrogenation si deshydrohalogenation.

Deoxi nu desoxi sau dezoxi
Nomenclatura Chimiei Organice (*8) recomanda pentru inlocuirea unei grupe hidroxil cu un atom de hidrogen folosirea prefixului deoxi in loc de dehidroxi. Cu toate acestea in lucrarile de chimie si biochimie intalnim prefixul desoxi sau chiar dezoxi. Prefixul desoxi este luat din limba franceza in care se spune desoxyribose, acid desoxyribonucleique, desoxygenation etc. Biochimistii au preluat termenii cum se pronunta si il scriu cum se pronunta in limba franceza, dezoxiriboza, dezoxicitidina, acizi dezoxiribonucleici, acid dezoxicolic etc.(*12) Propunerile pentru denumirile in limba romana (*8) trebuie respectate. Ele sunt si in concordanta cu cel din limba engleza deoxyribose, deoxyribonucleic acid, deoxy sugars etc., limba in care se scrie cel mai mult in domeniul chimiei, iar folosirea prefixului deoxi nu este in contradictie cu spiritul limbii romane si este adoptat si de Enciclopedia de Chimie.

Glicerol nu glicerina
Existenta a una sau mai multe grupe hidroxil pe o molecula se indica folosind sufixul ol si nu in (a) folosit pentru hidrocarburi acetilenice. Desi in nomenclatura chimiei organice (*8) se recomanda ca denumire nesistematica glicerol pentru 1,2,3-propantriol si nu glicerina despre care se spune ca este abandonata, totusi denumirea de glicerina este inca folosita in literatura romana. In limba engleza se foloseste numai glycerol. In Le Petit Larousse editat in anul 1980 se spune “glycerine ou glycerol” ca fiind sinonime dar in editia din anul 1998 se precizeaza ca glycerol este un trialcool rezultat prin hidroliza gliceridelor, iar glycerine este un produs pe baza de glycerol obtinut industrial.

Grupa nu grupare
Cu toate ca in tratatul de Chimie Organica al profesorului Nenitescu este folosit termenul de grupa (functionala, caracteristica etc.), ca si in cartile care i-au urmat (*10,14) si ulterior in Nomenclatura Chimiei Organice (*8) si nu cel de grupare, totusi indeosebi in licee, este folosit termenul grupare cu care elevii se obisnuiesc si nu mai renunta chiar daca in facultati este folosit termenul de grupa. Termenul grupare este folosit si in lucrari foarte cunoscute (*13,15) dar si in cursuri universitare editate pe plan local. Grupa corespunde termenului din limba engleza group, ca si celui din limba franceza groupe care inlocuieste forma mai veche groupement folosita in publicatiile de chimie. Folosirea termenului de grupa in locul celui de grupare (care are si alte semnificatii) corespunde si tendintei generale de simplificare a limbii.

Halogenuri de acil nu halogenuri acide
Foarte adesea halogenurile acizilor carboxilici sunt denumite “halogenuri acide” (ex. Clorura acida *10). Ele nu sunt acide. Numai prin hidroliza lor rezulta acizii corespunzatori. In Nomenclatura Chimica Organica a Academiei (*8) sunt numite halogenuri de acil ca si in literatura de limba engleza (acyl halides) sau franceza (halogenures d’acyle); de exemplu, bromura de acetil, clorura de benzoil. In cazul anhidridelor acizilor carboxilici, denumirea anhidride de acizi8, data probabil pentru simetrie cu halogenuri de acil, nu este corespunzatoare. Ele pot fi denumite explicit anhidridele acizilor carboxilici sau anhidridele acizilor, ca in limba engleza carboxylic acid anhydrides sau carboxylic anhidrides ori in limba franceza, anhydrides d’acides sau anhydrides carboxyliques.

Izomerizarea izocianatului de amoniu nu sinteza ureei
Cand ne referim la primul compus organic obtinut dintr-un compus anorganic de catre Wohler in anul 1928, mentionam “sinteza” ureei. De fapt nu este o reactie de sinteza. Obtinerea ureei din dioxid de carbon si amoniac (aplicata industrial) este o reactie de sinteza. Descoperirea reactiei de transformare a cianatului de amoniu, de catre chimistul german Friedrich Wohler care lucase un an si sub indrumarea lui Berzelius, pe langa efectul avut asupra teoriei fortei vitale a dus si la crearea termenului de izomerie de catre Berzelius, pentru compusi cu aceeasi formula moleculara ca cianatul de amoniu si urea. Folosirea termenului de sinteza pentru reactia Wohler poate fi explicata de versiunea dupa care Wohler a obtinut initial ureea din cianat de plumb si amoniac.

Naftalen nu naftalina
In limba romana hidrocarburile aromatice sunt de genul masculin, benzen, toluen, xilen, mesitilen, antracen, fenantren,piren, cu exceptia naftalenului pentru care se admite si femininul naftalina (*8), folosit nu numai in industrie si comert dar chiar si in tratate (*5,9), manuale universitare (*10,11,14), cursuri si articole stiintifice. Nu exista argumente pentru folosirea femininului naftalina, cu atat mai mult cu cat cei care folosesc femininul denumesc derivatii ca provenind de la denumirea masculina spunand de exemplu acid naftalensulfonic si nu naftalinsulfonic. Intr-o singura carte sunt folosite ambele denumiri (*16). Cred ca este normal sa folosim masculinul naftalen care corespunde si termenului englez naphthalen (fara gen) sau celui francez naphtalene (masculin). In Le Petit Larousse se foloseste termenul naphtalene iar naphtaline pentru produsul comercial impur. In limba germana se mai foloseste inca naphtalin (*17).

Serie omologa nu serie omoloaga
In cartile mai vechi (*5,11) era folosita sintagma serie omoloaga. Ea a fost pastrata si in unele carti mai noi (*9). Cum insa Institului de Lingvistica al Academiei Romane a precizat in anul 1960 ca forma la feminin singular este omologa iar la plural omologe, este normal sa folosim aceste forme verbal si in scris.

Spectrometrie nu spectroscopie
Termenii spectrometrie, spectroscopie, spectrofotometrie, spectrografie ca si derivatii lor sunt inca folositi in limba romana in carti si articole stiintifice in paralel. Exista lucari in limba romana in care pentru domeniul spectrelor de masa se foloseste termenul spectrometrie iar pentru domeniul spectrelor moleculare (in UV-Vis si IR) spectroscopie (*10,16,17), dar si multe carti in limba engleza. In alte carti in limba romana, mai putine, este folosit numai termenul spectrometrie (*9,14,19,20). In Micul Larousse aparut in anul 1980 termenul spectrometrie nu exista. Sunt definiti numai termenii spectrograf si spectroscopie. In Micul Larousse din anul 1998 este definita si spectrometria ca fiind “studiul spectrelor cu ajutorul spectrometrelor”. Folosirea in paralel a termenilor vechi si noi cred ca se datoreste si producatorilor de aparate care nu renunta la termenii vechi desi exista un standard international, ISO 6286 din anul 1982, care se refera numai la vocabular si aparatura, care a fost aprobat in anul 1980 si de Romania si a fost difuzat in limbile franceza si engleza:
Spectrometrie d’absorbtion moleculaire – Vocabulaire – Generalites – Appareillage
Molecular absorbtion spectrometry – Vocabulary – General – Apparatus

Bibliografie
1.C.I.Istrati – Buletinul Societatii de Stiinte Fizice (Fizica, Chimia si Mineralogia) din Bucuresci, 1, 146-156
(1892)
2.C.I.Istrati – Etude sur la Nomenclature de la Chimie Organique. Additions, Complements et Nouvelles
Propositions, I, Les hydrocarbures. Les derives halogenes des hydrocarbures, Bucharest, 1986; Buletinul
Societatii de Stiinte Fizice (Fizica, Chimia si Mineralogia) din Bucuresci, 5,141-231 (1896)
3.C.I.Istrati – Studiu relativ la o nomenclatura generala in chimia organica bazat si pe o clasificare
rationala a acestei parti din chimie., Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1913
4.C.D.Nenitescu – Rev.Chim., Bucuresti, 2, 11, 1951
5.C.D.Nenitescu – Chimie Organica, Editia a VII-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1973
6.C.D.Nenitescu – Chimie Generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979
7.C.D.Nenitescu, I.P.Cantuniari, I.G.Dinulescu – Nomenclatura Chimiei Organice, Editura Academiei,
Bucuresti, 1960
8.Academia Romana – Nomenclatura Chimiei Organice, Sub ingrijirea si adaptarea D.Purdela, Editura
Academiei, Bucuresti, 1986
9.M.D.Banciu, I.Saramet – Hidrocarburi, Editura Tehnoplast Company, Bcuresti, 1997
10.M.Avram – Chimie Organica, Editura Academiei, Bucuresti, 1983
11.J.B.Hendricson, J.Cram, G.S.Hammond – Chimie Organica, Editura Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1976
12.V.Dinu, E.Trutia, E.Popa-Cristea, A.Popescu – Biochimie Medicala, Editura Medicala, Bucuresti,1998
13.Enciclopedia de Chimie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, vol. 4, Bucuresti, 1987
14.M.Iovu – Chimie Organica, in trei editii (1978, 1982, 1993), Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti
15.C.Albu, M.Brezeanu – Mica Enciclopedie de Chimie, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1974
16.R.Bacaloglu, C.Csunderlik, L.Cotoarca, H.H.Glatt – Structura si Proprietatile Compusilor Organici,
Editura Tehnica, Bucuresti, 1985
17.S.Mager – Analiza Structurala Organica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1979
19.A.T.Balaban, M.Banciu, I.I.Pogany – Aplicatii ale Metodelor Fizice in Chimia Organica, Editura
Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1983
20.M.Iovu – Chimie Organica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999
21.N.Rasanu – Chimie Organica, Editura Ex Ponto, Constanta,1999
22.Bayer-Walter, Lerhbuch der Organischen Chemie, S.Hirzel Verlag, Stuttgart-Leipzeig, 1998

-sfarsit-