Mobilitate Erasmus+ Nr. 2022-1-RO01-KA121-SCH-000067983

Sectiune dedicata evenimentelor scolare, stiri de interes pentru educatori

Mobilitate Erasmus+ Nr. 2022-1-RO01-KA121-SCH-000067983

Mesajde miaiordache » 16 Aug 2023, 20:28

In perioada 23.07.2023- 29.07.2023 șapte cadre didactice din județul Dolj au participat la cursurile “Art for inclusion” si ” Quality EU Project Management –Erasmus+” in cadrul proiectului Erasmus+ Nr. 2022-1-RO01-KA121-SCH-000067983, care s-a desfasurat in Strasburg, Franța. Profesorii participanți fac parte din școlile membre ale consorțiului de acreditare Erasmus+ coordonat de CJRAE Dolj si din CJRAE. Obiectivele generale ale acestei mobilități sunt : creșterea numarului de profesori din consorțiu, cu precadere din mediul rural, care utilizează metode inovative prin artă, pentru creșterea incluziunii copiilor și elevilor dezavantajați, preum și creșterea numărului de profesori , care utilizează metode și instrumente de lucru in inițierea și implementarea de proiecte in cadrul programului Erasmus.
Participanții sunt profesori (care lucrează în grădinițe, școli primare, școli secundare etc.) sau formatori adulți activi în organizația de trimitere interesați de metode de coaching care pot fi utilizate în educație, cu sau fără experiență anterioară, dispuși să se dezvolte profesional nu numai prin curs, ci implicându-se în activități pregătitoare și de urmărire. Ei trebuie să fie interesați de alte culturi și de dezvoltarea dimensiunii europene a instituției.
La cursuri au mai participat cadre didactice din Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița și Constanța. Atmosfera cursurilor a fost una specială, bazată pe colaborare, inter/multiculturalitate, diversitate, creativitate, care îți dezvolta noi competențe profesionale și personale. Printre activitățile desfășurate la cele doua cursuri putem menționa tehnici utile in dezvoltarea competențelor privind planificarea, gestionarea și evaluarea proiectelor europene pentru a îmbunătăți calitatea acestora în conformitate cu reglementările UE, promovarea utilizarii liniilor directoare ale ciclului de management de proiect și a abordării cadrului logic, schimbul de bune practici și transferul de cunoștințe practice privind managementul proiectelor între diferite zone culturale (cel puțin 3 țări), precum și dezvoltarea de instrumente (liste de verificare a proiectelor, chestionare privind nevoile, tehnici de diseminare etc.). In ceea ce privește elementele de educație non-formală însușite, putem enumera jocuri pentru îmbunătățirea comunicării, stereotipuri și prejudecăți în clasă/societate, aisbergul culturii, povestirea, pictura mandala, gândește în afara cutiei, excursia culturală în Alsacia- explorarea peisajului – ca resursă educațională în aer liber, jurnalul în aer liber și mersul legat la ochi, planificarea activităților de diseminare si valorificare.
La finalul mobilității, profesorii au primit certificate Europass Mobility și certificate de participare.
Strasbourg este un oraș fermecător, cu o istorie impresionantă pe care am descoperit-o pe parcursul celor 7 zile de curs.
În calitate de beneficiari ai programului ERASMUS+, recomandăm participarea la astfel de cursuri pentru oportunitățile pe care le oferă atât participanților cât și instituțiilor comunităților pe care le reprezentăm. Participarea la cursuri ERASMUS+ reprezintă o experiență multi-culturală si profesională cu adevărat valoroasă care contribuie la dezvoltarea socio-profesională a tuturor participanților.
Prof. Iordache Mioara
Prof. Ciobanu Daniela
miaiordache
 
Mesaje: 1
Membru din: 23 Sep 2014, 15:19

Înapoi la Stiri si evenimente

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori