de patricia_antonia » 28 Sep 2020, 15:02
[b]Articolul 71 din noul ROFUIP 5.447 din 31 august 2020
(1) La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ funcţionează comisii:
1. cu caracter permanent;
2. cu caracter temporar;
3. cu caracter ocazional.
(2) Comisiile cu caracter permanent sunt:
a)comisia pentru curriculum;
b)comisia de evaluare şi asigurare a calităţii;
c)comisia de securitate şi sănătate în muncă şi pentru situaţii de urgenţă;
d)comisia pentru controlul managerial intern;
e)comisia pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în
mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii.
(3) Comisiile cu caracter permanent îşi desfăşoară activitatea pe tot parcursul anului şcolar,
comisiile cu caracter temporar îşi desfăşoară activitatea doar în anumite perioade ale anului şcolar,
iar comisiile cu caracter ocazional sunt înfiinţate ori de câte ori se impune constituirea unei astfel
de comisii, pentru rezolvarea unor probleme specifice apărute la nivelul unităţii de învăţământ.
(4) Comisiile cu caracter temporar şi ocazional vor fi stabilite de fiecare unitate de învăţământ,
prin regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ.
Articolul 72
(1) Comisiile de la nivelul unităţii de învăţământ îşi desfăşoară activitatea pe baza deciziei de
constituire emise de directorul unităţii de învăţământ. În cadrul comisiilor prevăzute la art. 71 alin.
(2) lit. b) şi e) sunt cuprinşi şi reprezentanţi ai elevilor şi ai părinţilor sau ai reprezentanţilor legali,
nominalizaţi de consiliul şcolar al elevilor, respectiv consiliul reprezentativ al părinţilor şi asociaţia
de părinţi, acolo unde există.
(2) Activitatea comisiilor din unitatea de învăţământ şi documentele elaborate de membrii
comisiei sunt reglementate prin acte normative sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare
a unităţii de învăţământ.
(3) Fiecare unitate de învăţământ îşi elaborează proceduri privind funcţionarea comisiilor în
funcţie de nevoile proprii.