Erasmus+ si sansa de a invata ALTFEL

Erasmus+ si sansa de a invata ALTFEL

Mesajde ssd_1 » 18 Noi 2018, 18:16

Am retrăit aceste zile o nouă experiență de învățare, într-un cadru nonformal, sub umbrela Erasmus+. Ca de obicei, acest program promovează contexte noi de învățare, care merită a fi împărtășite și altora. Parafrazând citatul ,,omul cât trăiește, învață” am putea spune ,,omul cât călătorește, învață”.
Așadar, o nouă etapă din lungul șir al învățării pe tot parcursul vieții, alături de tineri entuziaști, creativi, dornici de explorare, sosiți la Londra din 9 țări europene: Cipru, Italia, Spania, Bulgaria, Slovacia, Marea Britanie, Grecia, România și Turcia. Titlul proiectului a fost ,,Good bye job, hello career!” și s-a desfășurat pe perioada a 8 zile la inceputul lunii noiembrie a acestui an. Facilitatorii experimentați ai ONG One Terrene International Cipru au organizat activități antrenante, amuzante, care au avut ca scop principal dezvoltarea de competențe și aptitudini în vederea realizării unei cariere de succes. Subiectele abordate au fost în corelație cu diferența dintre un job si o carieră de succes, simularea unei cariere de succes. Abilitățile și competențele dobândite pe parcursul formării au fost: îmbunătățirea competențelor de comunicare în limba engleză sau în alte limbi vorbite de participanți, dezvoltarea competențelor digitale în timpul realizării revistelor si a filmulețelor pe teme legate de carieră, abilitatea de a lucra în echipă, dezvoltarea spiritului competitiv, a creativității, toleranței și creșterea gradului de responsabilizare vis-a-vis de persoana proprie. Activitățile au fost presărate cu energizere care au creeat o stare de buna dispoziție și de coeziune a întregului grup.
Cum altfel poti afla cat mai multe despre alte culturi intr-un timp relativ scurt decât interactionând, lucrând în echipă, conversând în scurtele momente de răgaz în fața unei cești de cafea sau ceai englezesc sau, de ce nu, chiar turcesc? Serile culturale organizate ne-au dus cu gândul prin cele mai frumoase colțuri ale țărilor participante, ne-au dezvăluit din bogatele si diversele tradiții și culturi, ne-au arătat că suntem unici fiecare națiune în parte, dar și faptul că avem atâtea în comun. Fiecare țară participantă a oferit celor prezenți delicii culinare tradiționale, mostre din portul popular, sau dansuri tradiționale.
Din punct de vedere strict personal, experiența mea ca team lider al grupului de români trimiși de ONG Yellow Shirts România a fost una pozitivă. M-a impresionat creativitatea tinerilor, imaginația si inițiativa lor, bunul simț și deschiderea spre cunoaștere. Am învățat multe tehnici de învățare nonformală folosite de facilitatori pe care le voi introduce în activitatea mea la clasă. O astfel de experiență într-un youth exchange deschide noi orizonturi și contribuie la dezvoltarea personală a celor prezenți. Aștept cu nerăbdare alte experiențe minunate marca Erasmus +.
ssd_1
 
Mesaje: 2
Membru din: 07 Iun 2007, 14:57

Înapoi la Alternative educationale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori