de ela67 » 04 Aug 2011, 00:49
Legenda (preluată din Principii de docimologie, V. Pavelcu, 1967)
În vremea veche era trăitor prin aceste locuri un om necăjit. Necazul omului era că îi mergea din rău în mai rău. Asta cu atât mai mult cu cât avea tot atâtea pământuri câte vecinul dinspre răsărit, tot atâtea vite câte vecinul dinspre apus, tot atâţia slujitori câţi vecinul dinspre miazănoapte şi nu era nici mai prost, nici mai deştept decât vecinul dinspre miazăzi.
Disperat, omul se hotărăşte să-l caute pe înţeleptul locului şi să-i ceară sfatul. Înţeleptul ascultă păsul omului şi îl trimite să taie un băţ din tufişul apropiat. Mirat, omul se execută.
Înţeleptul ia băţul, îl cumpăneşte gînditor în mâini şi apoi îl întinde necăjitului, zicându-i:
– Ţine, omule! Acest băţ te va scăpa de necazuri.
Omul era atât de uimit încât rămase fără grai. Însă înţeleptul îi explică.
– Rotind băţul în jurul terenului pe care l-ai arat vei afla măsura exactă a terenului care ţi-a mai rămas de arat pentru zilele următoare; înfigând băţul în pămant si trasând un cadran vei putea avea măsura timpului şi vei şti când e vremea de adapat vitele, de muncă, de odihnă…, adăugând la capetele băţului câte un taler şi ţinându-l în echilibru vei afla, la piaţă, măsura corectă a produselor pe care le vei vinde sau le vei cumpăra.
Şi înţeleptul încheie zicând cu convingere:
– Vezi tu, omule, măsura guvernează lumea.