step by step

step by step

Mesajde oana25 » 03 Sep 2009, 14:33

Buna ziua tuturor! Va rog, are cumva cineva care lucreaza in alternativa Step by Step mesajele de "bun venit familiilor noastre" - acelea care se afiseaza in fiecare centru de activitate? Va multumesc anticipat!
oana25
 
Mesaje: 25
Membru din: 25 Mar 2006, 17:22

Re: step by step

Mesajde omega » 07 Sep 2009, 20:59

/am inspirat din cartile pt step si am conceput cam asa ceva:
DRAGI PARINTI,

 Încercaţi să participaţi la activităţi de grup. Luaţi loc alături de copii.
 Încurajaţi copiii să se îmbrace şi să se dezbrace singuri; ajutaţi-i numai dacă e nevoie!
 Nu interpretaţi lucrările de artă, jucăriile din materiale de construcţii făcute de copii dându-le un titlu. Întrebaţi copiii cum vor să-şi numească lucrările. Apoi rugaţi-i să vă explice ce reprezintă fiecare lucrare.
 Puneţi întrebări educatoarei de câte ori simţiţi nevoia.
 Purtaţi haine confortabile, lejere, ca să puteţi să vă aşezaţi pe podea alături de copii sau să vă jucaţi cu ei în curte.
 Nu discutaţi comportamentul copilului cu alţi adulţi, cu părinţii lui sau cu alţi membri ai familiei acestuia. Dacă aveţi nelămuriri, comentarii de făcut sau întrebări de pus, adresaţi-vă educatoarei sau directoarei grădiniţei.
 Împărtăşiţi ideile şi sugestiile dv. educatoarei pentru ca aceasta să le poată aplica în sala de grupă.
 Dacă aveţi vreo îndemânare sau vreun talent deosebit, comunicaţi acest lucru educatoarei.
 Înainte să începeţi să lucraţi în grupă, învăţaţi regulile de disciplină interioară. Întrebaţi educatoarea ce e de făcut dacă încep unii copii să se bată.
 Nu comentaţi comportamentul copilului de faţă cu acesta.
 Lăsaţi copilul să încerce să facă totul singur înainte să vă oferiţi ajutorul.

BUCATARIA

Aţi observat acasă că ne place grozav la bucătărie. Aici învăţăm să ajutăm la prepararea piureului de cartofi, întinsul gemului pe pâine, modelarea aluatului, aflăm că anumite alimente ajută la creştere şi dezvoltare, pe când altele pot cauza probleme de sănătate. Aici ne formăm deprinderi şi obişnuinţe de care ne vom folosi toată viaţa, învăţăm despre origine hranei şi modul ei de preparare.
Aici aflăm că toate mâncărurile, ca să fie gustoase, au o reţetă pe care trebuie s-o respectăm. Vedem că reţetele sunt scrise şi pentru a le descifra trebuie să le citim, începem să urmărim scrisul de la stânga la dreapta, să traducem simbolurile în acţiuni. Povestind despre cele ce am gătit ne dezvoltăm limbajul, ne îmbogăţim vocabularul folosind cuvinte ca: cerne, frământă, stoarcem lămâia, dizolvăm gelatina, topim untul etc.
Aici învăţăm despre cantităţi şi unităţi de măsură, venim în contact cu reprezentarea numărului, ne familiarizăm cu aprecierea timpului.Aici observăm tot felul de procese fizice şi chimice: pâinea creşte datorită drojdiei de bere, prin încălzire sosul se subţiază şi ciocolata se topeşte, apa prin fierbere se evaporă, la congelator îngheaţă etc.
Operaţiile cum ar fi frământatul şi folosirea mixerului cer putere în mâini, umeri şi spate, iar adăugarea unei linguriţe de sare sau zahăr presupune îndemânare şi coordonarea mişcărilor cu privirea.
Apoi ne simţim extraordinar de bine când mâncăm şi-i servim pe ceilalţi colegi cu bucatele gătite de noi înşine!

A R T A


Activităţile artistice ne aduc bucurie, emoţii şi satisfacţii, dar mai ales aici ne dezvoltăm creativitatea, curiozitatea, imaginaţia şi spiritul de iniţiativă.
Acest centru ne oferă ocazii de comunicare, de exprimare fără cuvinte, ne asigură o cale de expresie a sentimentelor, de eliminare a tensiunilor emoţionale, ne dă un sentiment de forţă, de putere.
Aici ne dezvoltăm controlul activităţii motrice fine, stimularea simţului pipăitului, a discernerii vizuale, ne încurajează mişcările trupului, ne oferă experienţe practice pentru coordonarea ochi-mână.
Aici suntem încurajaţi să luăm decizii şi să rezolvăm probleme, să fim independenţi, să facem singuri planuri, să lucrăm împreună cu alţi copii, să ne aşteptăm rândul. De asemenea ne ajută să ne asumăm responsabilităţi pentru grija faţă de materiale, ne stimulăm respectul faşă de ideile celorlalţi.
Lucrând cu forme şi culori învăţăm despre cauză şi efect, ne dezvoltăm vocabularul, recunoaştem numele propriu când ni se semnează lucrarea, se măreşte puterea de concentrare a atenţiei, începem să planificăm.
Aici ne dezvoltăm creativitatea prin stimularea gândirii divergente şi găsirea de soluţii şi variante, ne dezvoltăm simţul de apreciere a moştenirii culturale şi artistice.

ALFABETIZARE

Suntem curioşi, spontani, concreţi în gândire şi foarte nerăbdători să avem acces cognitiv la lumea fascinantă care ne înconjoară. Ca să putem vorbi v-am ascultat vorbind, am fost încurajaţi să articulăm corect şi corectaţi până ne-am format deprinderea de a vorbi, de a comunica. Dar pentru a fi la fel cu cei mari avem nevoie să descifrăm literele, să le recunoaştem, poate chiar să citim ori să scriem primele cuvinte…
Aici găsim instrumente şi hârtie pentru a le utiliza zilnic într-o manieră liber aleasă de a face tot felul de semne, linii, forme precum şi rafturile cu tot felul de cărţi cu ilustraţii, cele cu poveşti, cu poezii, reviste şi chiar litere din carton sau plastic care ne ajută să le cunoaştem rând pe rând.
Tot aici putem să ne facem singuri cărţi cu imagini sau cu desene, suntem încurajaţi să ne considerăm autori, să ne facem jurnale, poezii, pagini cu ilustraţii grafice.
Experienţa continuă cu diferite forme de limbaj scris şi oral, jocurile noastre pe foile de caiet pe care le încărcăm cu tot soiul de semne ce seamănă cu scrisul, încercările de a „citi” unele cărţi după imaginile prezente ne ajută să ne construim propria noastră înţelegere a statutului de cunoscător al scrisului şi cititului.
Aici aflăm că literele tipărite se citesc de pe o pagină de sus în jos şi de la dreapta la stânga, cărţile au pagini ce trebuie răsfoite cu grijă, aflăm cum este alcătuită o carte sau un ziar, vedem că între unele litere se găsesc spaţii ce despart cuvintele între ele.
În fiecare centru găsim hârtie şi creioane la îndemână şi putem să transmitem celorlalţi copii gândurile şi sentimentele noastre.

J O C U L D E R O L

Fiţi bine veniţi în centrul pentru jocul de rol! Acest centru înseamnă pentru noi multă bună voie şi bună dispoziţie.
Aici ne jucăm de-a oamenii mari şi învăţăm să interpretăm noi roluri. Învăţăm să gătim, să facem curat şi să purtăm diverse haine care ne fac să ne simţim oameni mari. De asemenea, învăţăm cum să ne înţelegem unii cu alţii, exersându-ne vorbirea, limbajul. Aici legăm prietenii şi învăţăm cum să ne păstrăm prietenii. Uneori avem nevoie de noi materiale în acest centru, de aceea vă rugăm să contribuiţi cu acele mici obiecte de câte ori vă vom solicita. Aici învăţăm cum se înfăşează copiii mici, cum să ne pieptănăm părul, cum se ajută oamenii între ei, cum muncesc.

Aici învăţăm multe despre viaţa de zi cu zi şi adesea facem asta imitându-vă pe voi, căci voi sunteţi modelele noastre. Iar când ne veţi vedea acasă îmbrăcându-ne cu hainele voastre pentru a vă imita, veţi şti că nu facem decât să exersăm ceea ce învăţăm aici.

Sperăm că vă veţi distra jucându-vă aici cu noi. Aşteptăm cu nerăbdare să ne vizitaţi; vă vom servi cu ceai, exact aşa cum fac oamenii mari. Nu uitaţi însă la sfârşit să faceţi curat, aşa cum şi noi trebuie s-o facem!

MATEMATICA/
JOCURI MANIPULATIVE

Aici experimentăm relaţiile matematice prin manipularea obiectelor concrete, adică ne jucăm cu o mulţime de lucruri pe care le sortăm, le ordonăm, le numărăm.
Ne familiarizăm cu multe concepte matematice fără a le denumi:
- corespondenţa unu-la-unu – prin distribuirea unor obiecte înrudite în corespondenţa unuia cu celălalt;
- ordonarea – capacitatea de a pune lucrurile în ordine mai întâi după mărime şi apoi după număr;
- clasificarea – capacitatea de a sorta obiectele după însuşiri şi de a răspunde la întrebarea “De ce aceste obiecte merg împreună?”
- număratul – implică asocierea numărului la cantitate şi a cifrei la număr;
- calculul – procesul de adunare şi scădere mânuind obiecte concrete;
- măsurarea- procesul de găsire a numărului de unităţi dintr- un obiect;
- comparaţia – capacitatea de a stabili că un obiect este mai mare, mai mic sau egal cu altul prin măsurare;
- timpul – percepţia unităţilor de timp prin raportarea la evenimente cunoscute (până se termină cântecul, cât durează un joc etc.)
- geometria – recunoaşterea formelor, modelelor, modele repetabile, conexiuni, generalizări, estimări.
NISIP ŞI APA


Iată că visul nostru de a ne juca oricând cu nisipul şi apa se împlineşte! Combinându-le vom modela, vom construi, vom face tuneluri. Aici putem face experimente prin turnarea unor cantităţi egale de nisip sau apă în diferite recipiente şi vom observa diferenţele, aflând principiul conservării materiei.
Aici comparăm greutatea nisipului ud cu cel uscat, provocăm schimbări turnând apă peste nisipul uscat, punând coloranţi în apă sau cuburi de gheaţă în apa caldă.
Putem face experimente cu obiectele care plutesc şi cele care se scufundă. Aici descoperim aerul existent într-un recipient scufundat cu gura în jos în apă. Pe nisipul umed putem face desene, “scrie”, sau copia diferite modele. Ni se dezvoltă coordonarea degetelor şi mâinilor la turnarea dintr-un recipient în altul sau la ridicarea din apă a bucăţilor alunecoase de săpun.
Ne dezvoltăm îndemânarea când turnăm vopsele în recipiente cu gâtul strâmt sau adăugăm apă dintr-un ulcior.
Aici lucrăm împreună, facem planuri comune, negociem tema jocului, folosim împreună obiectele, ne asumăm sarcini privind curăţenia după jocurile cu apă şi nisip.
Aici ne facem prieteni prin ajutorul dat sau înveselirea unui copil care e trist. Avem succese chiar dacă la celelalte centre ni se pare că nimic nu ne iese.

Ş T I I N T A


Aici putem explora, observa, experimenta, compara, descrie, prognostica şi comunica toate obiectele şi procesele naturale, fizice şi chimice.
Este un loc pentru expunerea permanentă a diverselor materiale. Putem amplasa un mini-muzeu, diferite colecţii, grădină zoologică sau planta flori, legume, cereale. Aici găsim materiale ştiinţifice cum ar fi magneţii, oglinzile, prismele, roţile colorate.
Aici explorăm activ, facem experienţe ştiinţifice care duc la dezvoltarea deprinderilor pe care le vom folosi toată viaţa:
 Observarea – temperatură, vânt, nori, culori, forme, texturi, mirosuri;
 Întrebările – Ce se scufundă? Ce pluteşte?, Unde pot găsi un cuib de pasăre? Cât de repede se topeşte zăpada?
 Comparaţia – Care container conţine mai mult? Care seminţe cresc mai înalte?
 Clasificarea – punerea tuturor frunzelor în aceeaşi geantă, punerea celor aspre într-o geantă şi a celor aspre în alta.
 Comunicarea – Spune-ne o poveste despre un şarpe. Desenează o imagine a grădinii noastre. Spune-ne cum să ferim blocurile să nu cadă din camion.
Aici simţim lumea proaspătă, nouă, plină de uimire şi emoţie.
Aici suntem mici cercetători şi descoperim lumea singuri, cu forţele proprii.

Sunt doar exemple... Puteti sa le concepeti adaptat pentru copiii din grupa. Sunt convinsa ca va vor iesi mai interesante!
Fiecare text este insotit de o imagine, simbol, fotografie sau puteti atasa o lucrare sugestiva. Mult succes in noul an scolar! :wink:
omega
 
Mesaje: 90
Membru din: 25 Feb 2007, 13:42

Re: step by step

Mesajde oana25 » 08 Sep 2009, 06:30

Va multumesc stimata doamna! Succes si dumneavoastra in noul an scolar! :D
oana25
 
Mesaje: 25
Membru din: 25 Mar 2006, 17:22


Înapoi la Alternative educationale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator