www.didactic.ro

[sfppci]

SINDICATUL FUNCŢIONARILOR PUBLICI ŞI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN ÎNVĂŢĂMÂNT
AFILIAT FEDERAŢIEI EDUCAŢIEI NAŢIONALE
Nr. 10 / 24.03.2009

Către
Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării
Doamnei Ministru Ecaterina Andronescu


Doamnă ministru Ecaterina Andronescu, am fi rămas la fel de puţin vizibili, aşa cum ne-aţi catalogat, rămânând fideli dialogului şi negocierilor, fără a ne dori mutarea acestora în sfera vizibilităţii mediatice dacă ultimele evenimente nu ne-ar fi produs frisoane de nelinişte faţă de măsurile pe care conducerea ministerului le-a promovat sau urmează să le promoveze.
Rămânem fideli crezului nostru şi anume că Sistemul Educaţional nu este o sumă de instituţii la care părinţii apelează pentru a ocupa timpul copiilor lor, pentru ca ei să primească o serie de informaţii ştiinţifice, culturale, tehnice, sportive, pentru ca aceştia să primească o diplomă ce atestă parcurgerea unui ciclu şcolar, diplomă care poate da bine la un CV, aşa cum mulţi sunt tentaţi să creadă.
Şcoala este instituţia fundamentală care formează forţa de muncă a societăţii, resursa umană necesară unei societăţi prospere şi civilizate, viitorul cetăţean responsabil, bine pregătit şi capabil să îndeplinească un rol activ şi eficient în cadrul comunităţii.
Dacă cei responsabili ar privi în acest mod Şcoala, ar înţelege un lucru simplu, dar elementar: ”Şcoala trebuie să facă parte din orice strategie de dezvoltare, fie ea economică, socială, culturală, civică a oricărei comunităţi responsabile”. Mai mult chiar, Şcoala trebuie aşezată în centrul oricărei strategii de dezvoltare.
Ce se întâmplă acum? Şcoala nu numai că nu este aşezată în centrul strategiei de dezvoltare a României, ea, practic nici nu face parte din această strategie.
Se repetă greşeli devenite adevărate cutume, se modifică planurile cadru doar pentru a se micşora numărul de ore petrecut de elevi la clasă, fără nici cea mai mică analiză a nevoilor de formare, în baza unei strategii de dezvoltare economică, socială, culturală, sportivă, se restructurează planul de şcolarizare fără aceeaşi analiză de nevoi, heirupist, în grabă, împotriva oricăror reguli strategice, parcă doar pentru a puncta mai repede acţiuni şi demersuri care să poată fi prezentate ca realizări şefilor politici, se anulează investiţii aprobate de vechea conducere ministerială, doar pentru că le aparţin acelora şi nu actualilor conducători, se anulează decizii luate de instituţii abilitate de legi aflate în vigoare, doar pentru că ele au fost luate într-o altă perioadă politică, de către altă conducere a ministerului.
Rămâne să te întrebi, la fiecare schimbare politică a guvernului, pe ce mâini ticăloase a fost România până la venirea noilor conducători, pentru ca această întrebare să revină, la următoarea schimbare politică, în defavoarea prezentului. România, astfel, îşi devorează instituţiile statului prin acţiunile celor care conduc aceste instituţii, conducători care atunci când sunt la putere sau opoziţie, se miră de ce sondajele invocă constant lipsa de încredere a cetăţenilor români în instituţiile statului.
De vină este lipsa unor strategii solide, elaborate de specialişti, nu de politicieni, bazate pe realităţi şi prognoze şi orientate spre dezvoltarea României şi nu pe susţinerea orgoliilor politice ale celor aflaţi la putere, oricare ar fi ei.
Pentru cei care nu ştiu, iată cum s-a reformat sistemul educaţional din Japonia. Japonia, atunci când a constatat că SUA au ajuns la un nivel de dezvoltare care a produs un reviriment fără precedent reuşind să-i depăşească sub aspect economic, a hotărât că este momentul reformării Sistemului Educaţional, singurul, în viziunea lor, care putea revigora economia naţională.
Guvernul Japoniei a adunat academicieni, specialişti în economie, oameni de ştiinţă, oameni de cultură, sportivi şi le-a dat o temă de dezbatere, la care ei trebuiau să dea un răspuns: ”Spre ce fel de economie trebuie să se îndrepte Japonia pe termen scurt, mediu şi lung, pentru a redeveni lider pe piaţa mondială?”.
După cinci ani cei puşi la treabă au dat un răspuns şi, în baza lui, Şcoala Japoneză a fost reformată, în sensul că şi-a modificat conţinuturile de predare pentru a forma specialişti în domeniile de dezvoltare stabilite prin adoptarea strategiei de dezvoltare a Japoniei. Bineînţeles că nu s-a pus nici o clipă problema finanţării educaţiei, au făcut socotelile costurilor reformei şi au finanţat sistemul educaţional.
La noi ce au însemnat reformele succesive ale sistemului educaţional? Schimbarea titulaturii ministerului, schimbarea, aproape anual, a sistemului de evaluare a elevilor, emiterea unor acte normative care să facă ”invulnerabilă” obiectivitatea acestor evaluări, transformarea unor licee în colegii, modificarea conţinuturilor de predare după diferite modele europene sau transatlantice, uitând esenţialul - aceste modele nu aveau nici o legătură cu ţara noastră - vezi ce au făcut japonezii.
Mai putem spune că reforma a mai însemnat şi construirea câtorva şcoli la preţuri europene, s-au achiziţionat microbuze care să transporte copiii unor sate izolate la centrele de comună, s-au făcut unele reparaţii şi au fost formaţi profesori în baza unor proiecte de formare care nu au fost racordate în mod efectiv la o strategie coerentă de dezvoltare a sistemului educaţional, în funcţie de nevoile economice şi sociale ale României.
Apoi, putem vorbi de distrugerea infrastructurii de timp liber, a bazelor sportive, a taberelor şcolare, a bazelor de agrement, a palatelor şi cluburilor copiilor, a cluburilor sportive şcolare etc.
A propos, a avut cineva curiozitatea să verifice tot ce s-a întâmplat în 20 de ani cu bazele de agrement ale copiilor, cu bazele sportive pe care le utilizau copiii României, cu Palatele şi Cluburile Copiilor sau Cluburile Şcolare Sportive din România?
Dacă o veţi face dvs, o să fiţi oripilată de rapacitatea cu care s-au distrus bunuri comunitare care odinioară au fost construite pentru copiii României.
Dar, să trecem din sfera teoriei în cea a concretului, pentru a nu fi acuzaţi că generalizăm fără a exemplifica lucruri concrete.
1. Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării se gândeşte, în an de criză (neanticipată anul trecut când, promisiunile electorale deşănţate lăsau să se înţeleagă că în România va curge lapte şi miere în anul 2009) să desfiinţeze şcolile de arte şi meserii şi să reînfiinţeze liceele tehnologice. Trecem peste faptul că unii dintre cei care neagă performanţa acestor şcoli au susţinut cu ani în urmă înfiinţarea lor, arătând binefacerile pe care aceste şcoli le vor aduce sistemului de învăţământ şi întrebăm: câţi profesori şi câţi elevi vor fi afectaţi de această măsură? S-a întrebat cineva ce statut vor avea peste ani absolvenţii şcolilor de arte şi meserii şi cum vor justifica aceştia pe piaţa muncii pregătirea lor, atât timp cât ministerul consideră această pregătire un eşec de proporţii? Pe banii cui vor fi recuperaţi profesional aceşti elevi care, se dovedeşte, au fost cobaii unui experiment nereuşit. Ştie doamna ministru că, ascultând argumente veninoase, venite de la lăudătorii de serviciu, aceeaşi care i-au cântat şi domniei sale prohodul când a plecat din minister, lasă pe drumuri, în plină criză financiară, profesori, maiştri instructori care au în grijă familii împovărate de ”beneficiile” crizei mondiale? Negarea unei evaluări făcute de ARACIP, pornind de la simplu motiv ”cuiva nu-i place de careva”, aduce atingere instituţiilor evaluate pe bani grei, după procedurile legale aflate în vigoare, lăsând arbitrariul în hotărârea soartei acestor instituţii. Exemplul Şcolii de Arte şi Meserii din Bistriţa nu poate să nu fie cunoscut, având în vedere că Secretarul de stat Doina Pană vine din acest oraş. Această instituţie a cheltuit din bani publici peste 10.000 RON pentru evaluarea şi autorizarea unor clase de liceu. A obţinut autorizarea, dar conducerea ministerului nu o recunoaşte. Pe banii cui, întreb, evident - retoric, se va repara această nedreptate? Profesorii acestei şcoli care aşteaptă neliniştiţi un răspuns care să le dea speranţa păstrării unui loc de muncă sau trecerea lor în şomaj, ai cui sunt şi cine le asigură cadrul firesc, relaxat, pentru ca ei să-şi poată exercita munca? Evident, sunt nesemnificativi în faţa dorinţelor inovatoare, doar ministerul este şi al inovării, fiind doar nişte victime colaterale crizei mondiale.
2. După ce ministerul a dat un semnal reformator în reaşezarea instituţiilor din sistem a trecut, nu-i aşa, la planurile cadru. Acestea au fost elaborate într-un timp record demn de înscrierea în paginile Cărţii Recordurilor, monopolizată în ultimul timp de către concurenţii români care se întrec în tot felul de proiecte culinare, pentru a fi înscrişi ca mari performeri. Astfel, elevul român va fi degrevat de o serie de activităţi care nu fac altceva decât să-i ocupe timpul, obosindu-l inutil şi exemplificăm materiile văduvite prin micşorarea orelor de predare: Educaţie –Fizică, Arte, Limbi moderne etc. Halal să ne fie! Iată cum am decongestionat timpul de învăţare al elevilor şi cum am creat premisele racordării sistemului educaţional la o strategie de dezvoltare de nimeni ştiută. Nu sunt profesor al vreunei discipline ”reformate” şi nici adeptul unui învăţământ excedentar elitist, recunosc şi susţin necesitatea unui plan cadru aerisit, dar el trebuie adecvat unor scopuri bine definite şi nu unor premise aşezate ca singur argument renovator. Haideţi să hotărâm odată în ce Românie vrem să trăim şi apoi să stabilim conţinuturile de predare şi ponderea lor ca discipline de învăţământ, altfel devin şi eu sceptic şi mă voi întreba ce interese joacă această carte periculoasă care, lasă viitorul ţării pe mâna arbitrariului, pregătindu-l parcă să îmbătrânească repede şi urât, valorificând în zone periculoase învăţătura ”fericiţi cei săraci cu duhul”.
3. Între priorităţile ministerului se numără şi stabilirea unui sistem obiectiv şi eficient de evaluare a performanţei profesorului în vederea salarizării diferenţiate. Şi iată evaluatorii: elevii, părinţii, reprezentanţii autorităţii locale şi, în sfârşit, instituţiile coordonatoare ale şcolii. La prima vedere - foarte european şi reformist. Dar, au elevii şi părinţii acestora practica şi competenţele unei evaluări obiective? În baza căror criterii vor face aceştia aprecierea evaluării? Cât de obiectivă va fi aceasta, ştiut fiind faptul că toată lumea se pricepe la educaţie? Oare nu vor fi apreciaţi acei profesori care vor fi ”atenţi” la dorinţele elevilor şi părinţilor şi vor fi mai puţin exigenţi la notare? Oare poliţiştii nu ar trebui să fie evaluaţi de infractori, procurorii de inculpaţi, judecătorii de către cei condamnaţi şi politicienii de Dumnezeu, că doar au jurat pe Biblie? Aleşii locali, după ce vor rezolva problemele urbei, se vor aduna la o şezătoare în care profesorul va sta umil şi va aştepta judecarea raportului lui de activitate de către tractoristul Gicu şi coana Miţa, care, nu-i aşa?, are onoarea reperată de către domn primar... Mă întreb, şi-mi cer scuze, doamna ministru, pentru lipsa de inspiraţie în alegerea cuvintelor pe care le-am asociat protestului meu, pe cine reprezentaţi dumneavoastră în fruntea ministerului? Mi-e greu să cred că profesorii se vor considera reprezentaţi în aceste condiţii. Da, doamnă ministru, profesorii, învăţătorii, educatoarele au nevoie de criterii de evaluare obiectivă, care să-i stimuleze şi să le recompenseze meritele, dar acestea trebuie identificate, enunţate fără echivoc şi aplicate consecvent de către cei în drept, respectiv de către cei care le coordonează activitatea, dar cu o condiţie - aceştia, conducătorii, să fie numiţi pe criterii de competenţă managerială şi nu pentru că au contribuit la aducerea la putere a unui partid, şi aici, avem o mare problemă.
4. Ne ascundem în spatele depolitizării structurilor administrative, dar câtă ipocrizie credeţi că mai poate înghiţi acest popor? Oare nu ştiţi că şefii şi colegii politici aşteaptă la fiecare schimbare răsplata faţă de ”munca” depusă în folosul partidului, pentru contribuţia personală în aducerea acestuia la putere şi, pe cale de consecinţă, accesul la ciolanul guvernării, oricare ar fi acesta? Oare nu ştim cu toţii că după schimbarea guvernului urmează o asiduă şi obositoare muncă de împărţire a puterii, până la nivelul portarului de instituţie? Oare nu ştiţi că se împart demnităţi, funcţii, portofolii, până şi locurile de parcare privilegiate? Oare nu ştiţi că sunt irosite luni bune până ce actul de guvernare poate fi exercitat, chiar şi aşa, cum este el exercitat de 20 de ani? Acum sunteţi pe cale să acceptaţi numirea directorilor de către primari, invocând măsuri de descentralizare. Asta da, măsură de descentralizare, vom avea în şcoli directori proporţional cu procentul câştigat la alegeri ...% PSD, ....%PD-L,....%PNL,.....%UDMR. Oare ştiţi că în minister nici un funcţionar nu poate să-şi prefigureze o carieră bazată pe competenţă şi neaservită politic? Sunt convins că nu vă spun lucruri neştiute, dar, atunci, haideţi să renunţăm la ipocrizie şi să legiferăm că la fiecare schimbare politică se schimbă politic şi structura administrativă. Sunt sigur că, în felul acesta, dacă nu aţi avea subalterni mai competenţi, măcar aceştia ar fi mai sinceri faţă de dumneavoastră şi mai liberi să slujească cu devotament partidul care i-a răsplătit. Cu toate că, dacă mă gândesc mai bine, s-ar putea să aveţi şi surprize. Aşa că, doamna ministru, vă cer să meditaţi şi să luaţi o poziţie fără echivoc în ceea ce priveşte numirea directorilor de şcoală şi nivelul până la care veţi face epurări politice în minister, dar mai ales în inspectoratele şcolare. Pentru că, doamnă ministru, ei mai speră ca eu să le reprezint interesele şi vă asigur că le voi reprezenta.
5. Palatele şi cluburile copiilor au redevenit cenuşăresele nedorite ale sistemului de învăţământ, copilul nedorit, care totuşi se încăpăţânează să existe şi pe care sistemul îl lasă să moară încet, dar sigur. Odată, cu ani în urmă, mi-aţi dat speranţa că înţelegeţi importanţa acestor instituţii şi m-aţi făcut să dau speranţă celor care îşi desfăşurau activitatea în aceste instituţii că, în sfârşit, cineva le înţelege rostul şi le apreciază munca. Acum văd o schimbare de atitudine. Investiţii, aprobate pentru construirea unor palate sau cluburi care şi-au pierdut spaţiile în urma unor revendicări sau interese imobiliare, au fost abandonate fără explicaţii. Palatele şi cluburile copiilor sunt pasate între autoritatea ministerului şi autorităţile locale, fără o fundamentare şi protecţie instituţională legiferată. Personal abandonat şi folosit doar pentru debuşee în rezolvarea crizelor de reducere de personal. Proiecte educative dezvoltate de către aceste instituţii, subfinanţate de către ”viziunea” profesionistă a unora de la buget finanţe, care, nu-i aşa?... .au ţinut ministerul în stare de funcţionare şi, evident, vă vor demonstra, apocaliptic, pe ce bombă staţi şi dumneavoastră şi cât de protectori sunt ei, aşa că nu-i aşa?, le veţi accepta şi dumneavoastră politicile arhaice de elaborare şi execuţie a bugetului ministerului, pentru ca, atunci când va veni un alt ministru, să constate că - noroc cu ei, că a avut cine conduce ministerul. Astfel, concret Timişoara, Bistriţa, Zalăul, Aradul, Baia-Mare şi alte localităţi au rămas fără spaţii de timp liber, cu proiecte de investiţii abandonate, lăsaţi să se descurce singuri. Dar, sunt convins, toate acestea le ştiţi şi cei care ar trebui să vă propună soluţii au şi făcut-o, astfel încât lucrurile "rămân cum s-a stabilit".
6. Cluburile Sportive Şcolare, instituţii de excelenţă în sportul şcolar se bucură de acelaşi tratament atent supravegheat de minţi diabolice, care parcă există doar cu un singur scop, acela de a distruge tot ce încă mai funcţionează. Cluburile Sportive Şcolare îşi desfăşoară activitatea în condiţii de care le-ar fi jenă şi ţărilor din lumea a treia sau a patra. Au o infrastructură neadecvată şi sunt singurele care mai luptă pentru ca tinerii României să se dezvolte sănătos şi să obţină performanţe sportive de excepţie. Au parte de subfinanţare, ameninţări, venite chiar din minister, prin care sunt atenţionaţi că, dacă spun ce-i doare şi cu ce probleme se confruntă, vor fi desfiinţaţi, de şicane şi de incertitudini. Aţi ascultat vreo dată pe cei care lucrează în Cluburile Sportive Şcolare? Nu au elocinţa unei retorici academice, dar sunt cinstiţi şi pasionaţi în munca pe care o fac şi nu cer foarte mult, însă în afară de promisiuni nu au parte de nici o atenţie. Se zvoneşte, şi e grav dacă nu e doar un zvon, că se încearcă mutarea lor la Ministerul Tineretului şi Sportului. Acest zvon de o gravitate fără precedent în domeniu, dacă nu va fi infirmat imediat, va aduce cel mai mare prejudiciu sportului şcolar şi, în situaţia în care va fi confirmat de fapte, va produce un cataclism fără precedent în sistemul de învăţământ, eticheta sa rămânând pe veci imprimată de numele celui care va lua o asemenea decizie.

Am încercat, doamna ministru, să vă împărtăşesc o parte din temerile mele, temeri ce izvorăsc din problemele pe care le au cei pe care îi reprezint ca lider de sindicat. Protestul meu poate fi demontat de buna dumneavoastră credinţă şi de contestarea faptelor iterate de mine în acest protest, prin demonstraţia logică a politicii dumneavoastră de coordonare a sistemului de învăţământ, politică bazată pe o solidă argumentaţie, care să înlăture orice echivoc. Sincer, aş fi cel mai fericit să mă fi înşelat şi demonstraţia domniei voastre să fie suficientă în demontarea acestei viziuni care, în opinia mea, capătă aspecte groteşti şi apocaliptice.
În rest, ştiţi că vă doresc numai bine!

Ioan Leon Naroşi
Preşedinte al SFPPCI
Preşedinte Executiv al FEN