Nu sunt eleva, am terminat de muuulti ani scoala, dar sunt mama unei fetite de 11 ani, care tocmai a trecut in clasa a V-a.
La sfarsitul clasei a IV-a, la o sedinta cu parintii la care a participat si directoarea scolii, s-a hotarat de comun acord ca in clasa a V-a sa fie repartizata ca diriginta la clasa o profesoara de geografie, renumita pentru severitatea Dumneaei.
A inceput clasa a V-a si dorinta noastra, a parintilor, de a avea diriginte un profesor care sa ii tina in mana pe copii si sa ii modeleze asa cum se cuvine, s-a transformat in cosmar.
Copilul meu vine de la scoala plangand de fiecare data cand diriginta le intra in clasa. Este extrem de dura, din niste mici "vine" ( de genul a salutat-o inainte de a saluta cu totii in cor sau alungarea unei muste obraznice care se asezase pe caiet ) creaza un adevarat scandal, insotit de expresii de genul : "te zbor afara", tu, asta, din banca inatai, esti surda sau muta?", "ai sa platesti pentru asta". Fetita mea este un copil foarte cuminte, sensibil si respectos, as spune chiar putin timida. Acum are oroare de a mai merge la scoala, mai ales in zilele cand are ore cu diriginta.
Si stau si ma intreb de ce trebuie sa fie asa? Si asa, acum, la inceput, sunt inca bulversati de schimbarile prin care trec, se simt singuri si descoperiti, ca niste pui cazuti din cuib. Asta am inteles-o din faptul ca in fiecare pauza merg la fosta invatatoare sa stea de vorba cu Dumneaei.
Materia este multa si grea, fac tehnologie unde invata despre urbanism si urbanizare, elemente de constructie a unei case, la matematica au inceput notiuni de algebra, o noua limba straina, etc.
De ce trebuie sa fie stresati si de un profesor care se vrea sever, dar nu face altceva decat sa ii umileasca.
M-am gandit sa merg sa vorbesc cu doamna diriginta, dar nu as vrea sa para ca ma duc cu jalba in protap si apoi sa sufere si mai mult copilul meu. Sedinta cu parintii inca nu a facut, iar cand au intrebat-o copiii de sedinta, a afirmat ca nu are nevoie sa cunoasca parintii, isi da singura de familiile din care provin copiii dupa ochii lor. Si totusi, fetita mea are ochi atat de frumosi si de nevinovati... Oare de ce doamna diriginta nu ii vede?
Va rog pe Dumneavoastra, useri ai forumului, sa ma ajutati sa gasesc calea cea mai inteleapta de a proceda in situatia asta. Parerea cadrelor didactice de pe forum va fi extrem de pretioasa pentru mine. Si nu mai putin a elevilor mai mari, care, poate, au trecut prin situatii similare.
Va multumesc si imi cer scuze pentru redundanta.