primarie

Probleme legate de salarii, concedii, navete si orice alteceva legat de viata ca angajat bugetar

primarie

Mesajde adrianstoica » 10 Mar 2008, 23:32

Cum procedaţi, domnilor directori, pentru a avea relaţii normale cu primăriile?
În comuna în care locuiesc e primăriţă o doamnă care a urât şi urăşte şcoala, dovadă fiind şi faptul că nu s-a învrednicit să termine un liceu, ceea ce, după toate probabilităţile, o va împiedica să candideze pentru un nou mandat.
Dar, nu aceasta este problema. Problema constă în modul în care această doamnă primar a înţeles să relaţioneze cu şcoala noastră.
Astfel, de la un moment dat, a refuzat să achite contravaloarea deplasărilor efectuate de mine, ca director, dar şi de colegii mei, în interes de serviciu; nu e vorba de cheltuielile de navetă, este vorba de: şedinţe cu directorii şi directorii educative, deplasări legate de perfecţionare, de tezele cu subiect unic etc. E vorba de o sumă derizorie: cca. 500 de lei (din cei 10.000 prevăzuţi în buget la capitolul „deplasări profesori”), nu suma este importantă, ci atitudinea.
Consiliul Local a aprobat, pentru anul trecut, numai pentru investiţii, un buget de 70.000 lei, pentru realizarea mai multor obiective: înlocuire centrală termică, înlocuire porţi de acces în unitate etc. Am solicitat lucruri care sunt absolute necesare şi urgente: centrala termică e atât de veche, încât nu mai prezintă siguranţă în exploatare, la fel şi porţile de acces, care pot oricând provoca accidente. Nu s-a realizat NIMIC.
Am solicitat de nenumărate ori fonduri pentru reîncărcarea stingătoarelor existente, pentru achiziţionarea altora noi, precum şi pentru achiziţionarea unor dulapuri P.S.I., conform normelor în vigoare. Evident, fără niciun efect.
Am solicitat fonduri pentru efectuarea controlului medical anual obligatoriu; nu ni s-a acordat nimic.
Şcoala noastră a fost, anul trecut, câştigătoarea unui grant de dezvoltare şcolară, în valoare considerabilă: 46100 lei finaţare aprobată (din 48000 solicitată), mult peste media de 10000 €. Proiectul nostru a fost evaluat cu 95 de puncte, fiind, astfel, în primele 20 de proiecte (din cele 500 finanţate). Una dintre activităţile proiectului era şi o excursie şcolară, în valoare de 16500 lei. Evident, în organizarea celorlalte activităţi am vorbit singur, n-am primit ajutor de niciunde, dar, în ce priveşte excursia, au dorit să se implice nu numai colegi care, altfel, n-au avut nicio treabă cu acest proiect, ci chiar primăria, care a exercitat presiuni în direcţia rezilierii contractului iniţial; aşa se face că această activitate, prevăzută iniţial în luna august, s-a desfăşurat, de fapt, în octombrie, beneficiarii au fost cu totul alţii ş.a.m.d. Ideea, la acel moment, aşa cum am perceput-o eu, a fost că primăria se implică, primăria organizează excursii gratuite pentru copii etc.
Ar mai fi încă multe de zis, dar nu mai amintesc decât un singur lucru: un memoriu adresat I.Ş.J., centrat pe ideea „anul şcolar nu poate începe, şcoala nu este pregătită”, deşi ... mă opresc aici.
Din fericire, satul în care îmi desfăşor activitatea a fost declarat, cu începere din 01.01.08, comună, primarul interimar este sau pare mult mai cooperant (nu ştiu ce va fi după alegeri), deocamdată e mult mai bine. Dar, ce s-ar fi întâmplat altfel?
adrianstoica
 
Mesaje: 14
Membru din: 08 Mar 2008, 15:21
Localitate: Tm

Înapoi la Sindicale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori