Cu siguranţă sunt FOARTE mulţi colegi învăţători şi profesori cuprinşi în acest program. Eu sunt unul dintre mentorii proiectului şi vă garantez că nu există judeţ în România unde să nu se desfăşoare programul de dezvoltare profesională.
Sper să fie destui colegi care să participe la acest schimb de bune practici - pe cale virtuală (şi nu numai!!!), pentru că am constatat următoarele:
1. ĂN FIECARE ŞCOALĂ unde am mers până acum - în judeţul Galaţi - colegii au răspuns la întrebarea "De unde obţineţi informaţii pentru ameliorarea activităţii profesionale?"- "de pe didactic.ro". Nu îmi propusesem la momentul respectiv întocmirea unei statistici, dar ar fi interesantă această temă de cercetare. După părerea mea, situl acesta a fost menţionat, cu regularitate, între primele 2-3 mijloace de informare a cadrelor didactice (deci în top!) printre: publicaţii de specialitate, situri educaţionale, întâlniri profesionale (consfătuiri, cercuri metodice, comisii metodice, schimburi de experienţă, simpozioane) şi altele.
2. Deşi accesul la internet al colegilor din mediul rural este (dureros de) limitat, în cancelarii se discută despre ştiri, probleme de pe forum, materiale postate/încărcate/descărcate/folosite etc. Când spun acces limitat la internet, mă refer la lipsa conexiunii în (prea) multe şcoli, în casele colegilor noştri care locuiesc în mediul rural - unde în cel mai bun caz se face legătura prin dial-up (încă), dar cu ce costuri imense tot din buzunarul lor!!!
3. Doresc foarte mult ca în fiecare şcoală, toţi cei interesaţi să aibă acces la informaţia electronică în cel mai scurt timp - în şcoala unde am funcţionat, pusesem deja bazele unei biblioteci de CD-uri inscripţionate cu materiale didactice (discipline/clase), cărţi în format electronic, materiale elaborate în cadrul unor acţiuni/ întâlniri profesionale etc. Evident că un astfel de proiect înseamnă o muncă de echipă, timp şi energie consumate dincolo de spaţiul şcolii, competenţe pe care trebuie să ţi le dezvolţi permanent, dar, dacă sunt oameni dispuşi să schimbe imaginea şcolii româneşti, astfel de idei nu rămân doar vise frumoase...
Şi ca să revenim la problema pusă în discuţie de colegul/colega balan, referitoare la aplicaţiile din cadrul "Programului de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din mediul rural pe baza activităţilor proprii desfăşurate în şcoală", v-aş ruga să
precizaţi cum v-aţi formulat ţinta legată de cunoaşterea elevilor, pentru că sunt foarte, foarte multe aspecte legate de acest domeniu şi ar fi imposibil să le acoperiţi pe toate într-un semestru (cât se derulează programul în şcoala dumneavoastră). Aşadar, fie reveniţi pe acest forum cu precizări, fie îmi puteţi scrie pe adresa
mirelabarcan@yahoo.com, şi ţinem legătura.