biaduca foarte buna ideea!
Si copilasii mei de 3 ani s-au acomodat bine pentru primele 2 saptamani. Cei care au frecventat aproape ca nu mai plang deloc dimineata. Cei care au venit 2-3 zile, apoi au reusit sa-si conviga parintii sa-i mai tina acasa, cu siguranta o vor lua de la capat cu plansul si se vor acomoda greu, pt. ca parintii nu le da posibilitatea sa inteleaga programul gradinitei.
Am reusit sa desfasor cu ei cateva jocuri. A fost putin greu sa-i invat sa stea in cerc. De aceea la inceput i-am lasat sa stea in mijloc, fara o ordine precisa. Ne-am jucat "Ursul doarme", "Batistuta" (cu toate ca le reaminteste de plas, jocul acesta
, dar le place melodia si ii linisteste). Jocul care i-a ordonat in formatie de cerc a fost "Balonul". Le place foarte mult.
In fiecare zi am avut un invitat, o papusa sau jucarie care, ii invata ceva sau le cere sa indeplineasca o conditie: sa imite animale, sa spuna ce reprezinta o imagine, sa aleaga jucariile mari/mici, sa se masoare intre ei sa vada care e mai mare sau mai mic, sa recunoasca culorile, sa-si arate partile componente ale corpului, etc. I-am invatat "Jocul degetelor" si alte jocuri pt. care sa-si foloseasca mainile si chiar corpul.
Deja dimineata ma intrebau "cine vine azi in vizita la noi?" Aaa, un lucru important am invitat in sala cativa copii de la grupa pregatitoare sa se joace cu ei si sa ma sprijine in activitate. I-am solicitat la activitatea de modelaj. Copiii mari au avut grija de cei mici sa nu duca la gura plastelina, sa nu plece cu ea dupa scaunel, etc. Toti am fost incantati de rezultat.