Legea invatamantului 2010

Noile legi ale Învâţământului sunt supuse dezbaterii publice.

Sunteti de acord cu noua lege?

Puteţi selecta 1 opţiune

 
 
Vezi rezultatele

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde viocro » 06 Ian 2011, 20:33

De ce persoana care şi-a exprimat încrederea în această lege a fost luată peste picior?
viocro
 
Mesaje: 423
Membru din: 27 Feb 2008, 19:30

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde flaura » 10 Ian 2011, 07:37

Buna dimineata,

Incep prin a oferi o lamurire: eu nu sunt cadru didactic, dar aceasta noua lege ma afecteaza si, cred eu, afecteaza pe toti membrii societatii.

1. Titularizarea, desi prost aplicata la momentul actual este nu atat o siguranta, cat un merit si nu consider ca ar trebui scoasa din legislatie.

2. O fi model finlandez, dar nu are aplicabilitate la nevoile noastre. Pe un post, concureaza te miri cate persoane si nici una nu isi cunoaste domeniul de activitate, ci cate un pic din toate. Ajungi la facultate si nu stii CUM sa inveti. Esti obisnuit sa tocesti compendii de literatura, iar cand trebuie sa elaborezi singur un eseu dupa propriul cap nu stii cum. Nu esti incurajat sa gandesti singur. Notele se dau pe parerile altora. Daca ti le-ai insusit, foarte bine, nota mare. Daca ai cumva alta parere, nu ti se explica unde gresesti si de ce, dar cert este ca nu e bine.

As propune modelul austriac, unde copilul este incurajat sa faca progrese reale la ceea ce se pricepe si are tragere de inima, iar la celelalte materii este notata evolutia lui in timp si nu faptul ca nu e la acelasi nivel cu altii care se descurca la materiile respective dupa o programa scolara si asa prost facuta si vesnic in schimbare. Asa va ajunge sa se specializeze pe domeniul ales si sa-si faca bine meseria in viitor si, cu putin noroc, nu vom mai avea politicieni care cred ca se pricep la ceva pentru care nu au pregatirea necesara.

3. Evaluarile psihologice ale cadrelor didactice ma lasa de asemenea rece. Mai degraba ar trebui sa se conceapa un fel de modul pedagogic periodic, sa zicem o data la 4-5 ani, actualizat si reactualizat la nevoile schimbatoare ale societatii. Mi se pare inadmisibil sa nu luam in calcul in procesul de educare situatia psihologica a elevului si nevoile sale actuale.

4. Parintii nu au ce lua decizii in scoala. Nici un parinte nu o sa accepte ca propriul copil face ceva mai mult decat "erori nevinovate". O sa gaseasca de cele mai multe ori vina in alta parte pentru a explica lipsa de timp in educarea propriului copil.

5. Penalizarile din sistem sunt aproape inexistente, nimanui nu-i mai e frica de o corigenta. Cand am facut eu liceul, daca aveai mai mult de 10 absente nemotivate ti se scadea media la purtare, si la vreo 50 daca bine imi aduc aminte, erai exmatriculat. Acum se produc motivari peste motivari te miri de unde si ajunge sa treaca clasa un elev pe care nici nu-l stii dupa fata. Ar trebui sa faca scoala la Fara Frecventa daca tot e prea bun pentru a participa la ore.

6. Mi se pare cel putin hilar sa vrei sa revolutionezi sistemul, dar numai din punctul de vedere al obligatiilor cadrelor didactice si nu a drepturilor lor. Daca tot vrem sa adoptam modele straine de invatamant, hai sa adoptam si grila lor de salarizare si beneficiile. Ca sa nu mai vorbesc de respect. Sa fii psiholog scolar responsabil de un liceu si 5 scoli rurale si sa primesti in prezent 6 milioane in mana mi se pare batjocura. Sau profesor universitar intr-un oras cu 4 universitati si sa ai salar de 14 milioane dupa 25 de ani de predat, doctorat in strainatate si grade peste grade... Si as avea multe alte exemple.

7. Cum cred ei ca persoane neavizate in domeniu pot sa aleaga un cadru didactic bun?! E ca si cum un lingvist ar promova un arhitect sau i-ar spune cum sa-si faca treaba. E o aberatie.

Ar mai fi multe de spus, dar tot fara folos. Cand s-a intrat in greva, elevii si studentii au vrut sa iasa in strada pentru sustinere, deoarece cadrele didactice din multe scoli nu au putut. Li s-a spus ca au "libertatea" de a face greva, dar nu vor fi platiti sau, in cazul celor netitularizati, isi vor pierde posturile.

Numai bine.
flaura
 
Mesaje: 1
Membru din: 10 Ian 2011, 06:33

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde neruta99 » 08 Feb 2011, 17:49

De cand Legea învăţământului era în stadiul de proiect, nu am mai studiat-o. Între timp am aruncat la maculatura toate exemplarele stufosului proiect. Acum ni se cere la şcoală să studiem cu maximum de atenţie LEGEA. Sunt curioasă şi eu să vad şi să ştiu mai multe despre ea, dacă tot ne "guvernează" de acum inainte. Aşa că am o rugăminte: spuneţi-mi şi mie de unde pot să listez LEGEA integral? Vorbesc, bineînţeles, de LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI. Cer scuze că adresez aici această rugăminte, dar pe GOOGLE nu am dat decât de articole despre Lege. Vă mulţumesc pentru eventualele indicaţii.
neruta99
 
Mesaje: 15
Membru din: 16 Feb 2008, 19:41

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde sportiv » 08 Feb 2011, 18:54

Aici gasiti legea invatamantului in vigoare de maine (9 II 2011)
Avatar utilizator
sportiv
 
Mesaje: 3121
Membru din: 19 Ian 2008, 19:02
Localitate: Răcăciuni-Bacău

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde cremened » 09 Feb 2011, 13:34

Păreri despre părerile altor colegi-dascăli şi despre Legile Educaţiei Naţionale 2010, după 35 de ani de activitate în slujba şcolii:

1. În 2011, „Titularizarea” este un concept depăşit, oricâte eforturi de păstrare a vechilor privilegii, ar face unii dintre beneficiari !
2. Pledoarie pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi – iată unde ar putea deveni (dacă încă mai stă pe gânduri) dascălul de calitate - model de comportament şi mentor pentru elevii săi;
3. Evaluările psihologice şi psihiatrice ale dascălilor, cât şi ale elevilor, mai suferă încă de boala formalismului;
4. Din echipele de evaluatori şi parteneri ai actului educaţional nu mai pot fi excluşi părinţii copiilor şi ceilalţi aparţinători ai lor;
5. Dacă vom căuta mai bine, poate că vom găsi si metode de educaţie care să-l facă pe copil să regrete absenţa de la activităţile şcolare, iar nu să se bucure atunci când chiuleşte;
6. Cine s-a făcut dascăl numai pentru bani, oricât de mic sau de mare i-ar fi salariul, se va gândi numai la bani, iar nu la educaţie;
7. După apariţia LEN 2010, „Selecţionerii” de ieri din învăţământul preuniversitar, simt că-şi vor pierde privilegiile şi anticipează că „Noii Selecţioneri” vor fi mai slabi decât ei. Să lăsăm timpul să decidă !
Reghin, 09.02.2011 Prof. Dorin Cremene
cremened
 
Mesaje: 6
Membru din: 12 Ian 2008, 12:21

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde mocan_olivia » 20 Feb 2011, 16:30

Cand o sa apara normele de aplicare ale legii??
mocan_olivia
 
Mesaje: 15
Membru din: 19 Apr 2007, 21:43

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde sportiv » 20 Feb 2011, 16:38

In 8 luni,asa cum spune insasi legea ,vor aparea Metodologii de aplicare ! Unele parti ale legii (majoritatea care nu necesita metodologii de aplicare) au intrat in vigoare din 9 febr 2011-la 30 de zile de la aparitia legii in Monotorul Oficial!
Avatar utilizator
sportiv
 
Mesaje: 3121
Membru din: 19 Ian 2008, 19:02
Localitate: Răcăciuni-Bacău

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde dia_cos » 04 Iul 2011, 18:22

cremened scrie:Păreri despre părerile altor colegi-dascăli şi despre Legile Educaţiei Naţionale 2010, după 35 de ani de activitate în slujba şcolii:

1. În 2011, „Titularizarea” este un concept depăşit, oricâte eforturi de păstrare a vechilor privilegii, ar face unii dintre beneficiari !
2. Pledoarie pentru învăţarea de-a lungul întregii vieţi – iată unde ar putea deveni (dacă încă mai stă pe gânduri) dascălul de calitate - model de comportament şi mentor pentru elevii săi;
3. Evaluările psihologice şi psihiatrice ale dascălilor, cât şi ale elevilor, mai suferă încă de boala formalismului;
4. Din echipele de evaluatori şi parteneri ai actului educaţional nu mai pot fi excluşi părinţii copiilor şi ceilalţi aparţinători ai lor;
5. Dacă vom căuta mai bine, poate că vom găsi si metode de educaţie care să-l facă pe copil să regrete absenţa de la activităţile şcolare, iar nu să se bucure atunci când chiuleşte;
6. Cine s-a făcut dascăl numai pentru bani, oricât de mic sau de mare i-ar fi salariul, se va gândi numai la bani, iar nu la educaţie;
7. După apariţia LEN 2010, „Selecţionerii” de ieri din învăţământul preuniversitar, simt că-şi vor pierde privilegiile şi anticipează că „Noii Selecţioneri” vor fi mai slabi decât ei. Să lăsăm timpul să decidă !
Reghin, 09.02.2011 Prof. Dorin Cremene


Domnule Cremene, constat că navigăm împotriva curentului... În urmă cu cinci ani am postat pe acest forum un mesaj ( http://forum.didactic.ro/viewtopic.php?f=67&t=2489&p=30158#p30158 ) care m-a făcut antipatică în ochii dascălilor. Constatam falimentul sistemului educațional și consideram că principala cauză era centralismul excesiv și tot ce decurge din acesta (birocrație, corupție, măsluirea adevărurilor neconvenabile și așa mai departe). Părerea mea era (și încă este) că școala trebuie să aparțină comunității iar profesorii să fie angajații școlii. La limită, cred că profesia didactică poate fi chiar una liberală, în care profesorul să poată lucra pe bază de contract că școala (sau școlile) care-i solicită serviciile.

Mie mi se pare evident că titularizarea este un mecanism anticompetițional. Nu văd care sunt rațiunile pentru care profesorul să fie "inamovibil", indiferent de calitatea muncii sale. Renunțarea la titularizare este în avantajul profesorilor buni, care pot accede la posturi mai bune și mai bine plătite, la fel ca și în zona competitivă a sectorului privat. Nu înțeleg nici acum de ce salariul profesorului trebuie stabilit pe baza unei grile și nu pe baza unei negocieri directe cu angajatorul (adică școala). Dacă școala are nevoie de un profesor bun la o anumită materie, n-are decât să-l caute și să-l atragă cu un salariu de 2000 de euro (dacă-și permite). Mi-aș dori să văd profesori bogați și mi-aș dori ca meseria de profesor să fie una atractivă, în care un profesor talentat să poată să facă carieră pe baza performanțelor sale și nu în baza anilor de vechime (și a unor gradații care cel mai adesea sunt formale și decurg mai degrabă din vechime decât din merite deosebite). Cred că unul dintre motoarele performanței este competiția onestă, fie că vorbim de școli, de profesori sau de elevi.

Da, aveți iarăși dreptate, școala trebuie să (re)devină atractivă pentru elevi, să fie "cool"... Însa asta nu se poate face cu materii plicticoase, cu manuale prăfuite și profesori blazați, pentru care "lifelong learning" este un dușman personal. Lumea s-a schimbat, ritmul s-a schimbat, accesul la informație s-a democratizat iar școala trebuie să se actualizeze, pentru că altfel distanța dintre ea și elevi nu va face decât să crească.

Nu spun că noua lege a învățământului este perfectă, dar este un prim pas către modernizare (iar bacalaureatul de anul acesta este o dovadă clară că "așa nu mai merge"). Cât despre Funeriu... a devenit eroul meu personal.

Diana
dia_cos
 
Mesaje: 36
Membru din: 31 Ian 2006, 16:09

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde luminita_pascalin » 25 Feb 2014, 21:21

STIMATI COLEGI,
As dori sa aduc in discutie un subiect care m-a socat la propriu in momentul in care l-am aflat. Stiati ca orice scoala, gradinita etc care primeste "vizita" ARACIP TREBUIE SA PLATEASCA acestui organism de control suma de aproape 4000 de lei
( 40 de milioane lei vechi) in conditiile in care multe din scolile si gradinitele evaluate pe bani grei nu au dotari minimale din partea statului( cladiri nereparate, clase neigienizate de ani de zile, planse, calculatoare, imprimante, curti de joaca murdare pentru iesirea copiilor in aer liber asa cum ni se indica de la Minister etc etc).Ma intreb care mai sunt atributiile si rolul inspectoratelor scolare care sunt platite tot cu bani de la bugetul de stat? As propune sa facem un sondaj de opinie privind necesitatea existentei ARACIP in lumina acestor realitati triste din invatamantul romanesc.
Pentru a motiva demersul meu va voi da exemplu gradinita noastra: fiecare copil are la dispozitie in clasa o suprafata de
30 cm patrati pentru joaca pentru ca functionam la parter de bloc, igienizarea spatiului nu s-a realizat de 7 ani din lipsa de bani, pentru a realiza fise de lucru si de evaluare pentru copii toate educatoarele folosesc calculatoarele si imprimantele personale de acasa, avem un singur calculator care nu poate fi utilizat deoarece nu avem bani sa cumparam programe cu licenta, curte de joaca pentru copii nu avem desi s-au facut diligente la primarie pentru amenajarea unui parculet in apropiere pe un teren propritate publica, jocuri, jucarii nu am primit niciodata, de la parinti nu putem cere pentru ca suntem o gradinita de cartier cu familii la limita existentei etc. Si atunci ARACIP-ul ce rol are? Ce sa evalueze? cum ar putea sa ne acrediteze cu toate aceste lipsuri???? Nu le dam niste bani inutil, fara nici o finalitate????
VA ROG, SPUNETI-VA PAREREA , POATE ACEI BANI SE VOR INDREPTA CATRE DOTAREA SCOLILOR SI GRADINITELOR!!!!!!!

CU GRATITUDINE SI DISPERARE, prof. inv. prescolar Pascalin L.
luminita_pascalin
 
Mesaje: 8
Membru din: 31 Ian 2010, 21:35

Re: Legea invatamantului 2010

Mesajde sportiv » 26 Feb 2014, 14:53

???????????????????????//////////????????????????????? 8)
Avatar utilizator
sportiv
 
Mesaje: 3121
Membru din: 19 Ian 2008, 19:02
Localitate: Răcăciuni-Bacău

Anterior

Înapoi la Dezbaterea publică privind Legile Invatamantului

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori