Lansare proiect ERASMUS

Despre ce facem noi in scoala: proiecte, colaborari, activitati inedite

Lansare proiect ERASMUS

Mesajde cincaluciana » 05 Noi 2019, 17:24

Grădinița cu Program Prelungit “Vis de Copil” din Târgu-Jiu implicată într-un nou proiect ERASMUS+

Grădinița cu Program Prelungit “Vis de Copil” din Târgu Jiu, va implementa în calitate de partener Proiectul Erasmus + KA229 intitulat THESE - Des énergies humaines pour sauver l'Energie (sur des chemins scientifiques et artistiques), cod proiect 2018 -1-BE01-KA229-038569_3
Proiectul este finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene și are o durată de 24 de luni, începând cu 01.092018.
Coordonatorul acestui proiect este Ecole communale Envol din localitatea Gesves faulx-les tombes, Belgia alături de partenerii din Turcia, Spania, Bulgaria, România.
Obiectivele acestui proiect sunt: Creșterea gradului de implicare a elevilor în ceea ce privește economisirea energiei, Utilizarea activităților cultural-artistice pentru a dezvolta gândirea critică, soluționarea de probleme, munca în echipă, Îmbunătățirea abilităților sociale: prietenie, cooperare, toleranță, echitate.
Deoarece proiectul are ca temă Economisirea energiei simțită prin artă plastică, jocuri, povești, muzică, filme pentru copii, dar și familie și comunitate, prin desfășurarea acestuia se urmărește: câștigarea unei mai bune înțelegeri a economisirii energiei, identificarea unor noi metode de economisire a energiei, adoptarea unei atitudini pozitive referitoare la viață, apărarea propriilor idei. Formele de realizare sunt multiple pornind de la observații, experimente, povestiri științifice desene, colaje, expoziții până la vizionări de filme și concursuri.
Prima mobilitate a avut loc în Belgia, în perioada 5-9.11.2018, unde cadrele didactice de la Grădinița ”Vis de Copil” din Târgu Jiu, s-au întâlnit cu profesorii din țările partenere unde s-a stabilit programul activităților din cadrul proiectului, precum și viitoarele întâlniri care vor avea loc în perioada următoare.
Informații despre proiect și activitățile desfășurate se regăsesc la Colțul Erasmus din grădiniță, iar materialele realizate și aspecte foto din mobilități sunt postate pe TwinSpace-ul proiectului.
Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului și Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține.
cincaluciana
 
Mesaje: 4
Membru din: 25 Iul 2014, 14:13

Înapoi la Activitati scolare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori