În perioada 17.04.2011 – 23.04.2011 am participat la un stagiu de formare în cadrul Programului Sectorial Comenius – Mobilităţi Individuale.
Cursul „Family, Folklore and Traditions” a fost organizat de Sans Frontiers Europe şi a fost structurat în aşa fel încât participanţii au devenit conştienţi de bogăţia folclorului şi a tradiţiilor care sunt păstrate vii în Malta. Cu o durată de 40 de ore activitatea a reunit 9 cadre didactice din România, Spania, Portugalia, Italia, Marea Britanie, Polonia şi Franţa.
Au fost prezentate istoria, tradiţiile şi obiceiurile malteze, informaţii despre sistemul educaţional, repere geografice într-o formă atractivă, atât prin expuneri teoretice, cât şi prin activităţi practice, constând în vizite la muzee, obiective turistice, biserici, grădini botanice.
Duminică, 17 aprilie 2011 – sosirea şi înregistrarea participanţilor; prezentarea activităţilor de către Louis Tomasuolo – directorul instituţiei organizatoare; oferirea de materiale necesare desfaşurării cursului ( programul zilnic, hărţi, pliante);
Luni, 18 aprilie 2011 – vizitarea oraşului Valletta – capitala Maltei; prezentarea unei scurte analize a folclorului maltez – căsătoria (trecut şi prezent); vizitarea Casei Rocca Piccola – casă muzeu locuită de familia Piro; vizitarea unei biserici tradiţionale malteze;
Marţi, 19 aprilie 2011 – plecarea spre Mosta; vizitarea unei biserici tradiţionale malteze; Ta Qali Crafts Village – fabrică de sticlă, Grădina Botanică Sfântul Anton (reşedinţa de vară a preşedintelui Maltei);
Miercuri, 20 aprilie 2011 – vizitarea oraşelor Qormy, Zebbug, Siggiewi, Rabat; Oraşul brutarilor; The Lime Stone Heritage – Muzeul Pietrei; catacombele de la Rabat;
Joi, 21 aprilie 2011 - vizitarea insulei Gozo ( a doua ca mărime); Cultul fertilităţii – mituri şi legende; Peştera Calypso, Muzeul Folclorului – Ta Pinu Sanctuary;
Vineri, 22 aprilie 2011 – vizitarea oraşelor Rabat şi Mdina; Cultul Sf. Paul; tradiţii legate de înmormântare; datorită faptului că acest curs s-a desfăşurat în Săptămâna Mare – ce precede Paştele, activităţile s-au înlănţuit foarte bine şi au culminat cu Procesiunea din Vinerea Mare ( Good Friday) din Zebbug; evaluarea activităţii de formare; acordarea certificatelor şi a documentelor de mobilitate Mobilpass;
Sămbătă, 23 aprilie 2011 – plecarea.
Prezenţa la acest curs a fost posibilă datorită finanţării din fonduri ale Comisiei Europene prin Programul de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii - Programul Sectorial Comenius şi din Fondul Social European.
Paşi de urmat pentru a putea participa la cursuri Comenius:
1. Alegerea cursului:
2. Completarea formularelor, care pot fi găsite pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale:
3. Depunerea proiectului;
4. Participarea la curs;
5. Realizarea raportului final;
6. Diseminarea timp de un an.
Site-uri utile:
http://www.anpcdefp.ro
http://www.llp-ro.ro
ec.europa.eu
înv. Radu Gabriela Narcisa
Şcoala cu Clasele I – VIII Răcăciuni