www.didactic.ro

[zizi]

Saptamana trecuta am fost placut surprinsa de telefonul uni vechi elev, care acum e elev in clasa XII la un liceu bun. Ma ruga sa-i spun cand poate sa treaca sa ma viziteze impreuna cu altii. Va dati seama ce bucurie a fost in sufletul meu cand am auzit? Satifactia e enorma, gandindu-ma ca acesti copii s-au legat sufleteste de mine si, macar din cand in cand, imi dau vesti despre ei.
Acum o inteleg pe invatatoarea mea, care spunea ca de fiecare data cand isi vede fostii elevi ajunsi ,,oameni mari" se simte implinita.
Voi aveti poate ,,in spate" generatii de ,,oameni mari". Mai tineti legatura cu o parte dintre ei? Stiu colege care au participat la evenimente importante din viata ,,copiilor lor" de suflet.

[tincuta]

Nu stiu daca ce o sa scriu eu se incadreaza foarte bine la partea "veche" a subiectului, as spune mai degraba "fosti elevi".
Am predat timp de patru ani engleza si adevarul e ca si atunci imi placea mai mult sa lucrez la clasele mici. Dupa ce am primit postul de invatator (intr-o alta scoala decat cea in care lucrasem pe engleza) mai treceam pe la fostele colege la a caror elevi am predat pentru intrebari, idei.... Am intrat si intr-o clasa la care predasem cu intentia sa discut cu invatatoarea. Copiii au fost surprinsi placut, m-au salutat in engleza si, dupa cateva secunde in care au tot sopotit ceva, s-au ridicat toti in picioare si au inceput sa cante in engleza cantecele pe care eu ii invatasem. Am ramas uimita, nu ma asteptasem la asa ceva! Am cantat cu ei, am povestit, m-au intrebat despre noii mei "copii", o eleva m-a intrebat chiar daca acestia ma iubesc cum m-au iubit ei!
Mi s-a parut deosebita modalitatea pe care au gasit-o ca sa-si exprime sentimentele fata de fosta lor "teacher" si atunci am fost mandra si fericita ca singurul an pe care l-am petrecut impreuna (cate doua ore pe saptamana) va ramane in inima lor .
Povestea mea nu se compara cu a lui zizi, a ei e mult mai impresionanata, dar satisfactia ca ai dat din sufletul tau unui suflet de copil e aceeasi, enorma, indiferent de poveste.
Ca invatatoare sunt abia la prima generatie, ramane de vazut daca si aici voi avea parte de bucurie si de mandrie ...

[marikaj]

SĂŁ vorbim Âşi din partea cealaltĂŁ a baricadei...
Am primit invitaĂžia de la foÂştii mei colegi de liceu sĂŁ ne întâlnim în vara aceasta, la 20 de ani de la terminarea Liceului.
MĂŁ încearcĂŁ niÂşte sentimente contradictorii... Într-un fel mi-e dor sĂŁ-i revĂŁd / pe de altĂŁ parte mi se pare o veÂşnicie de când am terminat Liceul. Probabil cĂŁ mulĂži s-au schimbat (aÂşa cum Âşi eu la rândul meu). Practic nu i-am vĂŁzut de 10 ani, pânĂŁ atunci ne cam întâlneam aproape în fiecare varĂŁ. Poate cel mai marcant va fi absenĂža dirigintelui nostru, care a plecat dintre noi...

Acum înĂželeg pe deplin ce simt foÂştii mei elevi, când ne întâlnim ocazional sau mĂŁ cautĂŁ la ÂşcoalĂŁ, Âşi mie mi-e drag când îmi povestesc realizĂŁrile lor Âşi mĂŁ mândresc cu ei.

[zizi]

Cred ca fiecare dintre noi ne lasam nu numai amprenta asupra activitatii lor viitoare, dar si o parte din sufletul nostru. Poate ca involuntar unora le daruim mai mult sau poate ca ei absorb mai mult de la noi.
Aveam in seria trecuta o fetita care toata ziua ma privea in ochi si imi ,,sorbea" parca fiecare cuvant. Ajungea acasa si ii povestea mamei totul: cum era imbracata d-na, ce a zis, ce a facut. Stiam ca acest copil -si nu numai el- nu trebuie dezamagit. Si am facut tot posibilul sa ma achit cu bine de sarcina, cred eu. Timpul imi va spune daca asa a fost sau nu.