dosar refuzat la pretransferare

Discutii despre modificarile legii invatamantului si a statutului personalului didactic. Opinii, idei, solutii.

dosar refuzat la pretransferare

Mesajde elenacivan » 27 Apr 2009, 20:54

Bună seara,

Vă rog, dacă printre dvs sunt persoane avizate sau "păţite", să comentaţi următoarea situaţie. Sunt din provincie şi doresc o pretransferare în Bucureşti, avînd în vedere că locuiesc acolo din ianuarie şi fac naveta săptămânal. Am domiciliul în Buc din 6 martie 2009 şi nu mi s-a primit dosarul de pretransferare pe motiv că nu fac dovada domiciliului până în 17 febr.-aşa cere metodologia. Înţeleg asta, dar am crezut ca pot participa măcar la ultima fază a pretransferărilor, după ce-i rezolvă pe toţi ceilalţi(localitatea de domiciliu, apropiere de domiciliu, etc.), nicidecum ca nu-mi vor primi dosarul. Parcă nu-mi vine să cred că e corect. Dar nici nu ştiu ce-aş putea face.
Mulţumesc
elenacivan
 
Mesaje: 4
Membru din: 22 Ian 2006, 23:53

Mesajde mikidu » 04 Mai 2009, 20:20

Este surprinzatoare aceasta decizie, intrucat s-a dat acel ordin prin care pretransferarile pot avea loc intre orice localitati, indiferent de statut- rural sau urban-daca v-ati titularizat cu medie peste sapte.Mai incercati, cred ca s-a facut o greseala.
mikidu
 
Mesaje: 43
Membru din: 15 Sep 2007, 14:07

Mesajde elenacivan » 04 Mai 2009, 21:13

Mulţumesc pentru răspuns. Am 9 la titularizare, dar, de fapt, nu contează pentru că sunt titular în urban. Se pare ca se pot transfera şi cei dun rural, dar cu condiţia domiciliului. Cel puţin aşa cred. Ideea este că în judeţul în care sunt titular se primesc toate dosarele şi cei în situaţia mea intră la punctul c), dacă mai rămân posturi. Le-am zis celor de la Bucureşti şi mi-au răspuns că ei nu fac aşa. Ce mai pot zice?!...pe la ei o fi altfel :?

O seară liniştită
elenacivan
 
Mesaje: 4
Membru din: 22 Ian 2006, 23:53

Mesajde mikidu » 04 Mai 2009, 21:24

poate ca ar trebui sa va adresati la minister. NU SE POATE FACE ASA CEVA!ESTE ILEGAL!INTRATI PE SITUL MINISTERULUI, CAUTATI ORDONANTA SI VA DUCETI CU EA LA INSPECTORAT. DACA NU REZOLVATI NIMIC, CERETI IN SCRIS MOTIVUL PENTRU CARE NU VA ADMIT INSCRIEREA.APOI, II DATI IN JUDECATA SI VA VOR PLATI SALARIUL PE TOT ANUL SCOLAR VIITOR.AU PIERDUT DEJA O GRAMADA DE PROCESE !
mikidu
 
Mesaje: 43
Membru din: 15 Sep 2007, 14:07

nu sunteti singura!

Mesajde arici_oltean » 24 Mai 2009, 12:23

desi mi s-a primit dosarul, raspunsul in cadrul sedintei de transfer a fost: "nu puteti face nicio miscare. e ca si cum ati avea buletinul nul." buletinul meu fiind eliberat ca si al d-voastra, dupa fatidica data de 17.02.2009. eu am cerut si parerea unor avocati in legatura cu articolul 14 din metodologia aceasta si mi s-a spus ca se bat cap-in-cap literele de la acest articol. mai mult, cunosc persoane carora nu li s-a luat in calcul aceasta data de pe buletin si au primit post. intrebarea este: ce putem face noi, muritorii de rand, necunoscuti si fara cunostinte sus-puse?? si am certitudinea ca nu suntem singurele in acesta situatie. ne putem lupta cu aceasta "putere"?? daca aveti noutati astept si eu sa le impartasiti aici. multumesc
arici_oltean
 
Mesaje: 3
Membru din: 24 Mai 2009, 12:11

Mesajde gina_iulia » 20 Iun 2009, 17:11

Si eu am fost in aceasta situatie anul acesta. Am pierdut postul dorit pentru ca era buletinul dupa 17 febr....Dar intamplator am descoperit...ca in etapa de prtransfer de anul trecut...m-au lasat fara postul dorit ilegal. Doamna era titulara a altui judet, isi facuse flotant in aceasi localitete cu mine si amandoua solicitam post in localitatea vecina. Eu...titulara a judetului si cu domiciliu stabil in judet am ramas .......fara postul ce-l asteptam de cativa ani. Daca legea se aplica pentru unii ,, muma" si pentru altii ,,ciuma" ma voi duce si eu acum cu un memoriu la minister sa sesizez aceste fapte.
gina_iulia
 
Mesaje: 54
Membru din: 17 Mai 2008, 07:24

Mesajde ionela_laura » 21 Iun 2009, 12:29

Ce se intampla daca esti nevoit sa schimbi actul de identitate dupa 17.02. deoarece expira termenul de valabilitate sau se schimba numele dupa casatorie? Stai cu el neschimbat? Se ia in considerare expirat? - sigur ca nu! Cred ca nu este normal sa se tina seama de data din buletin; eventual o declaratie pe proprie raspundere sau o adeverinta de la primarie precum ca locuiesti la adresa respectiva, asta pt a dovedi ca nu ai schimbat buletinul in ultimul moment pt a ocupa postul.
ionela_laura
 
Mesaje: 41
Membru din: 05 Mai 2009, 15:14


Înapoi la Legislatia privind invatamantul

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori