Diseminare reuniune Erasmus+-Sc. gimn. nr. 30 "Gh. Titeica"

Despre ce facem noi in scoala: proiecte, colaborari, activitati inedite

Diseminare reuniune Erasmus+-Sc. gimn. nr. 30 "Gh. Titeica"

Mesajde dorinasacu » 07 Apr 2016, 20:14

Școala Gimnazială nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța derulează în perioada septembrie 2014 - august 2017 proiectul Erasmus+ intitulat Invaders – How they shaped the Europe of today. În cadrul acestui proiect școala noastră are ca parteneri școli din Irlanda (coordonator), Anglia, Finlanda, Polonia, Spania și Italia. Ca parteneriat, intenționăm să explorăm civilizațiile invadatorilor, cum ar fi Vikingii, Normanzii, Romanii, Celții, Otomanii și influența pe care aceștia au avut-o asupra țărilor pe care le-au invadat.
În perioada 14-18 martie 2016 un grup de profesori s-a deplasat în Ballinasloe – Irlanda, pentru a participa la a doua reuniune transnațională a proiectului. Cadrele didactice participante au fost: Dorina Şacu – coordonator proiect, Hagi Veronica, Neli Dimancea şi Gospodin Marioara.
Obiectivele acestei reuniuni au fost: cunoașterea școlii partenere, prezentarea activităților realizate în perioada septembrie 2015-februarie 2016, prezentarea rapoartelor intermediare și a rezultatelor evaluării acestora, discutarea chestionarelor de evaluare realizate în luna februarie, colectarea de materiale/resurse didactice despre Vikingi, discutarea detaliilor privind următoarea mobilitate, organizarea activităților rămase din al doilea an de proiect.
Întâlnirea a avut loc la Eglish National School din Ballinasloe – Irlanda, şcoală în care învaţă elevi cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Gazdele au organizat intâlnirea cu minuţiozitate, valorificând la maximum resursele implicate.
Câteva dintre activitățile desfășurate au fost: vizitarea şcolii, a claselor şi stabilirea primului contact cu elevii şi cadrele didactice irlandeze, prezentarea școlilor partenere - elevii au fost foarte interesaţi de diverse aspecte din țările partenere, punând întrebări despre ţările noastre, relieful și clima acestora, locuitorii lor, prezentarea unei scurte istorii a școlii și a regiunii, urmată de un ”treasure hunt” în zona de lângă școală, ședințe de proiect în care s-au prezentat activitățile realizate în perioada septembrie 2015-februarie 2016, rapoartele intermediare, și s-au pus la punct activitățile rămase din al doilea an de proiect și detalii privind următoarea mobilitate, workshop: abordări comparative ale sistemelor naționale de resurse umane și materiale, spectacole oferite de elevii școlii și membrii ai comunității locale, diverse activități prilejuite de sărbătorirea a 100 de ani de la revoluția irlandeză din 1916 și de ziua Sf. Patrick, conferință cu prezența oficialităților orașului și a cadrelor didactice din alte școli – prezentarea programelor Erasmus+ de către directorul centrului de informare europeană, evidențierea beneficiilor și oportunităților oferite de parteneriatele strategice (directorul școlii), discursuri ale reprezentanților școlilor partenere, workshop-uri și lecții interactive pentru strângerea de resurse didactice legate de invadatorii din Irlanda: vikingii.
Întrebați despre impresiile pe care le-au cules din timpul acestei reuniuni de proiect, profesorii implicați au menționat la unison faptul că au fost impresionați de trei lucruri, în mod deosebit : grija pe care o purtau în mod firesc elevii cei mari față de cei mici, respectul pentru strămoși și pentru membrii vârstnici ai comunității care sunt implicați în multe dintre activități și patriotismul afișat cu naturalețe și cultivat în școală.
Neli Dimancea, profesor pentru învățământul primar, a evidențiat : ”M-am întors acasă cu gândul că uneori mai simplu înseamnă mai mult. Colegii noștri din Irlanda cultivă valori prin gesturi aparent mărunte pe care copiii învață să le facă: să deprindă muzica și dansurile tradiționale, să aibă grijă de semenii lor și de spațiul în care își desfășoară activitatea, să își binecuvânteze oaspeții.”
dorinasacu
 
Mesaje: 5
Membru din: 27 Iul 2010, 01:35

Înapoi la Activitati scolare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori

cron