www.didactic.ro

[leviatan]

Cred ca ideile de mai sus sunt mai degraba valabile pentru un adult decat pentru un copil. Copilul n-are rabdare sa mearga pe firul logic pentru a rezolva o problema, cu atat mai putin e interesat sa gaseasca solutii alternative. Mai util decat sa fie silit sa faca ceva ce-i displace, ar fi sa fie pus sa rezolve unele lucruri practice, fara sa i se spuna cum: de pilda sa construiasca o macheta din carton etc. Cred ca asta-i stimuleaza gandirea (chiar intr-un mod placut) mai mult decat daca e pus sa rezolve un sistem de ecuatii sau o problema de geometrie in mai multe moduri.

[gherghescudoina]

Nu întâmplător se pune accent pe Teoria lui Gardner, teoria inteligenţelor multiple....dacă am putea ţine cont de toate tipurile de inteligenţă existente( cele atunci am vorbi mai pe înţelesul tuturor elevilor...să încercăm să folosim o paletă cât mai diversă de metode şi va fi mai clar totul....de pildă învăţarea înmulţirii: cei care au inteligenţă matem. vor face corelaţii între cifre; cei care au inteligenţă lingvistică mai dezvoltată vor învăţa mai bine dacă se vor crea mici poezii cu înmulţirile respective; la fel cei cu inteligenţă muzicală- să compunem cântecele cu versurile...înmulţirii; ..... ......să desenăm,...

[dia_cos]

Mai apoi, cum sa gindesti e o chestie inca si mai dificila. Singurul lucru pe care profesorii il pot face este sa ofere puterea propriului exemplu: "Iaca, eu asa gindesc despre cutare sau cutare situatie / problema / subiect." Ideal, copiii ar trebui expusi la mai multe moduri de a gindi intr-o situatie sau alta, si lasati apoi sa-si modeleze propriul mod dupa exemplele pe care le au.

Puterea exemplului în ceea ce priveşte gânditul e discutabilă... Nu poţi să expui modul în care gândeşti. Verbalizarea are alte reguli decât gândirea. Aproape niciodată gândirea nu construieşte o concluzie pornind de la ipoteze, ci poneşte invers: înceracă mai multe concluzii posibile (pe bază intuitivă) şi verifică dacă stau în picioare în condiţiile ipotezelor. De cele mai multe ori nu conştientizăm acest procedeu, aşa că la verbalizare pornim invers (pentru că e logic). Adică avem tentaţia de a înlocui "dacă ar fi aşa, atunci..." cu "dacă este aşa, atunci...".

Mai este un impediment major, care se leagă de vârstă. Copiii au alte tipare cognitive decât adulţii. Mai mult, aceste tipare se schimbă (mai precis, evoluează). Aşa că, cel mai adesea "exemplul de gândire" pe care un adult îl poate furniza unui copil este irelevant (dacă nu chiar inadecvat). Sigur, observaţia asta e clasică şi îi este atribuită lui Piaget, care a studiat pattern-ul răspunsurilor greşite la testele elaborate de Binet în funcţie de vârstă. A constatat că ordinea etapelor e constantă, indeferent de modelele de educaţie aplicate, de unde a dedus că dezvoltarea gândirii unui copil este într-o bună parte autonomă, adică nu de "hrăneşte" pe baza achiziţiei de cunoştinţe, ci se "construieşte" printr-o firească confruntare cu mediul. În care mediul validează sau contrazice prezumţiile... de fapt, această metodă ne urmăreşte toată viaţa - vezi paragraful precedent - numai că vârsta aduce formalisme suplimentare, verbalizarea fiind unul dintre cele mai importante (de fapt e vorba de abstracţii).

Ok, nu vreau să expun constructivismul într-un mediu în care fiecare ştie mai multă psiho-pedagogie decât mine. Ideea este că despre cum se ocupă, până la o limită, natura. De acolo încolo, începe să devină tot mai importantă partea cu ce...

Diana

[dia_cos]

In sfirsit, ce sa gindesti (sau, mai degraba, la ce sa te gindesti) e reflectat in programa scoalara. Iar aici nu prea e mult loc de manevra. De la Botosani la Moldova Veche, toti copiii tre' sa-nvete tabla inmultiri, teorema lui Pitagora, s.a.m.d. Ca sunt interesati de subiect, ca nu sunt, ca ar vrea sa invete mai multe, ca nu.

Programa şcolară e doar o parte a problemei... Cealaltă parte este modul cum este expusă. Problema (în viziunea mea) este că i se lasă prea puţin spaţiu elevului pentru "micile revelaţii", cele care pot să facă absolut orice subiect interesant.

Mă uit la un copil de câţiva anişori. Te vede că iei un obiect în mână, apeşi pe nişte butoane şi pe ecranul televizorului apar Tom şi Jerry. Va lua obiectul în mână la rândul lui şi va apăsa pe butoane până când se va întâmpla ceva. Oppss... Trebuie îndreptat spre ecran! Mai departe. Acelaşi procedeu, până când pe ecran nu mai apare nimic. Opps... Butonul roşu!

Aceasta triadă stimul-răspuns-corelaţie dispare în şcoală. Corelaţia este expusă prima, aşa că devine plictisitor să aplici stimuli şi să obţii răspunsuri previzibile. Este neinteresant. Boring. Nu prea poţi să-l contrazici pe Pitagora. Şi, în general, nu poţi să contrazici pe nimeni. Nu prea ai ce spune... Iar când totuşi ai avea ceva de spus, constaţi că nu (mai) ai deprinderea de a spune. Frustrare. Refuz. Apatie.

Sunt profesori care ştiu să facă asta (au "harul") şi constată că rezultatele sunt sub aşteptări. De ce? Pentru că sistemul a reuşit deja să inducă apatia în rândul copiilor. Urmează apatia în rândul profesorilor. Cercul vicios se închide.

Revenind la subiectul "cum" vs. "ce", as zice ca scoala e clar axata pe zona "ce", si aproape deloc (doar accidental) pe "cum".

Ce este doar un pretext pentru cum. Se vede mult mai bine acolo unde determinările nu sunt precise şi spaţiul de manevre speculative este larg. De pildă literatura sau istoria. Astea ar trebui să fie doar spaţiu de discuţie. Research individual şi discuţii. E mult mai util ca elevul să dezvolte ipoteze greşite şi să le dezbată cu altele (poate chiar la fel de greşite, dar altele). Profesorul poate aduce, eventual, argumente suplimentare, dar discuţia este cea care readuce acel joc stimul-răspuns-corelaţie. În loc de asta ce avem? Elevul nu-i poate localiza în timp pe Mircea Cel Bătrân şi Ştefan Cel Mare pentru că n-au discutat despre căderea Constantinopolului, n-au înţeles ce-a fost cu cruciadele, modelul feudal a fost sărit cu eleganţă şi aşa mai departe. Iar istoria se de-contextualizează şi, în consecinţă, devine o înşiruite anostă de date, batalii, regi şi domnitori etc. Un interminabil fapt divers. Boring.

Aşa că... De ce studiază istoria în şcoală? Tocmai ca să exerseze gândirea în situaţii complexe şi imposibil de formalizat, în condiţii de incertitudine, contexte largi etc. Nu ce-când-unde-cine, ci de ce atunci şi acolo. Mai degrabă e interesant şi atractiv cum au ajuns istoricii la o concluzie, care sunt explicaţiile alternative privind un fapt istoric, care sunt metodele arheologiei şi încă multe altele.

Diana

[oana1964]

Citeam un alt fir de discutie de pe forumul acesta, cind am dat de urmatoarea afirmatie:

eu consider ca noi ne ocupam mult mai mult de mentalul lor, de intelect, facandu-i sa acumuleze niste cunostinte si invatandu-i sa gandeasca. cum sa gandeasca, nu ce sa gandeasca.

Unde "noi" se refera la invatatori/profesori, iar "lor" la elevi. [...]

Pai mai intii: Cum poate fi facut cineva sa gindeasca? [...]

Mai apoi, cum sa gindesti e o chestie inca si mai dificila. Singurul lucru pe care profesorii il pot face este sa ofere puterea propriului exemplu: "Iaca, eu asa gindesc despre cutare sau cutare situatie / problema / subiect."

ati scos citatul dintr-un context usor diferit.

da, avand in vedere ca eu pregatesc in ultima instanta elevii pt. examenul de bacalaureat, ii invat cum sa abordeze subiectele de la oral in asa fel incat sa cantareasca avantajele si dezavantajele unei situatii, apoi sa evalueze ce ar fi bun din punctul lor de vedere. alegerea aceasta, adica personalizarea, nu le-o impun ci o las intotdeauna la latitudinea lor, pentru ca nicio minciuna si nicio influenta straina nu va avea autenticitatea adevarului, adevar care intr-un examen nu poate fi decat benefic. zic eu.

si aici nu ma pot da de exemplu pe mine insami pentru ca nu ar avea niciun rost sa le explic eu de ce in viata am ales asa si nu alt fel. fireste ca la anumite subiecte pot raspunde si eu de ce am facut o alegere sau alta, asa ca ora sa fie interactiva - exercitiile si comentariile le facem impreuna, nu eu intreb si ei raspund.

nu-mi invat elevii ce sa gandeasca pentru ca incerc sa le trezesc interesul pentru abordarea unei chestiuni/persoane/unui fenomen din cat mai multe puncte de vedere, nu doar din cel oficial, ca sa zic asa. incerc sa-i fac sa inteleaga ca e mai bine sa verifici, daca poti, orice, din cat mai multe surse inainte de a lua o decizie sau inainte de a emite o judecata de valoare. nu am pretentia ca si reusesc, dar tot repetand asta, tot venind la ore cu abordari multiple ale unui caz prezentat in manual sau in subiectele de bac din anii anteriori, nu se poate sa nu ramana cu o cat de mica deprindere ca atunci cand ajung la o rascruce in viata. eu le spun sa analizeze in profunzime toate caile care li se deschid si sa ia hotararea de a merge pe un anumit drum in functie de ce este cel mai bine pentru ei pe termen lung. incerc sa le spun ca atunci cand este vorba despre o alegere importanta precum profesie/partener de viata etc. alegerea trebuie sa fie facuta de ei insisi si nu de catre altii, oricat de bine intentionati ar fi acestia.

asta inteleg eu prin a-i face sa gandeasca. adica sa judece o situatie, sa cantareasca bine lucrurile inainte de a hotari ce si cum. m-am referit la elevii de liceu cu care lucrez de vreo 14 ani, si nu la copiii de generala sau mai mici, pe care recunosc ca nu prea as sti cum sa-i abordez, mai ales ca eu nu am copii si nu prea stiu cum sa ma port cu ei in viata de zi cu zi.

[oana1964]

nu-mi invat elevii ce sa gandeasca pentru ca incerc sa le trezesc interesul pentru abordarea unei chestiuni/persoane/unui fenomen din cat mai multe puncte de vedere, nu doar din cel oficial, ca sa zic asa.

Afirmatia asta e in contradictie directa cu cea mai mare parte a experientelor pe care le-am avut eu in scoala. Ceea ce nu inseamna ca nu e adevarata. (M-as bucura sa fie.)

stiu ca este. din pacate cam toate posturile dv. de pe aici au avut in vedere experientele dv. trecute, asadar o prejudecata, si nu v-ati gandit ca poate nu toti profesorii sunt asa cum ati avut dv. ocazia sa vedeti. nu sunt chiar foarte diferita de ceea ce inseamna un profesor, dar nu-mi tin elevii la distanta si nu-i evaluez decat dupa ceea ce au in minte, fara sa iau in seama schimburile cateodata dure de replici dintre noi. de altfel elevii mei stiu ca nu ma razbun niciodata pentru o parere spusa de ei pe sleau si care vine in contradictie cu parerea mea. de aceea isi si permit poate cam prea multe. ca orice comportament si apropierea mea de ei are parti bune si mai putin bune, pentru mine. dar nu ma pot imagina punanad o distanta intre mine si ei. sincera sa fiu, nu stiu cum sa fac asta. nu am atata putere sa fiu una in cancelarie si alta la catedra. dar repet, nu este usor uneori sa fiu aceeasi mereu.

Da' acu' m-ati facut curios. Daca nu e prea mult, ne-ati putea spune cum decurge o ora tipica la clasele Dvs.? Ce faceti Dvs.? Ce fac elevii? Cum stiti ca le-ati aprins curiozitatea? Cum le-o mentineti activa?

o ora care nu include gramatica, inseamna un subiect, de regula propus de manual, pe care il tratam din mai multe puncte de vedere, daca este posibil (si slava Domnului! subiecte de discutie sunt - actorul preferat, copiii strazii, razboiul rece, descoperirea orasului Machu Picchu, ce inseamna lumea a treia, ce este un geniu, etc). elevii cauta informatii pe unde pot ei - internet, biblioteca - si apoi fiecare vine cu completari. ideea este sa discutam despre ceva, despre orice, la urma urmei, numai ca asta se face in engleza. daca abordez subiectele de bac, ii pun pe ei sa spuna ce pareri au despre topicul respectiv si eu scriu la tabla ideile lor, chiar daca nu sunt in acord cu ceea ce gandesc eu.
nu pot sa-mi dau seama pe deplin daca le-am starnit curiozitatea. dar atata vreme cat ei cauta informatii, atata vreme cat participa la ore si cat uneori ma mai intreaba si in pauze cate ceva (sa va mai spun de elevii care-mi cer sa le imprumut carti despre ozn-uri si alte carti de acest gen, sau care ma roaga sa caut vreo carte ori referinta pe care nu au gasit-o pt. romana?)inseamna ca munca mea nu este chiar degeaba. exista si elevi care nu agreeaza stilul meu. asta e. nu poti multumi pe toata lumea.

Adica o gindire critica. Aveti succes? Cu alte cuvinte, elevii care va "trec prin mina" sfirsesc prin a avea deprinderile de care spuneti?

presupun ca in mare parte raman cu cate ceva dupa patru ani de convietuire in comun cate doua ore pe saptamana. dar daca ei considera ca alegerile trebuie facute intr-un alt mod, nu ma supar. este dreptul lor si fiecare stie mai bine ce i se potriveste: intuitia sau abordarea critica. undeva pe un forum exista un omagiu adus mie de o fosta eleva, profesoara de engleza la randul ei. si cred ca daca un singur om spune ca i-am fost mentor in viata, inseamna ca efortul meu nu a fost in zadar.

[oana1964]

Adicatelea profesorii s-au schimbat; parerea mea despre ei nu.

dar nu pot fi toti oamenii dintr-o categorie sociala sau profesionala la fel. nu sunt la fel nici doi frati gemeni, d'apoi...

oricum, vremurile s-au schimbat, mentalitatile s-au mai schimbat si ele, elevii sunt cu mult mai fara rezerve in a spune ce gandesc si a se simti liberi de orice constrangere, deci... parerea dv. ca profesorii au ramas la fel ca pe vremea cand eram eu eleva nu prea concorda cu realitatea.

Mai spuneti-mi. Imi par a fi relatari de pe o alta planeta.

dar nu sunt. ce vi se pare asa de anormal ca un elev sa ceara carti despre diferite subiecte unui profesor? din moment ce am stat ani de zile in camin, pentru ca locuiesc in alt oras decat cel in care profesez, fireste ca am avut o relatie mult mai apropiata de ei si mult mai normala. fostii elevi care sunt acum profesori mi se adreseaza la per'tu fara sa-i fi rugat eu s-o faca. si sunt si 20 de ani diferenta intre noi.

Sincer vorbind -- asa sunt toti profesorii? Sau, in fine, majoritatea? Sau Dvs. sunteti exceptia?

nici, nici, nici. dar sunt si unii ca mine.

Nu, insa si acesti elevi ar trebui sa poa' sa faca ceva; bunaoara, sa opteze in a nu mai face prezenta la clasele Dvs. Si toate astea fara repercursiuni negative asupra lor.

dar chiar asta si fac acei elevi. singura repercusiune din partea mea este ca au absente. restul e treaba dirigintelui. dar chiar daca nu le place stilul meu, ei de regula stau la ore. ca se gandesc la altceva... e treaba lor.

Cum ramine insa cu cei care nu v-au luat de model? Si-au gasit un altul? Le ofera scoala suficiente oportunitati pentru ca fiecare sa gaseasca ceva pe masura?

dar nu imi creste contul in banca daca am multi elevi care sa ma ia drept model.. si nici nu imi fac din asta un tel in viata. modelele adolescentilor sunt actorii, cantaretii, fotbalistii, nu profesorii, si nici acum 25-30 de ani nu era altfel. Nu ma intereseaza neaparat daca elevii mei ma iau drept model sau nu. Cred ca este cu mult mai bine ca fiecare sa fie el insusi in viata, nu sa copieze pe cineva.

[oana1964]

P.S. ma duc la bac zilele astea. asa ca voi raspunde celorlalte posturi mai incolo.
o zi frumoasa!

Oana

[oana1964]

amoga wrote:Nu inteleg de ce trebuie sa fie treaba cuiva daca, cind, ce, cum si de ce invat. Ar trebui sa fie doar treaba mea (eventual a familiei).

dar cred ca e treaba societatii. desi cu ce, cum si cand sunt de acord, cu daca nu sunt de acord deloc. dar nu in sensul de a obliga pe cineva sa invete. ca sunt si elevi care nu vor sa invete. si nu le poti face nimic.

aici am discutat doar despre a fi sau a nu fi de acord cu o idee. iar in viata este cam la fel, pentru ca fiecare om are dreptul la a alege ceva. bun, legea il obliga sa faca scoala, dar el vine la scoala din cand in cand si nu invata nimic. pentru ca nu vrea si pana la urma ramane repetent pana cand abandoneaza sau nu mai are varsta scolara. ok, e treaba lui. dar din acesti oameni se racoleaza (poate termenul e cam dur) infractorii de maine. iar societatea nu are interesul sa aiba infractori. sigur, frecventarea scolii nu garanteaza ca viitorul adult nu ar face o fara-de-lege. totusi cred ca statistic vorbind infractorii sunt in mare masura dintre cei care au scoala putina sau deloc.

bine, obligativitatea de a merge la scoala este relativa, si alti factori te pot obliga sa faci scoala, nu neaparat legea. si arunci, mai are vreo importanta ca te obliga legea sau angajatorul?

amoga wrote:Doua lucruri: (1) Nu e (sau nu ar trebui sa fie) treaba dirigintelui, ci a elevului (faptul ca merge sau nu la o clasa); si (2) statu' intr-o sala de clasa cu gindurile aiurea nu vi se pare a fi pierdere de vreme?

1. m-am referit ca ar fi treaba dirigintelui ca repercusiune negativa, ca la 10-15 absente nemotivate se scade un punct la purtare. dar nu e nici asta o problema, elevii vin cu scutiri si nu au absente nemotivate.
2. ba da, dar va asigur ca aceia care nu au chef de ora, fac tema la altceva, citesc (acum mai rar, nu le mai place deloc lectura) sau, asa cum de fapt si fac de cele mai multe ori, sunt atenti pentru ca se conformeaza, chiar daca nu le place. si eu, si altii, am facut la fel. si facem in continuare.
Octavian Paler, fie-ei tarana usoara, spunea: nu poti fi liber daca nu accepti constrangerile unei morale.

in societate nu poti fi liber si acceptat daca nu faci si ceea ce nu-ti place.

Intr-o institutie (any guesses which one?) in care oamenii isi pierd atributele individuale si sunt tratati "la gramada" e cvasi-imposibil sa inveti ceea ce ti se potriveste.

din cele aprox. 20 de obiecte pe an de studiu, unora chiar nu li se potriveste nimic?