www.didactic.ro

[petronela_slavu]

Deseori, copiii se joacă de-a părinţii, învăţând să-şi asume răspunderi, să aibă grijă de alţii. În joaca lor, imită gesturile şi limbajul propriilor părinţi. Exemplul personal al acestora este, oare, suficient de convingător? S-a demonstrat că, de cele mai multe ori, un copil bătut şi nedreptăţit va deveni, la rândul său, un părinte violent şi nedrept. Pentru că un copil este nu numai al părinţilor, ci şi al societăţii, comunitatea ar trebui să dea o importanţă mai mare pregătirii copilului pentru când va deveni părinte. „Profesia” de părinte se învaţă fără a absolvi o şcoală. Şcoala oferă multe cunoştinţe dar puţine modele capabile să influenţeze pozitiv viitorul copiilor.
La educaţie civică, am terminat capitolul despre trăsături de caracter. Pe parcursul mai multor ore, discutaserăm despre încredere şi lipsa de încredere, despre adevăr şi minciună, despre bunătate şi răutate, despre curaj şi laşitate, cu trimitere la situaţii concrete din viaţa de zi cu zi sau din basmele cunoscute. Astăzi, la test, m-am gândit să le propun şi o cerinţă mai deosebită. Fiecare elev trebuia să-şi imagineze că este părintele unui copil care obişnuieşte să mintă, să nu-şi respecte semenii, să-i supere pe cei din jur. În aceste condiţii, trebuia să găsească soluţii concrete pentru a îndrepta comportamentul fiului imaginar.
Cu maturitatea specifică vârstei, elevii mei au dat răspunsurile pe care ei le-au considerat potrivite. Interesant este că majoritatea provin din familii bine închegate, unde se bucură de armonie. Şi totuşi, în răspunsurile lor, am găsit soluţii dure, cum ar fi: „l-aş bate”, „l-aş face de râs”, „i-aş arunca jucăriile”, „l-aş lega de pat”, „l-aş lăsa să doarmă afară”, „aş urla la el până m-ar durea gâtul”, „nu i-aş mai da de mâncare”, „l-aş duce la şcoala de corecţie”. Mă gândeam care dintre aceste pedepse m-ar fi afectat pe mine, copil fiind, cel mai mult. Sunt sigură că aceea cu aruncatul jucăriilor…
Mulţi elevi au optat pentru măsuri mai practice, ca de exemplu: „i-aş interzice o vreme să intre la calculator”, „nu i-aş mai cumpăra nimic”, „nu i-aş mai da bani de buzunar”.
Iată câteva dintre răspunsurile lor:

„Eu l-aş certa şi nu aş mai vorbi cu el.”

„I-aş face un program. După şcoală face temele şi după aceea la lucru: spălat vase, aspirat, spălat pe jos.”

„Eu i-aş promite că dacă se comportă bine îi cumpăr o maşinuţă cu telecomandă care costă 200 lei.”

„Eu aş considera că trebuie să-l cert, să nu-i fac poftele, să nu-l las afară la joacă, să-l închid în cameră fără televizor, fără calculator, să stea doar în pat. Atât.”

„Eu l-aş pedepsi, dar mai bine nu-i mai fac ce vrea el. Până se va îndrepta, îi fac doar de mâncare.”

„L-aş izola în casă şi i-aş da o copiere de zece foi.”

„L-aş trimite la şcoală murdar, ca să râdă copiii de el.”

„Eu nu l-aş mai lăsa la televizor şi la calculator o lună şi nu i-aş mai cumpăra nimic. L-aş pune la muncă.”

„Ca să se îndrepte, l-aş înscrie la fotbal sau la baschet.”

Chiar şi adulţilor le este greu să găsească metodele potrivite, darmite copiilor…
Să fie, oare, bătaia – această controversată metodă disciplinară – considerată de copii ca „ruptă din Rai”? Răspunsurile lor ar putea fi analizate, interpretate. Chiar voi face acest lucru, dar nu acum. Am aşternut aceste gânduri, pornind de la un răspuns neaşteptat, care contrastează cu celelalte.
Adelina este o fetiţă veselă, zburdalnică. Şi fratele ei a fost elevul meu. Acum are 21 de ani, aşadar e uşor de dedus că micuţa este alintata familiei. Răspunsul ei ar trebui să dea de gândit multor părinţi şi dascăli:

„Eu i-aş spune că îl iubesc şi dacă i-aş spune asta poate s-ar îndrepta.”

Cândva, am citit că, pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii, un copil are nevoie de vitamina „I” (iubire). Din păcate, în şcoală, iubirea este un subiect tratat superficial, dacă nu chiar ignorat. Îl învăţăm pe copil să rezolve probleme matematice prin metoda falsei ipoteze, îl învăţăm să facă analize sintactico-morfologice şi câte altele… Dar nu îl învăţăm cât de importantă este iubirea în viaţa noastră şi cum să le dăruiască semenilor iubirea lui.

[AnonimuldinRomania]

Îl învăţăm pe copil să rezolve probleme matematice prin metoda falsei ipoteze, îl învăţăm să facă analize sintactico-morfologice şi câte altele… Dar nu îl învăţăm cât de importantă este iubirea în viaţa noastră şi cum să le dăruiască semenilor iubirea lui.

Sincer, mă amuzaţi. Iubirea este oferită de părinţi, în nici un caz de profesori. Pentru ce vine elevul la şcoală ? Ca să-l înveţe profesorul cum să-şi iubească aproapele, implicit copilul ? Profesorii trebuie să-i dezvolte elevului intelectul, nu sentimentele de dragoste. Şi ca o ironie: chiar aş vrea să mă înveţe un profesor cum să-mi iubesc mama, tatăl, prietena, soţia, copilul, ş.a.m.d

[ianchis]

Profesorul te poate invata sa iubesti. Te poate invata sa iubesti o materie, o carte, un domeniu, o meserie, o limba straina pe care o preda........ Mie mi-au trecut prin mana copii care si-au dorit sa mearga pe urmele mele in meserie, doar pentru ca iubeau ceea ce eu le predam si ma iubeau pe mine.
De asemenea, profesorii te pot invata sa-ti iubesti parintii. Poate nu neaparat sa-i iubesti, pentru ca, intr-adevar, dragostea nu se baga pe gat, dar profesorul te poate invata sa apreciezi, sa stimezi, sa intelegi importanta unor oameni si lucruri in viata ta. Iar daca ajungi sa intelegi asta, poate vei ajunge sa si iubesti......
Dar toate astea, numai dupa ce iti vei schimba atitudinea fata de profesori, nu te vei mai razvrati atat si vei invata sa-i asculti cu atentie, sa iei aminte la vorbele lor.

[ianchis]

Doamna Petronela, cata dreptate aveti........ se vede ca sunteti trecuta prin viata ! Din pacate, lipsa de iubire se reflecta peste tot, in toata lumea, in tot si in toate. Foarte putini oameni mai stiu sa iubeasca, dar sunt foarte multi aceia care tin prelegeri despre iubire.

[rofi3]

Cadrul didactic este cel care va face educatie, nu doar va prezinta o anumita materie pe care dvs. trebuie sa o insusiti . Daca am avea mai mult timp pentru aceasta , poate scoala ar fi mai atractiva , iar noi am fi niste persoane cu un comportament mai bun, si cu un respect mai mare fata de aproape si lucruri . Aici pot fi incadrate si acele sentimente pe care multi dintre copii nu le mai au , deoarece parintii nu mai au timp sa le arate , din graba de a face alte lucruri mai importante pentru existenta lor.

[petronela_slavu]

Îl învăţăm pe copil să rezolve probleme matematice prin metoda falsei ipoteze, îl învăţăm să facă analize sintactico-morfologice şi câte altele… Dar nu îl învăţăm cât de importantă este iubirea în viaţa noastră şi cum să le dăruiască semenilor iubirea lui.

Sincer, mă amuzaţi. Iubirea este oferită de părinţi, în nici un caz de profesori. Pentru ce vine elevul la şcoală ? Ca să-l înveţe profesorul cum să-şi iubească aproapele, implicit copilul ? Profesorii trebuie să-i dezvolte elevului intelectul, nu sentimentele de dragoste. Şi ca o ironie: chiar aş vrea să mă înveţe un profesor cum să-mi iubesc mama, tatăl, prietena, soţia, copilul, ş.a.m.d

E un punct de vedere care, cred eu, ţine de mentalitate. Nu-ţi imagina că elevul va fi învăţat cum să iubească, într-o oră specială, care va începe cu: „Dragi copii, astăzi o să învăţaţi să vă iubiţi copiii, când veţi deveni părinţi!”. Copilul va învăţa să ofere iubirea lui celor din jur, indirect, dacă dascălul va şti să strecoare în fiecare lecţie şi dramul de iubire necesar.

[petronela_slavu]

ianchis, rofi3

Vă mulţumesc pentru punctul de vedere exprimat!