Din nefericire, există ceva PESTE lege. Ceva tot...legal. Anume ordonanţele de urgenţă. După cum există şi ordinele de ministru. Căci, dacă nu mă înşel, în lege se spune că zilele de concediu fără plată se stabilesc la nivelul fiecărei instituţii în parte, iar noi...ne-am trezit cu zile impuse.
Ceea ce ştiu eu-de la o persoană în legătură mai mult decât strânsă cu legile şi cu toate chichiţele lor-este că nu trebuie să semnăm nimic. Interesant era să fi mers la şcoală în zilele de concediu fără plată. Propusesem directorului ca, dacă tot zicea-n ordinul de la minister că programul de recuperare se stabileşte-n fiecare unitate, să facem "recuperarea" taman în perioada-n care trebuia să predăm materia, adicătălea...în zilele de fără plată. Directorul a părut de acord cu propunerea mea. Între timp...a venit ordin de nu ştiu unde(puteţi crede că-n aşa stil mi-a răspuns directorul, de eu nu am reuşit să înţeleg de unde a venit acel ordin, deşi l-am întrebat de două ori???!!) ca, în zilele de concediu fără plată, să fie lacătul pus pe poarta şcolii. Bănuiesc că inspectoratul a fost cel care a cerut aşa, deoarece se ştie sigur c-au fost şcoli în care s-au făcut cursuri, în zilele de fără plată. În fine...ca să n-o mai lungesc: ideea este că trebuie să avem în minte că, în mod normal, noi avem şanse să ne primim, cândva, banii luaţi în aceste zile şi...în cele care vor urma. Nu putem face asta decât dacă, desigur, venim la şcoală şi nu semnăm pentru zilele fără plată. E ca şi cu casele naţionalizate: cele donate nu au mai putut fi primite înapoi, după Revoluţie. Au fost considerate cadouri făcute statului şi...pa! Banii aceştia care ni se reţin ar trebui să fie consideraţi un fel de ajutor pe care cetăţenii republicii noastre îl oferă ţării aflate în necaz(nu am citit toate postările de pe acest thread, dar bănuiesc că au fost unii colegi care au măcar gândit "de dulce" la adresa celor care au băgat degetele...până la umăr în buzunarul statului-al nostru, adică- pentru ca apoi să invoce solidaritatea şi alte cuvinte pe care au reuşit să le golească de conţinut. Eu, una, înţeleg să-mi ajut ţara, dar...nu pot face asta de bunăvoie, când iau în calcul întregul context, de 20(fix) de ani încoace.
Închei acum, spunând că am discutat cu copiii mei, la educaţie civică, despre supunere şi revoltă. Să mă ierte Dumnezeu, dar mie nu-mi mai reuşeşte, în ultima perioadă, povestea cu supunerea! Şi, dacă-mi permiteţi, am să mai spun ceva. Măi fraţilor, suntem nişte amărâţi cu toţii! Ne chinuim, luptând cu o mulţime de "inamici", pentru o aceeaşi bucăţică de pâine. În condiţiile acestea, mi se pare mai mult decât fără de rost să ne mai dăm şi noi în cap, unul altuia. Sesizez, peste tot în jurul meu, că gradul de agresivitate este într-o creştere cumplită, îngrijorătoare. Iar asta...numai bine nu poate aduce. Mai ales când agresivitatea este îndreptată împotriva unor alţi "sărmani", ca fiecare dintre noi. Hihiihih, iar acum...daţi!
trăiesc, iar asta îmi ocupă toată viaţa...
-inclusiv cei 50% marire de salariu in contrabalans cu diminuarea salariului in nov. si dec cu 15,5%-asta sa-i spuneti ,,mamicii jurist-avocat ce-o fi''(al cui,ma intreb);
,sanatos sa fii!)
