Când am emigrat fiica mea avea 4 ani jumatate.
Nu știa o boabâ engleză (nici eu nu excelam).
M-am îngrijorat atunci că va avea dificultăți însă totul a decurs surprinzător de ușor.
In Noua Zeelandă mergi la școală în ziua când faci 5 ani și intri într-o clasă de acomodare.
Apoi mergi în clasa următoare când e cazul
A absorbit engleza ca un burete; nu a avut nici o problemă. La 6 ani jumate aproape nu mai vorbea româna deși noi vorbeam (și încă vorbim) doar româna acasă.
Dar a sosit mama soacră în vizită și fiica mea a trebuit să reînvețe româna!
La 9 ani ne-a anunțat solemn că pentru ea este foarte important să știe și româna și să vorbim de acum încolo doar romăna când suntem doar noi sau doar cu alți prieteni romăni.
Modelul de educație aici e foarte diferit de România (sau cel puțin de România de la începutul anilor 90) și oferă elevilor o flexibilitate mult mai mare în a studia sau a aprofunda ce le place sau unde au aptitudini.
Fiica mea a fost ca peștele în apă. A sărit de 2 ori peste clase, a terminat liceul la 16 ani jumate și universitatea la 18 ani jumate.
Sunt foarte mândru de ea însă nu consider că este un copil super înzestrat, mai degrabă aș pune reușita ei pe seama sistemului (și un pic pe faptul că ne-am ocupat ceva mai mult de ea acasă decât se obișnuiește aici)
Regret că nu mai profesez, că nu mai predau, îmi lipsește. La locul de muncă am de câteva ori pe an cursuri cu clienți și aștept de fiecare dată cu nerabdare ocazia să îmi potolesc setea de predare.
Cam dezlânat ce am scris aici, îmi cer scuze..
S-auzim numai de bine,
Cris