www.didactic.ro

[silverstar]

Da, asta e bine sa-i indrumam si pe altii sa mearga la biserica, sa spuna o rugaciune, sa se inchine si nu numai la necaz, dar sa nu sune a propaganda. Daca persoana urmeaza sfatul, e bune, daca nu, nu poti sa obligi pe nimeni sa faca ceva impotriva vointei lui. Pentru ca pe Dumnezeu e bine sa-l gasesti inainte de a te paste necazul cel mare, nu sa-l gasesti tocmai datorita unui necaz mare.

O casa dupa ce-ai terminat-o, esti sfatuit de zugravul sincer si care cunoaste meserie, ca abia peste doi, trei ani sa o varuiesti, o varuiala care sa tina mai mult, de calitate. Dupa constructie, casei ii trebuie cativa ani pana sa se "aranjeze". Da asta unele case mai crapa chiar de noi, pe ici, pe colea si peretii proaspeti nu tin varul. Din nestiinta sau lipsa de informatie, oamenii pun aceste fenomene firesti pe seama unor lucruri necurate si, uite-asa, se nasc tot felul de povesti sinistre care sperie copiii, ba chiar si adultii.
Acelasi lucru se intampla si cu mobila. Cum poti fi sigur ca lemnul din care a fost lucrata, era perfect uscat? Pana se aranjeaza lemnul, pana se usuca bine sau chiar se dilata, in unele cazuri, scartaie, pocneste. Asta e... Nu-i nimic anormal, dar imaginatia noastra lucreaza... Insa de ce n-ar lucra in sens pozitiv?

[mariro]

Da, sa zicem!

[live]

casa despre care zic eu...are peste 100 de ani. mă gândesc că s-o fi uscat lemnul.
s-a întâmplat ca, intr-o noapte, să fiu cu prietenul meu de atunci. el nu crede în buhuhu-uri(cel puţin...aşa pretinde). timp de câteva minute, i s-au întâmplat lucruri ciudate(pe care mi le-a povestit, eu dormind în acele momente): câinii din curte au început, ca la comandă, să latre furioşi, aproape sugrumându-se(erau câinii "veniţi în vizită" la căţeluşa unchiului meu...), prietenul meu auzindu-i ca şi cum lătrau chiar sub terasa casei; în bucătărie au început să se audă zgomote, ca şi cum cineva cotrobăia pe acolo(sigur uşile erau încuiate); în timp ce se întâmplau toate astea, eu am început să gem în somn şi prietenul mi-a zis că-mi curgeau picături reci, de transpiraţie, pe frunte; el m-a pupat pe frunte, încercând să mă liniştească, iar în acel moment...s-au liniştit toate. e? ştiu că se va veni cu explicaţii "logice". pe acestea a încercat să le găsească şi amicul meu, când şi-a amintit că el nu crede în aşa ceva.
PS: silver, ştii că prietenul nostru "religios" s-a reîntors, cu alt nume de utilizator?
PPS: iar scriem noaptea?!

[silverstar]

Imi pare rau ca nu am reusit sa te conving. Alte explicatii fanteziste nu stiu si nici nu as vrea sa stiu.

[mariro]

Eu nu am explicatii. Astept de la altii!

[silverstar]

Live, la ceea ce-ai povestit chiar ca nu am ce explicatie sa-ti dau. Nu, nu ma duce mintea si nici sa fac povesti fanteziste nu ma pricep.

Da, am vazut ca s-a intors cu alt(e) nume, dar Toma nu e in retea ca sa-l atentionez sa-l blocheze din nou cum a facut aseara.

Da, vad ca iar scriem noaptea. Eu am adormit pe la 6 PM, si-am dormit pana aproape de 8. Nu stiu cum voi dormi la noapte.

Lamureste-ma, te rog, si pe mine cu ceea ce a spus sambure. Ce a recomandat el, doar atat, inregistrezi? Pe mail. Te rog.

[silverstar]

Uite, live, acum 2 ani, cand a murit mama, am suferit foarte mult. Eu nu am putut sa plang de loc, timp de cateva luni. Eram confuza, nu intelegeam de ce, cum e posibil ca ea, un om, sa se stinga in cateva minute Nopti intregi nu am dormit timp de cateva luni. Si, in timpul acesta, mai ales cand in casa era liniste perfecta, sonorul la TV dat la minim, simteam pe fata ceva, ca o adiere, extrem de usoara. De cateca ori, mental, chiar am intrebat: "Ai venit sa ma mangai "
Una dintre cumnatele mele, imi povesteste, la un moment dat, exact acelasi lucru care mi se intampla si mie. Ce zici
Ce crezi Acum, poate pentru ca m-am resemnat, m-am linistit si pentru ca am reusit sa plang, nu s-a mai intamplat...

[silverstar]

STILOUL BUCLUCAŞ

Şi acum, după atâţia ani, îmi este foarte greu să spun că un elev mi-a luat stiloul de pe catedră. Numai a doua zi am observat că nu-l mai aveam. Am întrebat, dar nimeni nu-l văzuse, numeni nu ştia nimic. Şi, era şi imposibil de găsit într-o şcoală cu aproape trei mii de elevi, ca cea în care eram eu atunci. ÃŽmi părea rău că nu-l mai aveam. Era primul cadou pe care-l primisem de la un băiat, mă însoţise la marile examene ale vieţii şi mai pusesem şi câteva mii de note cu el. Dar, cum nu era să fac obsesie pentru un stilou pierdut, mi-am cumpărat trei, aşa ca să am de unde pierde şi gata!... Am uitat!...
Până la vacanţa de vară mai era puţin. La cl. a VIII-a dădusem lucrare, pregătită şi anunţată de dinainte... Cu gândul nicăieri, mă plimbam agale printre bănci. La un moment dat, m-am oprit în dreptul unei bănci, absolut nemotivat, am luat stiloul din mâna unei eleve, cu acelaşi mers leneş m-am îndreptat spre fereastră unde lumina era mai puternică, şi am ănceput să răsucesc stiloul căutând ceva. ÃŽn clipa când am văzut semnul făcut cândva de mine, semn făcut ca să nu se amestece cu al colegilor de cancelarie, mi-am dat seama că ţineam în mână stiloul meu, stiloul pe care îl pierdusem de mai bine de cinci luni...
Eu nu mai căutasem stiloul, nu mă mai gândisem, gata! nu mai era, se terminase! Dar, stiloul se voise din nou al meu... Cum, ce s-a întâmplat? Nu ştiu... M-am întrebat adesea, dar nu am găsit nici un răspuns...

[live]

am să povestesc ceva care se leagă de povestirea ta, silver(cea cu mama ta). o colegă stătea de vorbă cu mama ei. au stabilit ca, după ce una dintre ele se va duce, cea care s-a dus să vină la cealaltă, ca să-i dea de ştire că există viaţă după moarte. au hotărât ca "semnul" să fie zguduirea geamului de la vitrină. cea care a murit a fost mama colegei mele. la puţin timp după, într-o noapte, s-a trezit colega mea: se zguduia geamul de la vitrină. pe moment, n-a avut în minte ceea ce vorbise cu mama sa. s-a gândit, s-a tot gândit, a realizat că totul nu se poate întâmpla din cauza tramvaielor...pentru că nu circulau, la acea oră. şi-a amintit brusc de discuţia avută cu mama sa şi a întrebat:"mamă, tu eşti?". geamul s-a mai zguduit un pic, ca şi cum ar fi bătut cineva în el, apoi...linişte.

[silverstar]

Foarte multa lume se intreaba ce se intampla cu sufletele dupa moarte. Cu certitudine se stie ca trupul petrezeste. Despre suflet, insa, daca nu ma insel, chiar si in Sfanta Biblie scrie ca e nemuritor. Dar ce face acel suflet nemuritor si, desigur, imaterial, unde "vietuieste", este vesnic? si intrebarile pot continua, nu se stie sau inca nu.
In '86 mama a iesit la pensie si a tinut sa fie o mica sarbatoare si acasa, cu noi copiii, rudele, vecinii. Cu colegii sarbatorise la restaurant cu o zi inainte. Peste zi, cat am pregatit noi ce trebuia pentru masa de seara, ne-am amintit de tata, de mamaia si alte rude care nu mai erau, dar tare mult ne-am fi dorit sa fie cu noi, sa se bucure de bucuria mamei. Pentru ca era cald, august, am pus mesele afara, sub bolta de vita de vie. Venisera o parte dintre invitati, cand, nu mai stiu care dintre noi, a spus ca ar fi bun un pahar de bere rece. Nici o problema, s-a adus bere din frigider, au fost paharele umplute, dar... crede-ma, totul s-a intamplat sub ochii nostri, nimeni nu era beat, nu s-a baut nici un strop de bere pentru ca paharele se rasturnau unul dupa altul, fara sa le atinga nimeni. Ne uitam amuzati cum se rasturnau paharele si le prindeam ca sa nu se sparga. Te rog sa ma crezi, noi toti eram in jurul mesei, nimeni nu era sprijinit de masa, nimeni nu atingea masa. Uite, sunt 20 de ani de atunci, dar cu ochii mintii vad totul foarte clar.
Una din rudele noastre, o doamna destul de in varsta, ne-a intrebat daca peste zi am vorbit despre cineva mort din familie. Sigur ca vorbisem. Atunci, doamna i-a spus mamei sa umple ea, cu mana ei, pentru ca era sarbatoarea ei, un rand de pahare cu bere, sa-i numeasca pe cei pomeniti peste zi si sa dea de pomana de sufletul lor. A mai adaugat ca sufletele celor la care peste zi noi ne-am gandit, poate cu lacrimi si durere, sunt acolo, printre noi si vor si ele sa fie pomenite si cinstite de la masa noastra. Apoi, totul a fost firesc, fara probleme...

[live]

eu sunt convinsă, de exemplu, că spiritele celor dragi mă veghează şi...mă ajută în momente grele.
dacă treceam prin ce ai trecut tu la acea sărbătoare...cred că înţepeneam.

[silverstar]

Noi atunci am luat totul ca o gluma facut de cineva nevazut, nu ne-am dat seama, nu am realizat nici ce ne-a spus matusa aceea a noastra. Poate mama sa fi realizat, dar nu a spus nimic sa nu ne sperie. Doar tarziu, peste ani, cand am avut acces la literatura oculta care acum se gaseste si la noi din abundenta, am inteles ca atunci sufletele mortilor nostri pomeniti peste zi, au fost printre noi. Si, vezi tu, a fost ca cineva ca cineva dintre noi sa perceapa mesajul lorl, apoi l-a interpretat si am facut ceea ce trebuia. Imi imaginez ca daca nu faceam ce trebuia, numai atunci s-ar fi putut intampla ceva rau. Dar nu cred. Mai curand de vii sa ne fie frica, vii sunt periculosi...

[live]

rău nu aveau să vă facă, pentru că erau ai voştri.
eu am visat-o pe bunica mea(cea care s-a dus). mă chema la bucătărie, să bem o cafea. mi-a zis că moare de poftă. a doua zi, am făcut un ness şi l-am dus unei vecine. săraca! îi plăcea mult nessul, dar n-avea voie să bea, din cauza tensiunii. eu îi mai dădeam câte un pic de la mine. nu mai avea voie nimic din ce e bun, ca gust: nu sare, nu cafea, nu ţigări. cei din casă n-o lăsau să facă vreo treabă. ea se întreba, pe drept cuvânt, ce plăcere i-a mai rămas.

[silverstar]

Da, e trist sa ajungi la o anumita varsta cand din tot ce-i bun si-ti place, totul iti este interzis pe principiul ca ce e bun ori ingrasa, ori prosteste, ori face rau...

[live]

aşa e! se pare că ea n-a uitat că-i mai făceam câte o poftă şi d-aia mi-a cerut mie cafea... offff, mi s-a fâcut dor de ea!