HOREA LA VIENA
Când s-a dus Horea la Viena ca să arate împăratului păsurile românior transilvăneni, generalul adjutant, fiind şi împăratul de faţă, il întreabă ironic:
- Spui că eşti român? Ăn care parte a lumii trăiesc românii ăia?
- Ăn Transilvania, Excelenţă!
- Aha! Ăn ţara unde oamenii mănâncă numai carne de măgar?
Horea se aprinse. Ămpăratul zâmbi.
- Da, Excelenţă, de acolo sunt. De unde ştii lucrul pe care l-ai spus?
- Ăl ştiu pentru că am fost şi eu odată prin Transilvania.
- Mare minune! Mă mir că nu te-au mâncat românii ăia!
Generalul s-a înroşit, iar împăratul a râs în hohot.
(N.I.Dumitraşcu, Craiova, 1926)
ANTOLOGIA-6
62 mesaje
• Pagina 4 din 5 • 1, 2, 3, 4, 5
de gabriela7 » 01 Mai 2008, 12:55
Elevii clasei I au avut de desenat acasă un şoricel. A doua zi, Gigel arată doamnei învăţătoare fila din caiet, albă.
-Tu de ce n-ai desenat?
-Am desenat un şoricel atât de frumos, încât părea adevărat.
-Ĺi...
-Ĺi l-a mâncat pisica!
Codruţa, o fetiţă de patru ani, stă la masă foarte serioasă şi scrie. Sora ei o întreabă:
-Ce faci tu acolo?
-Ăi scriu o scrisoare lui Dănuţ!
-Dar cum scrii tu o scrisoare dacă nu cunoşti literele?
-Ce contează! parcă Dănuţ le ştie ?
-Roxana, de ce stai cu ochii închişi în faţa oglinzii?
-Sunt curioasă să ştiu cum arăt când dorm.
-De ce ţi-ai pus ochelari acum? Trebuie să mergi la culcare!
-Ĺtiu, dar vreau să văd mai bine visele!
Tatăl îl cheamă pe băieţelul de trei ani:
-Andrei, până la trei eşti în casă!
Unu, doi...
Andrei răspunde:
-Vin la patru!
Florin , de 5 ani, se pune pe un cântar şi strigă fericit:
-Am 20 de kilograme şi 5 milimetri!
Se stă la soare. Simona, fiica de cinci ani, care are părul negru, o priveşte pe sora ei blondă, Diana, şi spune:
-Nu-i aşa că şi eu o să am părul blond dacă stau destul timp la soare?
Mihai, de patru ani, întreabă:
-Mami, la un restaurant i se spune aşa fiindcă acolo se lasă mereu resturi de mâncare?
Ana, o fetiţă de trei ani, îşi întreabă mama:
-De unde vine apa?
Mama îi răspunde:
-Din cer, atunci când plouă!
Ana stă o clipă pe gânduri şi întreabă mai departe:
-Dar siropul - şi el vine tot din cer?
La masă, bunicul o îndeamnă pe micuţa nepoţică de trei ani, să mănânce tot ca să crească mare. Ea îi răspunde:
-Ĺi tu trebuie să faci la fel!
Bunicul îi spune că el nu mai poate să crească, cel mult să se facă mai mic. Nepoţica strigă de bucurie:
-Ce bine, atunci putem să mergem împreună la grădiniţă!
-Tu de ce n-ai desenat?
-Am desenat un şoricel atât de frumos, încât părea adevărat.
-Ĺi...
-Ĺi l-a mâncat pisica!
Codruţa, o fetiţă de patru ani, stă la masă foarte serioasă şi scrie. Sora ei o întreabă:
-Ce faci tu acolo?
-Ăi scriu o scrisoare lui Dănuţ!
-Dar cum scrii tu o scrisoare dacă nu cunoşti literele?
-Ce contează! parcă Dănuţ le ştie ?
-Roxana, de ce stai cu ochii închişi în faţa oglinzii?
-Sunt curioasă să ştiu cum arăt când dorm.
-De ce ţi-ai pus ochelari acum? Trebuie să mergi la culcare!
-Ĺtiu, dar vreau să văd mai bine visele!
Tatăl îl cheamă pe băieţelul de trei ani:
-Andrei, până la trei eşti în casă!
Unu, doi...
Andrei răspunde:
-Vin la patru!
Florin , de 5 ani, se pune pe un cântar şi strigă fericit:
-Am 20 de kilograme şi 5 milimetri!
Se stă la soare. Simona, fiica de cinci ani, care are părul negru, o priveşte pe sora ei blondă, Diana, şi spune:
-Nu-i aşa că şi eu o să am părul blond dacă stau destul timp la soare?
Mihai, de patru ani, întreabă:
-Mami, la un restaurant i se spune aşa fiindcă acolo se lasă mereu resturi de mâncare?
Ana, o fetiţă de trei ani, îşi întreabă mama:
-De unde vine apa?
Mama îi răspunde:
-Din cer, atunci când plouă!
Ana stă o clipă pe gânduri şi întreabă mai departe:
-Dar siropul - şi el vine tot din cer?
La masă, bunicul o îndeamnă pe micuţa nepoţică de trei ani, să mănânce tot ca să crească mare. Ea îi răspunde:
-Ĺi tu trebuie să faci la fel!
Bunicul îi spune că el nu mai poate să crească, cel mult să se facă mai mic. Nepoţica strigă de bucurie:
-Ce bine, atunci putem să mergem împreună la grădiniţă!
- gabriela7
- Mesaje: 190
- Membru din: 29 Mar 2007, 21:31
de monas » 01 Mai 2008, 17:54
CEI DIN COTEŢ
Nişte hoţi au intrat într-o noapte într-un coteţ. Găinile au început să cotcodăcească, speriate. Auzind gălăgia, stăpânul casei ieşi în curte. Ocoli coteţul de câteva ori, apoi, neştiind ce să facă, întrebă:
- Care-i acolo?
Din coteţ, o voce îi răspunse:
- Suntem noi, găinile şi cocoşul...
NU-I TRECE PRIN MINTE...
Un om a prins un hoţ în grădina sa. După ce l-a plesnit de câteva ori, l-a legat bine de picioare şi, lăsându-l acolo, a fugit repede la Primărie:
- Să trăiţi, domn primar, am prins un hoţ!
- Ĺi unde e?
- I-am legat bine picioarele şi l-am lăsat în grădină!
- Vai, mie, omule! O să-şi dezlege funia cu mâinile şi o să fugă!
- Nu cred, domnule! De vreme ce nu mi-a trecut mie prin minte să-i leg mâinile, nu o să-i treacă nici lui să se dezlege... E şi el din satul nostru...
Nişte hoţi au intrat într-o noapte într-un coteţ. Găinile au început să cotcodăcească, speriate. Auzind gălăgia, stăpânul casei ieşi în curte. Ocoli coteţul de câteva ori, apoi, neştiind ce să facă, întrebă:
- Care-i acolo?
Din coteţ, o voce îi răspunse:
- Suntem noi, găinile şi cocoşul...
NU-I TRECE PRIN MINTE...
Un om a prins un hoţ în grădina sa. După ce l-a plesnit de câteva ori, l-a legat bine de picioare şi, lăsându-l acolo, a fugit repede la Primărie:
- Să trăiţi, domn primar, am prins un hoţ!
- Ĺi unde e?
- I-am legat bine picioarele şi l-am lăsat în grădină!
- Vai, mie, omule! O să-şi dezlege funia cu mâinile şi o să fugă!
- Nu cred, domnule! De vreme ce nu mi-a trecut mie prin minte să-i leg mâinile, nu o să-i treacă nici lui să se dezlege... E şi el din satul nostru...
- monas
- Mesaje: 108
- Membru din: 05 Mai 2006, 18:03
Antologia 6
de lilibv » 01 Mai 2008, 19:15
- Dragă, tu, de la o vreme, de ce nu mai joci şah cu vecinul?
- De ce? Păi, spune, tu ai vrea să joci cu un tip imposibil, care face scandal când pierde şi nu respectă regulile jocului?
- Nu! Cu unul ca ăsta n-aş vrea să joc!
- Păi vezi, nici el nu vrea!
Pe stradă. O motocicletă trece în cea mai mare viteză. O frână bruscă şi un pieton cade lovit la pământ.
- Cum e posibil, domnule, în două zile este a treia oară când mă loviţi!
- Vai, vă rog să mă scuzaţi, nu v-am recunoscut!
- De ce? Păi, spune, tu ai vrea să joci cu un tip imposibil, care face scandal când pierde şi nu respectă regulile jocului?
- Nu! Cu unul ca ăsta n-aş vrea să joc!
- Păi vezi, nici el nu vrea!
Pe stradă. O motocicletă trece în cea mai mare viteză. O frână bruscă şi un pieton cade lovit la pământ.
- Cum e posibil, domnule, în două zile este a treia oară când mă loviţi!
- Vai, vă rog să mă scuzaţi, nu v-am recunoscut!
- lilibv
- Mesaje: 80
- Membru din: 05 Feb 2007, 22:38
de tom_ela_64 » 01 Mai 2008, 19:43
Gigel obişnuia să întârzie la şcoală. Ăntr-o dimineaţă geroasă, întârzie mai mult ca de obicei. Când ajunge în clasă, învăţătoarea îl întreabă de ce a întârziat.
- Pentru că drumul este atât de alunecos încât la fiecare pas pe care îl făceam înainte, alunecam doi paşi înapoi.
- Atunci cum se face că ai reuşit să ajungi până aici?
- Păi, m-am întors cu spatele şi am luat-o spre casă.
Ănvăţătorul către Ionel:
- Dacă-ţi dau douăzeci de bomboane şi îţi cer să le împarţi în părţi egale cu frăţiorul tău mai mic, câte îi dai acestuia?
- Ĺapte! răspunde promt micul şcolar.
- Dar tu nu ştii să socoteşti?
- Eu da, dar el nu ştie.
- Să presupunem că locuieşti la etajul al patrulea şi că între etaje sunt câte 15 trepte. Câte trepte va trebui să urci ca să ajungi acasă? întreabă învăţătorul.
- Pe toate! răspunde Andrei.
- Iar ai luat o notă proastă la istorie!
- Nu-i vina mea, tată. Profesorul mă întreabă tot felul de lucruri care s-au întâmplat înainte de a mă naşte eu.
- Gigele, câte ouă poţi mânca pe stomacul gol?
- Patru, bunicule.
- Imposibil! Dacă l-ai mâncat pe primul, celelalte nu vor mai fi... pe stomacul gol!
- Pentru că drumul este atât de alunecos încât la fiecare pas pe care îl făceam înainte, alunecam doi paşi înapoi.
- Atunci cum se face că ai reuşit să ajungi până aici?
- Păi, m-am întors cu spatele şi am luat-o spre casă.
Ănvăţătorul către Ionel:
- Dacă-ţi dau douăzeci de bomboane şi îţi cer să le împarţi în părţi egale cu frăţiorul tău mai mic, câte îi dai acestuia?
- Ĺapte! răspunde promt micul şcolar.
- Dar tu nu ştii să socoteşti?
- Eu da, dar el nu ştie.
- Să presupunem că locuieşti la etajul al patrulea şi că între etaje sunt câte 15 trepte. Câte trepte va trebui să urci ca să ajungi acasă? întreabă învăţătorul.
- Pe toate! răspunde Andrei.
- Iar ai luat o notă proastă la istorie!
- Nu-i vina mea, tată. Profesorul mă întreabă tot felul de lucruri care s-au întâmplat înainte de a mă naşte eu.
- Gigele, câte ouă poţi mânca pe stomacul gol?
- Patru, bunicule.
- Imposibil! Dacă l-ai mâncat pe primul, celelalte nu vor mai fi... pe stomacul gol!
- tom_ela_64
- Mesaje: 17
- Membru din: 08 Feb 2007, 14:11
de tom_ela_64 » 01 Mai 2008, 20:12
- Nu ştiu cum se face , întrebă Tândală pe Păcală într-o zi, că barba mi-a albit, pe câtă vreme părul din cap mi-e negru ca pana corbului!?
- Se vede treaba că ai muncit mai mult cu fălcile, decât cu capul, veni răspunsul lui Păcală.
- Se vede treaba că ai muncit mai mult cu fălcile, decât cu capul, veni răspunsul lui Păcală.
- tom_ela_64
- Mesaje: 17
- Membru din: 08 Feb 2007, 14:11
de flor31 » 01 Mai 2008, 23:54
Dumitru Teleor şi I.L. Caragiale se aflau, cândva, într-un restaurant în faţa unei sticle cu vin. Dramaturgul avea, în ziua aceea, o mare poftă de vin, dar era fără bani în buzunar.
Cu toate acestea, prietenul său îl auzi poruncindu-i băiatului:
Ia mai adă un ulcior,
Că plăteşte... Teleor!
Nevoind să rămână mai prejos, ca poet, sau poate din simplul motiv că nu dorea să achite comanda prietenului său, Teleor îi ripostă îndată:
Teleor n-are parale,
Dar plăteşte Caragiale!
C.I. Nottara interpreta rolul lui Ĺtefan cel Mare, domnul Moldovei. Cum cerea piesa, la un moment dat, rosti următoarea replică:
- Aduceţi-mi calul!
- Dar un măgar nu vrei? se trezi că întreabă cineva de la galerie.
- Ba da! Coboară! îi porunci Nottara.
Gigel, băiat în clasa I se întâlni cu Peştişorul auriu.
Acesta îi spuse să-şi pună o dorinţă, iar el o va îndeplini.
Băiatul îşi dori să aibă cap de elefant.
Mirat, peştişorul îl întrebă de ce şi-a ales această dorinţă.
- Puteai să-ţi doreşti să iei premiu la şcoală!
După care băiatul îl întrebă:
- Se putea să-mi doresc şi asta?[/i]
Cu toate acestea, prietenul său îl auzi poruncindu-i băiatului:
Ia mai adă un ulcior,
Că plăteşte... Teleor!
Nevoind să rămână mai prejos, ca poet, sau poate din simplul motiv că nu dorea să achite comanda prietenului său, Teleor îi ripostă îndată:
Teleor n-are parale,
Dar plăteşte Caragiale!
C.I. Nottara interpreta rolul lui Ĺtefan cel Mare, domnul Moldovei. Cum cerea piesa, la un moment dat, rosti următoarea replică:
- Aduceţi-mi calul!
- Dar un măgar nu vrei? se trezi că întreabă cineva de la galerie.
- Ba da! Coboară! îi porunci Nottara.
Gigel, băiat în clasa I se întâlni cu Peştişorul auriu.
Acesta îi spuse să-şi pună o dorinţă, iar el o va îndeplini.
Băiatul îşi dori să aibă cap de elefant.
Mirat, peştişorul îl întrebă de ce şi-a ales această dorinţă.
- Puteai să-ţi doreşti să iei premiu la şcoală!
După care băiatul îl întrebă:
- Se putea să-mi doresc şi asta?[/i]
- flor31
- Mesaje: 69
- Membru din: 02 Noi 2007, 18:04
de igtataru » 02 Mai 2008, 00:46
Voltaire avea în serviciul său un băiat cam leneş. Ăntr-o zi acesta îi aduse cizmele necurăţate.
âAi uitat să-mi cureţi încălţările , zise filozoful.
âNu, domnule, dar drumurile sunt aşa de noroioase că în două ore cizmele vor fi la fel de murdare ca acum.
Voltaire surâse, se încălţă şi plecă. Servitorul alergă după el.
âDomnule, aţi uitat să-mi lăsaţi cheia.
âCe cheie? întrebă Voltaire.
âCheia de la bufet, ca să iau mâncarea.
âPrietene, la ce bun să manânci, după două ceasuri vei fi la fel de flămând ca acum.
După primele zile de la publicarea romanului Mizerabilii, Victor Hugo nu aflase de la editorul său nici o veste despre primirea pe care publicul o făcuse cărţii. Ăngrijorat, îi scrie într-un fel original, caligrafiind pe o foaie de hârtie doar un singur semn â?â. Editorul, pricepând despre ce e vorba, îi trimise un răspuns la fel de laconic, o filă imaculată ceea ce însemna ânu ştiu nimicâ.
Mihail Kogălniceanu avea cea mai bogată bibliotecă din Iaşi. Fire generoasă, împrumuta adesea cărţi amicilor care, de multe ori, uitau să i le restituie. Când rafturile bibliotecii au început să prezinte goluri masive, Kogălniceanu a publicat în ziar următorul anunţ: âD-l Kogălniceanu, care nu poate suferi cărţile desperecheate, roagă prietenii săi ce au asemenea volume de la domnia sa să binevoiască a veni la locuinţa domniei sale pentru a ridica şi restul volumelor rămaseâ.
Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi:
âAuzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot.
âCând, stimabile? l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat.
âAcum o oră.
âCe măgar! A exclamat Caragiale. Apoi, luîndu-l gura pe dinainte: Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta.
Luchian era nervos în timpul lucrului. Ăntr-o zi, văzând un elev de-al său cu o ţigară în mână, i-a zis:
âCe vrei să pictezi cu această stranie pensulă?
âNori, maiestre!
Un om bogat l-a invitat pe Emil Racoviţă la o petrecere. Lume multă, felurită. La un moment dat, gazda l-a întrebat pe Racoviţă:
âPuteţi să-mi spuneţi de ce în casele celor bogaţi se pot întâlni savanţi, pe când în casele savanţilor nu găseşti nici un bogat?
âE simplu, a răspuns Racoviţă, pe gând savantul cunoaşte valoarea bogăţiei, bogătaşul habar nu are de valorile ştiinţei.
âAi uitat să-mi cureţi încălţările , zise filozoful.
âNu, domnule, dar drumurile sunt aşa de noroioase că în două ore cizmele vor fi la fel de murdare ca acum.
Voltaire surâse, se încălţă şi plecă. Servitorul alergă după el.
âDomnule, aţi uitat să-mi lăsaţi cheia.
âCe cheie? întrebă Voltaire.
âCheia de la bufet, ca să iau mâncarea.
âPrietene, la ce bun să manânci, după două ceasuri vei fi la fel de flămând ca acum.
După primele zile de la publicarea romanului Mizerabilii, Victor Hugo nu aflase de la editorul său nici o veste despre primirea pe care publicul o făcuse cărţii. Ăngrijorat, îi scrie într-un fel original, caligrafiind pe o foaie de hârtie doar un singur semn â?â. Editorul, pricepând despre ce e vorba, îi trimise un răspuns la fel de laconic, o filă imaculată ceea ce însemna ânu ştiu nimicâ.
Mihail Kogălniceanu avea cea mai bogată bibliotecă din Iaşi. Fire generoasă, împrumuta adesea cărţi amicilor care, de multe ori, uitau să i le restituie. Când rafturile bibliotecii au început să prezinte goluri masive, Kogălniceanu a publicat în ziar următorul anunţ: âD-l Kogălniceanu, care nu poate suferi cărţile desperecheate, roagă prietenii săi ce au asemenea volume de la domnia sa să binevoiască a veni la locuinţa domniei sale pentru a ridica şi restul volumelor rămaseâ.
Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi:
âAuzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot.
âCând, stimabile? l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat.
âAcum o oră.
âCe măgar! A exclamat Caragiale. Apoi, luîndu-l gura pe dinainte: Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta.
Luchian era nervos în timpul lucrului. Ăntr-o zi, văzând un elev de-al său cu o ţigară în mână, i-a zis:
âCe vrei să pictezi cu această stranie pensulă?
âNori, maiestre!
Un om bogat l-a invitat pe Emil Racoviţă la o petrecere. Lume multă, felurită. La un moment dat, gazda l-a întrebat pe Racoviţă:
âPuteţi să-mi spuneţi de ce în casele celor bogaţi se pot întâlni savanţi, pe când în casele savanţilor nu găseşti nici un bogat?
âE simplu, a răspuns Racoviţă, pe gând savantul cunoaşte valoarea bogăţiei, bogătaşul habar nu are de valorile ştiinţei.
- igtataru
- Mesaje: 31
- Membru din: 16 Aug 2005, 01:05
A-6
de romel » 04 Mai 2008, 15:03
DE LA ADAM
O meserie frumoasa
Meseria de dascăl este atat de frumoasa... Simti ca daruiesti atat de mult... Desigur, avantajele sunt nenumarate, iar rasplata mai presus de orice. Iata mai jos un caz real:
Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:
"Doamna, dar sunt puse invers..."
Intr-adevar, erau pe picior gresit... Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand iar cizmulitele erau incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
"Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!"
In loc sa strige la el:"De ce nu mi-ai spus??", educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte. Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
"Sunt cizmulitele fratelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi."
Acum ea nu mai stia ce sa faca...Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
âSi acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!"
Raspunsul?
"Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pierd..."
O meserie frumoasa
Meseria de dascăl este atat de frumoasa... Simti ca daruiesti atat de mult... Desigur, avantajele sunt nenumarate, iar rasplata mai presus de orice. Iata mai jos un caz real:
Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:
"Doamna, dar sunt puse invers..."
Intr-adevar, erau pe picior gresit... Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand iar cizmulitele erau incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
"Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!"
In loc sa strige la el:"De ce nu mi-ai spus??", educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte. Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
"Sunt cizmulitele fratelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi."
Acum ea nu mai stia ce sa faca...Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
âSi acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!"
Raspunsul?
"Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pierd..."
-
romel - Mesaje: 284
- Membru din: 30 Dec 2007, 22:18
de felixmunteanu » 06 Mai 2008, 19:43
Gigel vine acasă murdar şi lovit la genunchi. Mama îl întreabă:
- Vai, dragul mamei, ce-ai păţit?
- M-am împiedicat şi am căzut.
- Ĺi nu te-a durut?
- Ba da, foarte tare?
- Ĺi cum de n-ai plâns?
- Păi, dacă nu era nimeni pe-aproape să m-audăâŚ.
- Vai, dragul mamei, ce-ai păţit?
- M-am împiedicat şi am căzut.
- Ĺi nu te-a durut?
- Ba da, foarte tare?
- Ĺi cum de n-ai plâns?
- Păi, dacă nu era nimeni pe-aproape să m-audăâŚ.
- felixmunteanu
- Mesaje: 756
- Membru din: 15 Mai 2006, 10:29
de dobre_monica » 06 Mai 2008, 22:06
La cofetărie intră un băieţel de vreo 8-9 ani, cu o hârtie în mână.
- Tanti, aş vrea 400 gr. caramele a 32 lei kilogramul, 750 gr. biscuiţi a 14 lei kilogramul ...
- Atât ? întrebă vânzătoarea.
- Ah, ar mai trebui 30 gr. bomboane fondante a 60 lei kilogramul şi 500 gr. fursecuri a 48 lei kilogramul.
Vânzătoarea cântăreşte atent cele spuse de băieţel şi-i spune suma ce-o are de plătit.
- Ei, ţi-a dat mămica ta destui bani ca să cumperi toate astea ?
- Mama habar n-are ! îi spuse băiatul, dar nu ştiam să-mi fac problema la aritmetică.
- Acum stii alfabetul?
- Da, domnule invatator !
- Ce litera urmeaza dupa A?
- Toate celelalte !
- De ce ai iesit afara din clasa ?
- M-a pus doamna invatatoare sa invat o poezie pe dinafara !
- Cum poti dormi in timpul orei de matematica, Ionele?
- Nu pot, domnule profesor, dumneavoastra vorbiti asa de tare !
- Invat engleza, franceza si algebra!
- Bravo ! Cum se spune âBuna ziuaâ in algebra?
Ia spune-mi, chiar nu oboseşti să nu faci nimic ?
- Ba da.
- Ĺi atunci ce faci ?
- Ce face orice om obosit. Mă odihnesc.
- Am adunat 15 cu 12 de cinci ori, domnule profesor.
- Bravo, eşti un elev silitor.
- Acum, vă rog să-mi spuneti, care rezultat e corect ?
- Tanti, aş vrea 400 gr. caramele a 32 lei kilogramul, 750 gr. biscuiţi a 14 lei kilogramul ...
- Atât ? întrebă vânzătoarea.
- Ah, ar mai trebui 30 gr. bomboane fondante a 60 lei kilogramul şi 500 gr. fursecuri a 48 lei kilogramul.
Vânzătoarea cântăreşte atent cele spuse de băieţel şi-i spune suma ce-o are de plătit.
- Ei, ţi-a dat mămica ta destui bani ca să cumperi toate astea ?
- Mama habar n-are ! îi spuse băiatul, dar nu ştiam să-mi fac problema la aritmetică.
- Acum stii alfabetul?
- Da, domnule invatator !
- Ce litera urmeaza dupa A?
- Toate celelalte !
- De ce ai iesit afara din clasa ?
- M-a pus doamna invatatoare sa invat o poezie pe dinafara !
- Cum poti dormi in timpul orei de matematica, Ionele?
- Nu pot, domnule profesor, dumneavoastra vorbiti asa de tare !
- Invat engleza, franceza si algebra!
- Bravo ! Cum se spune âBuna ziuaâ in algebra?
Ia spune-mi, chiar nu oboseşti să nu faci nimic ?
- Ba da.
- Ĺi atunci ce faci ?
- Ce face orice om obosit. Mă odihnesc.
- Am adunat 15 cu 12 de cinci ori, domnule profesor.
- Bravo, eşti un elev silitor.
- Acum, vă rog să-mi spuneti, care rezultat e corect ?
- dobre_monica
- Mesaje: 38
- Membru din: 20 Feb 2008, 15:39
A-6
de romel » 07 Mai 2008, 05:08
DE LA AMICA
Pe o mare zăpuşeală, un călător mergea alene înspre o anumită direcţie.
Ăntâlnind pe cale un bătrân, îl întrebă:
- Câte ore mai am de mers până în localitatea "X" ?
- Mergi, îi răspunse moşneagul !
Călătorul, crezând că e vre-un prost, sau îşi bate joc de el, plecă mai departe.
După ce merse puţin, se auzi strigat de moşneag:
- Ei, călătorule ! Acesta se opri şi îl întrebă ce vrea. Mai ai de mers două ore şi ajungi !
- Ĺi de ce nu mi-ai spus de la început căt mai am de mers ?
- A trebuit să văd cum mergi, ca să-ţi pot răspunde.
Pe o mare zăpuşeală, un călător mergea alene înspre o anumită direcţie.
Ăntâlnind pe cale un bătrân, îl întrebă:
- Câte ore mai am de mers până în localitatea "X" ?
- Mergi, îi răspunse moşneagul !
Călătorul, crezând că e vre-un prost, sau îşi bate joc de el, plecă mai departe.
După ce merse puţin, se auzi strigat de moşneag:
- Ei, călătorule ! Acesta se opri şi îl întrebă ce vrea. Mai ai de mers două ore şi ajungi !
- Ĺi de ce nu mi-ai spus de la început căt mai am de mers ?
- A trebuit să văd cum mergi, ca să-ţi pot răspunde.
-
romel - Mesaje: 284
- Membru din: 30 Dec 2007, 22:18
de and11 » 07 Mai 2008, 13:50
Doi prieteni vechi se întâlnesc şi unul spune celuilalt
- Ai auzit că Gelu a ajuns bancher?
Celălalt răspunde
- Hmmm? Serios?
-Da, doarme în Parcul Central,pe bancă...
- Este adevărat, doctore, că atunci când cineva moare în somn, nu ştie nimic până a doua zi?
-Eraţi prezent când aţi fost fotografiat?
- Ascultă, ospătar, seara trecută a fost aici prietenul meu, Ionescu?
- Da, domnule.
-Ĺi eram şi eu cu el?
La început, Dumnezeu a creat pământul şi apoi s-a odihnit.Apoi a creat Dumnezeu bărbatul şi s-a odihnit. După aceea a creat femeia şi de atunci Dumnezeu nu mai are nici o clipă de odihnă.
-Dănuţ, te rog, dă-mi carnetul de note!
-Tată, mi l-a cerut Ionel.
-De ce?
-Ca să-şi sperie părinţii.
- Ai auzit că Gelu a ajuns bancher?
Celălalt răspunde
- Hmmm? Serios?
-Da, doarme în Parcul Central,pe bancă...
- Este adevărat, doctore, că atunci când cineva moare în somn, nu ştie nimic până a doua zi?
-Eraţi prezent când aţi fost fotografiat?
- Ascultă, ospătar, seara trecută a fost aici prietenul meu, Ionescu?
- Da, domnule.
-Ĺi eram şi eu cu el?
La început, Dumnezeu a creat pământul şi apoi s-a odihnit.Apoi a creat Dumnezeu bărbatul şi s-a odihnit. După aceea a creat femeia şi de atunci Dumnezeu nu mai are nici o clipă de odihnă.
-Dănuţ, te rog, dă-mi carnetul de note!
-Tată, mi l-a cerut Ionel.
-De ce?
-Ca să-şi sperie părinţii.
- and11
- Mesaje: 36
- Membru din: 25 Feb 2007, 17:01
de rodes » 07 Mai 2008, 15:12
Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea de Anton Pann
Omul nu poate să facă un lucru la toţi să placă
Hogea s-apucă odată ca să-şi facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin şi-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: - Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: - Hogea, eu în locu-ţi de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Ăl strică şi-apucând iarăşi, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată ş-într-acolo-l întorcea.
Ĺi aşa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul şi plăcerea i-a-mplinit
Zicând: - Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu
Un nebun făgăduieşte şi-nţeleptul s-amăgeşte
Ăntr-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având,
Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând;
Nastratin plecând să meargă spre a se înfăţişa,
Băgă-n sân un pietroi mare şi se-nfăţişă aşa;
Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea,
Nastratin pe taină sânul îşi arăta şi tăcea.
Judecătorul văzându-l că îşi bătea sânul plin,
Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin;
După ce jeluitorul fu d-aci afară dat,
Zise lui Nastratin Hogea: - Scoate ce mi-ai arătat;
El scoţând îndată piatra, o puse cu cinste jos
Ĺi se trase la o parte, cu chip prea politicos.
- Dar ce este asta ? zise judecătorul bătrân;
- Este darul, el răspunse, ce ţi-l arătam în sân.
Santinela
Cică într-o zi, Cuza-Vodă, îmbrăcat în haine de târgovăţ, ca să nu-l cunoască nimeni, mergea prin Bucureşti, pe unde-i cazarma care-i poartă astăzi numele. Văzând soldatul de santinelă, se-ndreptă cătră el:
- Bine, soldat, de ce nu prezinţi arma? întrebă Cuza.
Ostaşul, măsurându-l din cap până-n picioare şi necunoscându-l, răspunde scurt să-şi caute de drum.
- Să-mi caut de drum ? Lasă că te-oi învăţa eu cum trebuie să te porţi cu cela care-ţi dă pâine!
- E, hei? Tu eşti pitarul care ne dai pâinea crudă şi mititică şi încă mai ceri să-ţi prezint şi arma?Ĺterge-o de-aici că te fac una cu pământul!
Cuza tăcu şi porni.Cum a ajuns la palat luă măsuri aspre ca să se deie soldaţilor pâine coaptă şi grea de-o oca.
Ocaua
Cuza avea obiceiul să umble în straie ţărăneşti. Voia să ştie el năcazurile şi suferinţele poporului. Ĺi-a ajuns el la un sat şi mereu dădea de un ţigan. Cum îl vedea pe Cuza îşi scotea căciula şi se-nchina până la pământ. Cuza mirat l-a-ntrebat:
- Măi ţigane, tu ştii cine sunt eu?
- Apoi de, mânca-te-aş, de unde să te ştiu, că doară nu eşti Vodă?
- Ba sunt chiar Vodă!âŚ
- Să măreşti ocaua la băutură, că tare-i bună !
-Bine, ţigane!.
Ĺi a mărit-o. Ĺi peste o vreme iar se-ntâlneşte cu ţiganul, care iar începe cu ploconeala...
- Ce e, ţigane, mai vrei ceva?
-Dacă ai mai mări oleacă ocaua, ar fi mare bine pentru norod!
-Bine, ţigane! Ĺi măreşte ocaua, care nici azi nu e uitată de norod. Ĺi nu ştiu cum se mai întâlneşte odată cu ţiganul:
- Ei, ţigane, cum ţi se pare ocaua?
-Ei, Doamne, mânca-te-aş, îi bună cum ai făcut-o, dar dacă ar fi mai mare, n-ar strica!
-Ei, ţigane, prea te-ntreci. De-acuma du-te la Bahlui şi mai bea apă fără oca.
De atunci a rămas vorba în Iaşi că pe cel ce nu se mai satură de băut, lumea îl trimite la Bahlui:,, Du-te şi mai bea la Bahluiâ.
Omul nu poate să facă un lucru la toţi să placă
Hogea s-apucă odată ca să-şi facă un cuptor,
Pe nevasta sa-mprejuru-i având-o de ajutor;
După ce-l isprăvi însă, după cum lui i-a plăcut,
Veni un vecin şi-i zise că nu e bine făcut,
Pentru că l-a-ntors cu gura către vântul de apus,
Ci era să fie bine spre miazăzi să-l fi pus;
Altul viind zise iară: - Hogea, ce bine făceai
Cătră răsărit cu gura cuptorul de-l întorceai;
Altul iar îi zise: - Hogea, eu în locu-ţi de eram,
Cuptorul spre miazănoapte cu gura lui îl puneam.
Văzând Hogea că la nimeni lucrul lui nu i-a plăcut,
Ăl strică şi-apucând iarăşi, pe rotile l-a făcut;
Dup-aceea din prieteni în vreun fel de îi zicea,
El se apuca îndată ş-într-acolo-l întorcea.
Ĺi aşa Nastratin Hogea cu cuptorul învârtit,
Al fiecăruia gustul şi plăcerea i-a-mplinit
Zicând: - Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu,
Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu
Un nebun făgăduieşte şi-nţeleptul s-amăgeşte
Ăntr-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având,
Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând;
Nastratin plecând să meargă spre a se înfăţişa,
Băgă-n sân un pietroi mare şi se-nfăţişă aşa;
Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea,
Nastratin pe taină sânul îşi arăta şi tăcea.
Judecătorul văzându-l că îşi bătea sânul plin,
Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin;
După ce jeluitorul fu d-aci afară dat,
Zise lui Nastratin Hogea: - Scoate ce mi-ai arătat;
El scoţând îndată piatra, o puse cu cinste jos
Ĺi se trase la o parte, cu chip prea politicos.
- Dar ce este asta ? zise judecătorul bătrân;
- Este darul, el răspunse, ce ţi-l arătam în sân.
Santinela
Cică într-o zi, Cuza-Vodă, îmbrăcat în haine de târgovăţ, ca să nu-l cunoască nimeni, mergea prin Bucureşti, pe unde-i cazarma care-i poartă astăzi numele. Văzând soldatul de santinelă, se-ndreptă cătră el:
- Bine, soldat, de ce nu prezinţi arma? întrebă Cuza.
Ostaşul, măsurându-l din cap până-n picioare şi necunoscându-l, răspunde scurt să-şi caute de drum.
- Să-mi caut de drum ? Lasă că te-oi învăţa eu cum trebuie să te porţi cu cela care-ţi dă pâine!
- E, hei? Tu eşti pitarul care ne dai pâinea crudă şi mititică şi încă mai ceri să-ţi prezint şi arma?Ĺterge-o de-aici că te fac una cu pământul!
Cuza tăcu şi porni.Cum a ajuns la palat luă măsuri aspre ca să se deie soldaţilor pâine coaptă şi grea de-o oca.
Ocaua
Cuza avea obiceiul să umble în straie ţărăneşti. Voia să ştie el năcazurile şi suferinţele poporului. Ĺi-a ajuns el la un sat şi mereu dădea de un ţigan. Cum îl vedea pe Cuza îşi scotea căciula şi se-nchina până la pământ. Cuza mirat l-a-ntrebat:
- Măi ţigane, tu ştii cine sunt eu?
- Apoi de, mânca-te-aş, de unde să te ştiu, că doară nu eşti Vodă?
- Ba sunt chiar Vodă!âŚ
- Să măreşti ocaua la băutură, că tare-i bună !
-Bine, ţigane!.
Ĺi a mărit-o. Ĺi peste o vreme iar se-ntâlneşte cu ţiganul, care iar începe cu ploconeala...
- Ce e, ţigane, mai vrei ceva?
-Dacă ai mai mări oleacă ocaua, ar fi mare bine pentru norod!
-Bine, ţigane! Ĺi măreşte ocaua, care nici azi nu e uitată de norod. Ĺi nu ştiu cum se mai întâlneşte odată cu ţiganul:
- Ei, ţigane, cum ţi se pare ocaua?
-Ei, Doamne, mânca-te-aş, îi bună cum ai făcut-o, dar dacă ar fi mai mare, n-ar strica!
-Ei, ţigane, prea te-ntreci. De-acuma du-te la Bahlui şi mai bea apă fără oca.
De atunci a rămas vorba în Iaşi că pe cel ce nu se mai satură de băut, lumea îl trimite la Bahlui:,, Du-te şi mai bea la Bahluiâ.
- rodes
- Mesaje: 20
- Membru din: 31 Ian 2007, 17:59
de gabitz » 08 Mai 2008, 23:19
Despre prostie
Anton Pann
Trei negiobi mergând p-o vale
Ĺi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Ĺi intră în vizunie,
Zise unul: - Ai să-l prindem
Ĺi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: - Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
- Iacă cum, - altul iar zise
Ĺi îndată se descinse â
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Ĺi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ĺ-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Ĺi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.
Asfel dacă sfătuiră,
Brâiele îşi înnădiră,
De picioare îl legară
Ĺ-în vizunie-l băgară.
Când vru mâna să întinză
Pe urs de urechi să-l prinză,
Ursul de cap îl apucă
Ĺi cu totul i-l îmbucă;
El strigând într-a sa gheară,
Ceilalţi cum l-a tras afară
Stau, se uită cu mirare,
Văzându-l că cap nu are,
Să-ntreb, zicând: - Frăţioare,
Avuta-au Valdu cap oare?
Unul zise: - Nu ţiu minte,
Altul iar alte cuvinte,
Ĺi nedomiriţi l-aceasta,
Au mers să-ntrebe nevasta.
Aşa ei pe mortul lasă
Ĺi mergând la ea acasă,
O-ntreb: - Stano, ia ne spune,
Că vrem să ştim a minune,
Bărbatul tău ce fel fuse,
Acum cu noi când se duse,
Avea cap ca fiecine,
Or nu, că tu ştii mai bine?
Ea, gândind puţin în sine,
Le răspunse: - Nu ştiu bine
Dar la Paşti îmi parâ şi mie
Că ş-a cumpărat tichie.
Anton Pann
Trei negiobi mergând p-o vale
Ĺi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Ĺi intră în vizunie,
Zise unul: - Ai să-l prindem
Ĺi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: - Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
- Iacă cum, - altul iar zise
Ĺi îndată se descinse â
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Ĺi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ĺ-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Ĺi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.
Asfel dacă sfătuiră,
Brâiele îşi înnădiră,
De picioare îl legară
Ĺ-în vizunie-l băgară.
Când vru mâna să întinză
Pe urs de urechi să-l prinză,
Ursul de cap îl apucă
Ĺi cu totul i-l îmbucă;
El strigând într-a sa gheară,
Ceilalţi cum l-a tras afară
Stau, se uită cu mirare,
Văzându-l că cap nu are,
Să-ntreb, zicând: - Frăţioare,
Avuta-au Valdu cap oare?
Unul zise: - Nu ţiu minte,
Altul iar alte cuvinte,
Ĺi nedomiriţi l-aceasta,
Au mers să-ntrebe nevasta.
Aşa ei pe mortul lasă
Ĺi mergând la ea acasă,
O-ntreb: - Stano, ia ne spune,
Că vrem să ştim a minune,
Bărbatul tău ce fel fuse,
Acum cu noi când se duse,
Avea cap ca fiecine,
Or nu, că tu ştii mai bine?
Ea, gândind puţin în sine,
Le răspunse: - Nu ştiu bine
Dar la Paşti îmi parâ şi mie
Că ş-a cumpărat tichie.
- gabitz
- Mesaje: 8
- Membru din: 02 Apr 2008, 23:44
62 mesaje
• Pagina 4 din 5 • 1, 2, 3, 4, 5
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 7 vizitatori