DISEMINARE PROIECT ERASMUS+

Despre ce facem noi in scoala: proiecte, colaborari, activitati inedite

DISEMINARE PROIECT ERASMUS+

Mesajde trflorinel » 06 Noi 2019, 23:08

Școala Gimnazială Săpoca, din judeţul Buzău, derulează pe parcursul anului școlar 2019-2020 un proiect european având ca temă incluziunea elevilor cu cerințe educative speciale, prin promovarea educației incluzive și prin crearea în școală a unui climat prietenos pentru toți elevii școlii.
Sunt vizate astfel formarea de competențe de lucru cu copiii cu cerințe educative speciale în rândul a 10 cadre didactice (2 profesori învățământ preșcolar, 4 profesori învățământ primar și 4 profesori învățământ gimnazial) din Școala Gimnazială Săpoca, urmărindu-se îmbunătățirea rezultatelor la învățătură și atitudinea față de școală a acestor elevi.
Participanții la proiectul european HELPING HANDS sunt cadre didactice dornice să-și îmbunătățească pregătirea profesională prin formarea continuă în domeniul educației incluzive. Astfel, se dorește promovarea educației incluzive la nivelul instituției de învățământ, al comunității locale, precum și la nivelul centrelor metodice din județul Buzău, și crearea în școală a unui climat prietenos pentru toții elevii.
În acest sens, pe parcursul a trei mobilități, profesorii școlii vor participa la două cursuri internaționale alături de colegi din Europa (Successful strategies for teaching students with special needs, Florența, Italia; Designing inclusive learning environements to support all students, Florența, Italia; We are all special – inclusion and support to special needs students in and out of the classroom, Barcelona, Spania), organizate de EUROPASS Teachers Academy.
,,În cadrul acestor cursuri vor fi prezentate informații privitoare la comportamentele specifice asociate diferitelor afecțiuni, dar, cel mai important, se vor prezenta studii de caz, se vor desfășura activități practice, aspecte ce lipsesc din oferta națională de cursuri pe acestă temă”, a declarat profesor Tatiana Tronaru, responsabil cu comunicarea și diseminarea.
De asemenea, vor fi prezentate modalități de integrare a resurselor T.I.C în activitățile desfășurate cu copiii cu dificultăți de învățare, ceea ce va contribui la schimbarea atitudinii acestora față de învățare și față de școală.
,,Prin proiectul HELPING HANDS vrem să arătăm părinților că ne dorim să le oferim copiilor programe de învățare care să-i ajute să-și atingă potențialul lor maxim. Includerea copiilor cu cerințe educative speciale în învățământul de masă este o provocare în sine din cauza tendințelor unor părinți către excluziunea socială a acestora. Școala noastră a susținut însă dreptul fiecărui copil, a organizat activități extracurriculare cu elevii și părinții, toate acestea pentru simpla acceptare a copiilor cu dificultăți de învățare în cadrul colectivelor de copii. Acum însă, prin implementarea acestui proiect, dorim să trecem la următorul nivel, acela de a demonstra că elevii cu cerințe educative speciale pot avea rezultate bune la învățătură care să le asigure șansa de reușită în parcursul lor ulterior”, a declarat profesor Daniela Pruteanu, manager de proiect.
trflorinel
 
Mesaje: 2
Membru din: 10 Oct 2009, 16:14

Re: DISEMINARE PROIECT ERASMUS+

Mesajde 1957 » 10 Noi 2019, 17:11

Felicitări pentru inițiativă și implicare! Mult succes! :D
"Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii si mortii tale un pret."
Avatar utilizator
1957
 
Mesaje: 273
Membru din: 28 Noi 2005, 09:12


Înapoi la Activitati scolare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori