Eurodidaweb–Pedagogical use of internet and multimedia tools

Despre ce facem noi in scoala: proiecte, colaborari, activitati inedite

Eurodidaweb–Pedagogical use of internet and multimedia tools

Mesajde miham » 22 Iul 2011, 20:15

Comenius, unul dintre Programele de Învăţare pe Tot Parcusul Vieţii, oferă cadrelor didactice multiple oportunităţi de formare continuă. Beneficiara unui astfel de program a fost şi d-na prof. înv. primar Mikloş Mihaela, cadru didactic la Şcoala Europeană Nr. 7 – Col. Economic “Hermes” Petroşani care, în perioada 4 - 8 iulie 2011, a participat la Roma (Italia), la programul de formare „Utilizarea în scop pedagogic a internetului şi a instrumentelor multimedia (Eurodidaweb). Instituţia organizatoare a fost F.C. “Europaclub” LIDS “Sapienza” University – Roma (cea mai mare universitate din Europa şi a doua, ca mărime, din lume), iar cei care au susţinut cursul au fost profesorii universitari Stefano Lariccia şi Alberto Pigliacelli (managerul de proiect). La acest curs au participat câte cinci cadre didactice şi formatori din două ţări europene: Spania şi România. Limba de desfăşurare a cursului a fost limba engleză, dar şi franceza, italiana şi spaniola. Materialele electronice furnizate au fost, de asemenea, în limba engleză.
Programul de formare Eurodidaweb a avut o durată de 5 zile şi s-a desfăşurat în laboratorul de informatică al universităţii „La Sapienza” Roma, dotat la cele mai înalte standarde tehnologice şi la Şcoala SMS Piranesi. Cursul a implicat familiarizarea participanţilor cu instrumentele oferite de internet şi conţinuturile multimedia, dezvoltarea şi integrarea conţinuturilor în Plone, cunoştinţe despre diferite aplicaţii şi metode de management al conţinuturilor.
În perioada de participare efectivă la curs, petrecută în străinătate, au avut loc următoarele activităţi: • Studierea modului în care tehnologiile web pot fi utilizate în scoli şi universităţi. Definirea web-learning-ului. Învăţarea online şi variantele sale. • Prezentarea noţiunilor despre sistemul de management al conţinutului (Content Management Systems- CMS), folosite pentru administrarea paginilor web, a informaţiilor, a cunoştinţelor puse la dispoziţia userilor (Common Knowledge), a link-urilor (Links) şi a noutăţilor (News) pe un site. • Domnul prof. Lariccia a prezentat un istoric al Web-ului, noile tehnologii apărute în ultimii 5 ani, anii ştiinţei web-ului, viitorul utilizării în masă a Web-ului, iluziile şi limitele WorldWideWeb-ului. • Prezentarea limbajul HTML şi a cursurilor free online (CSS, XML, Plone-Open Source), ce pot fi folosite pentru învaţarea acestui limbaj şi a unei aplicaţii Open Source folosită ca o platforma pentru managementul conţinutului.
Cursanţii au aflat informaţii noi despre istoria şi evoluţia aplicaţiilor web, selectarea şi utilizarea instrumentelor software şi hardware potrivite pentru crearea unor pagini web. Agenda programului de formare a inclus: organizarea unei sesiuni în cadrul căreia participanţii şi-au prezentat şi promovat ţara, localitatea de provenienţă, instituţia reprezentată, precum şi statutul profesional; prelegeri despre Web-learning; Web-learning vs. e-learning; utilizarea platformei Plone; compararea platformei Plone cu Moodle; feedback permanent; evaluarea; înmânarea certificatelor. Cursul a fost organizat în două module, unul teoretic şi unul practic, ambele având loc în fiecare din cele cinci zile consecutiv.
Primul modul a avut ca temă istoria şi evoluţia aplicaţiilor web şi a vizat următoarele obiective: a) alegerea tehnologiei potrivite: metode vechi şi/ sau noi; limbaje vechi şi/sau noi; b) organizarea infrastructurii unui server, selectarea şi utilizarea instrumentelor hardware şi software potrivite pentru crearea unor pagini web; utilizarea elementelor hipermedia. Cel de-al doilea modul a implicat punerea în practică a teoriei şi a avut ca obiective: a) folosirea metodelor, limbajelor şi instrumentelor pentru a crea o pagină web; b) administrarea documentelor; c) organizarea şi administrarea profilelor utilizatorilor, drepturile utilizatorilor, d) oferirea de feedback utilizatorilor.
Participanţii au învăţat să utilizeze platforma open-source PLONE şi au beneficiat pe toată durata cursului de asistenţa profesorilor italieni Stefano Lariccia şi Alberto Pigliacelli, care vor asigura consultanţă şi după finalizarea stagiului. Cursul de formare a urmărit să furnizeze participanţilor competenţe digitale care să permită crearea de pagini web, folosind instrumentele oferite de internet şi conţinuturile multimedia, ei având posibilitatea să valorizeze astfel avantajele utilizării platformei Plone în crearea de pagini web pentru şcolile proprii, pentru diferite proiecte din şcoală şi chiar pentru predarea conţinuturilor din programa aferentă disciplinei, în manieră modernă, digitalizată.
La finalul stagiului, cursanţii au primit un Certificat de participare la cursul de formare şi un certificat de Mobilitate Europass.
Pe lângă curs, participanţii au beneficiat şi de un program cultural, constând în vizitarea celor mai importante obiective turistice ale Romei: Coloseumul, Pantheonul, Forumul Roman, Columna lui Traian, Fontana di Trevi, Basilica Sf. Petru, Vaticanul. Cina de bun rămas a avut loc la un punct macrobiotic (o idee a lui Mario Pianesi, care a fondat asociaţia în 1980), unde s-au aflat noutăţi despre alimentaţia sănătoasă.
Participarea d-nei prof. Mikloş Mihaela la acest curs s-a realizat cu sprijinul financiar primit în cadrul Programului de Învăţare pe Tot Parcusul Vieţii (Lifelong Learning) din fonduri gestionate de ANPCDEFP şi FSE-POSDRU.
Fişiere ataşate
DSCF9921.JPG
participanti curs EURODIDAWEB
miham
 
Mesaje: 11
Membru din: 24 Mar 2007, 11:28

Re: Eurodidaweb–Pedagogical use of internet and multimedia t

Mesajde felix_79 » 24 Iul 2011, 16:43

Superb, felicitari, mi-ar placea sa pot participa la un asemenea program/curs!
felix_79
 
Mesaje: 28
Membru din: 18 Mar 2007, 15:21


Înapoi la Activitati scolare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori