Diseminare mobilitate Spania

Despre ce facem noi in scoala: proiecte, colaborari, activitati inedite

Diseminare mobilitate Spania

Mesajde cincaluciana » 04 Mar 2020, 10:50

Grădinița cu Program Prelungit “Vis de Copil” din Târgu-Jiu implicată într-un nou proiect ERASMUS+

Grădinița cu Program Prelungit “Vis de Copil” din Târgu Jiu, va implementa în calitate de partener Proiectul Erasmus + KA229 intitulat THESE - Des énergies humaines pour sauver l'Energie (sur des chemins scientifiques et artistiques), cod proiect 2018 -1-BE01-KA229-038569_3
Proiectul este finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene și are o durată de 24 de luni, începând cu 01.09.2018.
Coordonatorul acestui proiect este Ecole communale Envol din localitatea Gesves faulx-les tombes, Belgia alături de partenerii din Turcia, Spania, Bulgaria, România.
Obiectivele acestui proiect sunt: Creșterea gradului de implicare a elevilor în ceea ce privește economisirea energiei, Utilizarea activităților cultural-artistice pentru a dezvolta gândirea critică, soluționarea de probleme, munca în echipă, Îmbunătățirea abilităților sociale: prietenie, cooperare, toleranță, echitate.
Deoarece proiectul are ca temă Economisirea energiei simțită prin artă plastică, jocuri, povești, muzică, filme pentru copii, dar și familie și comunitate, prin desfășurarea acestuia se urmărește: câștigarea unei mai bune înțelegeri a economisirii energiei, identificarea unor noi metode de economisire a energiei, adoptarea unei atitudini pozitive referitoare la viață, apărarea propriilor idei. Formele de realizare sunt multiple pornind de la observații, experimente, povestiri științifice desene, colaje, expoziții până la vizionări de filme și concursuri.
În perioada 17 – 21 februarie 2020, cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit ”Vis de Copil” din Târgu Jiu, au participat la activitățile pregătite de cadrele didactice de la Școala CEIP Mejico, Madrid, Spania. Programul activităților a vizat activități de economisire a energiei, de colectare selectivă a deșeurilor, precum și activități de cunoaștere și socializare între copii. Echipa din România a prezentat un videoclip care a avut ca temă schimbarea comportamentelor copiilor pentru a contribui la economisirea resurselor. În urma acestei activități copiii au înțeles că resursele pământului trebuie protejate.
Informații despre proiect și activitățile desfășurate se regăsesc la Colțul Erasmus din grădiniță, iar materialele realizate și aspecte foto din mobilități sunt postate pe TwinSpace-ul proiectului.
Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului și Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține.
cincaluciana
 
Mesaje: 2
Membru din: 25 Iul 2014, 14:13

Înapoi la Activitati scolare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

cron