DISEMINARE CURS FORMARE CONTINUA - BASED SCHOOL MANAGEMENT

Despre ce facem noi in scoala: proiecte, colaborari, activitati inedite

DISEMINARE CURS FORMARE CONTINUA - BASED SCHOOL MANAGEMENT

Mesajde alexandrumitru » 13 Mai 2011, 18:54

„Project-Based School Management and Effective School Indicators”
prof. Mitru Alexandru
Director adjunct
Şcoala cu clasele I – VIII Dora Dalles Bucşani


În perioada 26.09.2010 – 2.10.2010 am participat la stagiul de formare „Managementul şcolar bazat pe proiect şi indicatori şcolari de eficienţă” desfăşurat în Menderes - Izmir, Turcia. Instituţia organizatoare a fost Directoratul Educaţiei Naţionale din Menderes. Ca instituţie publică Directoratul urmăreşte respectarea prevederilor legale privind finalităţile învăţământului obligatoriu, accesul tuturor elevilor la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar. Directoratul Educaţiei Naţionale din Menderes are ca responsabilitate fundamentarea reţelei de învăţământ, pregătirea şi numirea directorilor unităţilor şcolare, asigurarea condiţiilor optime desfăşurării procesului instructiv educativ de învăţământ şi educaţie din departamentul Menderes. Directoratul are în subordine un Centru de Educaţie a Adulţilor, cu o ofertă foarte variată de cursuri adresate tuturor categoriilor profesionale.
„Project-Based School Management and Effective School Indicators” a fost rezultatul cooperării mai multor parteneri: Menderes Town National Education Directorate – Turcia (coordonator); Universitatea Transilvania Braşov – România; Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov – România; University of the Peloponnese, Corinth – Grecia; Hogent University College Ghent – Belgia; Institute of Education and Communication, University of Life Sciences of Prague – Cehia; National Agency for the Development of School Autonomy Lombardia – Italia.
Programul realizat de coordonatorul proiectului dl. Emin Mehmed Bakay pentru acest stagiu de formare a fost extrem de bine organizat, cu activităţi variate, alternative, care ne-au permis tuturor celor prezenţi să atingem obiectivele pe care ni le-am propus.
Cursurile s-au desfăşurat, în limba engleză, conform programului anunţat, fără modificări de ultim moment. Temele au fost abordate sub formă de sesiuni în plen şi ateliere de lucru. A fost organizată şi o vizită de lucru în două licee din departamentul Menderes. În cadrul activităţilor realizate, echipele de lucru erau mereu schimbate, având astfel ocazia de a lucra cu toţi participanţii la curs şi de a observa modul de lucru al colegilor din celelalte ţări. Prezentările power-point au fost extrem de clare, fiind puse la dispoziţia cursanţilor mape cu explicaţii detaliate, într-un limbaj foarte accesibil. La fiecare activitate eram invitaţi să ne spunem punctul de vedere, să prezentăm situaţia existentă în sistemul nostru de educaţie şi să propunem soluţii plecând de la o situaţie concretă dată. Fiecare sesiune era însoţită de activităţi de „trezire” prin care cursanţii erau încurajaţi să răspundă unor cerinţe prezentate în tema respectivă. Programul fiecărei zi a presupus şi o mini sesiune de evaluare / autoevaluare a rezultatelor obţinute în ziua precedentă.
Pe parcursul activităţilor desfăşurate am identificat diferenţe semnificative între sistemele de educaţie din ţările participante, dar şi numeroase similarităţi. Fiecare participant a contribuit cu experienţa sa la realizarea exemplelor de bună practică, la găsirea unor soluţii originale, care pot fi valorificate în activitatea noastră de manageri şcolari, indiferent în ce sistem de educaţie ne desfăşurăm activitatea.
Vizita de studiu realizată la cele două şcoli din Menderes a reprezentat un moment foarte important. Aici am avut ocazia să discut cu profesorii şi elevii unor şcoli care se autoadministrează şi care au un sistem foarte interesant de evaluare şi de orientare şcolară şi profesională. Am apreciat în mod deosebit, atât eu cât şi participanţii din celelalte ţări, modul în care este organizat managementul unităţilor şcolare din Turcia.
Din program nu au lipsit momentele care ne-au permis să intrăm în contact cu istoria şi cultura milenară a Turciei. Vizitarea Casei Fecioarei Maria şi a oraşului antic Efes a reprezentat pentru mine personal – ca profesor de istorie – un moment unic în care legendele lumii antice au prins viaţă.
Ca manager şcolar, necesitatea unei formări continue este esenţială pentru a asigura dezvoltarea unităţii şcolare, care trebuie să corespundă noilor nevoi ale comunităţii în care funcţionează. Cursul respectiv a reprezentat în primul rând, un răspuns la nevoile şi nelămuririle mele ca director de şcoală, deoarece am venit în contact cu metode şi tehnici eficiente de management şcolar.
Am dobândit cunoştinţe privind sistemele de educaţie din Turcia, Cehia, Italia, Belgia şi Grecia şi am avut oportunitatea de a compara sistemele de educaţie prezentate şi de a analiza părţile bune şi cele mai puţin bune. Am identificat practici şi modele care ar putea fi utilizate şi în sistemul nostru de învăţământ, cu un impact pozitiv asupra relaţiei dintre şcolală şi comunitate.
În urma acestui stagiu de formare am beneficiat de exemple de bună practică privind programele de cooperare europeană, modalităţi de diseminare şi de formare a cadrelor didactice. Am avut oportunitatea de a stabili noi contacte în scopul identificării şi implementării unor proiecte Comenius între şcoala la care funcţionez şi şcolile participanţilor la acest curs (în februarie 2011 am materializat un astfel de proiect cu titlul Through Specials Skills, From Cultural Diversity).
Stagiul de formare la care am participat are o valoare potenţială foarte mare asupra activităţii manageriale desfăşurate în unitatea şcolară, tocmai prin însuşirea experienţei acumulate în domeniul managementului educaţional de către ceilalţi participanţi, fie ei formatori ori cursanţi. Acest stagiu a reuşit să ne pună în contact direct cu problemele cu care se confruntă magementul educaţional european şi sistemele educaţionale din ţările participante, dar să ofere şi soluţii la problemele identificate.
alexandrumitru
 
Mesaje: 2
Membru din: 13 Mai 2011, 18:35

Înapoi la Activitati scolare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori

cron