Dezbatere publica

Noile legi ale Învâţământului sunt supuse dezbaterii publice.

Dezbatere publica

Mesajde mandrila_elena » 19 Mar 2010, 16:39

Unde se pot scrie parerile despre proiectul legii educatiei, lansat pentru dezbatere publica in 18 martie 2010?
mandrila_elena
 
Mesaje: 11
Membru din: 08 Sep 2007, 18:54

Re: Dezbatere publica

Mesajde ianchis » 19 Mar 2010, 16:42

Cred ca putem sa le scriem in acest topic, nu?
Avatar utilizator
ianchis
 
Mesaje: 1450
Membru din: 09 Noi 2009, 16:56

Re: Dezbatere publica

Mesajde mandrila_elena » 19 Mar 2010, 16:58

Dupa parerea mea, disparitia titularizarii in sistem, ne va face niste "sclavi" pe "mosia" unor directori, care vor avea "culoare politica", sau se vor deda practicarii "nepotismului", "hartuirilor sexuale". Disparitia unor posturi din cauze demografice, va duce la injosirea cadrelor didactice, pentru a "cersi" un post. A mai fost titularizare la scoala si au intrat doar cei cu punga grasa sau "pupilele" directorilor.
mandrila_elena
 
Mesaje: 11
Membru din: 08 Sep 2007, 18:54

Re: Dezbatere publica

Mesajde ianchis » 19 Mar 2010, 17:50

Tot incerc sa gasesc pe site-urile despre educatie dezbaterile publice referitor la noua lege. Nu gasesc nimic. Deocamdata cred ca putem comenta si aici, insa nu e suficient. Trebuie sa gasim acel site unde parerile noastre sunt citite de catre cei care trebuie sa ne auda. Aici doar ne plangem unii altora.
Referitor la desfiintarea titularizarii..............mi se pare o chestie foarte rea. Este exact la fel ca si plata noastra in functie de nr de copii la clasa. Va trebui sa ne umilim inaintea directorilor ca sa ne accepte, ei la randul lor(si noi, evident) ne vom umili inaintea parintilor ca sa-si dea copiii la noi........ Nu stiu.....e groaznic. Eu am urmarit aseara emisiunea in care ministrul era in direct si m-am culcat cu dureri de cap. Mie personal mi-e groaza de ce ne asteapta:
- desfiintarea titularizarii (50% dintre cadrele din Romania sunt suplinitori);
- Inceperea scolii obligatoriu de la 6 ani;
- plata noastra in functie de numarul de copii la clasa (o sa ajungem sa stam cu 50 copii ca sa ne primim salariul intreg si mereu ne vor gasi motive sa nu ne plateasca cum trebuie pe motiv ca nu avem suficienti copii);
- after-school-ul obligatoriu (ne vor mai da la salariu 100 ron si ne vor obliga sa stam la scoala inca 3-4 ore)...... etc Nu mai stiu ce a mai spus, ca eram deja mult prea nervoasa. Ideea e ca am urmarit cu atentie tate noutatile ce ni se pregatesc, si nu am gasit nimic care sa ma incalzeasca. Toate, dar absolut toate schimbarile pe care le-au gandit, mie mi se par mai mult decat rele. Nu stiu........azi am fost foarte suparata, si parintii copiilor ma intrebau ce e cu mine, iar eu spuneam ca sunt doar obosita. In realitate imi venea sa........
Avatar utilizator
ianchis
 
Mesaje: 1450
Membru din: 09 Noi 2009, 16:56

Re: Dezbatere publica

Mesajde mandrila_elena » 19 Mar 2010, 18:42

Am gasit link-ul acesta, pentru a exprima pareri: http://www.petitieonline.ro/petitie-p16085050.html
Nu stiu cat va fi "bagat in seama" de guvernanti, dar incercam.
mandrila_elena
 
Mesaje: 11
Membru din: 08 Sep 2007, 18:54

Re: Dezbatere publica

Mesajde constantanistor » 20 Mar 2010, 08:39

Cred ca actuala propunere de lege a educatiei este rupta de realitate si consider ca ar trebui sa luam impreuna atitudine! Scoala romaneasca nu este inca pregatita pentru asemenea reformari! Avem inca nevoie de foarte multe resurse de ordin material, uman, procedural etc.
Desfiintare titularizarii va da apa la moara acelor directori numiti politic si acolitilor acestora, care inca mai confunda scoala cu propria mosie.
Se pune, si nu in ultimul rand, problematica formarii cadrelor didactice din sistem. Toata lumea este constienta de faptul ca un profesionist, in adevaratul sens al cuvantului, bine scolit, nu va ramane niciodata in sistemul de invatamant pentru un salariu derizoriu, ci va migra catre alte sectoare de activitate mult mai bine remunerate.
A impune celor aflati in sistem (in conditiile cand toate programele de formare continua se fac pe banii proprii) ca in termen de 10 ani sa-si completeze studiile pentru a fi profesori pentru/ in invatamantul primar mi se pare o aberatie! Pai ce-i de facut cu cei aflati deja in sistem care mai au 10 ani pana la pensie??? Ii dam afara?
Actualul proiect de lege trebuie foarte bine gandit din toate punctele de vedere! Sunt si articole care se contrazic.
Avatar utilizator
constantanistor
 
Mesaje: 197
Membru din: 27 Feb 2006, 18:13

Re: Dezbatere publica

Mesajde mandrila_elena » 20 Mar 2010, 16:22

mandrila_elena
 
Mesaje: 11
Membru din: 08 Sep 2007, 18:54

Re: Dezbatere publica

Mesajde mandrila_elena » 20 Mar 2010, 17:17

Daca doriti ca si alte persoane sa afle despre aceasta petitie, le puteti trimite urmatorul link:
http://www.petitieonline.ro/petitie-p52185047.html
Promoveaza petitia! Semneaza petitia!
Umilirea dascalilor - un nou episod din ciclul "Sa ne (de)zintegram in UE"
19/03/2010

categorie: Educatie, invatamant, Guvernare, administrativ, Social.
destinatar: Ministerul Educatiei si Cercetarii
Daca in urma adoptarii noii legi a invatamantului, se va ajunge ca profesorii sa umble din scoala in scoala sa-si caute de lucru pentru o ora 2 pe saptamana pentru un salariu mai mult decat modest vom ajunge nu numai sa-i alungam pe cei care ar mai putea sa-i invete pe copii nostri "CARTE", ci sa-i umilim si mai mult pe cei care si-au facut din aceasta o meserie, dupa ce de 20 de ani de la revolutie clasa politica (repetenta la capitolul bun simt) a reusit treptat sa umileasca si sa injoseasca clasa dascalilor care se diminueaza pe zi ce trece ca numar si ca valoare.
Frica politicienilor de intelectuali a dus ca in fabricile de legi de sub parlamentul Romaniei sa se mai inventeze masuri de "intrare in UE" si iesire din tara.
Principiul politicienilor e simplu: Daca s-ar ajunge ca dascalii sa-si caute de munca in fiecare an pe la scoli, cei mai castigati sunt directorii de scoli care devin astfel mici baroni scolari, aserviti politic, caci banii la scoli vin de la Primarii si Consilii Locale, iar directorii sunt de multe ori pusi pe criterii politice sau trebuie sa se afilieze la structuri politice de o anumita culoare.
Directorii pot pretinde pt acordarea catorva ore diverse servicii cum ar fi:
- servicii politice (simpatii pt anumite partide)
- servicii diverse, obligatii
- posibil si servicii extraconjugale
- diverse sume de bani
Asadar nu conteaza cata carte ai, ce stii ci doar PE CINE STII, si cu ce POTI FI DE FOLOS - Directorului, Primarului, PARTIDULUI - oricare ar fi acela.
Adio valoare umana si profesionala, aceasta nu mai are ce cauta in noul SISTEM in UE-(ul) Romanesc.
La ce ne trebuie stabilitate in invatamant cand instabilitatea si dezbinarea e mai de folos clasei politice.
Adevarat a spus cine a spus DIVIDE et IMPERA.
Invatamantul Romanesc mai are un bastion de aparat inainte sa decada in DERIZORIU - Demnitatea Dascalilor pe care Politicienii vor s-o striveasca.
Dumnezeu e insa sus si nu va lasa ca sa cadem cu totul in mocirla ALGORITMULUI POLITIC.
Politicieni, daca mai aveti demnitate renuntati la experimente de laborator asa cum faceti de 20 ani incoace.
Intrebati si "POPORUL" (Prostimea) poate va mai desteptati.
Sa speram ca ai nostri copii vor ajunge sa-si cunoasca profesorii nu sa vada alte fete la fiecare 2-3 saptamani dupa cum este algoritmul politic.
Poate e mai bine ca Titularizarea sa ramana un examen definitoriu, altfel nu vom mai avea dascali valorosi.
De ce nu se face experimentul asta cu clasa politica la scara mai mica? La fiecare an un examen - sa vedem cati mai raman dupa un an?
mandrila_elena
 
Mesaje: 11
Membru din: 08 Sep 2007, 18:54

Re: Dezbatere publica

Mesajde mandrila_elena » 21 Mar 2010, 19:45

3. LICA 20/03/2010 21:01 http://www.petitieonline.ro/petitie-p52185047.html
»» Centrul MDN a prevăzut în analizele din anii precedenţi, că unul dintre primii paşi ai noii guvernări cu scopul formal de „optimizare a cheltuielilor publice” va fi închiderea şcolilor din mediul rural.

Primul care a confirmat oficial despre existenţa acestei metode de „optimizare” în arsenalul metodologic al taberei liberaste a fost actualul preşedinte al Comisiei pentru economie şi finanţe din Parlamentul Moldovei, Viaceslav Ioniţă, atunci încă cu statut de expert „independent” în IDIS „VIITORUL liberast”, metodă anunţată pînă la declanşarea crizei economice mondiale şi venirea liberalilor la putere, în cadrul unei mese rotunde, cu circa doi ani în urmă.

Odată veniţi la putere, liberalii au trecut la fapte concrete – subproiectul „închiderea şcolilor” fiind lansat, guvernarea anunţă lansarea oficială a proiectului naţional „Lichidarea satului moldovenesc”.

Din anul 2005, Centrul MDN a efectuat mai multe investigaţii sociologice privind problemele satului moldovenesc (sondaje, interviuri în grup, interviuri în profunzime). În viziunea noastră, existenţa şcolii în localitate rurală pentru săteni are o conotaţie dublă şi practică şi ideologică.

Practică, fiindcă mai mult de 2/3 dintre săteni şi aproape toţi tinerii pînă la 30 de ani nu-şi vor construi niciodată casă în localitatea de baştină dacă în ea nu va exista şcoală primară, chiar dacă vor exista locuri de muncă în localitate (unde vor învăţa copiii?).

Ideologică, fiindcă existenţa şcolii constituie un indiciu că autorităţile consideră localitatea importantă, este un element de statut/nivel/importanţă. Dacă şcoala va fi închisă (sau chiar degradată de la şcoală generală la primară), aceasta va constitui indiciul lipsei de interes a autorităţilor raionale, un semn că localitatea este scoasă din proiectele de modernizare (sat fără viitor).

În orice caz, închiderea şcolii constituie un motiv de obidă, frustrare, ruşine pentru locuitori satului faţă de alţi cetăţeni ai ţării. Şcoala este mai importantă ca apeductul, gazoductul şi chiar ca primăria, uneori fiind unica instituţie în jurul căreia pulsează viaţa social-culturală a localităţii.

Reieşind din cele expuse, concluzia este un singură – închiderea şcolii este una dintre condiţiile obligatorii şi necesare pentru declanşarea procesului de depopulare a satului pînă la dipsariţia acestuia.

Însă, se pare că autorităţile centrale au făcut alte investigaţii şi ajuns la alte concluzii, procesul de strămutare a moldovenilor acolo unde este nevoie conducerii, nu doar va continua, va fi accelerat (a început odată cu privatizarea 1994-1999).

Prima etapă a subproiectul „Lichidarea şcolilor rurale” constă în convingerea noastră că închiderea şcolilor din satele mici este un lucru benefic pentru ţară, iar pe săteni că nici cum nu vor fi afectaţi. Şi acţiunea a şi început – presa liberastă a început un atac masiv asupra minţilor noastre cu reportaje plîngăcioase despre soarta copiilor care „nu se bucură de şcoală fiindcă nu au mulţi colegi şi fiindcă profesorii îi întreabă prea des”.

Această politică liberală de „optimizare” are ca fundament nu dorinţa de a lichida diferenţa dintre nivelul de pregătire a copiilor din mediul rural şi cel urban, nu are la bază argumente pedagogice, ci strict raţionamente economice – de a cheltui cît mai puţin (pentru că trebuie de întors creditul).

Oficialii „noştri” nu se întreabă „Va primi copilul o educaţie mai bună dacă va merge la 15 km depărtare”, „ce-l aşteptă peste deal?”. La noi există experienţa localităţilor în care părinţii sînt nevoţi să transporte zinic 10-15 elevi în satele vecine. În lipsa transportului centralizat, a drumurilor normale, majoritatea copiilor de obicei rămîn acasă şi studiază împreună cu părinţii, frecventînd şcoala doar în zilele testelor şi examenelor, profesorii fiind mai îngăduitori la examene.

Ne adresăm pedagogilor, v-aţi imaginat vreo dată că în umbra unei politici de restructurare a învăţămîntului rural ar putea sta raționamente economice, ceva din afara pedagogiei?

Mai mult ca atît, iniţiativa fiind una guvernamentală, contravine flagrant cu Legea Învăţămîntului care stipulează concret:

doar „Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi fac propuneri de înfiinţare, reorganizare sau lichidare a instituţiilor de stat de învăţămînt preşcolar şi extraşcolar, primar, gimnazial, mediu de cultură generală şi liceal finanţate de la bugetul satelor (comunelor), oraşelor, municipiilor”. (Articolul 40/1. Competenţa autorităţilor publice în domeniul înfiinţării, reorganizării şi lichidării instituţiilor de învăţămînt de stat)

Celelalte niveluri ale autorităţilor publice locale sau instituţii executive (de la departamente pînă la Guvern) doar DECID ASUPRA PROPUNERILOR privind înfiinţarea, reorganizarea sau lichidarea instituţiilor de stat de învăţămînt preşcolar şi extraşcolar, primar şi gimnazial

Astfel, unica structură care poate hotărî lichidarea şcolii din localitate este Consiliul Local, reprezentanţii sătenilor, autorităţilor superioare revenind prerogativa doar de a accepta sau refuza propunerea consiliului local.

Este oare decizia de lichidare a şcolilor încă în mîinile locuitorilor satului sau nu?!

Mă înclin să cred că orice schemă de restructurare din orice domeniu aruncată de „sus”, dacă demonstrează tranşant un cîştig financiar (în cazul dat economia de resurse), convinge instantaneu autoritatea locală privind necesitatea aplicării ei imediate („uite problema – nu-i problema”).

Cunoscînd personal obtuzitatea gîndirii majorităţii primarilor din RM, plus la aceasta practica momelilor (ciolanelor) aruncate de autorităţile administrative şi politice de nivel superior, cu diverse făgăduinţe cu iz electoral, sau a şantajului administrativ, nu mă îndoiesc că această schemă va fi aplicată.

Mai mult ca atît, fiind arătată deja direcţia de lucru de către guvern – „optimizare totală (lichidarea)” (un fel de "fas" sau "aport" pentru cîinii dresaţi)- această idee constituie deja una dintre metodele de soluţionare a unor probleme pentru specialiştii din finanţe de orice nivel, şi vor declanşa … vizite, scrisori, directive, etc. Însă, mă îndoiesc că interesele învăţămîntului vor prevala în această schemă de optimizare a resurselor, avem doar credite de rambursat.

Şi dacă argumentul economic prevalează în convingerea Guvernului în a lichida aceste şcoli (mai tîrziu puncte medicale, case de cultură), îmi este foarte interesant, dacă a fost luat în calcul şi pierderile economice din agricultură cauzate de la plecarea oamenilor de la sate (majoritatea absolută agricultori) în alte sectoare economice sau peste hotare? S-a făcut oare o asemenea prognoză? Arătaţi-ne economistul care a făcut aceste calcule!

Acest subproiect de lichidare a şcolilor, împreună cu lansarea de către Ministerul Agriculturii aşa-zisei „discuţii publice” privind „vînzarea pămîntului cetăţenilor străini”, constituie elemente comune, acţiuni sincrone din mega planul de depopulare a Moldovei de cetăţenii băştinaşi.
Si In MOLDOVA SE PRACTICA ACEEASI POLITICA DE INCHIDERE A SCOLILOR. DECI URMEAZA ANALFABETISMUL SI PROMISCUITATEA IN LOCUL DEZVOLTARII.
mandrila_elena
 
Mesaje: 11
Membru din: 08 Sep 2007, 18:54

Re: Dezbatere publica

Mesajde mandrila_elena » 22 Mar 2010, 19:08

Petitie impotriva cuprinderii grupei pregatitoare in scoala
http://www.petitieonline.ro/petitie-p26185051.html
1. Miclescu Adelina 21/03/2010 22:00
»» NU sunt de acord cu transformarea grupei pregatitoare in clasa pregatitoare. Copiii sunt prea mici pentru a merge la scoala la 6 ani. Oricat s-ar promite ca va fi la fel de usor ca la gradi, nu se poate. La gradinita programul e mai flexibil, la scoala e ora si lectia. Cum sa care un copil de 6 ani ghiozdanul acela mare??? Si de ce sa fie pregatiti de invatatoare la 6 ani? Educatoarele nu sunt in stare sa pregateasca copii de 6 ani? Pai atunci de ce ne-au mai pus sa absolvim atatea scoli, sa facem facultate, module....... Ca sa ne dea numai copii de 3, 4 si 5 ani? Isi bat joc de noi, nu sunt de acord! E bine asa cum e acum. Lasati copiii si educatoarele in pace sa-si faca treaba, ca si asa primesc bani putini!
2. Dobrican Maria Beclean, BN 21/03/2010 22:46
»» Atunci cand se face reforma in invatamant, este necesar ca la masa de lucru sa se aseze oameni cu experienta la catedra si nu experti in teorie.
3. HOLOM 40 Brasov 21/03/2010 23:05
4. FLOAREA OANA 37 bucuresti, romania 22/03/2010 09:02
5. Moisa Sabina 22/03/2010 10:08
6. ewka 31 ro bucuresti 22/03/2010 14:10
7. Roxana Pitis 43 Bucuresti 22/03/2010 17:11
»» 5 ani ?????? asta inseamna sa le arati cat de neputinciosi sunt de cum dau nasul cu scoala. Nu e cazul. Anul pregatitor era perfect asa cum era pana acum. Nu invatau sa scrie si sa citeasca ci doar invatau sa foloseasca creionul si caietul facand semne grafice premergatoare scrisului si multe alte lucruri tot premergatoare scolii. Se interzisese invatarea scrisului in gradinita fiindca s-a constatat ca vin in scoala cu deprinderi gresite pe care e mai greu sa le corectezi decat sa incepi de la 0 cu ei conform programei. Ceea ce inveti gresit, greu mai poate fi corectat. Era foarte bine iar parintii stiau clar ca are copilul la gradinita si nu la scoala.Copii plecau cu incredere catre scoala in cls.I pe cand asa o sa mearga la scoala cu constiinta neputintei lor fiindca stim un numar foarte mare de copii se maturizeaza si renunta la joaca mai tarziu. Nu toti sunt niste studiosi notorii ci doar exceptiile. E nefiresc sa avem astfel de pretentii de la ei.
Struto-camila nu e de acceptat.
8. Cojocaru Adina-Mariana 30 Tg-Mures 22/03/2010 17:57
»» Mi se pare o mare prostie venita din partea ministerului.Oamenii asti nu stiu ce sa fac sa ne streseze si mai mult copii.
mandrila_elena
 
Mesaje: 11
Membru din: 08 Sep 2007, 18:54

Re: Dezbatere publica

Mesajde simonapop78 » 23 Mar 2010, 23:42

Tocmai am citit noua lege a invatamantului, si am o nelamurire. Eu sper sa fie o greseala, probabil ca nu am inteles bine. :oops: :oops: :oops:
Este obligatorie parcurgerea a 2 ani de studii de masterat pentru toti cei care doresc sa devina cadre didactice?? Sincer, este exagerat, este o discrimare!
Eu cred ca ar fi mai cinstit si corect, ca profesorii sa primeasca anumite punctaje pentru fiecare pregatire teoretica pe care au parcurs-o,indiferent daca este sau nu masterat. Eu, de exemplu sunt dublu-licentiata in Litere. Ceea ce inseamna 7 ani de studiu.. In acest caz, nu mi se pare corect sa am mai putine drepturi decat oricare alt cadru didactic care a studiat 4/5/ sau 6 ani chiar daca are o diploma de master, si, pe deasupra, nu neaparat in domeniul in care profeseaza (de exemplu: profesor de romana, cu master in geografie). Ce se intampla cu cei care au studiat doar un an la master?? Vor fi obligati sa mai faca inca un an? Sau, in cazul in care studiile universitare pe care le-au absolvit sunt de scurta durata (3 ani, si nu 4), ce lege se aplica?
Daca este asa, prefer sa renunt la invatamant, sincer.
simonapop78
 
Mesaje: 2
Membru din: 28 Noi 2009, 11:03

Re: Dezbatere publica

Mesajde mandrila_elena » 24 Mar 2010, 17:38

COMENTARIU SORIN (petitieonline.ro)
OPINII ASUPRA UNOR ARTICOLE DIN PROIECTUL DE LEGE A EDUCAŢIEI
DEZBATERE PUBLICĂ (25 MARTIE 2010)

Art. 223
SUNTEM PENTRU MENŢINEREA TITULARIZĂRII ÎN SISTEM. Ne-am câştigat acest drept prin Concurs Naţional.

Art. 21
Nu suntem de acord cu introducerea: - clasei pregătitoare în şcoală (trebuie să fie la grădiniţă)
¬ - clasei a IX-a la gimnaziu (trebuie să fie la liceu).
Art. 44
Nu suntem de acord cu obligativitatea programului “Şcoală după şcoală” (să fie aplicabil doar în şcolile unde există cantine, internat şi suficient personal pentru a se ocupa de elevi).
Art. 48
Nu suntem de acord cu înfiinţarea consorţiilor (un fel de “caracatiţă” mafiotă care şi-ar întinde tentaculele în funcţie de “culoarea politică” a celor care vin la conducerea consorţiilor).
Art. 49
Ce se întâmplă dacă o clasă primară este obligată de ISJ să funcţioneze cu 32 de elevi?
Nu suntem de acord cu efectivele de elevi pe clasă, menţionate în proiect. Trebuie reduse în medie cu câte 5 elevi. Altfel, unde este învăţământul centrat pe elev?
Art. 52
Suntem de acord ca profesorul să decidă asupra a 25% din timpul alocat disciplinei respective.
Art. 60
Suntem împotriva stresării elevilor cu evaluări din 2 în 2 ani. Sunt suficiente admiterea la liceu şi bacalaureatul.
Art. 62
Suntem de acord ca fiecare liceu să-şi organizeze modalitatea de admitere (concurs, dosare, portofolii, medii gimnaziale etc.).
Art. 70
Suntem de acord cu reducerea pentru elevi a costului transportului şi a preţului biletelor pentru evenimentele culturale.
Art. 88
Suntem de acord cu acordarea a 6% din PIB pentru Educaţie.
Art. 94
Suntem împotriva acordării de calificative şcolilor. De regulă, copiii vor să meargă la şcoala cea mai apropiată de casă.
Art. 207
Suntem împotriva punctelor b) şi c). Pregătirea profesională să se facă în anii de facultate (prin DPPD), fără obligativitatea masteratului didactic şi a anului de stagiu. Poate unii studenţi vor să urmeze masterate de specialitate, nu didactice.
Art. 213, punctul 7)
Suntem de acord cu acordarea gradului didactic I celui care a obţinut titlul de doctor.
mandrila_elena
 
Mesaje: 11
Membru din: 08 Sep 2007, 18:54


Înapoi la Dezbaterea publică privind Legile Invatamantului

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori