vrgmihaela scrie:Bună seara! D-le Costi,va rog mult sa-mi calculati ce salariu voi avea incepand cu 01.09.2011 in conditiile urmatoare:sunt educatoare titulara (am terminat Facultatea de Stiinte ale Educatiei,specializarea P.I.P.P.promotia 2010),am vechime in munca 17 ani in alt domeniu,3 ani in invatamant ca suplinitor necalificat si 1 an in invatamant ca educatoare calificata;spor de zona 3%,fara grade didactice.Va multumesc anticipat.
costi_52 scrie:Ciclul I Bologna reprezintă şi va reprezenta, atât timp cât va exista, studii universitare de licenţă. Iar studiile de licenţă, indiferent de durata acestora, conform legislaţiei actuale sunt salarizate la nivelul studiilor universitare de lungă durată. Masterul (indiferent de categoria lui) nu a avut şi nu va avea nicio influenţă la stabilirea salarizării. Masterul didactic reprezintă actualele module psihopedagogice 1 şi 2. Acesta va fi necesar doar viitorilor absolvenţi de facultate (doar dacă vor dori să lucreze în învăţământ).
Art. 27. – În baza art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea absolvenţilor ciclului I şi/sau II (Bologna) se face la nivelul absolvenţilor cu studii superioare de lungă durată (S).
Înapoi la Invatamant prescolar
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator