www.didactic.ro

[vioreldolha]

HOTĂRÂRI ALE
CONGRESULUI NAŢIONAL AL ÎNVĂŢĂTORILOR/ INSTITUTORILOR DIN ROMÂNIA ŞI AL ÎNVĂŢĂTORILOR/ INSTITUTORILOR ROMÂNI DE PESTE HOTARE - ARAD 28-29 OCTOMBRIE 2006

Pe lângă REZOLUŢIA votată în unanimitate de cei 650 învăţători/institutori din toate judeţele, sectoarele capitalei şi din toate comunităţile româneşti istoriceşte constituite de peste hotare prezenţi în sala Palatului Cultural din Arad în 29 octombrie 2006, s-au mai votat în unanimitate următoarele:

1.Se solicită Domnului Ministru al Educaţiei să confere cea mai importantă distincţie pentru un slujitor al şcolii româneşti Domnului Dionisie Papacafa din Skopje –Macedonia. Domnul Papacafa a fost, ca si tatăl său, învăţător la şcoala românească din satul său natal Cupa din Grecia. Nu a fost în România. A absolvit fostul Liceu Român din Salonic. Tatăl său a suferit şi el fiindcă a predat în română fiind exilat în insule. Dionisie Papacafa a fost ultimul învăţător care a predat în română în satul Cupa. A predat cheile şcolii oficialităţilor greceşti la somaţia acestora. Pentru vina de a sluji şcoala română a fost nevoit să-şi părăsească ţara (Grecia) şi să se stabilească în fosta Iugoslavie (în Skopje) şi să îşi schimbe şi profesia. După independenţa Macedoniei, pensionar fiind, Dionisie Papacafa a început iar să servească şcoala română din Balcani. A participat la elaborarea de manuale pentru cursurile facultative ale copiilor aromâni din Macedonia şi a publicat o culegere de basme meglenoromâne, el fiind meglenoromân. Vorbeşte o română bogată şi curată, are vaste cunoştinţe despre cultura română încât nu ne vine să credem că nici măcar nu a vizitat România. Este produsul a ceea ce a fost cândva şcoala română în Balcani şi modelul slujitorului şcolii româneşti.

2.Medalia de aur (înregistrată la Banca Naţională) acordată CONGRESULUI ÎNVĂŢĂTORILOR de către Doamna Rector Lizica Mihuţ din partea Universităţii Aurel Vlaicu din Arad a fost dată în păstrare până la viitorul congres învăţătorilor români din Transnistria, doamnei director Raisa Pădureanu din Tiraspol. Aceşti învăţători din Transnistria au făcut suprema dovadă a ataşamentului faţă de şcoala românească. Au apărat-o la propriu de armata, poliţia şi autorităţile separatiste, au suferit agresiuni fizice şi morale, au făcut şcoală fiindu-le tăiată apa şi curentul luni de zile, au convins elevii şi părinţii că limba nu se păstrează fără sacrificii. În timpul conflictului armat au fost învăţători şi elevi ucişi pentru că mergeau la şcoala cu tricolor românesc.

3.Cei prezenţi la congres au exprimat prin vot unanim promisiunea că primii colegi români din Serbia de NE (Timoc), din Bulgaria, din Albania şi Grecia care vor reuşi să introducă în şcoli publice din ţările lor cursuri de cultivare a limbii materne, vor avea în fiecare judeţ al României deschisă casa unui învăţător. Cu atât ne stă în putere să recompensăm o astfel de eventuală reuşită. Din varii motive, cultivarea limbii materne în şcolile publice din aceste state (zone) nu au reuşit să o impună nici instituţii ale statului român, nici instituţii internaţionale, nici asociaţiile respectivelor comunităţi româneşti. Sperăm să reuşească aceşti colegi învăţători acolo unde alţii nu au vrut sau nu au putut.

4.Reprezentanţii judeţelor şi sectoarelor la congres solicită de urgenţă înlocuirea actualei programe de istorie la clasa a IV-a cu una care să fie coerentă, în ton cu celelalte programe, cu obiective şi conţinuturi prin care elevilor să li se ofere şansa de a-şi cunoaşte trecutul comunităţii lor, al naţiunii din care fac parte, al minorităţilor naţionale din România, al comunităţilor româneşti istoriceşte constituite de peste hotare, asigurând o deschidere europeană asupra percepţiei istoriei ţinând cont de particularităţile lor de vârstă.

5.Congresul a aprobat în unanimitate începerea demersurilor pentru reînfiinţarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România. Fiecare asociaţie judeţeană a învăţătorilor existentă, fiecare asociaţie existentă în care învăţătorii constituie un segment important şi-a desemnat reprezentanţii în acest viitor for. Reprezentanţii judeţelor şi ai comunităţilor în care încă nu există asociaţii învăţătoreşti şi-au desemnat învăţători/institutori dintre cei prezenţi la Arad să facă parte dintr-un consiliu provizoriu al învăţătorilor din România şi al învăţătorilor români de peste hotare. Acest consiliu nu are personalitate juridică. Este constituit pentru a putea fi în contact cu toate judeţele şi comunităţile învăţătoreşti. Regulile funcţionării acestor foruri vor fi conform principiului conducerii colective. O propunere a unuia dintre învăţători la care au subscris mai mult de jumătate se va putea prezenta de iniţiator ca fiind în numele acestui for.


REZOLUŢIA
CONGRESULUI NAŢIONAL AL ÎNVĂŢĂTORILOR/ INSTITUTORILOR
DIN ROMÂNIA ŞI AL ÎNVĂŢĂTORILOR/ INSTITUTORILOR
ROMÂNI DE PESTE HOTARE ARAD 28-29 OCTOMBRIE 2006


ŞCOALA ŞI COMUNITĂŢILE LOCALE
De câţiva ani, legislaţia permite autorităţilor locale, într-o formă sau alta o finanţare fără limite a activităţilor din şcoli. Singurele limite sunt cele vrute sau inventate cu bună ştiinţă sau din neştiinţă. Ar fi cazul să se realizeze că nimic nu are comunitatea mai de preţ decât copiii, iar şcoala este o casă a lor. Şcolii, deci, nu ar trebui să îi lipsească nimic, ea fiind cartea de vizită a comunităţii. În prea multe locuri comunitatea se manifestă doar ca o populaţie.
Implicarea comunităţii în viaţa şcolii, la toate nivelele, dincolo de simpla finanţare, este încă un lucru de dorit. Exigenţa comunităţii faţă de şcoală este un lucru care se comunică de prea multe ori doar pe la colţuri, uitând că şcoala este în slujba ei ca furnizor de educaţie.


GESTIONAREA DOMENIULUI EDUCAŢIEI
Lăudabile sunt iniţiativele şi eforturile responsabililor sistemului de învăţământ românesc în sensul descentralizării şi creşterii calităţii educaţiei.
Ar trebui multă, multă reţinere în a desfiinţa şcoli mici de la sate. Fără măcar şcoală care să aibă clasele I-IV, satele nu mai sunt sate, ci o grămadă de case.
Şcolile care lucrează în schimburi este clar că nu pot să desfăşoare toate programele necesare. Obligatoriu sala trebuie eliberată pentru schimbul doi.
Ar fi cazul ca să se extindă timpul petrecut de elevi în şcoală, resimţindu-se necesitatea unui program prelungit. Sigur că pentru aceasta trebuie mărit şi personalul şi asigurate condiţii pentru servirea mesei.
Şcolile sunt sufocate de birocraţia căreia îi fac cu greu faţă, şi de multe ori, în dauna procesului educativ. Nu există zi să nu trebuiască întocmită o situaţie. Cum normele de secretare sunt reduse la „sânge”, pentru a răspunde forurilor superioare se lasă uneori clasa pentru a număra iar câte ceva. Trebuie să se realizeze o dată pentru totdeauna că instituţiile care centralizează, coordonează, îndrumă, controlează, estimează, finanţează au doar rolul de a asigura buna desfăşurare a activităţii la clasă, a momentului în care dascălul se află între elevi. Documentele solicitate într-un ritm diabolic devin uneori un scop în sine. Instituţii aflate în slujba şcolii sfârşesc în a greva activitatea şcolii. Trebuie întronată regula că pentru nimic nu se iese de la clasă şi birocraţia să fie suportabilă.
Evaluarea internă şi externă trebuie să urmărească şi să încurajeze aplicarea noilor achiziţii ale ştiinţelor educaţiei şi să nu frâneze acest proces.
Pregătirea iniţială nu înarmează de multe ori tânărul cadru didactic cu ceea ce îi este de folos. Această meserie fiind o artă, se cere susţinerea studiilor superioare printr-o pregătire anterioară prin şcolile pedagogice. Pentru ca şcoala să se ridice la exigenţele în creştere ale societăţii ar trebui o mai serioasă formare iniţială şi o mult mai consistentă formare continuă. Susţinem profesionalizarea prin formare continuă, atestată, acreditată şi finanţată de la buget, care să ajute dascălul în accederea în carieră pe baza unor criterii care să corespundă timpului şi realităţii pe care o trăim. Implementarea noilor comandamente trebuie însoţită de stagii de formare care neapărat să prevadă şi o secvenţă de aplicare la clasă cu asistenţă din partea formatorului a noilor achiziţii.
Masteratul este o treaptă care, parcursă, ar fi firesc să aibă corespondent şi în salarizare.
Colegii din şcolile minorităţilor naţionale au un orar mai mare, dar acest lucru nu se simte în salarizarea lor.
Prea multe opţionale au devenit obligatorii.
În comunităţile cu pondere semnificativă a unei minorităţi naţionale ar fi firesc să se ofere posibilitatea studierii facultative a limbii acelei minorităţi de către majoritate.
Învăţătorii militează pentru ca educaţia interculturală să devină o trăire a şcolii moderne „care tinde să dobândească o dimensiune europeană” şi „nu un adaos la activitatea obişnuită din şcoală.” Dorim schimbare pentru a putea face faţă provocărilor lumii în care trăim, iar aceasta presupune transformare: „transformarea sinelui; transformarea şcolilor, transformarea societăţii”.
Alternativele pedagogice au fost şi sunt motorul progresului educaţiei. Trebuie încurajate, susţinute şi apreciate la adevărata lor valoare.
Măsura valorii unui dascăl este dată de activitatea pe care o derulează, de interesul pe care îl manifestă pentru propria-i dezvoltare profesională continuă, şi nu de alte criterii care doar să-i ofere un loc „sigur şi călduţ”. Este necesară o evaluare periodică a fiecărui dascăl. Comunităţile îşi dau pe mâna lor tot ce au mai scump: copiii. În numele dreptului copiilor la şcoală de calitate nu trebuie să avem nici o remuşcare în a fi exigenţi cu sistemul de învăţământ şi cu fiecare cadru didactic în parte.
Progresul elevilor trebuie să fie criteriul aprecierii muncii noastre.
Curriculumul va fi cu adevărat descentralizat când va corespunde nevoilor de învăţare identificate la nivelul şcolii şi al comunităţii pe care o reprezintă.
Toate disciplinele şi toate programele şcolare trebuie să aibă obiective care să vizeze caracterul. Societatea are nevoie de oameni punctuali, creativi, perseverenţi, corecţi, loiali, determinaţi, ingenioşi, responsabili, sensibili, sinceri, conştiincioşi, cumpătaţi, toleranţi, oneşti, morali, înţelepţi, răbdători, optimişti, entuziaşti, silitori, profunzi, hotărâţi, încrezători, precauţi, altruişti, harnici, generoşi, curajoşi, oameni care să manifeste disponibilitate, compasiune, discernământ, încredere, flexibilitate, blândeţe, recunoştinţă, onoare, ospitalitate, modestie, iniţiativă, siguranţă, autocontrol. Toate aceste trăsături de caracter se cultivă şi cine să le cultive dacă nu şcoala: zi de zi, oră de oră.
Fiecare programă şi disciplină trebuie să-şi propună şi cultivarea ataşamentului faţă de valorile naţionale. În Europa suntem chemaţi să o îmbogăţim, să adăugăm o petală în corola Uniunii şi nu să fim vreo copie sau mixaj. În programele actuale nu există obiective în ce priveşte respectul faţă de limbă, istorie naţională, patrie. Există şi este bine că există obiective care cer cultivarea deschiderii şi multiculturalismului. Limba română, trecutul românilor, identitatea naţională rămân totuşi în responsabilitatea şcolii româneşti. Ar fi culmea să fie în responsabilitatea altcuiva.
Evaluarea naţională la orice sfârşit de ciclu nu urmăreşte să măsoare asemenea ţinte privind caracterul. Sunt sisteme de învăţământ în care elevii îşi demonstrează aceste trăsături de caracter într-un dosar personal care contează la accesul lor spre o altă treaptă.
În testele şi evaluările naţionale se investeşte prea multă energie şi prea mulţi bani. Rolul şcolii nu este cel de clasificare a elevilor, ci acela de a-i învăţa şi de a-i învăţa să înveţe. Apoi, acele măsuri de mutare a elevilor în alte localităţi, cu comisii de supraveghere din afară, cu comisii de verificare din alte părţi, pornesc de la premisa că toţi profesorii ar fi necinstiţi în şcoala lor şi cinstiţi în alta. Credem că orice examen s-ar putea ţine în propria şcoală, cu profesorii şcolii. Nu s-ar întâmpla cel puţin cazuri în care coada clasei să aibă 9 cum s-a întâmplat în acest sistem. Nu ar face profesorii asemenea greşeli care să îi descalifice în ochii comunităţii, pe când o comisie externă se spală pe mâini, nu mai dă ochii cu această comunitate. Având câteva zile de examen în iunie, profesorii nici nu ar avea pretenţii financiare suplimentare, evaluându-şi elevii şcolii lor.
Concursurile pentru ocuparea posturilor sunt exagerat de centralizate şi realizează doar evaluarea cunoştinţelor teoretice. Conducătorii şcolilor, ar putea gândi, organiza şi derula pentru angajare, concurs în şcoala lor la date diferite, ar vedea şi la clasă candidaţii, ar putea implica şi comunitatea în angajarea unui cadru didactic.
Creditele transferabile dau o a doua şansă studenţilor. Culmea că elevilor din preuniversitar, chiar dacă se presupune că sunt totuşi mai puţin responsabili decât un student care este o persoană majoră, nu li acordă şansa de a promova chiar dacă la vreo disciplină mai ar avea de recuperat câte ceva.


ŞCOALA ŞI STATUL
Salarizarea actuală face tot mai neatractivă profesia de cadru didactic. Dacă până nu demult vârfurile generaţiilor deveneau dascăli, acum tot mai puţini premianţi ai generaţiilor lor intră în învăţământ. Pe termen lung este grav.
Statisticile arată că România este codaşă la numărul de locuitori cu studii superioare. O singură măsură poate remedia aceasta- finanţarea mai multor locuri în facultăţi.
Mulţi învăţători de ani buni şi-au completat studiile urmând cursurile unor colegii. Acum a început moda de a urma facultăţi de ştiinţe ale educaţiei. Este un lucru pozitiv. Nepotrivit este că mulţi şi-au suportat şi îşi suportă financiar această completare de studii. Credem că este interesul dar şi obligaţia contractuală a sistemului ca angajaţii săi să se dezvolte profesional. Trebuie să restituie aceste sume celor care le-au plătit în ultimii ani şi să ofere în continuare posibilitatea completării studiilor propriilor angajaţi gratuit.
Dacă tot suntem absolvenţi de facultăţi, normală ar fi statuarea noastră nu numai prin certificarea primită, ci şi prin recunoaşterea, încadrarea şi salarizarea adecvată.




ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE PESTE HOTARE
Sunt prea multe ţări în care comunităţi româneşti istoric constituite, purtând diferite nume conform tradiţiei (rumâne, armâne, vlahe, moldovene, istroromâne, meglenoromâne, băiaşe etc) nu au posibilitatea cultivării limbii materne în propriile state. Obligaţia constituţională a statului român este de a interveni ferm pe căi diplomatice cu toate prilejurile pentru aceşti fraţi ai noştri să beneficieze de acest drept elementar. Restul activităţilor privind românii de peste hotare sunt nişte paleative faţă de acest imperativ-şcoală în limba maternă.
Programele şi manualele de istorie sau literatură nu dau elevilor o imagine cât de cât a istoriei şi prezentului comunităţilor româneşti de peste hotare. Elevul român nu află despre aceşti fraţi ai noştri, ei nu se regăsesc deloc în manuale româneşti când le răsfoiesc. Prăpastia dintre noi creşte an de an.
Ar fi de dorit ca Asociaţiile învăţătoreşti să se implice în iniţierea şi derularea unor proiecte menite să aducă la locul ei limba română în comunităţile româneşti.

REFORMA DIN NOI
Trebuie să fim preocupaţi mereu de propria formare pentru a fi cu un pas înaintea vremurilor deoarece avem o mare responsabilitate în ceea ce priveşte construcţia zilei de mâine.
Încă la începutul secolului XX, un grup important de pedagogi, psihologi, medici şi dascăli acuzau cu vehemenţă instituţia şcolară pentru lipsa ei de adecvare la nevoile copiilor şi la cerinţele pieţei muncii. O şcoală, prin lipsă de profesionalism, poate deforma copilul în loc
să-l formeze, să îi închidă orizontul în loc să i-l deschidă, să îl oblige la nemişcare, lipsă de reacţie şi deci, să nu-l pregătească pentru viaţă.
La noi se vede cu ochiul liber lipsa de respect şi încredere de care se bucură şcoala.
Înainte de a căuta cauze externe (bază materială, resurse financiare) ale acestei erodări ne propunem să analizăm bârna din ochii noştri, ai dascălilor.
Implementarea celor 7 dimensiuni ale reformei curriculare enunţate mai jos este în multe cazuri doar un deziderat.

PLASAREA ÎNVĂŢĂRII –CA PROCES- ÎN CENTRUL DEMERSURILOR ŞCOLII (IMPORTANT ESTE NU CEEA CE CADRUL DIDACTIC A PREDAT, CI CEEA CE ELEVUL A ÎNVĂŢAT)

Sunt mulţi colegi care sunt conştienţi că trebuie să realizeze învăţare la clasă şi care îşi adaptează demersul didactic în acest sens. Aceştia nu au conştiinţa împăcată dacă au predat, dar nu au reuşit să ducă fiecare elev la progresul de care era capabil.
Mult prea multe cadre didactice cred că au misiunea de a preda. Toţi găsesc şi vinovaţi pentru slabul progres al elevilor în copii, părinţi, mediu, sistem etc. Uită că nimeni în afară de ei nu sunt calificaţi pentru a produce învăţare şi nimeni în afară de ei nu are această datorie. Menirea celui de la catedră nu este să predea ţinând o prelegere mai mult sau mai puţin magistrală, să scrie sau să dicteze o schemă şi apoi să evalueze. Învăţarea nu trebuie lăsată ca temă pentru acasă elevilor sau meditatorilor sfârşind ora cu ,,să învăţaţi acasă ce v-am predat”. Nici celălalt rol pentru care unii se cred meniţi- cel de judecători căutând să îi prindă pe elevi cu lecţia neînvăţată. Judecătorii există pentru a da verdicte şi a sancţiona, profesorii pentru a învăţa. Evaluarea trebuie să fie măsurarea progresului de care este capabil elevul. În funcţie de această evaluare trebuie să ia apoi decizia în ce priveşte demersul didactic. Evaluarea trebuie să slujească învăţarea, să fie făcută cu faţa spre viitor şi nu de dragul statisticilor şi ierarhizărilor.

ORIENTAREA ÎNVĂŢĂRII SPRE FORMAREA DE CAPACITĂŢI ŞI ATITUDINI PRIN DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR PROPRII REZOLVĂRII DE PROBLEME, PRECUM ŞI PRIN FOLOSIREA STRATEGIILOR PARTICIPATIVE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Conţinuturile sunt grija a prea mulţi colegi. Din şcoală trebuie să rămână deprinderile de muncă intelectuală, rezistenţa la efort intelectual, abilitatea de a învăţa şi comunica, dragostea pentru o anumită arie curriculară, trăsături de caracter. Dacă în şcoala primară, din varii motive, achiziţiile fundamentale nu au fost atinse de unii elevii, pare firesc să constituie ţinte şi pentru ciclul şcolar următor. Integralele, inelele sau ecuaţia de gradul doi, cutare circumstanţială sau cutare formulă sau câte altele nu sunt un scop în sine ci un suport pentru formarea de capacităţi şi atitudini.

FLEXIBILIZAREA OFERTEI DE ÎNVĂŢARE VENITĂ DINSPRE ŞCOALĂ (STRUCTURAREA NU A UNUI ÎNVĂŢĂMÂNT UNIFORM ŞI UNIC PENTRU TOŢI, CONCEPUT PENTRU UN ELEV ABSTRACT, CI A UNUI ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU FIECARE)

Este foarte greu de oferit un parcurs de învăţare în ritm propriu fiecărui elev. Prin evaluare trebuie măsurat progresul de care este capabil fiecare şi de adaptat demersul pedagogic în consecinţă. Altfel se ajunge până acolo încât unor elevi profesorul aproape să nu li se mai adreseze deloc fiind cu mari rămâneri în urmă. Oricât ar fi aceste carenţe de mari, profesorul trebuie să îşi propună lecţie de lecţie să realizeze un anumit progres şi pentru aceşti elevi. Din timpul formării iniţiale dascălii trebuie să fie pregătiţi pentru fi profesorii unor tipuri diferite de copii, atât ca şi posibilităţi intelectuale, cât şi de comportament. Activităţile diferenţiate şi de programele de remediere trebuie să fie practici curente, consecvent aplicate.

ADAPTAREA CONŢINUTURILOR ÎNVĂŢĂRII LA REALITATEA COTIDIANĂ, PRECUM ŞI LA PREOCUPĂRILE, INTERESELE ŞI APTITUDINILE ELEVULUI

Abordarea holistică, centrată pe educaţia elevului înţeles ca o fiinţă unitară, ce trebuie să se integreze într- o realitate unitară, ar trebui să oblige fiecare şcoală să găsească soluţii concrete pentru a adapta curriculumul său la potenţialul specific al elevilor şi la contextul local în care îşi desfăşoară activitatea.
Trebuie propuse elevilor sarcini şcolare deschise, la alegere, lăsând libertate şi iniţiativă elevului în alegerea temei, a condiţiilor de realizare sau a complexităţii sarcinii.
Este necesar să propunem sarcini de grup, lăsând grupul să decidă obiectivele, strategia de rezolvare a sarcinilor, modul de colaborare etc.; trebuie solicitate rezultatele finale fără a supraveghea îndeaproape modul de realizare efectivă a sarcinii (luare a deciziilor, colaborare etc.), stimulând negocierea în acceptarea obiectivelor.
Elevii trebuie încurajaţi să-şi exprime punctul de vedere chiar dacă acesta nu este conform cu normele acceptate sau opinia majorităţii gratificând ideile originale, personale, asigurând un climat securizat şi stimulativ.
Nivelul de performanţă al fiecărui elev trebuie analizat şi găsit modul în care poate fi încurajat şi propunând strategii diferenţiate.
Trebuie propusă şi încurajată asumarea de obiective de dificultate graduală.
După fiecare sarcină şcolară trebuie oferit feedback, explicând nerealizările. Aprecierile negative nu trebuie exprimate în termeni de eşec ci in termeni de obiectiv de atins în etapa următoare facilitând încercările multiple. După o reuşită şi gratificarea acesteia, elevului trebuie să i se propună următorul pas, făcându-l să se gândească la o nouă provocare, un nou obiectiv de atins.

INTRODUCEREA UNOR NOI MODALITĂŢI DE SELECTARE ŞI DE ORGANIZARE A OBIECTIVELOR ŞI A CONŢINUTURILOR, CONFORM PRINCIPIULUI ,,NU MULT, CI BINE”; IMPORTANT ESTE NU DOAR CE ANUME, CI CÂT DE BINE, CÂND ŞI DE CE SE ÎNVAŢĂ, DAR ŞI LA CE ANUME SERVEŞTE MAI TÂRZIU CEEA CE AM ÎNVĂŢAT ÎN ŞCOALĂ

Conform teoriei gândirii critice ar trebui lecţie de lecţie să se concluzioneze de ce am învăţat respectivul lucru, la ce ne va folosi.
În abordările contemporane, învăţarea se sprijină pe patru “piloni” aflaţi într- o conexiune directă: “a învăţa să ştii”, “a învăţa să faci”, “a învăţa să lucrezi împreună”, “a învăţa să fii”, “a învăţa să te transformi pe tine însuţi şi să schimbi societatea”.
Respectând principiile echităţii, adaptarea curriculumului şcolii la contextul local şi la realitate îşi propune să utilizeze contextul comunitar şi resursele comunităţii pentru a înlesni dezvoltarea fiecărui elev – în acord cu potenţialul său- şi transformarea lui într-un individ activ şi responsabil:
a) apt să funcţioneze coerent şi eficient în orice alt context local
b) format să valorifice oportunităţi socio-profesionale
c) pregătit să îşi gestioneze existenţa personală
d) capabil să îşi asume şi susţină auto- dezvoltarea

POSIBILITATEA REALIZĂRII UNOR PARCURSURI ŞCOLARE INDIVIDUALIZATE, MOTIVANTE PENTRU ELEVI, ORIENTATE SPRE INOVAŢIE ŞI ÎMPLINIRE PERSONALĂ

În miezul discuţiilor despre legitimitatea schimbărilor în educaţie s-au ciocnit sumedenie de idei, s-a despicat firul în patru, s-a inventat roata din nou, s-au jucat retorici şi forme fără fond, şi s-a uitat, cel mai adesea, esenţa problemei, respectiv beneficiarul oricărei schimbări din şcoală- elevul. Mulţi profesori afirmă că în şcoală elevii trebuie să muncească pentru a le fi bine în viaţă. Uită aceşti profesori că elevii sunt în viaţă şi cât sunt în şcoală şi că parcursul şcolar presupune mulţi, mulţi ani în care copiii nu trebuie privaţi de fericire. Sigur că este dificil să motivezi, să urmăreşti ca fiecare să fie în competiţie cu el însuşi, să îi ridici mereu ştacheta dar în aşa fel încât să o poată trece.
Un cadru didactic bun poate schimba un elev demotivat în unul motivat, argumentând utilitatea, solicitând feedback, stimulând abilităţile şi competenţele existente, asigurând trecerea la acţiune, deblocând un elev care nu ştie aborda o sarcină de învăţare, oferind posibilitatea alegerii, identificând motive de satisfacţie, recompensând imediat şi variat, căutând sursele de insatisfacţie, gratificând progresele, exprimând încrederea, evitând aprecierile negative, evitând exprimarea scepticismului, impulsionând crearea unei identităţi valorizate, facilitând asumarea obiectivelor, stimulând autonomia, gratificând activităţile extraşcolare.
Şi cel mai din urmă şcolar este copilul cuiva (ba chiar lumina ochilor mamei sale), va fi părinte, soţ, vecin, salariat, iar el nu are pe altcineva mai bun decât pe sine. Niciodată nu trebuie considerat un elev lipsit de valoare! Trebuie să îi cultivăm elevului stima de sine.

RESPONSABILIZAREA TUTUROR AGENŢILOR EDUCAŢIONALI ÎN VEDEREA PROIECTĂRII, MONITORIZĂRII ŞI EVALUĂRII
CURRICULUM-ULUI

În accepţiunea ISO, calitatea reprezintă totalitatea trăsăturilor şi caracteristicilor unui produs sau serviciu care determină capacitatea acestuia de a satisface nevoi afirmate sau implicite. Ca urmare, calitatea începe să fie definită drept măsura standardizată a excelenţei stabilită de către client pentru categoria respectivă de produse sau servicii.
Deci putem avea calitate în educaţie numai dacă, pe de o parte ceea ce şcoala oferă satisface nevoi afirmate sau implicite ale indivizilor sau ale comunităţii şi, dacă, pe de altă parte, beneficiarii serviciilor educaţionale se declară mulţumiţi de serviciile educaţionale oferite.
Acest concept este singurul adecvat unei societăţi democratice, întrucât dreptul la educaţie este un drept constituţional, statul fiind obligat să asigure, din fonduri publice, accesul fiecărui cetăţean la o educaţie de calitate. În plus, acest concept favorizează exprimarea dreptului fiecărei persoane de a fi diferită de alta, de a avea nevoi şi interese personale şi profesionale diferite de ale altor persoane, de a alege un drum propriu în viaţă, pe lângă integrarea optimă într-o anumită societate.



Ca orice breaslă care se respectă, din punctul de vedere al profesionalismului care o caracterizează, fiecare judeţ poate opta pentru înfiinţarea unei asociaţii învăţătoreşti, cu un statut propriu. Acest lucru ar fi benefic din mai multe puncte de vedere, printre ele numărându-se: existenţa unui cadru de dezvoltare profesională, a unor oportunităţi de finanţare prin proiecte, absolut necesară în condiţiile descentralizării învăţământului etc.
Participanţii la Congresul Naţional al Învăţătorilor lansează colegilor provocarea solidarizării învăţătorilor/institutorilor în spiritul „breslei” învăţătoreşti al cărei scop este acela de a reda demnitatea şi locul pe care profesorul îl merită în lumea de azi, deoarece munca lui „schimbă vieţi, conferindu-i în acelaşi timp o enormă putere, dar şi o enormă responsabilitate”.

[invatator]

"...REZOLUŢIA votată în unanimitate de cei 650 învăţători..."

Imi pare rau, ati avut un vot impotriva!

[ivangabriela]

Pacat ca nu va semnati,domnule "impotriva".

[invatator]

Numele meu are sau nu importnta...important este sa nu se uite ca, in forma aparuta- si in modalitatea de-a fi emisa inainte de dezbatere- rezolutia respectiva a avut un opozant; care, nu stiu de ce, nu a fost luat in seama nici la congres-unde mi s-a raspuns, la vot impotriva- "Stai jos, majoritatea a votat!"- si nici la numarare: 650 minus 1 nu mai e unanimitate.
Am dreptul la aceasta opinie: rezolutia nu ma reprezinta cu formularile si obiectivele respective.
Daca numele meu are importanta, ma numesc Elena Carunta; aminteam doar d-lui Dolha ca nu era o unanimitate exacta de voturi!

[vioreldolha]

Toata simpatia mea pentru doamna Carunta. Imi cer scuze ca nu am observat ca cineva sa fi fost imoptriva. Daca spune ca a fost impotriva, o cred ca asa o fi fost. Cand vom pomeni pe viitor despre rezolutie, vom preciza ca a fost un vot impotriva. Cu toate ca atunci am intrebat de doua ori daca cineva este impotriva. Cu toate acestea nu am observat-o probabil.
Proiectul de rezolutie a fost dat in sala din 28 oct dimineata la intarea in sala. Se puteau transmite observatii pana seara. La ora 18 s-au adunat cateva zeci de invatatori desemnati de fiecare judet sau asociatie si au facut modificari pe text. Noaptea a fost multiplicata in noua forma si fost data participantilor la intrare in sala in dimineata zilei de 29 oct. Votul a fost spre pranz. Inainte de vot s-au mai acceptat propuneri concrete de modificare pe text. In multele luari de cuvant s-au facut doar aprecieri generale sau au fost propuneri pe care sala le-a respins prin vot.
Sigur ca nu am fost eu cel care i-a spus doamnei sa stea jos. Nu am stiut sa fi fost cineva impotriva decat de pe acest forum.
Nu ma indoiesc insa ca a fost asa cum spune. O asigur de toata pretuirea mea si sunt sigur ca si a inca multor colegi. Nu cei care sunt mereu de acord cu ceilalti duc inainte lumea. Imi cer scuze colegei ca nu am fost pe faza la intamplarea pomenita.

[invatator]

1. Rezolutia a fost conceputa inainte de-a ne aduna noi, inv, prezenti la congres; ne-a fost inmanata la intrarea in cladire.
2. Seara, la intalnirea reprezentantilor judetelor, am fost prezenta; nu am reusit sa spun 2 fraze...discutia era asa de "aprinsa"!
3. Chiar dvs, dl Dolha, cand am votat impotriva, ridicandu-ma in picioare, sa va explic de ce, mi-ati spus sa ma asez ca s-a votat; am dorit sa vorbesc, m-am anuntat, dar nu am reusit; s-a reluat cuvantul invitatilor de peste hotare si nnu am mai ajuns la cuvant; regret /sau nu ca nu va amintiti si nici nu tin sa recunoasteti.
4. Si eu va respect, ati reusit sa adunati, ca cazati, sa oferiti servicii de calitate celor aprox. 650 de invatatori, ati dat viata miscarii invatatoresti si stiu ca din greseli se invata.

...doar am dorit sa se stie ca a fost si 1 vot impotriva.

[mariamartie]

Stimata d-na Carunta,
Am participat si eu la congres si sunt mahnita sa citesc faptul ca nu va reprezinta rezolutia. Ati citit-o?Nu va reprezinta faptul ca se pune accent pe scolile de la sate, simbolurile nationale, stagiile de formare ale cadrelor didactice, masteratele regasite in salarii, etc. etc. ? Tot respectul pentru opinia d-voastra, dar chiar nu este nici o formulare din rezolutie care sa reprezinte un scop pentru dascalul roman?