de constantanistor » 18 Sep 2009, 04:02
Teribila veste, ne obliga sa reflectam mai adanc la vremelnicia si nesiguranta existentei noastre pamantesti si sa ne plecam cu smerenie si pietate in fata destinului sau tragic.
Ne lovesc vanturile si valurile ca pe niste corabii marunte, izbindu-ne necrutator. Putine-s linistile mocnitoare, in care, bantuiti de bogatia spaimelor, sorbim rezerva de aer precum corabiile desertului apa, spre a mai trece o bucata din propriul nostru drum. Ne incumetam sa ne credem stapani pe cioburi de lumina, bogati in violeturile apusului si grei de plumbul norilor cazuti in sovairea pasilor ce trag navoade de ganduri. Si, cand in sfarsit, ajungem la liman, nu mai avem timp si nici acesta nu mai are rabdare.
Disparitia neasteptata a iubitului nostru coleg ne umple sufletul de mahnire si durere, realizand cat de nedrept i-a fost destinul si ce grea pierdere pricinuieste. Parasind viata inainte de vreme, a lasat un gol imens in sufletele elevilor si colegilor sai de munca, in inimile tuturor celor care astazi ii aduc un ultim si pios omagiu.
Cine ar fi banuit in urma cu cateva zile, ca in curand, cand clopotelul va suna, el, dragul nostru coleg, va lipsi de la apel?
Trebuia sa-l vezi si sa-l auzi pe Romel Barjoveanu, dascal prin vocatie si om inainte de toate, si te-ai fi rusinat de supararea ta, de un gand cenusiu, de tot ce nu era bunatate, intelepciune sau dragoste!
Doamne, era atata frumusete in sufletul acestui Domn! Citea catalogul cu un zambet cald si elevii ii raspundeau cu vocea tremurata, zambind cu zambetul Domnului. Avea darul unic de a se face inteles si construia lectia ca o simfonie care-i vrajea pe copii cu intonarea fiecarui cuvant, cu bunatatea zambetului intelegator, cu modul in care il incuraja pe fiecare, astfel incat copiii traiau cu adevarat bucuria invatarii si a cunoasterii. Ce punti nevazute existau si ce fire legau comunicarea atat de bine, incat nimic nu parea greu, poate nu vom afla niciodata! Caci el, colegul nostru, invatatorul Romel Barjoveanu s-a stins ca o faclie care arde luminand.
Timp de cateva decenii, el a adunat in clase ghioceii neamului si i-a slefuit daruindu-le lumina si valoare. Stralucind in scolile unde a plamadit oameni, destine si caractere, el a fost calauza multor generatii spre cunoastere prin miracolul cuvantului. Astazi toti acestia sunt alaturi de sufletul lui bun si ii deplang neasteptata disparitie.
Doamnul Romel Barjoveanu a fost pentru noi si pentru copiii pe care ii instruia, cu dragoste si daruire exemplare, un model de vivacitate, onestitate si profesionalism, o prezenta cuceritoare oriunde s-ar fi aflat. S-a bucurat de increderea si pretuirea noastra unanima, din clipa in care ni s-a alaturat pentru a sluji cu competenta si devotament scoala si telurile ei.
S-a daruit cu generozitate scolii si familiei sale, fara a se menaja. Nimeni nu a banuit ca dincolo de aceasta prezenta dinamica, entuziasta, se ascunde o faptura atat de fragila si de vulnerabila.
Regretam din tot sufletul ca nu i-am putut fi de folos si ne inclinam cu respect inaintea acestei inimi generoase, capabile de nebanuite sacrificii pentru binele familiei sale si pentru bunul mers al scolii noastre.
Constienti ca nu vom putea nicicum compensa, prin compasiunea si solidaritatea noastra, durerea imensa a familiei indoliate, o asiguram totusi de sinceritatea si adancimea sentimentelor noastre in aceasta trista imprejurare.
In veci neuitata, pilduitoare si vie, vom pastra amintirea frumosului lui chip, zambitor si carismatic, fiind increzatori ca sufletu-i neprihanit isi va afla curand salas in tainica imparatie a ingerilor, si rugam pe Dumnezeu sa-i vegheze pacea vesnica.
Dumnezeu sa-l o odihneasca in pace!