La frontierele cunoaşterii
Moto: Când te afli la frontierele cunoaşterii trebuie să priveşti dincolo de orizont.
Conţinut
I. Bazele teoriei dipolilor vortex
II. Abordarea axiomatică a teoriei dipolilor vortex
III. Cuantificarea spaţio-temporală
IV. Aplicarea TDV la studiul radiaţiei
V. Modelul dinamic al nucleului
Argumentare
De aproape un deceniu am fost preocupat de enigmele existenţei, rezultatele demersului cognitiv fiind integrate progresiv într-un model gnoseologic transdisciplinar cu fascinante valenţe explicative şi predictive.
Teoria dipolilor vortex se bazează pe "dialectica materie-antimaterie" pentru a justifica structurile elementare şi interacţiunile fundamentale din Universul nostru, legile de variaţie şi de conservare pentru mărimile fizice, dualismul undă – corpuscul, cuantificarea mărimilor fizice, cuantificarea spaţio-temporală, generarea antiparticulelor şi fenomenul de anihilare, invarianţa vitezei luminii în vid, relaţia lui Einstein dintre masă şi energie, conceptul de interacţiune dintre dipolii vortex, abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, expansiunea Universului, Black Hole (gaură neagră) şi White Hole(gaură albă), materie întunecată şi energie întunecată etc.
Mai mult, mărimile fizice caracteristice microparticulelor (masa, sarcina electrică, energia), precum şi cele ale câmpului (intensitatea câmpului gravitaţional, inducţia electrică, vectorul Poynting) capătă semnificaţii precise printr-o abordare unitară şi coerentă.
Vă propun, stimaţi cititori, să accesaţi http://forum.portal.edu.ro/index.php?ac ... id=2432070 .
Prof. Vasile Tudor
Scientia nova
Moderator: costi_52
Reguli forum
Va rugam sa respectati neticheta, sa scrieti corect romaneste, sa aveti un ton civilizat. In cazul in care criticati, va rugam sa argumentati.
Va rugam sa respectati neticheta, sa scrieti corect romaneste, sa aveti un ton civilizat. In cazul in care criticati, va rugam sa argumentati.
2 mesaje
• Pagina 1 din 1
Re: Scientia nova
de donat0358 » 24 Noi 2015, 10:05
Teoria dipolilor vortex
Conţinut
I. Bazele teoriei dipolilor vortex
II. Aplicarea TDV la studiul radiaţiei
III. Modelul dinamic al nucleului
Argumentare
În orizontul axiologiei, cunoaşterea este considerată o dimensiune a condiţiei umane, în cadrul căreia se înscrie şi problematica adevărului, a valorii şi a valabilităţii cunoştinţelor. Numai o viziune sintetică, care să integreze într-un tot unitar tipurile de adevăr (analitic şi sintetic, formal şi factual, logic şi matematic) ar putea decide asupra valabilităţii cunoştinţelor din domenii extrem de diverse, altfel spus, asupra comprehensibilităţii lumii.
Orice teorie novatoare are la bază ipoteze verosimile, care trebuie să îndeplinească unele cerinţe:
-să aibă coerenţă logică şi generalitate maximă;
-să nu contrazică total rezultatele anterioare ale ştiinţei;
-să explice calitativ şi cantitativ relaţiile cauză–efect din realitatea obiectivă;
-să aibă valoare predictivă, altfel spus, să anticipeze evoluţia unei game variate de fenomene;
-să fie testabilă, adică să dea naştere la enunţuri empirice verificabile în practică.
Numai o viziune sintetică, care să integreze într-un tot unitar diversitatea tipurilor de adevăr (analitic şi sintetic, formal şi factual, logic şi matematic) ar putea decide asupra valabilităţii cunoştinţelor din domenii extrem de variate, altfel spus, asupra unui model gnoseologic transdisciplinar.
Pentru verificarea unei teorii ştiinţifice, M. Bunge indică patru categorii de teste, şi anume: a) teste interteoretice (examinarea compatibilităţii unei teorii cu restul cunoaşterii ştiinţifice acceptate la un moment dat);
b)teste metateoretice (analiza critică a unor principii logice, cum ar fi noncontradicţia, dar şi raportarea la criterii semantice, cum ar fi posibilitatea interpretării în termeni empirici);
c) teste filosofice (judecarea teoriei prin prisma filosofiei dominante în cercurile ştiinţifice); d) teste empirice (verificarea acordului cu experienţa a unor concluzii ce decurg din ipotezele de bază ale teoriei ştiinţifice).
Subscriu la părerea lui Hegel că “adevărul este un cuvânt mare, şi un lucru şi mai mare...Dacă spiritul omului este sănătos, inima trebuie să-i bată mai tare ori de câte ori este vorba despre adevăr”.
De aproape un deceniu am fost preocupat de un model gnoseologic transdisciplinar care să permită abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional. Pentru a afla cum am conceput teoria dipolilor vortex, vă invit, stimaţi cititori să accesaţi fişierul ataşat...
Lucrarea transdisciplinară “Teoria dipolilor vortex” a fost concepută sub semnul descifrării enigmelor existenţei prin extinderea şi aprofundarea cadrului ştiinţific actual despre existenţă. Rezultatele obţinute au fost integrate într-o concepţie unitară aflată la frontierele cunoaşterii, de tip “scientia nova” - cu funcţii explicative şi predictive deloc neglijabile.
Acest model gnoseologic transdisciplinar permite abordarea unor enigme în reflectarea existenţei de către psihicul uman, precum:
- ştiinţa, filosofia şi religia, sunt considerate doar modalităţi diferite pentru cunoaşterea adevărului absolut de către fiinţa umană în evoluţia culturii şi civilizaţiei, fără ca acestea să fie corelate în prezent într-o teorie unitară despre existenţă;
- viteza luminii în vid este o constantă universală, dar se modifică în medii transparente în care materia este structurată prin atomi şi molecule;
- fotonul este o particulă elementară care se manifestă doar în mişcare, având timpul mediu de viaţă infinit (este indestructibil), dar dispare “fără urmă” în interacţiunea cu substanţa. Mai mult, nu se explică de ce masa de mişcare a fotonului poate avea orice valoare deşi viteza acestuia este constantă;
-gravitonul este considerat particula câmpului gravitaţional, dar nu a fost pus în evidenţă experimental;
- forţele electrice şi gravitaţonale dintre două microparticule sunt invers proporţionale cu pătratul distanţei dintre ele, fără să existe o teorie unitară pentru aceste câmpuri şi nici o argumentare logică a interacţiunilor respective;
- se neglijează faptul că fotonii nu interacţionează între ei, ci doar cu microparticulele, prin “trenuri de unde fotonice” în cadrul unor procese de rezonanţă;
-este meritul lui Einstein de a fi intuit posibilitatea unificării câmpului gravitaţional cu cel electromagnetic, altfel spus, a transmis o provocare pentru generaţiile viitoare de a cerceta unitatea în diversitate a existenţei;
- mărimile fizice, precum masa, sarcina electrică sau inducţia electrică, sunt noţiuni abstracte, care nu pot fi justificate la nivel intuitiv în cadrul ştiinţei actuale;
- structurarea materiei este discontinuă pe diverse nivele de organizare - de la microcosmos la macrocosmos şi megacosmos - fără corelarea aprofundată a mecanismelor devenirii existenţei;
-dualismul undă-corpuscul este un concept contradictoriu pentru interpretarea manifestării existenţei la nivelul microcosmosului, care a fost transpus la nivel abstract în formalismul mecanicii cuantice;
-modelul standard al particulelor elementare este insuficient pentru abordarea “unităţii în diversitate” a existenţei, care nu oferă o schemă logică unitară şi completă a structurării materiei şi a interacţiunilor fundamentale din microcosmos;
-modelele nucleare existente, deşi permit interpretarea unor procese intranucleare şi a unor date experimentale, nu dau un răspuns credibil la următoarea întrebare esenţială: de ce nu există nuclee cu A ≥ 2 formate numai din protoni, având în vedere că interacţionează prin forţe nucleare de atracţie mult mai intense decât forţele electrice de respingere?
- expansiunea Universului este un fapt dovedit experimental, dar nu este argumentat riguros la nivel teoretic;
- apariţia Universului prin Big Bang rămâne o ipoteză fascinantă, fără să poată fi validată experimental, aşa cum rezultă din experimentul efectuat de CERN;
- în concepţia actuală este dificil de explicat comportamentul materiei care se află în stări speciale, precum: gaură neagră, gaură albă, materie neagră, energie neagră, pulsari, quasari etc.
Aceste argumente au reprezentat provocări euristice pertinente pentru conceperea unei teorii dialectice în care se justifică de ce proprietăţile particulelor elementare sunt reflexia “în oglindă” a proprietăţilor antiparticulelor corespunzătoare. Ipotezele novatoare nu au fost emise în mod arbitrar, ci pe baza unor considerente ştiinţifice, pentru a oferi cadrul demersului cognitiv de abordare a realităţii obiective într-o existenţă lărgită având două compnente duale, mai precis, Universul nostru (format din materie) şi Universul complementar(format din antimaterie), care nu sunt “paralele”, ci coexistă, având în comun dimensiunea temporală.
http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2480091
Conţinut
I. Bazele teoriei dipolilor vortex
II. Aplicarea TDV la studiul radiaţiei
III. Modelul dinamic al nucleului
Argumentare
În orizontul axiologiei, cunoaşterea este considerată o dimensiune a condiţiei umane, în cadrul căreia se înscrie şi problematica adevărului, a valorii şi a valabilităţii cunoştinţelor. Numai o viziune sintetică, care să integreze într-un tot unitar tipurile de adevăr (analitic şi sintetic, formal şi factual, logic şi matematic) ar putea decide asupra valabilităţii cunoştinţelor din domenii extrem de diverse, altfel spus, asupra comprehensibilităţii lumii.
Orice teorie novatoare are la bază ipoteze verosimile, care trebuie să îndeplinească unele cerinţe:
-să aibă coerenţă logică şi generalitate maximă;
-să nu contrazică total rezultatele anterioare ale ştiinţei;
-să explice calitativ şi cantitativ relaţiile cauză–efect din realitatea obiectivă;
-să aibă valoare predictivă, altfel spus, să anticipeze evoluţia unei game variate de fenomene;
-să fie testabilă, adică să dea naştere la enunţuri empirice verificabile în practică.
Numai o viziune sintetică, care să integreze într-un tot unitar diversitatea tipurilor de adevăr (analitic şi sintetic, formal şi factual, logic şi matematic) ar putea decide asupra valabilităţii cunoştinţelor din domenii extrem de variate, altfel spus, asupra unui model gnoseologic transdisciplinar.
Pentru verificarea unei teorii ştiinţifice, M. Bunge indică patru categorii de teste, şi anume: a) teste interteoretice (examinarea compatibilităţii unei teorii cu restul cunoaşterii ştiinţifice acceptate la un moment dat);
b)teste metateoretice (analiza critică a unor principii logice, cum ar fi noncontradicţia, dar şi raportarea la criterii semantice, cum ar fi posibilitatea interpretării în termeni empirici);
c) teste filosofice (judecarea teoriei prin prisma filosofiei dominante în cercurile ştiinţifice); d) teste empirice (verificarea acordului cu experienţa a unor concluzii ce decurg din ipotezele de bază ale teoriei ştiinţifice).
Subscriu la părerea lui Hegel că “adevărul este un cuvânt mare, şi un lucru şi mai mare...Dacă spiritul omului este sănătos, inima trebuie să-i bată mai tare ori de câte ori este vorba despre adevăr”.
De aproape un deceniu am fost preocupat de un model gnoseologic transdisciplinar care să permită abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional. Pentru a afla cum am conceput teoria dipolilor vortex, vă invit, stimaţi cititori să accesaţi fişierul ataşat...
Lucrarea transdisciplinară “Teoria dipolilor vortex” a fost concepută sub semnul descifrării enigmelor existenţei prin extinderea şi aprofundarea cadrului ştiinţific actual despre existenţă. Rezultatele obţinute au fost integrate într-o concepţie unitară aflată la frontierele cunoaşterii, de tip “scientia nova” - cu funcţii explicative şi predictive deloc neglijabile.
Acest model gnoseologic transdisciplinar permite abordarea unor enigme în reflectarea existenţei de către psihicul uman, precum:
- ştiinţa, filosofia şi religia, sunt considerate doar modalităţi diferite pentru cunoaşterea adevărului absolut de către fiinţa umană în evoluţia culturii şi civilizaţiei, fără ca acestea să fie corelate în prezent într-o teorie unitară despre existenţă;
- viteza luminii în vid este o constantă universală, dar se modifică în medii transparente în care materia este structurată prin atomi şi molecule;
- fotonul este o particulă elementară care se manifestă doar în mişcare, având timpul mediu de viaţă infinit (este indestructibil), dar dispare “fără urmă” în interacţiunea cu substanţa. Mai mult, nu se explică de ce masa de mişcare a fotonului poate avea orice valoare deşi viteza acestuia este constantă;
-gravitonul este considerat particula câmpului gravitaţional, dar nu a fost pus în evidenţă experimental;
- forţele electrice şi gravitaţonale dintre două microparticule sunt invers proporţionale cu pătratul distanţei dintre ele, fără să existe o teorie unitară pentru aceste câmpuri şi nici o argumentare logică a interacţiunilor respective;
- se neglijează faptul că fotonii nu interacţionează între ei, ci doar cu microparticulele, prin “trenuri de unde fotonice” în cadrul unor procese de rezonanţă;
-este meritul lui Einstein de a fi intuit posibilitatea unificării câmpului gravitaţional cu cel electromagnetic, altfel spus, a transmis o provocare pentru generaţiile viitoare de a cerceta unitatea în diversitate a existenţei;
- mărimile fizice, precum masa, sarcina electrică sau inducţia electrică, sunt noţiuni abstracte, care nu pot fi justificate la nivel intuitiv în cadrul ştiinţei actuale;
- structurarea materiei este discontinuă pe diverse nivele de organizare - de la microcosmos la macrocosmos şi megacosmos - fără corelarea aprofundată a mecanismelor devenirii existenţei;
-dualismul undă-corpuscul este un concept contradictoriu pentru interpretarea manifestării existenţei la nivelul microcosmosului, care a fost transpus la nivel abstract în formalismul mecanicii cuantice;
-modelul standard al particulelor elementare este insuficient pentru abordarea “unităţii în diversitate” a existenţei, care nu oferă o schemă logică unitară şi completă a structurării materiei şi a interacţiunilor fundamentale din microcosmos;
-modelele nucleare existente, deşi permit interpretarea unor procese intranucleare şi a unor date experimentale, nu dau un răspuns credibil la următoarea întrebare esenţială: de ce nu există nuclee cu A ≥ 2 formate numai din protoni, având în vedere că interacţionează prin forţe nucleare de atracţie mult mai intense decât forţele electrice de respingere?
- expansiunea Universului este un fapt dovedit experimental, dar nu este argumentat riguros la nivel teoretic;
- apariţia Universului prin Big Bang rămâne o ipoteză fascinantă, fără să poată fi validată experimental, aşa cum rezultă din experimentul efectuat de CERN;
- în concepţia actuală este dificil de explicat comportamentul materiei care se află în stări speciale, precum: gaură neagră, gaură albă, materie neagră, energie neagră, pulsari, quasari etc.
Aceste argumente au reprezentat provocări euristice pertinente pentru conceperea unei teorii dialectice în care se justifică de ce proprietăţile particulelor elementare sunt reflexia “în oglindă” a proprietăţilor antiparticulelor corespunzătoare. Ipotezele novatoare nu au fost emise în mod arbitrar, ci pe baza unor considerente ştiinţifice, pentru a oferi cadrul demersului cognitiv de abordare a realităţii obiective într-o existenţă lărgită având două compnente duale, mai precis, Universul nostru (format din materie) şi Universul complementar(format din antimaterie), care nu sunt “paralele”, ci coexistă, având în comun dimensiunea temporală.
http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2480091
- donat0358
- Mesaje: 2
- Membru din: 07 Sep 2012, 17:00
2 mesaje
• Pagina 1 din 1
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 8 vizitatori