de oaboab » 09 Iul 2008, 12:45
Educaţia artistică este gândită ca o sinteză a celor 7 arte, implicit o sinteză a muzicii şi desenului. Lipsesc, însă, anumite reglementări care să asigure o desfăşurare corespunzătoare a orelor respective. Înmod normal, profesorii de muzică şi desen ar fi trebuit să urmeze nişte cursuri gratuite, cursuri care, cel puţin în judeţul Cluj, nu au avut loc. Ca urmare, în multe situaţii, în loc să se predea disciplina respectivă aşa cum prevede programa, se merge pe sistemul "vechi" (valabil pentru perioada anilor 2002-2006), adică jumătate muzică, jumătate desen. Ce înseamnă asta?
-o săptămână muzică, una desen
-un semestru muzică, unul desen
-un an desen (clasa a XI-a) şi unul muzică (a XII-a), cum este cazul liceului unde predau
Toate soluţiile amintite mai sus sunt la limita legii, ba chiar ilegale deoarece la clasa a XII-a nu a existat niciodată programă de educaţie muzicală, nici atunci când specializarea Filologie făcea muzică (perioada anilor 2002-2006). La consfătuirile din 2001 (când s-a pus problema muzicii la clasa a XII-a, chiar dacă extinderea s-a făcut un an mai târziu) ni s-a spus că "programa e pe internet". Am căutat-o până mi s-a urât (în condiţiile în care, la vremea respectivă aveam internet prin telefon, uneori mă mai duceam şi la internet caffe-uri) şi nici urmă de programă. Pe site-ul Ministerului Învăţământului dădeam click pe linkul "Arte" şi spunea că nu găseşte programa. Deci, serverul funcţiona, altminteri dădea eroare. Lipsa programei "oficiale" viza şi cadrele didactice de desen; spun asta în cunoştinţă de cauză deoarece o profesoară de desen m-a rugat să îmi întreb colega ce se face pe a XII-a. În mod paradoxal, vechea programă a clasei a XI-a (care a intrat în vigoare începând cu toamna anului 2001) figura ca fiind valabilă şi după anul 2006 în condiţiile în care clasele a XI-a şi a XII-a aferente filierei teoretice nu mai fac muzică, nici desen, ci educaţie artistică. Deci, o altă ilegalitate, ca urmare a contradicţiei între:
-planul-cadru din anul 2004 (în care se specifică faptul că, începând cu anul şcolar 2006-2007 la clasa a XI-a şi 2007-2008 la clasa a XII-a) se introduce educaţia artistică. În prezent, singurele programe de clasa a XII-a care figurează ca fiind în vigoare pe site-ul Ministerului Învăţământului sunt cele de la disciplinele de specialitate ale profilului teologic (cultul ortodox), specializarea Patrimoniu cultural . la clasa a XI-a continuă să fie în vigoare programa de educaţie muzicală, alături ,evident, de cea de educaţie artistică