Regulament de organizare
„Pagini de istorie locală” este un concurs tehnico-ştiinţific adresat elevilor de liceu. Participanţii trebuie să prezinte un eveniment istoric, o personalitate, un monument etc. dintr-o localitate.
Concursul are două secţiuni: realizarea de prezentări power point şi realizarea unei pagini web despre evenimentul respectiv.
În vederea participării la concurs se fac înscrieri până la jumătatea lunii aprilie. Lucrările pot fi trimise până pe data de 5 mai. La jumătatea lunii mai, în a treia zi de sâmbătă a lunii, 21 mai 2011, vor fi evaluate lucrările. Înscrierile şi lucrările se trimit pe adresa:
cezar_cramariuc@yahoo.comSusţinerea lucrărilor se poate face direct de către concurenţi sau indirect. Lucrările concurenţilor care nu participă direct, vor fi prezentate de elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava. Diplomele se acordă în ziua jurizării, pentru cei care participă direct, sau vor fi trimise prin poştă. Tot prin poştă vor fi trimise şi CD-urile cu lucrările participante la concurs.
Lucrările vor îmbrăca forma unor comunicări ştiinţifice, cu aparat critic şi bibliografie, şi vor fi coordonate de profesorii de specialitate. Lucrările vor fi evaluate de două comisii de specialitate, una pentru fiecare secţiune. Fiecare comisie este formată dintr-un profesor de istorie şi un profesor de informatică. În comisii nu pot participa cadrele didactice care au elevi în concurs.
Punctajul maxim care poate fi obţinut de lucrări este de 100 de puncte, din care 10 din oficiu.
La secţiunea power point 50 de puncte sunt acordate părţii de istorie şi 40 părţii de informatică, iar la secţiunea pagini web 60 de puncte sunt acordate conţinuturilor de istorie şi 30 celor de informatică.
Prezentările power point vor avea 12–20 de slide-uri.
Pentru secţiunea power point ierarhizarea lucrărilor se va realiza pe baza unei grile de evaluare care are următorii indicatori:
50 puncte se vor acorda pentru conţinutul materialului realizat după cum urmează:
- 20 de puncte pentru corectitudinea ştiinţifică a informaţiei
- 20 de puncte pentru coerenţa structurării informaţiei
- 10 puncte pentru calitatea limbajului de specialitate utilizat la redactarea materialului modul de redactare: originalitate, structurarea logică a conţinuturilor, interpretarea fenomenelor, aparat critic şi bibliografie;
40 de puncte pentru modul de realizare a suportului informatic astfel:
- 10 puncte pentru prezenţa elementelor web în prezentare (butoane de trimitere la slide-uri, prezenţa unui cuprins cu trimitere la capitole, titluri etc.);
- 5 puncte pentru fiabilitatea în expunere;
- 5 puncte pentru efectele de animaţie la nivel de slide şi la nivel de text;
- 5 puncte pentru prezenţa elementelor multimedia (fişier audio, fişier video);
- 5 puncte pentru uniformitatea fundalurilor pe diferite criterii;
- 5 puncte pentru formatarea textului;
- 5 puncte pentru prezenţa interacţiunilor cu alte programe Office (Excel, Access).
Subpunctajele pentru fiecare dintre indicatori vor fi stabilite de membrii comisiei.
Pentru secţiunea „Pagini Web” evaluarea se va face astfel:
60 puncte se vor acorda pentru conţinutul materialului realizat după cum urmează:
- 30 de puncte pentru corectitudinea ştiinţifică a informaţiei,
- 20 de puncte pentru coerenţa structurării informaţiei şi
- 10 puncte pentru calitatea limbajului de specialitate utilizat la redactarea materialului.
30 de puncte pentru realizarea materialului informatic astfel:
- 6 puncte pentru uşurinţa în utilizare,
- 6 puncte pentru funcţionalitate,
- 6 puncte pentru complexitate tehnică,
- 6 puncte pentru aspectul estetic,
- 6 puncte pentru originalitate .
Comisia de evaluare va fi aprobată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi va fi compusă din:
- preşedinte: un profesor din cadrul Facultăţii de Istorie - Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava
- vicepreşedinte: inspectorul cu specialitatea istorie din judeţul Suceava
- 1 secretar, un profesor pentru ambele secţiuni
- 4 profesori, cu experienţă în astfel de activităţi (2 pentru disciplina istorie şi 2 pentru disciplina informatică)
Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiune. Toţi elevii participanţi vor primi diplomă de participare din partea inspectoratului şcolar.
Profesorii coordonatori vor primi adeverinţe de participare. Acestea sunt acordate din partea Inspectoratului Judeţean Suceava.
Lucrările valoroase vor fi publicate într-un CD cu ISBN.
La acest concurs nu se admit contestaţii conform art. 46 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursurilor şcolare. Premiile se vor acorda în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor şcolare, art. 47 şi 48, din partea inspectoratului şcolar.
Alte informaţii puteţi cere la adresa de e-mail:
cezar_cramariuc@yahoo.com