SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL "VALENŢE EUROPENE ÎN EDUCAŢIE"

Sectiune dedicata evenimentelor scolare, stiri de interes pentru educatori

SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL "VALENŢE EUROPENE ÎN EDUCAŢIE"

Mesajde gabriana » 10 Mar 2011, 01:22

COLEGIUL NAŢIONAL „GARABET IBRĂILEANU” IAŞI în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași,Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iaşi, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, Iaşi organizează a V a ediție a simpozionului internațional "VALENŢE EUROPENE ÎN EDUCAŢIE", în perioada 13-15 mai 2011.

Manifestarea ştiinţifică se adresează cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, preuniversitar, universitar, profesorilor psihopedagogi şi managerilor educaţionali.
SECŢIUNI
• Management şi marketing educaţional
• Strategii didactice moderne pentru optimizarea actului instructiv-educativ aplicate în activităţile cu elevii
• Învăţarea pe tot parcursul vieţii
•Educaţia pentru conservarea şi protejarea mediului înconjurător

Relaţii suplimentare puteţi obţine de la persoana de contact:
Ines-Andreea Toader - bibliotecar, tel. 0741.365.352, e-mail: ines_toader@yahoo.com
Fişiere ataşate
INVITATIE SIMPOZION 2011.doc
invitatia si fisa de inscriere
(900 KiB) Descărcat de 59 ori
gabriana
 
Mesaje: 6
Membru din: 27 Apr 2008, 09:46

Înapoi la Stiri si evenimente

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator