CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ PE 30 IUNIE

Sectiune dedicata evenimentelor scolare, stiri de interes pentru educatori

CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ PE 30 IUNIE

Mesajde r_rica » 09 Iun 2010, 23:25

CONFERINŢA NAŢIONALĂ

“EXEMPLE DE BUNE PRACTICI DIN ACTIVITATEA DIDACTICĂ ROMÂNEASCĂ”
ORGANIZATORI:
• INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BOTOŞANI
• CASA CORPULUI DIDACTIC BOTOŞANI
• ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR DIN JUDEŢUL BOTOŞANI
SCOP: Facilitarea unui schimb de experienţă între cadre didactice din întreaga ţară, în vederea creşterii nivelului calitativ al învăţământului românesc.

OBIECTIVE:
 Promovarea unor metode şi mijloace de învăţământ moderne, care să determine implicarea activă a elevilor în actul învăţării, la diverse discipline de învăţământ şi în momente diferite ale lecţiei.
 Prezentarea unor exemple de bună practică care să evidenţieze creativitatea cadrelor didactice în conceperea şi derularea unor situaţii de învăţare menite să stimuleze interesul elevilor pentru actul instructiv- educativ.
 Exemplificarea rolulului activităţilor extraşcolare/ extracurriculare în formarea la elevi a trăsăturilor pozitive de caracter.

GRUPUL ŢINTĂ:
Cadre didactice din învăţământul preuniversitar (educatoare, învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul preşcolar/ primar/gimnazial/ liceal)

DATA: 30.06.2010

LOCUL DESFĂŞURĂRII: Casa Corpului Didactic Botoşani

PROGRAM DE DESFĂŞURARE:
Primirea invitaţilor: 9.30- 10.00
Prezentarea lucrărilor: 10.00- 13.00 (Fiecare autor va face un rezumat al lucrării care să poată fi prezentat în maxim 10 min).
Publicarea lucrărilor/Aparitia revistei: până pe 31. 07. 2010

REGULAMENT DE PARTICIPARE:
1. Înscrierea participanţilor se va face pe baza unei FIŞE DE ÎNSCRIERE, aflată în anexă, până la data de 21. 06. 2010 (Fişa se poate trimite numai pe e-mail, la adresa: aijbt@yahoo.com)
2. Trimiterea lucrărilor se va face odată cu cea a fişei de înscriere, tot pe e-mail, până la data de 26. 06. 2010, data poştei.
3. Dovada achitării taxei de participare se va face prin scanarea chitanţei/ ordinului de plată/ mandatului poştal şi expedierea acesteia/acestuia pe e-mail, odată cu fişa de înscriere şi cu lucrarea pentru conferinţă.
ATENŢIE! Lucrările trimise după data menţionată, nu vor mai fi înregistrate pentru a participa la conferinţă.
4. Redactarea lucrărilor:
• se va face pe format A4, pe o singură parte, la un rând, cu margini egale de 20mm(text alineat “justified”), (Times New Roman 10), conţinând semnele diacritice- maxim 5 pagini, nenumerotate;
• titlul va fi scris cu majuscule(Times New Roman 14 Bold), centrat;
• la două rânduri de titlu se va scrie autorul şi instituţia(Times New Roman 12);
• bibliografia se va consemna la sfârşitul lucrării, în ordinea următoare: nume şi prenume autor, titlul lucrării, editura, oraşul, anul, pagina;
• fiecare lucrare va avea un singur autor.

TAXĂ DE PARTICIPARE:
* Pentru membrii AIJBt care figurează în evidenţele AIJBt de cel puţin 6 luni de zile şi care şi-au achitat cotizaţia la zi, nu se percepe taxă de participare, cu condiţia să fie prezente la lucrările conferinţei.
* Pentru celelalte persoane care se înscriu la conferinţă, taxa de participare este de 20 lei pentru fiecare autor, sumă ce va acoperi cheltuielile aferente.
* Pentru persoanele care vor să publice lucrarea în revista de specialitate a AIJBt , inclusiv cele scutite de la taxa de participare la conferinţă, taxa va fi de 30 lei, sumă ce va include primirea unei reviste şi taxele poştale de expediere, acolo unde este cazul.
* Taxa de participare va fi:
- depusă în contul AIJBt: RO24OTPV460000300306RO01 în RON, deschis la Sucursala Botoşani a OTP BANK ROMÂNIA (CIF-ul AIJBt: 21928391), cu specificarea: pentru Conferinţa Naţională(participare) sau pentru Conferinţa Naţională(participare şi publicare);
- trimisă prin mandat poştal la adresa Rotariu Florica, str. Împărat Traian nr. 33 sc. B et. III ap 15 Botoşani cod poştal 71006 sau Aramă Maria, str. Săvenilor, nr. 29 bl. H 4 sc. B et I ap. 3 Botoşani cod poştal 710307 ori
- înmânată personal d-nei instit. Rotariu Florica Şc. 11 Botoşani, preşedinte AIJBt, sau d- nei înv. Aramă Maria , Şcoala Victoria, secretar AIJBt (pe bază de chitanţă).
NOTĂ:
Materialele trimise nu se returnează.
Fiecare autor răspunde de originalitatea şi autenticitatea lucrării şi de corectitudinea tehnoredactării.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a nu lua în considerare materialele ce nu întrunesc condiţiile prezentate mai sus.

PERSOANE DE CONTACT:
Prof. Şchiopu Olguţa, Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”Botoşani, tel. 0744758466
Instit. Rotariu Florica Şcoala Nr. 11 Botoşani, tel. 0740227433
Înv. Aramă Maria, Şcoala Victoria, com Stăuceni, jud. Botoşani, tel. 0744155680

IMPORTANT!
Concomitent cu conferinţa se va organiza o expoziţie de fotografii cu aspecte de la activităţi şcolare/extraşcolare desfăşurate cu clasa de elevi (Pentru fiecare cadru didactic, 5 -7 fotografii tip vedere- scoase la imprimantă color, însoţite de un generic şi postate pe o foaie A3, plasticată). Acestea vor fi expediate pe adresa: Casa Corpului Didactic Botoşani , Bulevardul Mihai Eminescu nr. 40, cu menţiunea “ pentru conferinţa naţională”. Fotografiile trimise pentru expoziţie nu vor fi returnate!
Cadrele didactice vor primi adeverinţe de participare la expoziţia naţională de fotografie şi diplome pentru participarea la conferinţă.
r_rica
 
Mesaje: 5
Membru din: 25 Ian 2007, 11:31

Re: CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ PE 30 IUNIE

Mesajde sportiv » 12 Iun 2010, 22:29

Cel mai interesant lucru ar fi ultimul alineat? (vedeti fisele de evaluare)! Sigur ca nu sunt rau,dar nu ar trebui sa se puncteze!
Activitate placuta!
P.S. Carcotas,oricum sunt din afara (sau dinafara?) judetului! :P
Avatar utilizator
sportiv
 
Mesaje: 3121
Membru din: 19 Ian 2008, 19:02
Localitate: Răcăciuni-Bacău

Re: CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ PE 30 IUNIE

Mesajde r_rica » 13 Iun 2010, 14:42

Bună ziua, domnule "carcotas" "din afara (sau dinafara?) judetului"!
Ne bucurăm că aţi citit anunţul nostru şi că ne-aţi trimis un răspuns! Mulţumim pentru urări! Am vrea, totuşi, să facem un comentariu cu privire la perspectivele din care se pot privi lucrurile:
[*]diplomele şi adeverinţele de participare sunt un mod de recunoaştere a participării la o anumită activitate şi nu este obligatoriu să fie folosite într-o evaluare;
[*] explicaţia dată în finalul anunţului poate să preîntâmpine o confuzie : că se vor elibera diplome şi pentru expoziţie sau adeverinţe şi pentru conferinţă;
[*] oferim cu mare drag o diplomă/ adeverinţă de participare pentru cei ce şi-au răpit din timpul de odihnă binemeritată după un an de muncă, pentru a fi alături de noi şi a ne oferi secvenţe din experienţa lor la catedră etc.
Sunt atât de multe căi prin care activitatea noastră de dascăli este pusă sub semnul întrebării, atâtea mijloace prin care suntem descurajaţi şi ni se temperează/ anihilează elanul...Oare , nu ar fi cazul ca măcar noi, cei din breaslă, să ne încurajăm unii pe alţii atunci când avem o iniţiativă legată de activitatea noastră sau răspundem uneia avută de alţi colegi?...
Numai bine şi spor în toate! Vacanţă plăcută şi vă aşteptăm la conferinţă! Promitem să vă oferim diplomă/adeverinţă, indiferent dacă doriţi sau nu acest lucru!
r_rica
 
Mesaje: 5
Membru din: 25 Ian 2007, 11:31

Re: CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ PE 30 IUNIE

Mesajde sportiv » 13 Iun 2010, 19:53

De ce ati inteles ca eu as pune activitatea dv sub semnul intrebarii? Nu am aceasta calitate si, nici daca m-ar plati cineva, nu as face acest lucru! Voiam doar sa punctez faptul,pe care,de altfel , il exprim pe acest forum ca inclusiv fisele de apreciera a activitatii unui cadru didactic pot suferi unele imbunatatiri (Dar nu se vrea,pentru a ne invrajbi :P ,ori pentru ca totul in tara asta este politic!)Va doresc succes in activitate!
Toate bune!
Avatar utilizator
sportiv
 
Mesaje: 3121
Membru din: 19 Ian 2008, 19:02
Localitate: Răcăciuni-Bacău

Re: CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ PE 30 IUNIE

Mesajde r_rica » 01 Iul 2010, 14:30

Dragi colegi,
Organizatorii Conferinţei Naţionale "Exemple de bune practici din activitatea didactică românească", care s-a desfăşurat pe data de 30 iunie la Botoşani, mulţumesc tuturor colegilor din judeţ şi din ţară care au participat cu materiale sau cu colaje de fotografii, contribuind în felul acesta la succesul activităţii noastre.
În săptămâna următoare vor primi diplome şi adeverinţe de participare toţi colegii care au participat cu lucrări şi/sau fotografii, dar n-au optat şi pentru publicare.
Colegii care au dorit şi publicarea vor primi diplomele şi adeverinţele odată cu revista de specialitate a AIJBt, în ultima săptămână a lunii iulie.
Vă dorim sănătate şi vacanţă plăcută şi să ne întâlnim cu bine la ed. a-II-a a conferinţei!
Organizatorii
r_rica
 
Mesaje: 5
Membru din: 25 Ian 2007, 11:31


Înapoi la Stiri si evenimente

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori