Parteneriat pentru organizarea unui concurs regional

Sectiune dedicata evenimentelor scolare, stiri de interes pentru educatori

Parteneriat pentru organizarea unui concurs regional

Mesajde maiapavelescu » 04 Oct 2015, 17:32

Stimați colegi,
Vă invităm să fiți organizatori (reduplicatori) în județul dvs ai unui concurs care reușește, spre bucuria copiilor, să îmbine contrariile: competiție și colaborare; științe și artă, învățare și joacă. Desigur, când cineva (copiii) câștiga atât de multe, înseamnă că altcineva (profesorul) trebuie să facă un efort ceva mai susținut. De aceea , concursul acesta se adresează acelor dascăli „vrăjitori”, creativi, energici care reușesc să-i facă pe copii să le placă școala și să uite că primesc salariul pe care-l primesc.
Ce trebuie să știți înainte de a lua o hotărâre:
- este un concurs desfășurat față-n față; (dvs. îl organizați la nivelul jud. dvs.)
- competiția are loc între echipaje ( așadar valorificăm și cooperarea)
- pot participa și elevi cu CES , în echipe omogene sau mixte ( elevi cu CES- elevi fără CES)
- tematica are două secțiuni:
I creții literare: cvintete, acrostihuri;
a. termenii cheie sunt concepte generale;
b, termenii cheie sunt concepte din diverse discipline ale ariei curriculare științe ( istorie, geografie, matematică, chimie, fizică) având conexiuni/permițând interconectări cu domeniul valorilor/ atitudinilor prevăzut în programa fiecărei discipline
II creații plastice - crearea unor postere prin transpunerea mesajului verbal prezentat dintr-un text ( fragment literar) în limbaj plastic.
Subiectele și șabloanele pentru tot ce ține de organizarea fazei județene vor fi trimise de către școala organizatoare. Vă putem sprijini de asemenea în promovarea concursului.
Concursul oferă șansa elevilor de a comunica între ei, nemediat, ceea ce are mari virtuți formative.
Desigur că , spre deosebire de participarea și organizarea indirectă a altor concursuri, acesta presupune un efort puțin mai mare din partea coordonatorului. Știind însă că așa încurajăm dezvoltarea abilităților de comunicare, credem că merită să facem un efort.
Efortul dvs va fi recunoscut și prin două adeverințe elberate de AsociațiaSalvați copii și de Școala „Specială Târgoviște” .
Concursul a fost înscris anul trecut în CAER la poziția 589 sun denumirea de Cvintetul toamnei, deoarece în acest anotimp s-a desfășurat la noi ( de Zilele școlii, timp de șapte ani).De anul acesta se va numi Cvintetul anotimpurilor, astfel încât fiecare dintre dvs îl puteți organiza în orice anotimp și atunci îi veți da numele respectiv.
Vă stăm la dispoziție cu orice informație la adresa maia_22_pav@yahoo.com
Fişiere ataşate
Acord scoli cvintet.docx
(17.38 KiB) Descărcat de 334 ori
maiapavelescu
 
Mesaje: 85
Membru din: 02 Iul 2007, 09:44

Înapoi la Stiri si evenimente

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori