Jocuri didactice la clasa

Jocuri didactice la clasa

Mesajde ana_raluca » 27 Mar 2009, 09:30

Încercăm să iniţiem pe o perioadă de mai multe săptămâni, scrierea unui volum, cu ajutorul dumneavoastră şi după modelul domnului Bârjoveanu, volum cu jocuri didactice culese de-a lungul experienţei didactice, pentru a le folosi apoi la clasă, după nevoile fiecăruia. Participând la diverse cursuri de formare şi cercetând didacticul, am observat că în regiuni istorice diferite ale ţării se practică jocuri, tipologii, metode uneori diferite de ale noastre – Dobrogea.
Vă invităm aşadar, la redactarea acestor jocuri – care credeţi dumneavoastră că au avut succes în clasă şi au motivat elevii să înveţe mai mult şi mai bine. Rugămintea noastră, pentru a ne uşura munca tuturor este de a structura materialul deja într-o pagină word cu dimensiuni stânga, sus şi jos 3 cm, iar dreapta 1,5 cm, format A5. (Unele jocuri vor conţine desene, scheme, care apoi vor fi greu de modificat.) Fiecare joc va conţine o descriere, după modelul cunoscut:
• Scopul
• Sarcina jocului
• Material didactic
• Organizarea jocului.
Bineînţeles că unele jocuri nu vor putea trece prin aceste tipare uneori, pentru că se vor regăsi chiar în descrierea jocului.
După ce redactaţi jocul / jocurile pe format A5, postaţi pe didactic direct pe pagină, dar şi sub formă de ataşament. Aşa vom putea lucra mai uşor şi vom evita repetarea jocurilor, căci nu ar fi de dorit.
În fiecare vineri vom comunica tema pentru următoarea săptămână. Aceste teme sunt structurate pe vârste de şcolarizare şi discipline.
Pentru început, puteţi posta toate jocurile, tehnicile folosite sau pe care aţi dori să le folosiţi în perioada celor 2 săptămâni de acomodare de la începutul clasei I.
Succes tuturor!

Colegii
ana_raluca
 
Mesaje: 80
Membru din: 28 Mar 2006, 18:11

Mesajde manuelanicorescu » 28 Mar 2009, 15:12

Interesanta idee! Dupa succesul Antologiei as fi crezut ca vor fi foarte multi doritori si colaboratori la acest nou proiect,dar vad ca m-am inselat.Cu toate ca are foarte multe vizualizari acest topic, vad ca nu indrazneste nimeni. Raluca, cred ca trebuia sa dai tu primul exemplu de joc pentru a atrage pe ceilalti colegi.
manuelanicorescu
 
Mesaje: 152
Membru din: 28 Oct 2007, 11:13

Clasa I,

Mesajde ina_mg » 29 Mar 2009, 14:35

Probabil ca se doreste un exemplu. Indraznesc eu. Este un joculet mult indragit de copii.

Ce lipseste?

Scop: dezvoltarea atentiei.
Sarcina didactica : sa ghiceasca obiectul eliminat dintr-un sir supus atentiei.
Material didactic: diverse obiecte din sala de clasa
Locul desfasurarii: sala de clasa
Regula jocului: daca nu ghiceste din maxim trei incercari este inlocuit.
Descrierea jocului:
Asezam intr-un loc vizibil, stabilit impreuna, 8-10 obiecte diferite ca marime , culoare, folosinta. Toti jucatorii (elevii) privesc obiectele cu atentie si incearca sa le memoreze. Unul dintre ei este ales sa paraseasca sala, timp in care este indepartat un obiect din sir. La intoarcere jucatorul trebuie sa ghiceasca ce obiect lipseste.
Jocul poate fi complicat pe masura ce se ghiceste tot mai usor: poate fi doar schimbat un obiect cu altul pe care nu-l stie jucatorul, poate fi schimbata ordinea obiectelor.
Ultima oară modificat de ina_mg pe 30 Mar 2009, 17:54, modificat 1 dată în total.
ina_mg
 
Mesaje: 44
Membru din: 18 Feb 2006, 15:39

Mesajde mariannistor » 29 Mar 2009, 15:46

VA PROPUN SI EU NISTE JOCURI CE LE-AM SCRIS VARA TRECUTA . PRECIZEZ CA NU EU LE-AM COMPUS , CI SUNT PRELUATE DIN DIFERITE CARTI !

CU PRIETENIE ,
AL VOSTRU ,
INV. MARIAN NISTOR DIN "FRUMOSUL SIBIU"
marian_dorin


JOCURI DISTRACTIVE CE SE POT DESFĂŞURA ÎN CLASĂ



GHICITORUL

Elevii stau în cerc . Unul dintre ei , ” Ghicitorul ” , părăseşte încăperea . Cei rămaşi în cerc aleg un conducător de joc . Ori de câte ori conducătorul de joc face o mişcare , ceilalţi trebuie să-l imite .
Astfel , de exemplu , dacă acesta îşi scarpină capul , toţi elevii trebuie să şi-l scarpine de asemenea .
” Ghicitorul ” se întoarce în încăpere . Conducătorul de joc face diferite mişcări , pe care ceilalţi le imită foarte repede . ” Ghicitorul ” trebuie să încerce să ghicească cine este cel care le comandă celorlalţi mişcările . Dacă ghiceşte corect , ” Ghicitorul ” numeşte persoana care l-a dat de gol pe liderul jocului . Acea persoană devine următoul ” Ghicitor ” .




SĂ RÃDEM

Elevii sunt împarţiţi în perechi . În fiecare pereche , un elev încearcă să-l facă pe celălalt să râdă . După un minut , ei schimbă rolurile .


ŞOSETA

Fără ca elevii să vadă ce faceţi , puneţi într-o cutie , într-un sac sau într-o şosetă , o furculiţă , o minge sau orice alt obiect mic . În timpul orei , daţi şoseta elevilor . Fiecare elev are la dispoziţie 10 secunde pentru a o pipăi . După aceea , fiecare elev notează ce crede că sunt obiectele din şosetă . Elevii spun unii altora ce cred că se află în şosetă , după care puteţi să le arătaţi conţinutul acesteia .


CREIOANELE

Trei elevi , ” Găsitorii ” , părăsesc încăperea. Clasa alege un loc din încăpere unde este ascuns un creion . ” Găsitorii ” se întorc în încăpere şi încearcă să localizeze creionul . Elevii din clasă bat din palme cu atât mai tare cu cât ” Găsitorii ” se apropie mai mult de locul respectiv . Elevii bat din palme cu atât mai încet cu cât ” Găsitorii ” se îndepărtează mai mult de ascunzătoare . Clasa continuă să bată din palme până când creionul este găsit .


SEMNĂTURA

Elevii dau mâna cu fiecare coleg din clasă şi obţin semnătura acestuia .


ÎL VĂD !

Unul dintre elevi este ales să fie ” Ochiul ” . Elevul se uită prin clasă , localizează un anumit obiect şi notează culoarea acestuia . Fiecare elev din clasă trebuie să fie în stare să vadă acest obiect . ” Ochiul ” spune : ” Văd culoarea ... ” şi numeşte această culoare . Restul clasei încearcă să ghicească ce obiect a localizat ” Ochiul ” ; cel care ghiceşte corect devine noul ” Ochi ” .



ŞIRUL INDIAN

Cereţi elevilor să închidă ochii . Ei nu au voie să vorbească . Cereţi-le să formeze un şir indian în ordinea înălţimii : cel mai scund elev este primul , iar cel mai înalt – ultimul .


ZIUA DE NAŞTERE

Elevii trebuie să încerce să formeze un şir indian în ordinea zilelor lor de naştere : cel mai tânăr elev este primul , iar cel mai vârstnic – ultimul .
Elevii nu au voie să vorbească în timpul activităţii .


ATINGERE PE CREŞTET

Şase elevi , ” Căpeteniile ” , merg în faţa clasei . Ceilalţi elevi sunt la locurile lor , cu capul pe bănci şi cu ochii închişi . Fiecare din cele şase ” Căpetenii ” trece printre bănci şi-l atinge uşor pe creştet pe câte un elev . Imediat , elevul atins ridică o mână , astfel incât să nu mai fie atins de altcineva . ” Căpeteniile ” se întorc apoi în faţa clasei . Elevii din bănci îşi ridică capul , deschid ochii şi cei cu mâna ridicată încearcă să ghicească cine i-a atins . Elevii care ghicesc corect devin ” Căpetenii ” , iar fostele ” Căpetenii ” iau loc în bănci .


ÎNTR-UN PICIOR

Toţi elevii încearcă să stea într-un picior , menţinându-şi echilibrul . Cine poate să-şi menţină echilibrul mai multă vreme ?


DE-A CEASUL

O persoană , ” Ghicitorul ” , stă în mijlocul încăperii şi-şi ţine închişi . Doisprezece elevi stau în cerc în jurul ” Ghicitorului ” . Fiecare dintre ei reprezintă o oră pe cadranul unui ceas . ” Ghicitorul ” spune : ” Alarma pentru deşteptare se declansează la ora ... ” , spunând un număr între 1 şi 12 . Cel indicat de ”Ghicitor” trebuie să imite sunetul unei alarme de ceas . ” Ghicitorul ” trebuie să ghicească numele persoanei care a produs zgomotul respectiv . El trebuie să rămână la mijloc până când ghiceşte corect persoana-alarmă . Acesta devine apoi următorul ” Ghicitor ” .


MODELÂND SCULPTURA

Elevii stau în cerc . Una dintre persoane face o mişcare ciudată şi scoate un sunet ciudat , ca , de pildă , o săritură în aer şi un fluierat . Următoarea persoană din cerc repetă mişcarea şi sunetul , modificându-le uşor . Mişcarea şisunetul sunt modificate şi ” trecute ” de la elev la elev în jurul cercului .
mariannistor
 
Mesaje: 14
Membru din: 20 Ian 2009, 17:15
Localitate: SIBIU

JOCURI LA CLASA

Mesajde marmar » 30 Mar 2009, 09:10

Joc: Moşul cu pălărie


Scopul: Fixarea de cunostinte.
• Sarcina jocului: Formularea întrebărilor şi răspunderea spontană la ele.
• Material didactic: O pălărie
• Organizarea jocului.
• Aranjaţi în cerc, elevii deplasează din mînă în mînă o pălărie, spunînd cuvintele:
Moşul are pălărie
Moşul nostru multe ştie
• Cel care s-a ales cu pălăria în mînă va răspunde la întrebările colegilor, formulate în baza textului explorat.
• În cazul cînd răspunde corect, colegii urmează exclamarea în cor a versurilor:

Moşul nostru multe ştie
Lasă altul moş să fie
• În situaţia cînd elevul nu răspunde corect, este ajutat şi se continuă cu alte versuri:
Moşul nostru nu prea ştie
Lasă altul moş să fie
Avatar utilizator
marmar
 
Mesaje: 165
Membru din: 04 Ian 2007, 11:16
Localitate: or. Chişinău, Republica Moldova

JOCURI

Mesajde marmar » 30 Mar 2009, 09:16

STIMATI COLEGI!

AM INCERCAT DE NENUMARATE ORI SA ATASEZ, DAR NU E POSIBIL. DE CE OARE?
APARE INFORMATIA

Sorry, but the maximum filesize for all Attachments is reached. Please contact the Board Administrator if you have questions.
DOCUMENTUL ARE 25 KB
APROPO, FELICIT INITIATIVA! SPER SI SUNT SIGURA CA SE VA REALIZA.

O PROPUNERE: DACA NU E POSIBILA ATASAREA, POATE TRIMITEM CA MATERIAL LA DISCIPLINE... CU MENTIUNEA PENTRU CARTE!
Ultima oară modificat de marmar pe 31 Mar 2009, 06:42, modificat 1 dată în total.
Avatar utilizator
marmar
 
Mesaje: 165
Membru din: 04 Ian 2007, 11:16
Localitate: or. Chişinău, Republica Moldova

Mesajde webmaster » 30 Mar 2009, 12:12

Pentru a atasa aici, trebuie sa alegeti 1 fisier dand clic pe Browse, apoi dati clic pe Add attachment si apoi pe Trimite. Daca nu puteti atasa, probabil ca este prea mare fisierul, totusi la documentele Word nu ar trebui sa fie astfel de probleme.
webmaster
Site Admin
 
Mesaje: 309
Membru din: 17 Iul 2006, 17:24

jocuri

Mesajde ana_raluca » 30 Mar 2009, 20:21

„INELUL”

Scopul: cunoaşterea părţii drepte şi stângi a propriului corp, cunoaşterea prenumelui colegilor din clasă.
Sarcina jocului: să-şi identifice corect mâna dreaptă şi stângă, să spună corect prenumele colegilor.
Material didactic: un inel sau un cerculeţ din metal.
Organizarea jocului:
Copiii sunt aşezaţi în formaţie de cerc, cu faţa spre interior şi dau din mână în mână un inel în timp ce spun următoarele versuri :
„Iau cu dreapta, dau cu stânga
Iau cu dreapta, dau cu stânga
Stop! Inelul s-a oprit
De la cine l-ai primit?”
Copilul cu inelul în mână îşi va numi colegul din dreapta sa. El mai poare fi întrebat:
„Cerculeţul îi vei da
Cine e la stânga ta?”
Jocul se repetă de mai multe ori pentru a da posibilitatea tuturor elevilor să răspundă la întrebările jocului.



„GĂSEŞTE-MI FRĂŢIORII!”

Scopul: denumirea şi identificarea figurilor geometrice.
Sarcina jocului: să aleagă, să grupeze piesele din trusa „Logi II” după criteriul formă.
Material didactic: trusa „Logi I”, trusa „Logi II”.
Organizarea jocului:
La început elevii vor denumi figurile geometrice prezentate de propunător, apoi vor arăta figurile geometrice cerute .
Cadrul didactic va lua o figură geometrică din trusa „Logi I”, va cere elevilor să o denumească şi să-i găsească „frăţiorii”, să aleagă din trusa lor figurile geometrice care au aceeaşi formă ca a lui. Dacă figura geometrică prezentată va fi un pătrat, atunci elevii vor alege toate pătratele din trusa lor, indiferent de culoare şi mărime. După fiecare grupare piesele vor fi puse înapoi în trusă.
Jocul se poate juca şi sub formă de competiţie, câştigător este jucătorul care în cel mai
scurt timp găseşte toţi „frăţiorii”. De asemenea jocul se poate complica cerând elevilor să grupeze figurile geometrice utilizând pe lângă criteriul formă şi criteriul culoare.



„TELEFONUL FĂRĂ FIR”

Scopul: dezvoltarea auzului fonematic şi a capacităţii de concentrare a atenţiei.
Sarcina jocului: să recepţioneze corect mesajul şi să-l transmită mai departe.
Desfăşurarea jocului
Copiii sunt aşezaţi şir, unul lângă altul, stau în picioare sau pe scaune. Cadrul didactic spune primului copil din şir, la ureche, un cuvânt. Acesta, la rândul lui îl transmite următorului copil şi tot aşa mai departe până ce, mesajul ajungând la ultimul copil din şir, acesta îl rosteşte cu voce tare. Tuturor copiilor le place acest joc, pentru că, de obicei, la ultimul copil din şir ajunge un mesaj distorsionat, care îi face pe toţi să râdă.
Sunt recomandate cuvinte uzuale, simple, cu un număr de silabe nu prea mare, de exemplu: mama, masa, lopată, maşină, păpuşă etc.
Pe măsură ce cresc şi îşi sporesc achiziţiile, copiii vor fi capabili să înţeleagă şi să transmită cuvinte mai lungi, mesaje formate din două sau trei cuvinte (propoziţii scurte cu conţinut concret).



„DE-A CUVINTELE”

Scopul: activizarea şi îmbogăţirea vocabularului.
Sarcina jocului: să spună cât mai multe cuvinte care încep cu un anumit sunet.
Desfăşurarea jocului:
Cadrul didactic va scrie pe tablă, una din literele învăţate până la data respectivă. De exemplu: litera „r”.
Se cere elevilor să spună cuvinte care încep cu sunetul r. Cuvintele să fie alcătuite dintr-o silabă, două sau mai multe silabe (r – rar – ramă – ramură – rândunică).
Jocul se poare desfăşura şi sub formă de competiţie. Câştigă elevii care pot spune cuvinte cu sunetul indicat respectând toate cerinţele formulate de propunător.

„JOCUL LITERELOR”

Scopul: formarea capacităţii de a recunoaşte literale alfabetului.
Sarcina jocului: să formeze cât mai multe litere de tipar din beţişoare.
Material didactic: cutia cu beţişoare
Desfăşurarea jocului:
Fiecare elev are pe bancă cutiuţa cu beţişoare. La comanda propunătorului „Începeţi!” elevii vor forma pe bănci literele alfabetului , pe care le-au învăţat (majuscule de tipar).
După un timp, la latitudinea propunătorului – acesta va spune: „Stop!”. Elevii încetează jocul.
Câştigă cel care a format mai multe litere.



„LINIA BUCLUCAŞĂ”

Scopul: dezvoltarea imaginaţiei libere sau inducerea către un
Material didactic: hârtie albă, creioane, timp: 3 sau 4 minute;
Sarcina jocului: să se gândească la lecţie şi la impactul ei în vieţile lor
Material didactic: hârtie albă, creioane, timp: 3 sau 4 minute;
Desfăşurarea jocului:
Se distribuie hârtia şi creioanele şi se explică: când am să pocnesc din degete veţi începe să trasaţi pe foaie o linie curbă(cu tot felul de bucle), iar când am să pocnesc din nou din degete să vă opriţi. Acordă 10 secunde pentru trasarea liniei. Se cere apoi copiilor să transforme ce au pe foaie într-un desen ilustrând lecţia sau mesajul lecţiei. Au voie să adauge orice la desenul lor, dar nu au voie să şteargă nimic din linia trasată la început.
ana_raluca
 
Mesaje: 80
Membru din: 28 Mar 2006, 18:11

Mesajde maria_magdalena » 01 Apr 2009, 22:36

Completati propozitia : " Daca as fi un personaj dintr-o poveste as fi ..... pentru ca .... "

Plicul cu fapte bune : Desenati pe o foaie o fapta buna pe care ati realizat-o recent .

jocul „Ce-ai făcut?” . Voi spune o dată (spre exemplu : vara trecută , iarna trecută , luna aceasta , săptămâna aceasta , ieri ) şi voi cere fiecărui copil să spună unde era şi ce făcea la data respectivă , dacă făcea un lucru bun sau greşea , dacă ajuta o persoană sau , dimpotrivă , supăra pe cineva .

jocul „Ce faci dacă...”- completati următoarele propoziţii :
Ce faci dacă :
Eşti trist :................
Eşti nervos :...........
Te simţi singur : ...
Eşti nemulţumit : ...
Eşti neliniştit : .......
Ţi-e frică ? : ..........
maria_magdalena
 
Mesaje: 109
Membru din: 12 Mar 2006, 16:03

Mesajde maria_magdalena » 02 Apr 2009, 13:42

SCOP : dezvoltarea capacităţii de exprimare orală
SARCINA DIDACTICĂ : să completeze o propoziţie lacunară
MATERIAL DIDACTIC : -
LOCUL DESFĂŞURĂRII : sala de clasă
REGULA JOCULUI : dacă nu îşi justifică alegerea făcută este eliminat
DESCRIEREA JOCULUI :
Cadrul didactic va enunţa propoziţia „Dacă aş fi un personaj din poveste aş fi ....... pentru că .....” . Va solicita copiii să se identifice cu un personaj din povestea lor preferată , apoi să-şi justifice alegerea . Elevii când vor răspunde vor repeta propoziţia spusă de cadrul didactic („Dacă aş fi un personaj din poveste aş fi ....... pentru că .....”) .
maria_magdalena
 
Mesaje: 109
Membru din: 12 Mar 2006, 16:03

CUM IL AJUTATI, COPII?

Mesajde mara30mg » 05 Apr 2009, 14:13

,,CUM IL AJUTATI, COPII?”

Scop: consolidarea deprinderilor despre rechizitele scolarului si formarea deprinderii de a fi ordonati
Sarcina didactica : sa denumeasca, sa descrie si sa precizeze utilitatea rechizitelor scolarului
Material didactic:
- doua papusi ce reprezinta doi scolari: unul ordonat (Ionel), celalalt dezordonat (Mihaita). Fiecare are un ghiozdan. Copilul ordonat are ghiozdanul pregatit cu cele necesare. Celalat are ghiozdanul murdar si gol.
- rechizite ale scolarului sau jetoane cu imagini ale acestora;
- cadrul teatrului de papusi si o papusa prezentator.
Locul desfasurarii: sala de clasa
Regula jocului : daca unul dintre copii nu rezolva corect cerinta, se va face apel la altul
Desfasurarea jocului:
Copiii urmaresc cu atentie actiunea desfasurata la teatrul de papusi. Pe o masa se vor afla toate rechizitele necesare unui scolar de clasa I.
Dupa ce se ridica cortina, prezentatorul (invatatorul) le povesteste copiilor despre doi scolari, unul care este ordonat si curat, iar celalat neglijent si murdar. Apoi, cere copiilor sa-l ajute pe cel neglijent sa se indrepte. Povestirea este cuprinsa in urmatoarele versuri:
,,Foaie verde de migdala
Doi copii se duc la scoala.
Ionel e ordonat (se arata papusa)
In geanta totu-i aranjat.(se arata ghiozdanul deschis)
Mihaita, neglijent,(se arata papusa respectiva)
In clasa sta neatent.
Geanta azi nu si-a facut
Spune ca el n-a stiut,
Ce s-aseze in penar,
Sau cu ce pleaca un scolar
In micutul lui ghiozdan
Primit la-nceput de an!
Spuneti voi, cum s-ar putea
Sa-l ajutam a se-ndrepta?
Se cere copiilor sa indice modul in care trebuie ajutat,,Mihaita”. Conducatorul jocului numeste cate un elev care vine la masa, ia un obiect, il descrie si spune la ce este folosit, punandu-l apoi in ghiozdanul gol. (Ex. Eu ii asez in ghozdan lui Mihaita caietul pe care el trebuie sa scrie la matematica....)
Daca raspunsul colilului a fost corect, colegii il aplauda spunand:
,,Frumos l-ai ajutat
Esti bun de aplaudat!”
Jocul continua pana cand ghiozdanul lui Mihaita este pregatit pentru scoala.
mara30mg
 
Mesaje: 3
Membru din: 16 Dec 2007, 15:04

Mesajde ancaotelea » 09 Apr 2009, 23:42

Intru si eu in joc! :)

Săculeţul fermecat

Scopul: formarea deprinderii de a despărţi corect în silabe cuvintele de pe jetoane; consolidarea deprinderii de a alcătui propoziţii corecte.

Sarcina jocului: să despartă în silabe cuvinte alcătuite din 1, 2 sau 3 silabe; să încadreze în propoziţii cuvintele identificate.

Material didactic: săculeţ cu jetoane ce ilustrează obiecte, fiinţe, meserii, animale a căror denumire să fie alcătuită din 1, 2 sau 3 silabe.

Organizarea jocului: Copiii sunt aşezaţi în semicerc. Cu ajutorul numărătorii Pum-na-re-ta/ Pum-na –pi/ Tapi-tapi-gri se alege un copil care va veni în faţa clasei şi va extrage din săculeţ un jeton. Şcolarul denumeşte imaginea, încadrând răspunsul în propoziţii de genul – Acesta/Aceasta este un/o ............., după care desparte cuvântul în silabe şi identifică numărul acestora, utilizând formularea – Cuvântul ..... are ...... silabe. În final cuvântul este integrat într-o propoziţie. Fiecare răspuns corect este apreciat prin aplauze de restul grupului.

Spune repede şi bine!

Scopul: identificarea tulburărilor de limbaj şi consolidarea deprinderii de a articula corect cuvintele.

Sarcina jocului: să repete într-un ritm rapid, dar corect, frământările de limbă.

Material didactic: cutiuţe mici de plastic în interiorul cărora se află scrisă pe hârtie colorată câte o frământare de limbă; steluţe stimulent.

Organizarea jocului: Elevii sunt aşezaţi în băncuţe, grupaţi în echipe. Printr-o numărătoare sau pe baza unei calităţi urmărite de învăţător pe parcursul zilei (cel mai harnic, cel mai cuminte, cel mai atent copil, cel mai politicos) se va desemna preşedintele jocului, care va veni şi va alege o cutiuţă. Tot acesta va alege din fiecare echipă câte un elev care trebuie să reprezinte echipa în concursul frământărilor de limbă. Învăţătorul citeşte rar propoziţia, apoi repede, invitând şcolarii să fie atenţi, să memoreze şi să repete clar şi rapid. Răspunsul corect va aduce echipei câte un punct-steluţă. La rândul lor, cei aleşi vor desemna alţi jucători. Concursul va dura până la epuizarea cutiuţelor sau până la acumularea a cinci puncte.
Exemple: Racul croieşte, crapul clămpăneşte.
Un cocostârc stă cocoţat pe casă la Cocostârcăroaia.
Nina, Niţă şi cu Nelu/ Se suie-n nuc la bunelu’.
Fugi degrabă să ajungi/ Girafa cu picioare lungi!
Stanca sta-n castan cu Stan.
ancaotelea
 
Mesaje: 2
Membru din: 09 Apr 2009, 21:22

Mesajde slag » 10 Apr 2009, 00:35

Trăistuţa cu poveşti "
Scopul: consolidarea deprinderilor de a face legătura între propoziţii şi de a reda conţinutul unei poveşti în mod corect.
Sarcina jocului: să se recunoască povestea şi să se povestească corect şi logic.
Material didactic: o trăistuţă confecţionată din orice material în care sunt introduse imagini din diferite poveşti cunoscute de copii.
Desfăşurarea jocului :
Copiii sunt aşezaţi în formă de cerc. Se arată copiilor trăistuţa. Se precizează că în interiorul acesteia se găsesc ilustraţii, egale cu numărul copiilor, câte una din poveştile cunoscute.
Trăistuţa va trece din mână în mână, de la un copil la altul, de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, în timp ce copiii vor recita în cor versurile :
" Trăistuţă minunată,
Spune-mi mie îndată
Ce se-ascunde-n tine
Că vreau să ştiu mai bine ! "
Când se vor termina versurile, copilul la care a ajuns trăistuţa o va deschide, va scoate ilustraţia şi va povesti fragmentul ilustrat pe ea. În cazul în care copilul, la care s-a oprit trăistuţa, nu recunoaşte povestea şi nu ştie să redea conţinutul ilustraţiei, altul, primul care se oferă, o poate face.
Elevul care redă conţinutul corect şi logic va primi o bulină, drept recompensă.
Ilustraţia folosită nu se mai introduce în trăistuţă.
Se procedează la fel până ce se vor epuiza ilustraţiile.

Cauta-ţi căsuţa !
Scopul: compararea figurilor geometrice după criteriul formei şi al culorii.
Sarcina jocului: să asocieze după criteriile date.
Materialul didactic: pentru fiecare copil câte o cheie confecţionată din carton, care are lipită, în partea de sus, o figură geometrică de o anumită culoare, lacăte mari din carton pe care sunt desenate figuri geometrice de culori diferite .
Desfăşurarea jocului :
Fiecare bancă reprezintă o ,,căsuţă". Pe fiecare ,,căsuţă" se aşează un lacăt. Se împart copiilor cheile. Învăţătorul precizează criteriul de căutare al ,,căsuţei". Ex: ,,La semnalul meu, până număr la 5, fiecare ajunge la lacătul care are aceiaşi figură geometrică ca şi cea de pe cheie!” La un semnal dat de învăţătoare, fie verbal, fie cu ajutorul unui clopoţel, copiii îşi caută ,,căsuţa" realizând corespondenţa figurilor, b) corespondenţa culorilor, c) corespondenţa figurilor şi culorilor.
Copiii se aşează în banca respectivă şi pun cheia alături de lacăt, cu însemnul în sus. Învăţătorul trece pe la fiecare bancă şi verifică dacă asocierea cheie-lacăt s-a realizat corect.
Câştigătorii primei runde au dreptul de a merge mai departe. Vor câştiga cei care au reuşit să asocieze corect după toate criteriile date.

Al câtelea lipseşte ?
Scopul: formarea deprinderilor de a număra corect şi rapid până la zece.
Sarcina jocului: să stabilească a câta imagine lipseşte.
Material didactic: 10 jetoane cu răţuşte şi 10 cu iepuraşi.
Desfăşurarea jocului: Se aşează pe tablă răţuştele şi dedesubt iepuraşii. Se numără cu copiii răţuştele şi iepuraşii.La o bătaie din palme copiii îşi vor aşeza capul pe bancă. Învăţătorul va lua o răţuşcă sau un iepuraş. La două bătăi, copiii, pe rând, într-o ordine stabilită dinainte, vor preciza a câta răţuşcă/iepuraş a plecat la plimbare.
Pentru complicarea jocului se vor lua, deodată, o răţuşcă şi un iepuraş, fiecare din alt loc, sau două răţuşte alăturate .
Acest joc se poate desfăşura cu alte figuri decupate, precum: brazi şi ciuperci, flori şi fluturi etc.
slag
 
Mesaje: 2
Membru din: 05 Feb 2007, 21:43

Mesajde slag » 10 Apr 2009, 01:55

Ce este?
Scopul: verificarea capacităţii de generalizare a copiilor şi raportarea cuvintelor la respectivele noţiuni.
Sarcina jocului: să recunoască obiectul, să denumească noţiunea şi să dea câte două exemple din aceiaşi categorie.
Material didactic: o farfurie, un pieptene, o jucărie, un fruct, o legumă, o bijuterie, aşezate într-o cutie.
Desfăşurarea jocului :
Elevii, pe rând, sunt legaţi la ochi. Fiecare scoate din cutie un obiect, îl denumeşte (1p), precizează categoria din care face parte (1p) şi dă două exemple de alte cuvinte care aparţin aceleiaşi noţiuni (2p).

Ce vei face?
Scopul:dezvoltarea capacităţii de rezolvare a situaţiilor-problemă.
Sarcina jocului:să formuleze enunţuri în care vor exprima, printr-un limbaj propriu, soluţia găsită la situaţia dată.
Desfăşurarea jocului:Elevii, în ordine alfabetică, sunt rugaţi să încerce să-şi imagineze ce ar face dacă:
-ar pleca la joacă şi ar uita uşa descuiată;
-ar întârzia la şcoală şi uşa de la intrare ar fi încuiată;
-ar pierde pacheţelul cu mâncare (mâncarea preferată);
-ar rupe pantalonii la joacă, iar părinţii nu sunt acasă;
-ar găsi caietul pătat cu cerneală, cu puţin timp înainte de începerea orelor.


Este adevărat?
Scopul:verificarea capacităţii de a sesiza şi formula realul dintr-o situaţie dată.
Sarcina jocului: să exprime, cu ajutorul unor propoziţii cât mai exacte, corectarea situaţiei date.
Desfăşurarea jocului: Elevii sunt aşezaţi în semicerc. De la stânga la dreapta, fiecare elev este întrebat: ,,Este adevărat că.....
-autoturismul are şase roţi?
-după vară vine iarna?
-vulpea trăieşte pe lângă casa omului?
-atunci când închid robinetul de la baie, apa începe să curgă?
-merele cresc în pământ?”
Ei infirmă sau afirmă prin intermediul propoziţiilor dezvoltate. Argumentează prezentând situaţia reală tot prin enunţuri dezvoltate.
Fiecare răspuns care respectă cerinţele este recompensat cu o bulină. Dacă un elev greşeşte, se dă posibilitatea următorului de a da răspunsul pentru o bulină în plus.
Câştigător este cel care are mai multe buline.
slag
 
Mesaje: 2
Membru din: 05 Feb 2007, 21:43

Mesajde manuelanicorescu » 11 Apr 2009, 14:25

Să ne cunoaştem!
Scopul : cunoasterea colegilor de clasă
Material didactic: o minge mică
Sarcina jocului: să cunoască numele colegilor şi să fixeze anumite trăsături ale acestora
Pozitia participantilor poate fi in cerc.
Se aruncă mingea de la unul la celălalt si se rosteşte numele colegului de la care am primit , numele propriu, o trăsătură personală care să înceapă cu primul sunet al numelui şi apoi numele colegului la care urmează să o dăm.
Exemplu: am primit mingea de la Radu, pe mine mă cheamă Cristina , sunt cuminte şi voi arunca mingea la Mihai.
Are rol de energizare, de ruperea ritmului prea monoton, de cunoastere a membrilor grupului.

Oglinda

Copiii sunt aşezati doi câte doi faţă in faţă. Unul mimează şi oglinda reproduce mişcările. Este amuzant, dezvolta atenţia si coordonarea mişcărilor, dar şi viteza de reacţie.

ŞI MIE!

Participanţii stau în cerc aşezaţi pe scaune (dacă spaţiul nu permite, elevii stau în băncuţele lor). Conducătorul jocului le spune că urmează să-şi exprime pe rând, cu glas tare, o anumită preferinţă. De exemplu: mie îmi plac prăjiturile cu gem. Toţi cei care împărtăşesc această preferinţă strigă ŞI MIE!! şi fug să se aşeze în poala acestuia, unul peste celălalt. Revin apoi la locurile lor, aşteptând următoarea preferinţă.
Scopul activităţii este de a observa că avem cu toţii gusturi comune, dar şi gusturi diferite.
Jocul se poate desfăşura şi în aer liber, stând pe iarbă.

Primele zece cuvinte!
Dacă se foloseşte la clasa I, se aplică individual, fiecărui copil separat. I se cere copilului să spună zece cuvinte care îi vin pe moment în minte, fără să se gândească prea mult. Se consemnează pe o foaie de către învăţător şi apoi i se cere să explice de ce s-a gândit la acel cuvânt şi se scriu argumentele . Ajută învăţătorul să cunoască mai bine copiii,interesele şi aptitudinile fiecăruia, dar şi eventualele probleme cu care se confruntă în familie, în mediul de joacă sau la şcoală.

[/u]
manuelanicorescu
 
Mesaje: 152
Membru din: 28 Oct 2007, 11:13

Următorul

Înapoi la Invatamant primar

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Yahoo [Bot] şi 0 vizitatori

cron