Invatamantul primar si prescolar in pericol

Mesajde phoenix_ » 03 Apr 2009, 21:30

Incepusem sa cred ca parerea mea e singulara si ca numai eu ma simt nedreptatita de formularile neclare din legislatie. Ma bucur sa constat ca mai sunt si altii care-mi impartasesc opiniile. Daca voi mai primi si alte semnale pozitive, voi formula o petitie prin care sa ne exprimam revolta. Sunt convinsa ca numarul celor care au terminat Facultatea de Stiintele Educatiei e superior celor care si-au continuat studiile in alte domenii. Iar cuvantul nostru ar trebui sa conteze cel putin la fel de mult cum a contat si al altora. Petitia va avea urmatoarea idee centrala: cu functia de profesor pentru invatamantul primar sau prescolar sa fie incadrati absolventii Facultatii de Stiintele Educatiei sau absolventii de liceu pedagogic plus Facultatea de Psihologie, respectiv Facultatea de Pedagogie. Voi solicita ca in metodologie sau in documentele legislative ce vor decurge din aplicarea legii sa se specifice clar ce inseamna "studii in profilul postului". Dupa parerea mea personala, doar cele enumerate mai sus ar fi "de profil". Astept sugestii si opinii de la cei direct interesati.
phoenix_
 
Mesaje: 21
Membru din: 22 Mar 2009, 17:07

Mesajde andreea_muntean » 04 Apr 2009, 16:58

Mai bine sa formulam o petitie in care sa solicitam desfiintarea definitiva a Colegiilor si Scolilor postliceale , a completarilor de studii 1 an la Stiintele Educatiei , care scot "pe banda" sute(?!) de cadre didactice paralele cu invatamantul , si sa solicitam reinfiintarea definitiva a liceului pedagogic redus la 4 ani , urmat de facultatea de Stiintele Educatiei.In felul acesta nu vor mai exista discutii cum ca un invatator sau educator nu are studii superioare . Accentul sa se puna evident asupra practicii pedagogice , care lipseste cu desavarsire in actualul sistem PERMISIBIL (nu e cazul sa dezvolt ideea).
andreea_muntean
 
Mesaje: 437
Membru din: 08 Feb 2007, 01:19

Mesajde felixmunteanu » 04 Apr 2009, 18:29

liceu pedagogic+facultate de stiinte ale educatiei

Subscriu ideii. De fapt am mai spus asta cu diferite ocazii aici, pe forum.

Dar NU categoric pentru scolirea in sistem "heirupist",a celor fara studii superioare, pe banii statului (ai nostri, de fapt). Imi amintesc de anii 70-80 cand toti cei cu patru clase au fost facuti absolventi de gimnaziu in urma catorva cursuri desfasurate pe principiul neaos romanesc "Noi ne facem ca-nvatam, ei se fac ca ne invata."
"Traiasca invatamantul 3in 1!"
felixmunteanu
 
Mesaje: 747
Membru din: 15 Mai 2006, 10:29

Mesajde costi_52 » 04 Apr 2009, 20:32

Dacă vă referiţi la desfiinţarea colegiilor universitare de institutori, problema a fost rezolvată de aproape 4 ani (2005). De atunci învăţământul superior românesc a trecut la sistemul european (Bologna). Fostele CUI au fost transformate în facultăţi de pedagogie a învăţământului primar şi preşcolar (PIPP) care, în 2008, au dat primele promoţii. În ce priveşte liceele pedagogice, acestea mai funcţionează doar cu numele. Cele pe care le ştiu, cel puţin, nu mai şcolarizează educatori sau învăţători.
costi_52
 
Mesaje: 959
Membru din: 09 Dec 2007, 17:27

Mesajde petronela_slavu » 04 Apr 2009, 20:39

costi_52 scrie: În ce priveşte liceele pedagogice, acestea mai funcţionează doar cu numele. Cele pe care le ştiu, cel puţin, nu mai şcolarizează educatori sau învăţători.


Mare pacat!!!! Nu se invata in zece facultati ce am invatat in liceul pedagogic!
petronela_slavu
 
Mesaje: 93
Membru din: 03 Ian 2009, 01:14
Localitate: Valea Jiului

Mesajde roata » 04 Apr 2009, 21:05

Daca veti intra pe forumul institutorilor/invatatorilor, topicul ,,O.ce veste minunata!" veti vedea care sunt noutatile in ceea ce-i priveste pe absolventii PIPP. Ma bucur ca si aici sunt foarte multi colegi absolventi -Stiintele Educatiei- care combat cu argumente solide rautatile celorlalti colegi.
roata
 
Mesaje: 11
Membru din: 08 Apr 2006, 21:21

Mesajde phoenix_ » 05 Apr 2009, 10:50

Intr-adevar sunt multi altii care se zbat pentru acelasi lucru. Voi incerca sa gasesc o modalitate de a ne uni eforturile.
http://forum.portal.edu.ro/index.php?s= ... try1068774
phoenix_
 
Mesaje: 21
Membru din: 22 Mar 2009, 17:07

Mesajde phoenix_ » 05 Apr 2009, 13:33

phoenix_ scrie:Intr-adevar sunt multi altii care se zbat pentru acelasi lucru. Voi incerca sa gasesc o modalitate de a ne uni eforturile.

Rectific. Utilizatorii de pe edu.ro, ei insisi absolventi de PIPP, si-au unit fortele pentru ca absolventii PIPP sa fie remunerati ca profesori. Si pe buna dreptate. Ma voi alatura lor deoarece cred ca o singura actiune organizata cum trebuie poate avea mai mare succes decat un val de petitii pe teme similare. Si-apoi salarizarea noastra ca profesori implica automat si incadrarea pe aceeasi functie. Iar daca aceasta initiativa va avea succes inseamna ca exista sanse reale ca si alte pasuri ale noastre sa fie ascultate.
phoenix_
 
Mesaje: 21
Membru din: 22 Mar 2009, 17:07

Mesajde anca31 » 05 Apr 2009, 15:49

RUSINE !!! Tipic romanesc !!! Nici nu v-ati vazut in legalitate cu "Facultatea de Astronomice Studii Pedagogice pentru Invatamantul Primar" si deja nu mai incapeti de licentiatii cu alte specializari !! Vor fi mai castigati elevii care au un invatator licentiat in filologie, matematica, geografie, istorie s.a. care le va dezvalui cunostinte aprofundate, superioare, decat cei care au un invatator absolvent de PIPP limitat la metodica si nivelul cunostintelor din programa invatamantului primar !! Pentru copilul meu as prefera un invatator licentiat din prima categorie !!
anca31
 
Mesaje: 28
Membru din: 05 Iun 2007, 21:18

Mesajde phoenix_ » 05 Apr 2009, 16:54

anca31 scrie:RUSINE !!! Tipic romanesc !!! Nici nu v-ati vazut in legalitate cu "Facultatea de Astronomice Studii Pedagogice pentru Invatamantul Primar" si deja nu mai incapeti de licentiatii cu alte specializari !! Vor fi mai castigati elevii care au un invatator licentiat in filologie, matematica, geografie, istorie s.a. care le va dezvalui cunostinte aprofundate, superioare, decat cei care au un invatator absolvent de PIPP limitat la metodica si nivelul cunostintelor din programa invatamantului primar !! Pentru copilul meu as prefera un invatator licentiat din prima categorie !!

Dupa cum este si evident avem de-a face cu o licentiata in alt domeniu. Banuiesc ca in domeniul insultelor deoarece, in loc sa vina cu un contraargument pertinent la ceea ce am scris eu, ne insulta. Mai banuiesc ca doamna in cauza ar fi si mai fericita si pe deplin implinita daca (,) copilulului dumneaei i se vor dezvalui cunostinte aprofundate si superioare de catre un profesor universitar, nu de catre cei "limitati" ca noi. Ma intreb, n-ar fi mai bine sa-l inscrie direct la universitate?
Se vede ca doamna a studiat cu totul altceva, caci se pare ca n-a auzit ca "organizarea si desfasurarea procesului de invatamant trebuie sa se realizeze pe masura posibilitatilor reale ale elevilor, tinandu-se seama de particularitatile de varsta, nivelul pregatirii anterioare, precum si de deosebirile individuale, de potentialul intelectual si fizic al fiecarui elev in parte".
phoenix_
 
Mesaje: 21
Membru din: 22 Mar 2009, 17:07

Mesajde anca31 » 05 Apr 2009, 19:05

Tocmai aceste particularitati le-am avut in vedere ! Un absolvent de liceu pedagogic, scoala postliceala sau colegiu de institutori licentiat in filologie, matematica, geografie, istorie s.a. are un plus considerabil de cunostinte pe care le poate dezvalui in functie de particularitatile elevilor. Cu ce ii este superior un absolvent PIPP ? Este un specialist in metodica, care este, vorba unui mare profesor, "arta de a preda ceea ce, de fapt, tu nu stii ." Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar, ideea initierii unei petitii impotriva invatatorilor licentiati in alte domenii mi s-a parut josnica si lipsita de cel mai elementar bun-simt! Cu ce va deranjeaza ca si un invatator licentiat in alt domeniu sa fie numit profesor pentru invatamantul primar ? Cred ca cele mai importante sunt rezultatele pe care le obtine cu elevii sai ! Dar asa e romanul nostru: trebuie sa stie el ca motul lui e mai ridicat decat al celorlalti ! Suntem victimele unui sistem incoerent, ale carui schimbari nu au intotdeauna la baza citerii de calitate si eficienta ale actului didactic, ci, mai ales, criterii politice. Tocmai de aceea au succes tot felul de aberatii. Se stie ca suntem specialisti in dezbinare, invidie, automultumire.
anca31
 
Mesaje: 28
Membru din: 05 Iun 2007, 21:18

Mesajde phoenix_ » 05 Apr 2009, 19:39

anca31 scrie:Tocmai aceste particularitati le-am avut in vedere ! Un absolvent de liceu pedagogic, scoala postliceala sau colegiu de institutori licentiat in filologie, matematica, geografie, istorie s.a. are un plus considerabil de cunostinte pe care le poate dezvalui in functie de particularitatile elevilor. Cu ce ii este superior un absolvent PIPP ? Este un specialist in metodica, care este, vorba unui mare profesor, "arta de a preda ceea ce, de fapt, tu nu stii ."

Eu nu vad decat ca va contraziceti singura. Sunt tare interesata sa aflu cum si cat va dezvalui prototipul invatatorului pe care il propuneti dvs. Elevii de clasele I-IV vor invata sa rezolve ecuatii de gradul trei, logaritmi, integrale si trigonometrie? Vor invata sa redacteze comentarii literare? Vor invata notiuni de istorie si geografie la nivel de gimnaziu? La cum s-a schimbat programa de istorie la cl. a IV-a, elevilor le este si asa destul de greu sa asimileze notiuni de istorie universala. Din cate vad eu, stimata doamna, "plusul considerabil de cunostinte care vor fi dezvaluite in functie de particularitatile elevilor" are aceeasi valoare si aceeasi consistenta cu "borta unui covrig". Nu puteti "dezvalui" mai mult decat prevede programa.
Pe de alta parte, continuati sa ne insultati. Daca studiul metodicilor este atat de inutil pe cat sustineti dumneavoastra, cum de nu s-or fi schimbat programele facultatilor? De ce nu luati legatura cu universitatile, poate reusiti sa va faceti cunoscute opiniile dvs. progresiste si revolutionare.
anca31 scrie:Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar, ideea initierii unei petitii impotriva invatatorilor licentiati in alte domenii mi s-a parut josnica si lipsita de cel mai elementar bun-simt! Cu ce va deranjeaza ca si un invatator licentiat in alt domeniu sa fie numit profesor pentru invatamantul primar ?

Nu vreti sa jigniti? Eu cred ca postarile dvs. au un singur scop: sa jigneasca. Ma mir cum de nu sesizati absurdul lucrurilor pe care le vehiculati in mesajele dvs. Probabil va orbeste prea tare furia. Atunci cand a fost lansata o petitie impotriva invatatorilor care absolvisera Colegiile Universitare de Institutori de ce nu v-ati revoltat? Se aminteste cumva in petitia de pe prima pagina a acestui topic de situatia cel putin bizara in care au fost pusi acestia? Ei au fost si sunt incadrati si platiti ca institutori II, desi au studii superioare de specialitate. In schimb, absolventii unor facultati fara nicio legatura cu munca la catedra (finante, drept, geologie s.a.m.d.) erau si sunt incadrati si salarizati ca institutori I.
De fapt nu va urmariti decat propriul interes si va deranjeaza teribil ca in sfarsit am luat atitudine si avem sanse reale de a obtine ceea ce solicitam.
Asadar, cu ce este superior un absolvent PIPP unui absovent al unei facultati oarecare, desi ambii predau la cl. I-IV? Raspunsul e foarte simplu: continuandu-si studiile in domeniu, e calificat exact pentru munca pe care o face. Asa cum un absolvent de stiinte economice e calificat ca economist, un absolvent de geologie - ca geolog si un absolvent de drept - ca jurist.
Ultima oară modificat de phoenix_ pe 05 Apr 2009, 22:16, modificat de 2 ori în total.
phoenix_
 
Mesaje: 21
Membru din: 22 Mar 2009, 17:07

Re: invatamant primar

Mesajde gherghescudoina » 05 Apr 2009, 20:38

Faptul ca esti absolventul unei facultati nu te face mai destept, nici mai pregatit ca invatator...........

Tot ceea ce ne dorim este sa fim platiti corespunzator studiilor noastre! Nici mie nu-mi venea bine cand mi se spunea ca absolventii CUI sunt Inst II iar absolventii X cu 4-5 ani (la ID!!) sunt Inst I. Iata ca a venit vremea ca cei din urma sa fie cei dintai..........(ca-n Biblie) :D
Doamne-ajuta!
gherghescudoina
 
Mesaje: 285
Membru din: 26 Ian 2007, 18:03
Localitate: BARLAD-VASLUI

Mesajde anca31 » 05 Apr 2009, 20:51

Doamne, cata furie !! Daca un elev va adreseaza o intrebare din afara programei, nu-i raspundeti ? Violenta dumneavoastra nu se justifica ! Pacat ca imbratisati principiul "cine nu-i ca noi e impotriva noastra"! Asa va educati elevii ?!
Nu desconsider absolventii PIPP dar, in niciun caz, nu cred ca-mi sunt superiori ! N-am facut decat sa raspund unei provocari si sa nu accept jignirile unora care cred ca, daca sunt agresivi, au si dreptate. Nu am fost la curent cu toate petitiile. Spre uimirea dumneavoastra nu ma deranjeaza ceea ce veti reusi sa obtineti. In cel mai rau caz m-as simti deranjata daca vreun absolvent PIPP si-ar pune vreo eticheta pe frunte sa se vada ca la clasa lui se obtin automat rezultate superioare.
anca31
 
Mesaje: 28
Membru din: 05 Iun 2007, 21:18

Mesajde phoenix_ » 05 Apr 2009, 21:06

:D Stimata doamna, nu eu am facut afirmatii jignitoare si nu eu mi-am pierdut cumpatul. Care parte anume din discursul meu v-a deranjat? Probabil acea parte pe care n-o puteti combate, adica tot ceea ce am scris. Fara suparare, dar a fost cam greu sa-mi dau seama ca nu sunteti impotriva noastra. Eu imi educ elevii in spiritul dreptatii si al respectului fata de seamanul lor. Dar dvs.? Asa se exprima un om care nu desconsidera absolventii PIPP? Ma faceti sa rad. :D
phoenix_
 
Mesaje: 21
Membru din: 22 Mar 2009, 17:07

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Invatamant primar

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori