de costi_52 » 29 Noi 2010, 21:56
Adresa inspectoratului se bazează pe prevederile art. 2, alin. (1) din OMECTS nr. 3235/2010:
Art. 2. (1) Absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic repartizaţi în învăţământul preuniversitar pe posturi de: educatoare, educatoare/educator, educatoare/educator itinerant/de sprijin, învăţător, învăţător-educator sau învăţător itinerant/de sprijin, care au finalizat cu diplomă de absolvire/licenţă şi studii universitare de scurtă sau lungă durată ori ciclul I de studii universitare de licenţă sau ciclul II de studii universitare de masterat, având înscrisă pe diploma de absolvire/licenţă una din specializările cuprinse în anexele 1-3 sau o altă specializare care nu este prevăzută la art. 1 din prezentul ordin îndeplinesc condiţiile de ocupare a funcţiei de institutor.
Este drept, specializările absolvenţilor colegiilor universitare pedagogice nu sunt menţionate la art. 1 din OMECTS nr. 3235/2010, dar, din moment ce aceste colegii reprezintă formare iniţială pentru ocuparea posturilor de educator sau învăţător (deci sunt în profilul postului), evident că sunt şi în profil pedagogic.
Mai mult, un ordin de ministru nu poate modifica o lege, iar Legea nr. 128/1997 este foarte clară:
d) pentru funcţia de profesor pentru învăţământul preşcolar şi profesor pentru învăţământul primar - absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat în profilul postului sau absolvirea liceului pedagogic, urmată de absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de scurtă sau de lungă durată în profilul pedagogic;