de costi_52 » 16 Dec 2012, 23:17
Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5561 din 7 octombrie 2011
Art. 41
(1)Pentru validarea rezultatelor examenului de acordare a gradului didactic I, instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare transmit direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, până la data de 1 iulie a anului şcolar în care s-au desfăşurat inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, tabelele nominale cu candidaţii admişi, în doua exemplare, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, potrivit modelului prevăzut în Anexa 17 la prezenta metodologie. Acestea vor fi însoţite de o informare sintetică privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului, precum şi de propuneri pentru optimizarea activităţii de perfecţionare prin acordarea gradului didactic I.
(2)Validarea rezultatelor examenului pentru acordarea gradului didactic I se face de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin ordin al ministrului, pe baza tabelelor primite de la centrele de perfecţionare.
(3)Eliberarea certificatelor-tip pentru acordarea gradului didactic I se face de centrele de perfecţionare, după comunicarea primită de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind validarea prin ordin al ministrului a rezultatelor examenelor susţinute de candidaţi.
(4)Situaţia privind rezultatele examenului pentru acordarea gradului didactic I, respectiv admişi/respinşi/neprezentaţi/nevalidaţi, va fi transmisă de către centrele de perfecţionare inspectoratelor şcolare, în termen de 15 zile de la data comunicării validării. Inspectorul pentru dezvoltarea resurselor umane de la inspectoratul şcolar va ţine evidenţa actualizată a situaţiei candidaţilor.
(5)Cadrele didactice a căror rezultate nu au fost validate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului vor fi înştiinţate în scris de către inspectoratele şcolare.
(6)Drepturile salariale ale cadrelor didactice care au promovat examenul de acordare a gradului didactic I se acordă după validarea rezultatelor prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului începând cu data de 1 septembrie a anului şcolar următor celui în care s-au desfăşurat inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice.