Cum privim istoria? Ca pe o stiinta sau ca pe o materie ce ne ajuta doar sa crestem patrioti? Daca vrem sa crestem patrioti, atunci ar trebui sa injumatatim istoria si sa predam doar acele lectii din care sa razbata dorinta acuta a poporului roman pentru independenta si neatarnare, pentru eliberare de sub jugul exploatator al mosierimii etc si etc. Cred ca e cazul sa ne debarasam de toate acestea si sa incepem sa prezentam istoria asa cum e, fara sa ascundem sau sa fardam adevarul.
Un profesor de istorie nu are voie sa fie subiectiv, chiar daca e vorba de istoria poporului roman si chiar daca e vorba de patriotism. Ce ne facem cand copilul descopera adevaruri pe care profesorul sau a omis sa i le spuna? Ce ne facem cand va descoperi ca Al. I. Cuza era un inrait jucator de poker si un mare admirator al femeilor? L-a facut asta mai putin roman sau mai putin patriot? Eu cred ca nu. Procedand asa cu copiii riscam sa punem sub semnul intrebarii tot ceea ce elevul a asimilat din istorie. Odata ce a descoperit ca profesorul lui, pe care il asculta cu atat interes si care a fost un model pentru el, nu i-a spus adevarul, intregul lui sistem de valori se va narui. Ne permitem sa riscam una ca asta?
Istoria de clasa a VIII-a este un pas spre patriotism, sentiment ce trebuie inculcat in fiecare dintre elevii nostri. Ei bine, la finalul manualului de clasa a VIII-a, le citesc copiilor un pasaj din H.R. Patapievici, din Politice. Pasajul reprezinta o parte dintr-o scrisoare adresata lui Al. Palelologu, in care Patapievici face o radiografie destul de dura la adresa poporului roman. Sunt sigur ca stiti pasajul. Ce ii invat pe copii? Ca Romania poate fi iubita si altfel decat o fac Vadim si Funar. Nu de alta, dar foarte multi elevi de clasa a VIII-a sunt entuziasmati de Vadim si Funar. Asta spune ceva, nu?