"Program de sprijin social
Fundatia "Sfintii Martiri Brancoveni" vine in ajutorul unor familii afectate de saracia indusa de instabilitatea sociala crescuta a ultimilor ani, intelegand ca in felul acesta sa implineasca porunca iubirii de saraci, pe care Isus Hristos ii identifica cu El insusi:
"Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost Si Mi-ati dat sa beau; strain am fost Si M-ati primit; gol am fost Si M-ati imbracat; bolnav am fost Si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine"(Matei 25:35,36).
Ajutorarea celor cazuti in necaz este o indatorire sfanta pentru orice crestin, pe care acesta trebuie sa o implineasca dupa puteri si care nu poate fi neglijata fara a cadea sub osanda Mantuitorului: "Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut" (Matei 25:45).
In prezent, fundatia noastra sustine financiar urmatoarele familii, dorindu-se ulterior, prin parteneriat cu alte persoane (institutii), o rezolvare temeinica a situatiei sociale a acestor cazuri:
Fam. Bujor Delioara - vaduva, lucreaza ca femeie de serviciu; are opt copii (sapte fete si un baiat handicapat). Fundatia a demarat construirea unei case in localitatea Cumpana, jud. Constanta, sperand ca aceasta va fi terminata pana in toamna.
Fam. Nichita Gabriel - adresa: com. Mera, jud. Vrancea; sotul munceste fara carte de munca, mama casnica, bunica bolnava imobilizata la pat; au sapte copii (sase baieti si o fata). Fundatia le ofera un ajutor financiar lunar.
Fam. Puescu Liviu - adresa: sat Cindesti, com Dumbraveni, jud. Vrancea; ambii parinti sunt fara serviciu; au sase copii mici. Fundatia le ofera un ajutor financiar lunar.
Fara o implicare serioasa a cat mai multor membri activi ai societatii civile in sustinerea unor asemenea cazuri, aceste gesturi vor ramane izolate in marea de indiferenta, iar polarizarea societatii romanesti se va accentua si in anumite segmente ale populatiei saracia se va croniciza.
Puteti sprijini intentiile fundatiei de a asigura fluenta acestor ajutoare prin donatii sau prin preluarea unei parti a efortului nostru financiar. "
preluat de pe situl fundatiei
Felicitari ! pentru curajul vostru, pentru initiativa, pentru tot ceea ce faceti minunat ! Sunteti cu adevarat marturisitori de credinta ! Felicitari !