Concurs interjudetean "Pagini de istorie locală"

Sectiune dedicata evenimentelor scolare, stiri de interes pentru educatori

Concurs interjudetean "Pagini de istorie locală"

Mesajde cezar17 » 11 Mar 2011, 19:40

Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Suceava, va desfăşura în data de 21 mai 2011, Concursul interjudeţean de prezentări power point şi pagini web „Pagini de istorie locală”. Concursul este prevăzut în Calendarul Activităţilor Extraşcolare al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Concursul are ca obiective educarea capacităţii de comunicare şi dialog, dezvoltarea gândirii critice, cultivarea expresivităţii şi dezvoltarea spiritului de competiţie şi fair-play. Participanţii trebuie să prezinte o localitate: anumite aspecte, evenimente deosebite care au avut loc în istoria localităţii care face obiectul prezentării. Concursul are secţiunile: realizarea de referate, prezentări power point şi realizarea unei pagini web. Jurizarea are loc pe data de 21 mai 2011.
Persoană de contact: Cramariuc Cezar, profesor la C.T. „Al. I. Cuza”; telefon 0740868107; e-mail: cezar_cramariuc@yahoo.com
Jurizarea va fi efectuată în colaborare cu partenerii Colegiului „Al. I. Cuza”: Facultatea de Istorie, din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Palatul Copiilor Suceava. Se acordă câte un premiu I, II, III şi câte trei menţiuni la fiecare secţiune. Toţi elevii vor primi diplome de participare. Diplomele se acordă din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
Înscrierile se fac până la data de 15. 05. 2010. Fişele de înscriere şi rezumatele lucrărilor (un abstract), care vor fi publicate, se trimit la adresa de e-mail cezar_cramariuc@yahoo.com Referatele se pot trimite pe un CD pe adresa: Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Calea Unirii, nr. 49, Suceava, Cod poştal 720119.
Lucrările vor fi redactate în format A4 cu diacritice, font TNR (Times New Roman), cu caractere de 12; marginile de 2 cm, iar spaţiul dintre rânduri de 1,5 cm. Referatele vor îmbrăca forma unor comunicări ştiinţifice, cu aparat critic şi bibliografie, şi vor fi coordonate de către profesorii de specialitate. Lucrarea nu trebuie să depăşească 15 pagini, iar candidaţii trebuie să prezinte comisiei de evaluare lucrările şi un rezumat de trei pagini.
cezar17
 
Mesaje: 4
Membru din: 03 Iun 2009, 15:16

Re: Concurs interjudetean "Pagini de istorie locală"

Mesajde arafira » 22 Mar 2011, 09:48

pana cand se fac inscrierile , daca se jurizeaza pe 15 mai 2011? ca nu mai inteleg!
arafira
 
Mesaje: 2
Membru din: 19 Sep 2006, 08:38

Re: Concurs interjudetean "Pagini de istorie locală"

Mesajde cezar17 » 22 Mar 2011, 16:45

Jurizarea are loc pe 21 mai.
cezar17
 
Mesaje: 4
Membru din: 03 Iun 2009, 15:16

Regulament Concurs interjudetean "Pagini de istorie locală"

Mesajde cezar17 » 08 Apr 2011, 14:27

Regulament de organizare



„Pagini de istorie locală” este un concurs tehnico-ştiinţific adresat elevilor de liceu. Participanţii trebuie să prezinte un eveniment istoric, o personalitate, un monument etc. dintr-o localitate.
Concursul are două secţiuni: realizarea de prezentări power point şi realizarea unei pagini web despre evenimentul respectiv.
În vederea participării la concurs se fac înscrieri până la jumătatea lunii aprilie. Lucrările pot fi trimise până pe data de 5 mai. La jumătatea lunii mai, în a treia zi de sâmbătă a lunii, 21 mai 2011, vor fi evaluate lucrările. Înscrierile şi lucrările se trimit pe adresa: cezar_cramariuc@yahoo.com
Susţinerea lucrărilor se poate face direct de către concurenţi sau indirect. Lucrările concurenţilor care nu participă direct, vor fi prezentate de elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava. Diplomele se acordă în ziua jurizării, pentru cei care participă direct, sau vor fi trimise prin poştă. Tot prin poştă vor fi trimise şi CD-urile cu lucrările participante la concurs.
Lucrările vor îmbrăca forma unor comunicări ştiinţifice, cu aparat critic şi bibliografie, şi vor fi coordonate de profesorii de specialitate. Lucrările vor fi evaluate de două comisii de specialitate, una pentru fiecare secţiune. Fiecare comisie este formată dintr-un profesor de istorie şi un profesor de informatică. În comisii nu pot participa cadrele didactice care au elevi în concurs.
Punctajul maxim care poate fi obţinut de lucrări este de 100 de puncte, din care 10 din oficiu.
La secţiunea power point 50 de puncte sunt acordate părţii de istorie şi 40 părţii de informatică, iar la secţiunea pagini web 60 de puncte sunt acordate conţinuturilor de istorie şi 30 celor de informatică.
Prezentările power point vor avea 12–20 de slide-uri.
Pentru secţiunea power point ierarhizarea lucrărilor se va realiza pe baza unei grile de evaluare care are următorii indicatori:
50 puncte se vor acorda pentru conţinutul materialului realizat după cum urmează:
- 20 de puncte pentru corectitudinea ştiinţifică a informaţiei
- 20 de puncte pentru coerenţa structurării informaţiei
- 10 puncte pentru calitatea limbajului de specialitate utilizat la redactarea materialului modul de redactare: originalitate, structurarea logică a conţinuturilor, interpretarea fenomenelor, aparat critic şi bibliografie;
40 de puncte pentru modul de realizare a suportului informatic astfel:
- 10 puncte pentru prezenţa elementelor web în prezentare (butoane de trimitere la slide-uri, prezenţa unui cuprins cu trimitere la capitole, titluri etc.);
- 5 puncte pentru fiabilitatea în expunere;
- 5 puncte pentru efectele de animaţie la nivel de slide şi la nivel de text;
- 5 puncte pentru prezenţa elementelor multimedia (fişier audio, fişier video);
- 5 puncte pentru uniformitatea fundalurilor pe diferite criterii;
- 5 puncte pentru formatarea textului;
- 5 puncte pentru prezenţa interacţiunilor cu alte programe Office (Excel, Access).
Subpunctajele pentru fiecare dintre indicatori vor fi stabilite de membrii comisiei.
Pentru secţiunea „Pagini Web” evaluarea se va face astfel:
60 puncte se vor acorda pentru conţinutul materialului realizat după cum urmează:
- 30 de puncte pentru corectitudinea ştiinţifică a informaţiei,
- 20 de puncte pentru coerenţa structurării informaţiei şi
- 10 puncte pentru calitatea limbajului de specialitate utilizat la redactarea materialului.
30 de puncte pentru realizarea materialului informatic astfel:
- 6 puncte pentru uşurinţa în utilizare,
- 6 puncte pentru funcţionalitate,
- 6 puncte pentru complexitate tehnică,
- 6 puncte pentru aspectul estetic,
- 6 puncte pentru originalitate .
Comisia de evaluare va fi aprobată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi va fi compusă din:
- preşedinte: un profesor din cadrul Facultăţii de Istorie - Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava
- vicepreşedinte: inspectorul cu specialitatea istorie din judeţul Suceava
- 1 secretar, un profesor pentru ambele secţiuni
- 4 profesori, cu experienţă în astfel de activităţi (2 pentru disciplina istorie şi 2 pentru disciplina informatică)
Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiune. Toţi elevii participanţi vor primi diplomă de participare din partea inspectoratului şcolar.
Profesorii coordonatori vor primi adeverinţe de participare. Acestea sunt acordate din partea Inspectoratului Judeţean Suceava.
Lucrările valoroase vor fi publicate într-un CD cu ISBN.
La acest concurs nu se admit contestaţii conform art. 46 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursurilor şcolare. Premiile se vor acorda în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor şcolare, art. 47 şi 48, din partea inspectoratului şcolar.
Alte informaţii puteţi cere la adresa de e-mail: cezar_cramariuc@yahoo.com
cezar17
 
Mesaje: 4
Membru din: 03 Iun 2009, 15:16


Înapoi la Stiri si evenimente

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori