Pe mine ma afecteaza si ma doare foarte mult cand copii nevinovati se imbolnavesc de asa grave boli, cand societatea romaneasca nu e pregatita sa ii sustina, cand ajung vietile lor ca niste mici flacari aprinse, in mainile celor multi cu suflet bun si inima mare, viata pusa pe cantar. Viata pretioasa! OOf. Nu am avut in clasa un asemenea caz, in schimb am avut in familie, cand al doilea copil al meu s-a stins sub ochii mei E foarte greu sa treci prin asta, si nu pot sa raman indiferenta la asemenea grozavii. Ce o fi in sufletul parintilor, ce o fi in sufletul invatatoarei , dar in sufletul colegilor? Pentru ca asa cum e ea acum, Romania noastra draga ne pune in situatia sa ne asumam noi raspunderea cazurilor pe care nu le poate administra "politicul" dar pe langa care constiinta noastra si omenia din noi nu poate ramane rezervata, indiferenta, pentru ca.... suntem oameni.
O viata daca salvezi e ca si cand ai fi salvat intreaga lume. Asa m-am tot implicat in campanii umanitare, in care copii aflati la granita de trecere in lumea de dincolo cereau ajutorul tuturor. Imi este tare greu sa ii vad pe ei in situatia asta- dar viata lor nu poate astepta ca in Romania sa se reglementeze situatia, si cazurile lor atat de dramatice sa isi gaseasca rezolvari prin institutii, societati de asigurari, fundatii ( oricum foarte sarace) ci NUMAI in sufletul si constiinta noastra.
Va aduc in atentie acest caz pentru ca e scris din perspectiva invatatorului, pentru ca D-na invatatoare a facut un miting ca sa il sprijine pe copilul cu nume atat de frumos : EMANUEL
http://emanuel.ablog.ro/