Aveti in clasa copii cu deficiente?

Aveti copii cu deficiente in clasa (clasele ) in care predati?

DA,, si nu ma deranjeaza acest lucru
60
68%
DA, si ma deranjeaza acest lucru
20
23%
NU
8
9%
 
Voturi totale : 88

Mesajde angela_ghrsm » 24 Noi 2007, 21:02

Draga Emilia, in primele zile de scoala fiecare invatator trebuie sa aplice cateva teste pentru varsta mentala de 6-7 ani copiilor din clasa, eventual cateva desene, desenul casei, al familiei, al arborelui, al omuletului. Din aceste desene poti sa-ti dai seama de pregatirea copiilor, fara prea multe cunostinte de psihologie, doar comparandu-le. Daca ai depistat copii slab pregatiti, cu deficiente, va trebui sa te adresezi unui logoped sau psihologului care raspunde de scoala d-tale. Daca nu, accesezi didactic.ro, mergi la materiale- discipline- invatamant special si vei gasi multe planuri de terapie personalizate. stiu ca nu e timp pt ele, dar trebuie sa te ocupi si de acei copii, daca s-au nimerit la d-ta. In acelasi timp, ceilalti copii trebuie instruiti sa nu mai rada de copilul care raspunde incorect la intrebari, deoarece ei trebuie ajutati sa mearga in ritmul lor, chiar sa apreciezi pe cei care ajuta.
Ultima oară modificat de angela_ghrsm pe 28 Feb 2008, 20:10, modificat 1 dată în total.
angela_ghrsm
 
Mesaje: 120
Membru din: 01 Feb 2007, 15:23

Mesajde natasav » 24 Noi 2007, 23:05

"Să fii autist nu înseamna să fii neuman. Însă înseamnă să fii un străin. Înseamnă că ceea ce este normal pentru mine, nu este normal pentru alţi oameni. Sub anumite aspecte, eu sînt foarte prost echipat pentru a putea supravieţui în această lume, precum un extraterestru eşuat fără un manual de orientare... Acordaţi-mi demnitatea de a mă cunoaşte în termenii mei- recunoaşteţi faptul că sîntem în mod egal străini unii faţa de ceilalţi, că felul meu de a fi nu este doar o versiune defectă a felului vostru de a fi. Suspendaţi pentru o clipa propriile voastre prezumţii. Definiţi-vă propriii termeni. Lucraţi cu mine pentru a construi punţi între noi."
Jim Sinclair
persoană cu autism

http://www.unicef.org/romania/ro/Interior_Reninco.pdf
natasav
 
Mesaje: 22
Membru din: 01 Noi 2007, 10:37

Mesajde nadelus » 02 Dec 2007, 12:53

Buna! Am si eu in clasa un elev autist. In zilele in care mama pleaca foarte devreme de acasa vine fara aparatul auditiv ...si nu aude nimic, dar am grija sa vorbesc numai cu fata spre el, pentru a-mi "citi" cuvintele pe buze. Este un baietel foarte inteligent, ambitios, dornic de a avea doar FB. Scrie foarte ingrijit, iar in ore cand oboseste vine la mine si ma intreaba:"Pot sa scriu acasa?" ...ii spun "poti" si il las sa se odihneasca. Parintii se ocupa foarte mult de el si sunt receptivi la tot ce le spun.
Am probleme cu parintii celorlalti copii din cauza lui. M-am lovit de rautatea si intolerata unor oameni maturi, nedispusi la a acorda o sansa unui copil cu probleme de sanatate. Au impresia ca le iau copiilor lor ceva cand ii acord atentie acestui baietel.
Mai am o fetita cu sindromul STUGE- WEBER, despre care nu stiu nimic. Ca s-o protejeze, parintii n-au dat-o la gradinita, iar acum ii este foarte greu. O ajut cat pot, dar nu am timpul necesar sa stau de ea, fiindca "se misca" greu. E capabila sa rezolve toate sarcinile scolare, dar in mult mai mult timp. Nu am informatii despre aceasta afectiune. Pe net n-am gasit nimic. Ma poate ajuta cineva?
nadelus
 
Mesaje: 35
Membru din: 02 Apr 2005, 17:42

Mesajde natasav » 03 Dec 2007, 10:22

Ghidul indrumator pentru integrarea scolara a copilului autist

Editat Asociatia “Casa Faenza” centru comunitar pentru copii autisti, Timisoara – Romania, August 2004

Cuprins

Cuvant inainte
1. Autism – Generalitati
2. Descrierea comportamentelor autiste. Recomandari.
3. Activitatea fizica la copilul autist
4. Scoala – copil autist – parinte
5. Interventii educationale in tulburarile pervazive de dezvoltare
6. Autism – perspectiva comunitara
a. Servicii necesare integrarii sociale si scolare a copilului autist
b. Sunt acceptati copii autisti in gradinita ?
7. Autisti celebri ne destanuie tainele lor
8. Aspecte ale integrarii scolare ale copilului autist.


1. Autism – Generalitati

Barbuti Daciana, Psihopedagog
Giurgiu Mihaela, Psihopedagog

Autsimul este o tulburare pervaziva de dezvoltare caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, comportament stereotip si repetitiv, cu simptome ce se manifesta de obicei inaintea varstei de 3 ani. Aproximativ 75 % din indivizii afectati manifesta si handicap mintal.
Cuvantul AUTISM – provine din grecescul “autos” – care inseamna “insusi” sau “EUL propriu”. […]

Cum este diagnosticat autismul ?

Parintii sunt de obicei, primii care observa comportamentul diferit al copilului lor.
De multe ori, copilului pare a fi diferit inca de la nastere: nu reactioneaza la persoane sau jucarii isi fixeaza privirea pe un obiect, o lunga perioada de timp. Dar, comportamentul diferit al copilului poate aparea si dupa o perioada de dezvoltare normala, cand parintii realizeaza ca ceva nu este in regula, “ceva nu merge”.
La nastere copilul este aparent normal, fara anomalii fizice sau neurologice. Antecedentele lui sunt nesemnificative. Daca debutul este precoce, spre luna a 4-a – a 8 – a de viata se ramarca la acesti copii, lipsa miscarilor anticipatorii atunci cand sunt luati in brate, precum si lipsa zambetului ca raspuns la zambetul mamei. Progresiv devine evidenta apatia, dezinteresul pentru cei din jur, copilul retragandu-se parca intr-o lume interioara in care jocul ritualizat ocupa un loc important.
Daca debutul survine mai tarziu, dupa o evolutie normala, tabloul clinic se caracterizeaza prin trei simptome principale:

1. In primul rand se semnaleaza perturbarea comunicarii interumane (singuratatea autista). Aceasta se manifesta printr-o totala indiferenta fata de persoanele din jur. Copilul priveste in departare, parca dincolo de oameni, aruncandu-si doar fugitiv privirea asupra examinatorului, fara a avea acea privire sclipitoare, fara a avea contactul din privire (ochi in ochi). Fata de prsoane, copilul autist manifesta dezinteres cvasitotal, nereactionand la prezenta sau absenta parintilor, ca si cand el ar fi singur. Inabilitatea in relatiile sociale se constata si in esecul de a stabili contactul cu anturajul. Astfel el ciupeste sau musca persoanele din jur, lipsit de orice experienta afectiva, poate face o criza de afect sau autoagresivitate atunci cand cineva incearca sa-l scoata din izolarea sa. Desi, in general, autistul nu comunica verbal cu persoanele din jur, el isi exprima cate o dorinta si nevoile, prin gesturi, dand dovada in acest sens de o deosebita abilitate. In contrast cu incapacitatea de a stabili relatii sociale, copilul este mai indemanatic in manipularea mediului neinsufletit. Poate manifesta un interes deosebit pentru anumite obiecte, fara insa a le utiliza in sensul lor simbolic ci numai pentru a le agita, invarti, etc. Are o memorie buna pentru diferite aranjamente spatiale si preferinta pentru ordonarea unor obiecte, deoarece el manifesta o “nevoie obsedanta” pentru identic. Astfel poate intra intr-o criza de manie si panica drept raspuns la schimbarea mediului sau la schimbarea secventelor de timp din rutina zilnica. Afectivitatea copilului cu autism este modificata: lipsit de atasament fata de parinti, el este legat de un obiect ciudat; pericolele reale nu-i provoaca frica, in schimb se sperie de stimuli obisnuiti.

2. Alta trasatura importanta si constanta a autismului infantil este tulburarea limbajului vorbit. Acesta poate lipsi uneori, copilul emitand sunete ciudate, fara semnificatie. Daca limbajul este dezvoltat, se observa o discrepanta intre posedarea vocabularului si abilitatea de a-l folosi ca mijloc de comunicare sociala. Astfel un copil de trei ani pronunta stereotip cuvinte grele ca “maimutoi”, “greata”, “ghereta”, fara a le insera insa intr-o conversatie utila. Structura gramaticala este imatura, ecolalia imediata sau intarziata, stereotipiile, neologismele si utilizarea neadecvata a pronumelui personal, este frecventa. Copilul vorbeste despre el la persoana a II-a sau a III-a, nefolosind persoana I decat eventual dupa varsta de 5-7 ani, sau chiar deloc (normal la 3 ani). Autistul spune “vrei apa” sau “baiatul vrea apa”. Vorbirea este monotona, stereotipa lipsita de intonatie, iar melodia frazei neadecvata.

3. Stereotipiile – sunt alte elemente des intalnite la copii cu autism. Ele pot fi gestuale ca: repetitii ale miscarii mainilor, degetelor, bratelor, rotirea corpului in jurul axei proprii, mersul pe varful picioarelor. Uneori copilul cu autism prefera activitati repetitive ca: deschiderea si inchiderea usilor, stingerea sau aprinderea becului, lovirea sau zgarierea unei jucarii, ritualizarea activitatilor alimentare, activitati de imbracat sau de joc. De altfel jocul, activitate importanta la aceasta varsta, prezinta cateva particularitati: este marcat de acelasi caracter stereotip, copilul foloseste obiecte putin complicate ca: sfoara, hartie, butoane, robinete, rotite etc. Jocul colectiv este evitat si lipsit de caracterul sau creativ si imaginativ.

Dezvoltarea fizica a copilului autist este in general normala. Potentialul cognitiv poate fi bun dar cu realizari inegale; ei obtin performante in cate un domeniu, bazate pe o memorie remarcabila in special in cifre, melodii. Din cauza lipsei de cooperare la probe, acesti copii sunt greu de testat. (Predescu V. – Psihiatrie Vol 1)

Caracteristicile copilului cu autism:
1. Comunicare:
a. Nu are contact vizual
b. Pare a fi surd
c. Posturi neobisnuite ale corpului
d. Ecolalie
e. Incepe sa foloseasca unele cuvinte, apoi nu le mai foloseste
f. Nu are joc simbolic

2. Relatii sociale:
a. Nu arata ca observa cand intra sau pleaca persoanele din aceeasi camera
b. Nu isi manifesta bucuria sau tristetea
c. Nu initiaza jocul

3. Explorarea mediului:
a. Ramane fixat asupra unei singure activitati sau obiect
b. Pare ca nu-l doare atunci cand se loveste; nu arata locul lovit.
c. Se sperie de anumite sunete, zgomote: aspirator, mixer.
d. Se autostimuleaza: leganatul, flutura mainile, bate din palme.
e. Se joaca in acelasi fel: invarte o rotita, deplaseaza o masinuta.
f. Insista sa mearga pe acelasi drum.
g. Vrea ca lucrurile din incapere sa ramana in aceeasi ordine.


BIBLIOGRAFIE
1. Ghidul copilului autist – Timisoara, 2003.
2. Manual de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale – DSM IV. Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, Bucuresti 2000.
3. Predescu V. (sub redactia) – Psihiatrie Vol I, Ed. Medicala, Bucuresti, 1989
_________________
Capitolul II

Descrierea comportamentelor autiste. Recomandari

Cristina Muntean, Psihopedagog
Nicoleta Zvanciuc-Datcu, Psihopedagog

Deficit ale interactiunilor sociale

Cercetatorul M. Rutter subliniaza ca fiind esentiala pentru simptomatologia autistului caracteristicile specifice sau incapacitatile de relationare sociala si incapacitatea utilizarii pronumelui personal la persoana I.
De la bun inceput, majoritatea bebelusilor sunt fiinte sociale. De timpuriu, ei se uita spre persoanele din jur, se orienteaza spre voce, prind in mod instictual degetul, si chiar surad.
In opozitie, majoritatea copiilor cu autism par sa prezinte dificultati de invatare in ceea ce priveste angajarea in interactiunile umane cotidiene de tip “dai si primesti”. Chiar in prima luna de nastere, multi dintre ei nu reactioneaza si evita contactul vizual, uneori si cel corporal, preferand sa fie singuri. Spre deosebire de alti copii, rareori devin suparati in momentul in care parintii parasesc incaperea si rareori se bucura cand acestia se intorc.
De asemenea, copii cu autism invata mai lent cum sa interpreteze ceea ce celelalte persoane gandesc sau simt. Indicii sociale subtile, cum ar fi un suras, un tras cu ochiul, o grimasa, au putine semnificatii pentru ei. Fara abilitatea de a interpreta gesturile si expresiile faciale, viata sociala pare a fi straina. Persoanele cu autism au probleme in a vedea o situatie din punctul de vedere al altei persoane.

Recomandari
- Pentru deprinderea aptitudinilor sociale este esentiala introducerea copilului intr-un grup de copii fara probleme de socializare. De asemenea, invatarea regulilor sociale si a situatiilor in care acestea se aplica este foarte importanta pentru integrarea copilului.
- Insistenta pentru contactul vizual (sau cel putin se cere copilului sa priveasca fata adultului) atunci cand acesta ii vorbeste.
- Nu se va insista pentru contactul fizic, decat daca acesta aduce un beneficiu imediat copilului, deorece unii pot prezenta o hipersensibilitate tactila (in acest caz, contactul corporal fiind foarte inconfortabil pentru ei).
- Invatarea expresiilor faciale si corelarea acestora cu starea emotionala adecvata.
- Invatarea formelor de salut, formule de politete, raspunsuri la anumite intrebari (initial acestea vor fi raspunsuri mecanice oferite in toate situatiile similare, insa au rolul de a reduce din anxietatea copilului in fata unei situatii neprevazute).

Deficit de comunicare si limbaj

Acest deficit afecteaza atat limbajul expresiv, cat si cel receptiv, de asemenea, mimica si gestica. Unii copii autisti nu vor putea achizitiona niciodata limbajul vorbit. In cazul in care acesta este prezent pot aparea anumite caracteristici stranii: ecolalie spontana sau tardiva (repetarea cuvintelor sau frazelor), inversarea pronumelui (“tu” pentru “eu”), idiosincrazii (inventarea cuvintelor), intrebari obsesive. De asemenea, intonatia si accentul pot fi anormale.

Recomandari
- Comunicarea trebuie sa fie rara, clara, concreta, constanta
- Folosirea cuvintelor pe care copilul le intelege; utilizarea aceluiasi cuvant pentru descrierea aceleiasi situatii
- Folosirea propozitiilor scurte si simple
- Exagerarea mimicii, gesturilor si intonatiei.
- Utilizarea suportului vizual in comunicare (imagini, pictograme): acesta atrage si mentine atentia, reduce anxietatea, concretizeaza conceptele.
- Ignorare, in cazul ecolaliei sau repetarea de catre adult a ecolaliei copilului.
- Folosirea de catre adult a pronumelui inversat pana copilul invata corect pronumele
- Precizarea corecta a denumirii obiectelor si actiunilor folosite idiosincratic de catre copil
- In cazul intrebarilor obsesive – la inceput raspuns identic, apoi ignorarea intrebarii
- Ignorare la accent si intonatie anormala.

Bizarerii comportamentale

Stereotipiile – sunt miscari repetitive mecanice care au ca scop autostimularea sau detensionarea (ex. fluturatul mainilor, leganatul etc).
Autoagresivitatea – copilul recurge la un astfel de comportament pentru a se autostimula sau pentru a manipula adultii din jur (ex. lovirea coapselor cu podul palmei, muscarea mainii etc).
Patternuri (modele) restranse de activitati si interese – acestea includ rezistenta la schimbare, insistenta pentru rutine si ritualuri, fixatie pe obiecte sau preocuparea pentru anumite parti ale acestora (ex. doreste sa manance acelasi aliment in fiecare zi; nu este interesat de o masinuta, ci doar de rotile acesteia; doreste sa se joace cu aceeasi jucarie). Toatea acestea servesc nevoii lor de predictibilitate, oferindu-le un sentiment de siguranta.
Alterarea calitativa a imaginatiei – observatiile cu privire la copii autisti arata ca acestia nu se angajeaza spontan in jocul simbolic, cu exceptia celor cu autism inalt-functional (ex. nu se joaca “de-a…”, nu simuleaza actiuni familiare).

Recomandari
Modalitati de diminuare a stereotipiilor:
- Oferirea unei alternative asemanatoare ca efect
- Limitarea spatiului (i se permite sa faca miscarea stereotipa numai intr-un anumit loc: acasa, nu si pe strada), a timpului (durata si momentul zilei in care ii este permis comportamentul) si a persoanelor (numai in prezenta anumitor persoane: mama, educatoarea).
- Implicarea intr-o alta activitate.
- Folosirea stereotipiilor pentru invatarea unor deprinderi noi.
- In cazul autoagresivitatii se recomanda ignorarea (cand comportamentul nu presupune o vatamare corporala grava) atunci cand aceasta are scop manipulant. Daca are rol de autostimulare, agresivitatea va fi canalizata spre o alta actiune sau obiect (lovirea unei tobe, alergat).
- Mediul copilului autist poate suferi modificari minore, doar daca acestea vor fi introduse treptat si reprezinta o necesitate pentru copil. Fixatiile pe obiecte pot fi reduse prin acelesi metode ca si in cazul stereotipiilor.
- Imaginatia poate fi stimulata prin joc de rol, copilul fiind invatat initial sa execute mecanic o activitate. Aceasta va fi descompusa in mai multe actiuni ce vor fi insusite treptat de catre copil. Pe masura ce acesta se obisnuiste cu sarcina, cadrul va fi schimbat (vor fi folosite situatii diverse, activitatea ramanand aceeaiasi).

Indiferent de natura comportamentului deviant, eficienta cea mai mare o are terapia comportamentala, bazata pe recompensa si pedeapsa.

BIBLIOGRAFIE
1. Ghidul copilului autist – Timisoara, 2003
2. Manual de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale – DSM IV. Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, Bucuresti 2000.
_________________
Activitatea fizica la copilul autist

Andreea Dogea, kinoterapeut

Programul complex de reabilitare a copiilor cu sindrom autist contine pe langa alte activitati, si terapia prin miscare, profilata pe dezvoltarea motricitatii grosiere (forta musculara a marilor grupe de muschi), a coordonarii si functiilor muschilor corpului, realizate prin activitati fizice, incluzand exercitiile fizice.
Miscarea ajuta copii sa se dezvolte, nu doar motric, ci si emotional si social. Starea lor de bine poate fi sporita daca sunt puse baze in toate ariile in primii ani. Aceste temelii se vor dezvolta pe masura ce ei insisi vor creste si vor invata acasa si la scoala.
In programele de kinetoterapie abilitatile sociale, emotionale, cognitive si comunicarea sunt “exersate” la fel ca aptitudinile motrice.
Activitatile motrice sunt o componenta importanta a programelor educative, miscarea ajutand copilul nu doar din punct de vedere motor, ci si emotional si social. Copiii autisti pot avea deficiente in ceea ce priveste: forta musculara, coordonarea, echilibrul, insusirea deprinderilor motrice de baza si utilitare, functiile senzorio-motrice, motricitatea fina si capacitatea de relaxare.
Un program de kinetoterapie complex ii va ajuta pe acesti copii atat prin exercitiile practicate cat si prin atitudinea de relationare sustinuta de catre kinoterapeut cat si prin atitudinea de relationare sustinuta de kinoterapeut, sa-si cunoasca mai bine propriul corp, sa se integreze mai bine in mediul inconjurator si sa relationeze mai bine cu ceilalti oameni.
S-a dovedit de asemenea ca exercitiile fizice intense au dus la diminuarea agresivitatii si autoagresivitatii, a autostimularii, a comportamentului hiperkinetic si a stereotipiilor la copii autisti. Reducand aceste elemente, copiii se vor putea incadra mai bine in mediul social inconjurator.
La copii autisti dezvoltarea motricitatii are o importanta majora, prin aceea ca este implcata in deprinderile motorii si apoi in deprinderile de munca, absolut necesare unui copil autist pentru a face fata exigentelor vietii sociale. […] Profesorii si parintii se afla in cele mai bune pozitii pentru a integra aceste activitati de invatare in sala de clasa a copilului, sau in activitati de invatare acasa, deoarece ei au prima responsabilitate pentru a o face.

Obiectivele urmarite prin programul de psihomotricitate sunt:
- Dezvoltarea motricitatii generale (a aptitudinilor motrice si a deprinderilor motrice);
- Dezvoltarea motricitatii fine si a indemanarii motorii, necesare autoservirii si diverselor activitati cu caracter practic;
- Educarea echilibrului static si dinamic;
- Educarea ritmului si a coordonarii miscarilor;
- Dezvoltarea dominantei laterale;
- Dezvoltarea capacitatii de perceptie, orientare si organizare spatio-temporala;
- Formarea perceptiei corecte a schemei corporale.

Programul trebuie adaptat de fiecare data cand este nevoie. Toti copiii ar putea avea nevoie ca deprinderile motrice de baza, jocurile, sau activitatile de miscare sa fie defalcate in componente pe care le pot executa. Jocurile si deprinderile trebuie sa fie modificate pentru a avea activitati sigure si de succes. Activitatile trebuie adaptate la abilitatile copilului, mai degraba decat decat sa ajungem in situatia in care copilul sa trebuiasca sa se adapteze la joc sau activitate.
Adaptarile sunt deseori necesare cand se planuieste o activitate motrica – reducerea spatiului de joaca, folosirea unui echipament mai larg, schimbarea regulilor, scurtarea duratei activitatii, oferirea unor perioade de pauza mai frecvente, folosirea unui echipament mai usor, simplificarea activitatii si aritmului de executie. In alte cuvinte, tot echipamentul trebuie sa ofere siguranta si succes.
Asteptarile noastre precum si materialele trebuie adaptate de asemenea. Aceasta inseamna ca trebuie eliminat aspectul competitiv, scaderea numarului de repetitii, scaderea tempoului pe activitatile muzicale, scaderea accentului pus pe acuratete, si folosirea motivatiilor (recompenselor) in timpul activitatii.
Copii au nevoie de oportunitati pentru a practica activitatilor motrice, precum si de adulti sau alti copii care sa participe impreuna cu ei. Activitatile simple pot duce la dezvoltarea unor abilitati foarte importante, care il vor ajuta pe copil, mai tarziu, in viata.
Este important sa tinem minte ca in timpul activitatilor de miscare, intreg copilul beneficiaza, nu numai bratele, piciorele si palmanii. Asadar includerea copiilor cu tulburare autista in activitatile de miscare poate fi un punct de start pentru dezvoltatrea in multe arii.

Capitolul IV

Motto: “Autistii nu sunt idioti” – Un adult autist

Marinela Antal, psiholog

1. Scolarizarea copiilor cu autism.Centre, scoli speciale sau scoli normale ?

Aceasta este una din intrebarile aflate in centrul dezbaterilor actuale depre autism.
Copiii cu sindrom Asperger sau autism inalt functional sunt separati de copiii cu autism jos functional in ceea ce priveste discutia scolarizarii, pentru ca discutia despre prima categorie se pune astfel: “Scoli normale sau scoli speciale ?”. Deci, in momentul de fata, se considera necesara scolarizarea acestor copii, cu adaptarea stilului educational potrivit particularitatilor acestor sindroame.
“In scolile normale, ei pot fi vazuti ca excentrici sau singuratici, dar atat timp cat cerintele lor educative raman in pragul normalitatii si comportamentul lor nu atrage prea mult atentia, atunci ei vor fi tolerati”. Gillian Taylor, “Autism – Professional Perspectives and Practice”, p 79.
Dr. Lovaas transforma intrebarea: “Scoli normale sau scoli speciale ?” in “Copii mai avansati sau copii cu capacitati mai reduse decat copilul in cauza ?”. Aceasta considera dr. Lovaas ca fiind reala problematica a integrarii copilului cu autism intr-un colectiv: “Incercati sa includeti copilul intr-o clasa in care sunt cat mai multi copii normali sau o mixtura de copii, unii mai avansati altii nu”. Ivar Lovaas, “Teaching Developmentally Disabled Children”. Ceea ce sugereaza Lovaas este sa oferim copilului cu autism un cadru “normal”, normalitatea fiind privita din punct de vedere statistic, in care exista o diversitate de interactiuni, fiecare conflict dintre colegi fiind o sansa de a-l invata pe copilul autist sa faca fata problemelor reale si sa lege prietenii.
Integrarea in scoala trebuie sa aiba punctul de plecare coeficientul de inteligenta / varsta mentala a copilului si nu varsta cronologica. Simptomele autiste nu se refera la ceea ce stie sa faca copilul, ci coeficientul de inteligenta / varsta mentala sunt indicatoarele care reflecta acest lucru. Simptomele autiste se pot combina cu toate tipurile de coficient de inteligenta. Varsta mentala si severitatea simptomelor autiste sunt indicatori pe baza carora se pot face prognoze asupra integrarii in scoala. Cu cat varsta mentala este mai mare si simptomele autiste mai usoare, cu atat sansa integrarii este mai mare. Pentru cei cu varsta mentala mica se pune mai degraba problema integrarii in centre de reabilitare.
In cazul copiilor cu sindrom Asperger sau autism inalt functional scolarizarea este necesara si posibila. Optiunile: scoala normala sau scoala speciala sunt analizate in functie de fiecare copil, Importante sunt severitatea simptomelor autiste si varsta mentala a copilului.

2. Curricula

In mod necesar, curricula copiilor autisti trebuie sa cuprinda si alte discipline despre comunicare si invatarea expresiilor faciale ale emotiilor. Sau, in paralel cu curricula obisnuita, copilul sa participe la astfel de traininguri fie in centre fie acasa. De asemenea, orele de invatare individuala si de timp liber nu le aduc multe beneficii. Ei au nevoie de o definitie clara a ceea ce se cere de la ei.
Stilul educational trebuie adaptat la nevoile de baza ale sindromului autist, iar aceasta adaptare se refera in primul rand la formularea clara a cerintelor (vezi principii pentru limbaj), structurarea cerintelor si structurarea spatiului si timpului.

3. Profesorul de sprijin

In mod necesar, primii pasi in integrare se fac cu ajutorul unui profesor de sprijin sau a parintelui care asista la ore. Acesta este liantul intre educator / invatator / profesor, colegi si copil. El este un purtator de cuvant al copilului, el poate aduce la cunostinta invatatorului optiuni cu privire la imbunatatirea relationarii cu copilul.
Medierea relatiei coleg-copil in pauze trebuie sa aduca beneficii de invatare relationala ambilor copii. De asemenea, pentru colegi pot fi folosite orele de dirigentie. In aceste ore se poate explica autismul si deficientele lui si cum pot avea o comunicare eficienta cu copilul autist. Unul dintre aceste beneficii pentru colegi este cresterea tolerantei la diversitate.

Strategiile de baza care pot fi utilizate in cresterea interactiunilor sociale dintre copilul autist si colegi sunt:

- Profesorul recompenseaza copilul: profesorul recompenseaza orice initiativa a copilului de a se juca, vorbi sau a se aseza langa ceilalti colegi.
- Profesorul recompenseaza grupul de copii care initiaza interactiunea cu copilul autist.
- Recompensarea unui coleg: profesorul alege un coleg care este capabil in interactiunea cu ceilalti si il motiveaza pentru a interveni ca model, pentru a da indicatii concrete copilului autist. La inceput este bine ca profesorul sa-i spuna exact colegului ceea ce sa faca.
- Un rol important al profesorului de sprijin revine in structurarea mediului de clasa. Locul in clasa, alegerea colegului de banca, delimitarea orelor si pauzelor, formularea orarului, responsabilitatile copilului autist sunt cateva puncte in care profesorul de sprijin poate interveni pentru ca acestea sa raspunda nevoilor copilului.

Unele tehnici pentru interactiunea eficienta sunt:

- Scopurile, obiectivele sunt specificate in termeni de comportament si indici de control (cat dureaza, ce criterii trebuie indeplinite pentru succes).
- Utilizarea intaririlor, mancare, jocuri
- Utilizarea indicatorilor.
- Evaluarea progresului copilului, uneori la fiecare ora daca acest lucru este necesar.
- Timpul orei de clasa este bine structurat si centrat pe obiective de invatare si timp minim in joc liber si activitati artistice.
- Profesorul de sprijin, parintele sunt in centrul procesului educational.
- Profesorul isi asuma responsabilitatea pentru progresul sau lipsa acestuia, ceea ce permite eliminarea procedurilor ineficiente.

Rolul de mediator si de sprijin nu se suprapune cu cel de “rezolvator de probleme”. Copilul autist ar trebui treptat sa preia din sarcinile profesorului de sprijin si sa devina din ce in ce mai independent. Astfel, unul din rolurile profesorului de sprijin este sa-l invete pe copil sa fie propriul sau mediator. De exemplu, daca la inceput, profesorul de sprijin sta in banca cu copilul, treptat, el se poate departa de locul copilului si sa ocupe un loc in spatele clasei.

4. Transferarea comportamentului de acasa sau “Casa Faenza” in scoala

In situatia in care copilul se comporta adecvat acasa, nu inseamna ca el se comporta la fel si la scoala. Un mediu nou (scoala) presupune transferarea comprtamentelor de acasa la scoala.
Primul pas pentru integrarea in scoala este lucrul in colectivitate. Acest lucru poate fi facut acasa cu ajutorul fratilor sau a vecinilor. Nu se poate trece de la situatia de invatare unu la unu direct la situatia de invatare unu la grup.
Lovaas subliniaza faptul ca profesorii de-a lugul experientei lor cu copii fara autism au invatat multe tehnici si filosofii care nu se potrivesc educatiei copilului autist. De exemplu, un profesor stie ca iesirea din activitate a copilului presupune o stare de anxietate a copilului cu privire la situatia de invatare. Astfel, obligarea lui sa ramana in activitate inseamna traumatizarea lui pentru profesori fara experienta in lucrul cu copilul autist. Din experienta lui Crighon Newsom, majoritatea profesorilor sustin in aceste situatii ca creierul copilului este afectat si ca aceste iesiri din activitate inseamna ca creierul copilului nu-i permite sa desfasoare aceste activitati. Iesirea din activitate de cele mai multe ori are drept fundament lipsa motivatiei copilului de a desfasura acea activitate. Conditionarea (daca faci …primesti…) este o atitudine educationala mult mai potrivita pentru iesirea din activitate a copilului decat renuntarea la activitate. Daca copilul nu desfasoara activitatea, copilul nu “isi va regasi motivatia” sau “anxietatea se diminueaza” si o va desfasura alta data.
Acting-out este un termen care exprima iesirea din activitate / rol. El se foloseste pentru copii cu autism pentru a exprima iesirea din sarcina solicitata de adult. Desi ii cerem sa indeplineasca o anumita activitate, copilul reuseste sa iasa din aceasta prin diferite comportamente: cere consolare, devine agresiv (autoagresiv sau heteroagresiv), incepe alta activitate. Important este sa descoperim factorul care determina iesirea din activitate (formularea cerintei, sarcina in sine, tonul vocii, distanta interpersonala, galagia, etc).
Sunt doua tipuri de iesire din activitate: unul este cel “manipulant” prin care copilul spera ca va va face sa cedati si al doilea datorat cerintelor prea inalte. Pentru primul caz este bine sa nu terminati niciodata prin a-i implini dorinta. Orice metoda folositi pentru a-i reduce comportamentul disturbant, trebuie sa se intoarca sa-si indeplineasca sarcina.
Al doilea caz preuoune sa modificam ceva. Sarcina a durat prea mult, sarcina este prea grea, cerintele nu au fost definite clar, nu am oferit ajutor suficient. Trebuie sa modificam comportamentul nostru pentru ca sa evitam iesirea din activitate. Este recomandabil ca sarcina sa fie cu putin mai complexa decat sarcina pe care copilul o indeplineste bine in momentul actual.

BIBLIOGRAFIE
1. Gillian Taylor – “Autism-Professional Perspectives and Practice”.
2. Ivar Lovaas, Ph.D. – “Teaching Developmentally Disabled Children”.

Capitolul V

Interventii educationale in tulburarile pervazive de dezvoltare

As. Dr. Otilia Secara
Medic specialist Psihiatria Copilului si Adolescentului
Universitatea de Medicina si Farmacie Timisoara
Centrul Comunitar pentru Copii Autisti “Casa Faenza” Timisoara

In prezent, aproape toate centrele medicale si psihiatrice specializate pe problematica autismului sunt de acord ca simptomele autismului – incluzand patologia sugarilor abandonati – reprezinta, in fapt, un “raspuns comportamental” la o suferinta organica cerebrala subjacenta.
Abordarea actuala declara autismul ca fiind un sindrom de dezvoltare complex, al unui grup eterogen de indivizi cu simptome similare, dar cu etiologii diverse. Fiind un sindrom comportamental, interventiile educationale in autism s-au dezvoltat ca cele mai eficiente interventii non-biologice.
Exista considerabile date in literatura de specialitate ce demonstreaza rezultatele promitatoare, insa si dezbateri aprinse privind nivelul ameliorarii ce poate fi atinsa prin astfel de interventii. Date publicate de Lovaas in 1989 sustin chiar ca un program de interventie de 40 ore / saptamana ar duce la “vindecare”. Programul Lovaas, deosebit de costisitor si posibil de a fi aplicat doar in centre specializate si de echipe complexe de profesionisti, pare insa sa dea rezultate doar in cazul persoanelor autiste cu coeficient de inteligenta normal si la care interventia este demarata in perioada prescolara.
De vreme ce peste 70% din persoanele autiste au retard mental asociat, s-a ridicat intrebarea asupra eficientei unei interventii educationale precoce. Deficitele severe in comunicare, sociabilitate si capacitate imaginativa ale persoanelor cu autism impun abordari speciale, diferite de cele necesitate de persoanele non-autiste cu retard mental.
Eric Schopler, Margaret Lansing si Gary Mesibov in Carolina de Nord au dezvoltat o “filosofie” a interventiilor educationale in autism, cunoscuta in prezent sub numele de TEACCH (Treatment and Education of Autistic and other Communication – Handicapped Children).

Principiile fundamentale – ale acestei interventii educationale includ:
1. O structurare riguroasa a mediului, la care se adauga o curicula pentru activitatile zilnice, materiile scolare si activitatile de recreere-toate reprezentand - in interventia de tip TEACCH – arii ce necesita training particular.
2. O continuitate riguroasa in timp – in ceea ce priveste adultii educatori, locatia fizica a trainingului si perioada de zi alocata acestuia.
3. O abordare absolut individualizata, ce trebuie sa ia in calcul spectrul extrem de larg al simptomelor autiste, precum si diferentele legate de coeficientul de inteligenta, deficitele autiste si nivelul general al achizitiilor.
4. Accentul va fi pus pe modalitati de predare concrete – in special de tip vizual si / sau prin comunicare facilitata.
5. Trebuie luata in considerare o perspectiva pe termen lung, incluzand evaluari periodice ale achizitiilor cognitive si developmentale (de dezvoltare).
6. Acceptarea tulburarii pervazive de dezvoltare subjacente precum si informarea si includerea familiei in toate aspectele interventiei.
Grupul din Carolina de Nord a demonstrat ca, atunci cand aceste principii sunt respectate intr-un program educational, individul cu autism face progrese in aproape toate ariile (poate cu exceptia IQ). Adaptarea psihosociala precum si calitatea vietii individului si a familiei acestuia sunt semnificativ imbunatatite.
Indivizii autisti cu functionalitate medie sau precara beneficiaza prin principiile TEACCH de o mai buna colaborare a familiilor, educatorilor si altor profesionisti in programe de interventie comportamentala.
Ozonoff si Miller in 1995 publica unele studii asupra interventiei de tip TEACCH in aria “theory of mind” – rezultatele fiind descurajatoare.
Exista mentionate in literatura si unele terapii “alternative”pentru persoanele autiste, incluzand terapia prin dans, hipoterapie, terapia cu delfini, terapia prin arta si trainingul auditiv, care insa nu dau rezultate concludente.
Toate programele de interventie pentru autism necesita asadar o curicula de educatie speciala individualizata pe nevoile de dezvoltare si educatie ale copilului, adolescentului sau adultului cu tulburare din spectru autist. Aceasta curicula va face parte dintr-un plan de management pe termen lung al persoanei autiste.
Cercetatorii adepti ai tehnicilor de terapie comportamentala au introdus aceste metode in anii ’60 la persoanele autiste, pentru invatarea comportamentelor sociale si comunicarii. Premisa de la care se pornea era ca “toate comportamentele sunt invatate” si prin tehnici corective pot fi dezvoltate aptitudinile care lipsesc. Rezultatele insa nu au fost nici simple si nici pozitive, reprezentand un feed-back pentru diferite metode de management al comportamentelor dificile si de achizitionare a aptitudinilor de autoservire (Carr, 1985). Deja in 1976, Schopler arata ca aceasta capacitate de achizitie a aptitudinilor lipsa este determinata de nivelul de dezvoltare, incluzand IQ.

Organizarea serviciilor de terapie

A. Ingrijire medicala
1. Tratamentul afectiunilor medicale existente
2. Corectarea deficientelor auditive si vizuale
3. Tratament stomatologic
4. Sfat genetic
5. Consiliere familiala

B. Educatie speciala
1. Centru comunitar, clasa sau scoala speciala de tip TEACCH
2. Servicii suplimentare necesare
3. Suport si pregatire profesionala

C. Sprijin familial
1. Consiliere familiala in metode comportamentale
2. Training al persoanei de referinta in familie
3. Grupuri educationale si materiale informative
4. Grupuri de suport

D. Terapia de echipa pluridisciplinara
1. Medicatie
2. Interventie educationala de tip TEACCH
3. Logopedie
4. Kinetoterapie
5. Terapie comportamentala

Scopurile acestor interventii vizeaza (Rutter, 1985)

1. Dezvoltarea aptitudinilor sociale si a celor comunicative
2. Achizitia aptitudinilor de planificare si problem-solving (rezolvarea problemelor).
3. Diminuarea comportamentelor care interfereaza cu invatarea si impiedica experiente normale.
4. Cresterea calitatii vietii persoanei autiste si familiei acesteia.

Nevoile si solutiile vor fi clasificate – in planul de management pe termen lung in “imediate” si “de durata”. Fiecare dintre acestea necesita un plan si o startegie proprie.
Adesea solutiile nu se rezuma doar la modificarea comportamentului copilului, dar si la modificarea mediului fizic, modificarea comportamentelor adultilor de referinta si nu in ultimul rand revizuirea expectantelor de la acel copil.
O mica parte din copiii cu tulburare din spectrul autist beneficiaza de servicii corespunzatoare complete. Studii recente arata ca rezultatele scolare bune la citit, calcul si ortografie in sistemul educational se coreleaza semnificativ cu coeficientul de inteligenta verbal.
Metodele educationale clasice nu au dus la achizitionarea aptitudinilor academice functionale la copiii autisti cu retard mental asociat.
Se discuta asupra optiunii de a integra copii autisti in clase speciale de tip TEACCH, clase speciale pentru grupuri cu dizabilitati de invatare sau pentru grupuri cu handicap mental – sau in invatamantul de masa. Exista insa studii asupra rezultatelor slabe ale copiilor autisti cand sunt lasati intr-un mediu fara sprijin suplimentar, cu expunerea la curicula de masa.

Management comportamental

Mediul de viata al persoanei autiste are nevoie de structura si de modalitati de organizare care sa-l faca mai usor de inteles si mai predictibil. Schopler arata ca aceasta structurare reduce semnificativ nevoia interventiei de diminuare a comportamentelor negative.
Tot mai frecvente sunt replicarile rezultatelor care indica eficienta interventiilor intensive precoce. Pentru adolescentii si adultii autisti, integrarea in serviciile comunitare pare sa reprezinte solutia optima.
Echipa din Carolina de Nord condusa de Eric Schopler a implementat interventia de tip TEACCH in SUA pentru a pune la dispozitia copiilor si adultilor cu autism servicii coerente educationale, de cercetare si training pentru profesionisti. Interventiile individualizate - in familie si acasa – sunt facilitate de sase centre regionale TEACCH si exista 92 de clase de tip TEACCH afiliate la scoala de masa si coordonate de echipa profesionistilor din Carolina de Nord.
Grupurile de parinti afiliate centrelor asigura integrarea comunitara, fiecare nivel al programului educational incluzand o perspectiva a parintilor.

Conceptele fundamentale in sistemul TEACCH

I. Adaptare ameliorata

Capacitatea de adaptare a copilului poate fi ameliorata in doua moduri. Primul este de a imbunatati aptitudinile de comunicare si interactiune sociala a copilului. Cel de-al doilea este de a modifica compensator mediul, atunci cand o deficienta a copilului impiedica o noua achizitie. Acest principiu este important deorece stipuleaza faptul ca atat imbunatatirea aptitudinilor, cat si modificari ale mediului vor fi urmarite in cazul copiilor autisti.

II. Colaborarea parintilor

Rezultatele optime sunt obtinute atunci cand parintii sunt co-terapeuti, colaborand cu profesionistii. Aceasta colaborare trebuie sa se regaseasca in structura organizatorica, procedurile clinice si relatiile parinti-profesionisti. Camera cu oglinda unidirectionala, in care terapeutul demonstreaza tehnici educationale sau de management comportamental, va sta la baza programului educational pentru acasa. Adesea parintii introduc noi proceduri din propriile observatii si experiente, completand astfel un program optim pentru copil. Aceasta colaborare poate fi extinsa la profesorul de scoala – cand copilul este scolarizat – in special avand in vedere dificultatea translatarii aptitudinilor invatate in diferite locatii.
Exista patru tipuri de relatie intre parinti si profesionisti:
a) Profesionistul este trainer, iar parintele invata de la el;
b) Parintele este trainer, iar profesionistul invata de la el. Aceasta relatie s-a dezvoltat prin faptul ca parintele are motivatia si capacitatea de a-si intelege prpriul copil;
c) Suport emotional reciproc parinti-profesionisti;
d) Activitate de advocacy social, pentru dezvoltatrea suportului comunitar.

III. Evaluare pentru tratament individualizat

In sistemul TEACCH se considera ca atat diagnosticul si evaluarea formale, cat si cele informale sunt necesare pentru a stabili programul educational al unui individ autist. Acest program va fi implementat intr-un mediu cat mai putin restrictiv posibil, respectandu-se dreptul individului la tratament optim. Diagnosticul prin instrumente standardizate nu este suficient pentru conturarea programului educational, fiind necesara si stabilirea profilului psiho-educational (PEP-R).

IV. Structuri de invatare

Educatia se bazeaza pe invatare structurata. Terapia de joc nondirectiva sau psihodinamica aplicate la inceputul anilor ’50 copiilor autisti nu au dus la ameliorari, impunandu-se tratamentul rezidential cu concepte de conditionare operanta si interventie comportamentala.

V. Ameliorarea aptitudinilor

Cea mai eficienta abordare este de a spori achizitiile copiilor si ale parintilor, recunoscand si acceptand deficientele acestora. Unul din principalele scopuri ale evaluarii initiale este de a face distinctia intre aptitudinile ce pot fi ameliorate rapid si ariile deficitare, in care trainingul este inutil. Aceasta abordare este eficienta nu doar pentru pacient si familie, dar si pentru echipa de profesionisti implicata in program.

VI. Terapia cognitiv comportamentala

Acest principiu ia in calcul utilitatea de durata a terapiei cognitiv-comportamentale, incepand cu managementul comportamentelor dificile. De exemplu, in cazul unui comportament agresiv – ceea ce se observa sunt comportamentele evidente (copilul loveste, impinge, musca sau loveste cu piciorul). Ceea ce nu se vede sunt explicatiile posibile pentru aceste comportamente in parte. Ar putea fi vorba de frustrarea legata de dificultatea de comunicarea – copilul loveste educatorul, nestiind cum sa-i atraga atentia. Poate fi vorba de asemenea de o reactie a copilului la durere sau de incapacitatea de intelegere a regulilor de comportament – prin lipsa constientizarii de sine si a celorlalti, ori printr-un rationament social deficitar. Prin observatie si evaluare atente, cauzele explicative pot fi identificate si utilizate ca baza de interventie. Daca agresivitatea apare intr-o situatie de frustrare legata de incapacitatea de comunicare, putem invata copilul un cuvant, un semn sau un semnal.
In perioada de observare si evaluare a copilului se poate completa un “curriculum de comunicare”, in care sa fie incluse contextul aparitiei comportamentului indezirabil, descrierea exacta a acestui comportament, functia indeplinita de comportament si in ce categorie semantica poate fi incadrat.

VII Modelul de training al medicului generalist

Interventia si trainingul in sistemul TEACCH se face pe modelul unui “medic generalist”: profesionistul va cunoaste intreaga gama a problemelor ridicata de patologia autista. In mod traditional, specializarea a aparut in medicina drept consecinta a indelungatei perioade de pregatire necesare in diferitele discipline. Din nefericire insa pentru familia copilului cu handicap, specializarea determina profesionistii sa fie interesati – si responsabili – exclusiv pe aria lor de specializare.
Creste astfel riscul ca parintii sa auda pareri inconsistente, sau chiar contradictorii asupra diagnosticului si tratamentului. Mai mult, nimeni nu-si asuma responsabilitatea integrala pentru copil.
Modelul “medicului generalist” reduce aceste consecinte nefavorabile ale specializarii. Echipei pluridisciplinare i se permite sa vada copilul si din perspectiva parintelui, colaborand cu el. Responsabilitatea echipei va creste, si informatiile primite de la specialisti vor fi mai eficient utilizate.
Din perspectiva trainingului, se dezvolta un model de training pluridisciplinar. Sunt incorporate sesiuni didactice pe opt subiecte – considerate esntiale in pregatire:
1. caracteristicile autismului.
2. evaluarea diagnostica formala si informala
3. invatarea structurata si reducerea comportamentelor problema
4. colaborarea cu parintii, pentru accelerarea adaptarii la client
5. chestiuni de comunicare
6. training de autonomizare si vocational
7. training al aptitudinilor sociale si recreative
8. management comportamental

Dupa aproape 40 de ani de dezvoltare a sistemului TEACCH, echipa lui Schopler a urmarit evitarea unei teoriteziri excesive si introducerea unoe tehnici terapeutice care respecta rezultatele cercetarii empirice si regulile de bun simt.
Elementele-cheie avute in vedere de Gillberg in Suedia pentru educatia speciala necesara unui copil cu autism sunt:
a) raportul numar de educatori : copil variaza intre 1:3 si 1:1 (in functie de severitatea handicapului copilului)
b) un grad ridicat de structurare, adecvata varstei si nivelului de dezvoltare al copilului. Altfel formulat: “acelasi educator va incerca sa-l invete pe acelasi copil acelasi lucru in acelasi loc, in aceeasi zi de saptamana, la acelasi moment din “zi”. Aceasta metodologie minimalizeaza nevoia copilului autist de a impune rutina si ritualuri, si confera senzatia “reperelor sigure” pentru procesul educational. Desigur, copilul intampinand dificultati in a generaliza achizitiile educationale si comportamentale, el trebuie invatat sa-si utilizeze aptitudinile in cele mai variate settinguri. In acest proces, implicarea parintilor intr-o etapa precoce este esentiala. Settinguri obisnuite, aproape orice alt setting este adecvat pentru trainingul si generalizarea achizitiilor din clasa. Desi exista unele opinii ce sustin nevoia de interactiune a copilului autsit cu copii normali, Gillberg o contrazice, tinand cont ca una din problemele centrale ale autismului este lipsa capacitatii de a interactiona bine cu egalii. Cea mai mare nevoie a unui copil autist nu este nici pe departe societatea, ci prezenta unui adult disponibil, bine organizat si consecvent care sa-l invete aptitudinii de “supravietuire sociala” – incepand de la autonomie personala si control sfincterian la o varsta foarte frageda, si ajungand la a-l invata sa patineze sau sa se descurce intr-o aglomeratie de oameni – la varsta scolara.
In concluzie, in aria urbana, terapia si educatia copilului cu autism se vor desfasura cel mai bine intr-un centru specializat de educatie, pastrandu-se o legatura foarte stransa cu parintii copilului. Reevaluarea programului de interventie se va face cu regularitate.
Integrarea in scoala de masa a copilului cu autism nu este de prferat, in ciuda campaniei ce se face in favoarea “integrarii persoanelor cu handicap”. In scoala de masa, copilul autist este sever deprivat de stimulare adecvata si de achizitionarea unor aptitudini adecvate dezvoltarii, chiar daca beneficiaza de servicii de consiliere regulate. Unitatile speciale au avantajul de a concentra profesionisti bine pregatiti, capabili sa implice familia in toate tipurile de planuri si strategii educationale / terapeutice.
Desigur, interventia educationala nu va vindeca autismul. O interventie adecvata permite insa achizitionarea multor capacitati, iar copiii, parintii, educatorii, alti profesionisti implicati si chiar politicienii vor beneficia de sugestii rationale si realiste – si nu de amagirea unui miracol vindecator.


BIBLIOGRAFIE:
1. Gillberg C., Coleman M. – The Biology of Autistic Sindrome, Mac Keith Press 2000
2. Lansing, M – Educational Evaluation in Autism. A reappraisal of Concepts and Treatments, Rutter, M & Scopler, E (Eds), New York, 1999
3. Scopler, E, Reichler, R – Individual Assesement and Treatment for Autistic and Developmentally Disabled Children, vol I Psychoeducational Prophile, Austin, 1979
4. Howlin, P – Help for the Family, New York, Ple990 num Press, 1
_________________

Capitolul VI

Autism – Perspectiva Comunitara

Ioana Gutia
Director Asociatia “Casa Faenza”

“Copiii sunt membrii cu drepturi depline ai societatii si acestea trebuie respectate”

Respectarea Drepturilor Omului este una din cele mai importante conditii ale aderarii la Uniunea Europeana. Comisia Europeana recunoaste Drepturile Copilului ca parte integranta a Drepturilor Omului. Tranzitia spre o economie de piata prin care trec tarile din Centrul, dar mai ales din Estul Europei, are un impact major in mod special asupra copiilor, unii dintre ei traind in conditii inacceptabile. Romania trece printr-o perioada dificila, perioada in care parintii fac eforturi de a invata sa-si respecte copiii. […]
In cazul copiilor cu dizabilitati, egalizarea sanselor, trebuie inteleasa ca drept al acestora de a ramane in comunitate si de a primi sprijinul necesar in cadrul structurilor obisnuite de educatie, sanatate si a serviciilor sociale. Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, ratificata de Romania prin Legea nr. 18 / 1990, include un articol specific asupra drepturilor copiilor cu dizabilitati (art.23), in care se pune accentul pe participarea activa in comunitate si pe cea mai deplina posibila integrare sociala. A avea acces real la educatie pentru acesti copii este vital daca luam in considerare cel putin doua aspecte: valorizare ca fiinta umana si integrarea scolara ca forma efectiva de integrare sociala.
Nu putem vorbi de integrare sociala in contextul in care copilul nu este integrat scolar. Integrarea sociala reprezinta chiar procesul obisnuit, firesc de a trai, invata si munci al persoanelor cu handicap sau fara aflate sau nu in dificultate. De asemenea, ea poate reprezenta un rezultat privind includerea activa a unui individ in toate domeniile si la toate nivelurile societatii pe o baza egala, in absenta oricarui mijloc de discriminare. […]
Cresterea numarului de copii cu autism nu poate fi pusa doar pe seama imbunatairii instrumentelor de diagnostic pe care le avem azi disponibile, ci si pe seama altor factori, ceea ce ar trebui sa ne determine sa luam in considerare atat cauzele si preventia lor, simultan cu oferirea de servicii adecvate si tratamente eficiente (Cohen & Volkmar, 1997).
Datorita incertitudinilor etiologice pe care le avem in legatura cu sindromul autist, posibilitatile de tratament pe care le putem alege astazi nu sunt doar medicale dar si de tip educational (Gillberg & Peters, 1995). In fapt, cele mai adecvate “tratamente” utilizate la acest moment pentru copii autisti sunt cele educationale. Chiar daca mijloacele disponibile azi sunt limitate, medicii joaca un rol crucial in viata persoanei autiste.
Pornind de la momentul diagnosticului, continuand cu perioada de acceptare / negare a acestuia de catre parinti si pana la identificarea unui serviciu adecvat (in cazul in care acesta exista in localitatea de domiciliu) pentru copilul autsit, este o cale lunga care adesea dureaza cativa ani. Totusi, putem spune ca in ultimii ani, perioada s-a micsorat de la cateva luni la 1-2 ani ca urmare a canalelor mass-media si a informatiilor tot mai vehiculate cu privire la aceasta tulburare pervaziva de dezvoltare.
In aceasta perioada sistemul familial este dezechilibrat. Trecand prin procesul de negare a diagnosticului si printr-o perioada in care parintii cauta explicatii ale situatiei copilului, uneori apar invinovatiri (cel mai adesea adresate mamei privind modul in care si-a “stimulat si educat” copilul), se ajunge dupa o perioada destul de mare de timp la momentul in care familia si-a epuizat toate solutiile (clinici, medici, tratamente naturiste, etc) si se opreste la serviciul care i-a fost recomandat – un centru special pentru abilitarea copilului autist.
Simplificand definitia autismului putem afirma ca acesta este un handicap global care impiedica persoana sa comunice obisnuit, sa inteleaga relatiile sociale si sa invete prin metodele obisnuite de invatare.
Realitatea ne-a aratat ca, la momentul actual, copiii cu autism sunt supusi riscului marginalizarii. Probabil, daca voi afirma ca acestia sunt intr-un fel exclusi din societate, multi oameni vor spune ca am exagerat. Dar, cunoscand in ultimii doi ani suficiente cazuri din Romania pot sa-mi mentin afirmatia, cu mentiunea – cazuistica este foarte diversa si putem intalni si situatii fericite.
Si pentru ca societatea noastra romaneasca se afla la inceput de drum vis-à-vis de acceptarea copiilor / persoanelor speciale, cei care au fost diagnosticati cu tulburare din spectrul autist sunt, cel mai adesea izolati social. Daca este vorba de un copil acesta impreuna cu familia lui va resimti izolarea sociala, marginalizarea. Vorbim de izolare, atat din perspectiva familiei care nefacand fata situatiei de criza, neavand modele de coping adecvate prezinta tendinta de a-si proteja copilul de “vecinatate”, de tot ce ar insemna pentru ei explicatii ale comportamentului copilului lor, ale absentei limbajului la o varsta la care ar trebui sa fie prezent, de lipsa interesului copilului lor pentru jocul cu alti copii, de actiunile stereotipe si interesele limitate, considerate “stranii” de catre ceilalti adulti si copii.
Izolarea este data si de vecini, comunitatea care la inceput dornica sa-si cunoasca noul membru, face presiuni in a afla detalii depre evolutia copilului, pentru ca apoi sa nu inteleaga dorinta mamei si tatalui de a nu da detalii despre dezvoltarea fiului / fiicei lor.
Un mic procent al tinerilor autisti prezinta o regresie marcanta a comportamentului si ocazional a achizitiilor cognitive, un procentaj semnificativ prezentand o crestere a agresivitatii si a tulburarilor de comportament.
Tinerii autisti devin adulti foarte lent, probabil ca urmare a dependentei lor de ceilalti. Este cunoscut faptul ca autistii cu handicap mental sever necesita supravegherea situatiilor de viata si munca pe parcursul intregii vietii. Aproape toti autistii au nevoie de ajutor pentru a-si gasi o slujba si pentru a si-o pastra. Cat de independent va fi un adult cu handicap mental sau fara handicap, va depinde de resursele comunitatii, de efortul membrilor familiei, de caracteristicile subiectului in cauza – spunea Rutter in 1994.
Familia este foarte importanta pentru acesti copii, care mai tarziu devin adulti. De asemenea, relatia dintre specialisti si parinti este importanta pentru familie si copil. Parteneriatul dintre parinti si specialisti va favoriza dezvoltarea unor programe de interventie adecvate copilului autist. Comunitatea va identifica, sau nu, resursele umane, materiale, financiare necesare functionarii autistului in social. De noi, specialistii, depinde cum le vom mobiliza si corela. De parinti si individ depind restul.
Profilul special de dezvoltare al autistului determina o abordare speciala in plan psiho-social si comunitar. Particularitatile copiilor cu tulburare din spectrul autist trebuie avute in vedere in momentul planificarii metodelor de interventie din punctul de vedere al asistentului social, al psihologului, al educatorului, al medicului, al pedagogului de recuperare, al kinetoterapeutului, etc. Un prim pas in acest proces ar fi inceperea cat mai timpurie a tratamentului, deoarece un plan de activitate are o influenta majora in procesul de “coping”. Cu cat mai devreme va incepe interventia, cu atat mai repede vor vedea si parintii schimbarile aparute si vor simti ca situatia nu este fara de speranta.
Principiul integrarii comunitare solicita politici sociale care iau in considerare necesitatile particulare ale copilului (abandonat, cu handicap, etc) la toate nivelele si in toate stadiile de planificare economico-sociala. Asistentul social gestioneaza diferenta intre un copil si copiii de aceeasi varsta si aduce sprijinul variat de care copilul are nevoie pentru a avea aceleasi sanse de dezvoltare, de autonomie, de integrare. Intergrarea comunitara presupune ridicarea nenumaratelor bariere care limiteaza deplasarea, comunicarea, relationarea persoanei cu handicap. Integrarea comunitara acolo unde se realizeaza la nivel optim este rezultatul intelegerii de catre intreaga comunitate a semenilor lor, a promovarii unor mesaje pozitive si a unor campanii cu antrenarea societatii civile si nu numai a specialistilor. Cei care au puterea sa antreneze societatea civila sunt parintii copiilor cu handicap.
“Educatia integrata este un prim pas in schimbarea atitudinii discriminatorii, in crearea de comunitati primitoare si in dezvoltare unei societati inclusive” – spunea V. Cretu. Principiul integrarii comunitare si scoala incluziva solicita eliminarea prejudecatilor de tipul – locul copiilor cu nevoi speciale nu este in invatamantul de masa, copilul cu handicap nu va face fata invatamantului obisnuit, elevul cu dizabilitati franeaza obtinerea de performante deosebite din clasa respectiva.
Daca vom dori sa intelegem cu adevarat un copil autist si il ajutam in acelasi timp, trebuie sa ne privim mai intai pe noi insine ca pe o parte componenta a comunitatii in care el trebuie sa traiasca si mai apoi pe el, ca pe un copil imperfect in atingerea performantelor sociale, dar perfect in “unicitatea” lui.

BIBLIOGRAFIE
1. Bryna Siegel – “The world of the autistic child”, Oxford University Press, 1996.
2. Manual de Diagnostic si Statistica a tulburarilor mentale – DSM IV – 1994 American Psychiatric Association, Bucuresti, 2000.
3. ICD 10 – Clasificarea tulburarilor mentale si de comportament, Editura All Educational, Bucuresti, 1998.
4. Carmen Ciofu – “Interactiunea parinti-copil”, Editia a II-a, Editura Amaltea, Bucuresti, 1998.
5. Tiberiu Mircea – “Psihologia si psihopatologia dezvoltarii copilului mic”, Editura Augusta, Timisoara, 1999.
6. Thomas J. Weihs – “Copilul cu nevoi speciale”, Editura Triade, Cluj-Napoca, 1998.
7. M.D.Fred R. Volkmar – “Psych

Servicii necesare integrarii sociale si scolare a copilului autist

Cristina Piscuc, Asistent social

Servicii de anuntarea handicapului

Un aspect foarte important al sindromului autist este modul si momentul aflarii diagnosticului de catre parinti. Primul soc si cel mai teribil pentru parinti este fara indoiala, diagnosticul si momentul aflarii diagnosticului.
“Nu trebuie uitat niciodata ca modul in care va fi expus diagnosticul va avea o influenta preponderenta asupra atitudinii ulterioare a parintilor privind copilul lor” (Portray, 1970). Acceptarea diagnosticului si implicit a copilului cu sindrom autist este importanta deoarece, in functie de intervalul de timp in care este acceptat diagnosticul si de nivelul de acceptare al parintilor, copilul va beneficia de o evaluare adecvata si o interventie precoce structurata.

In momentul in care se hotareste anuntarea diagnosticului este recomandabil sa stim daca:
- Parintii presupun existenta unui handicap,
- Cum se va face anuntarea diagnosticului,
- Cine va anunta diagnosticul,
- Daca se vor anunta ambii parinti in acelasi timp sau vor fi anuntati fiecare individual,
- Trebuie avuta in vedere si atitudinea parintilor in momentul in care vor fi anuntati (personalitatea si competentele parintilor, personalitatea medicului, istoricul familiei)
- Si nu in ultimul rand continutul anuntarii.

Intrebarile puse de parintii care au un copil cu sindrom autist se impart in trei categorii:
- Originea sindromului: care este cauza sindromului autist ? Cine este responsabil ? Ce riscuri sunt ca si cel de al doilea copil sa fie cu sindrom autist ?
- Semnificatia sindromului autist: Ce este si cum este sindromul autist ? Cum va fi mai tarziu ? Cat va trai ? Va vorbi ? Va citi ? Va putea frecventa o scoala ?
- Resurse: Unde vom gasi ajutor ? Exista asociatii ? Sunt multi parinti in aceasta situatie ? Exista medicamente pentru a proteja copilului ? Se pot face operatii ? Ce se va intampla cu copilul dupa ce noi nu vom mai fi ?

In marea majoritate a cazurilor parintii manifesta urmatoarele dorinte:
- Specialistul (fata de care ei manifesta incredere) sa fie prezent de cate ori este posibil pentru a anunta diagnosticul.
- Sa se respecte in mod absolut caracterul confidential al anuntarii diagnosticului.
- Empatia, intelegerea si competenta sunt trei calitati pe care specialistul care anunta handicapul trebuie sa le detina. Parintii au respins profesionistii, care au prezentat intr-o lumina negativa handicapul.
- Calitatile copilului trebuie evidentiate inca de la inceput, astfel activitatile copilului se vor desfasura bazandu-se pe ceea ce stie copilul, progresul fiind mai rapid. Ei au cerut sa fie ajutati pentru a anunta, intr-un mod mai putin dramatic si ceilalti membri ai familiei, cunostinte despre nasterea copilului lor cu sindrom autist.

O informare clara, simpla si concreta constituie cel mai bun garant in vederea reducerii sentimentelor de culpabilitate ale parintilor. Acesti parinti nu au nevoie de psihoterapie, ci doar de un ajutor specializat care sa ii sustina in procesul continuu de crestere si educare a unui copil cu sindrom autist.
In situatia familiilor cu doi sau mai multi copii dintre care unul este autist, exista riscul ca parintii sa fie foarte exigenti fata de copilul normal, sa ii aloce anumite responsabilitati neadecvate. Spre exemplu sa urmeze o specializare, pe care el nu o doreste, pentru a-l ajuta pe fratele sau cu sindrom autist. Sau sa ii puna in vedere ca dupa moartea lor, fratele autsit va ramane in familie chiar daca, copilul normal se va casatori si va avea propria familie, trebuie sa isi asume toate responsabilitatile pentru fratele sau autist.
Opinia mea, si nu numai, este ca parintii care au un copil cu sindrom autsit ar trebui consiliati in asa fel incat sa constientizeze ca nu este recomandat sa ii impuna copilului normal sa-si asume responsabilitati care il depasesc si il suprasolicita. Deoarece membrii familiilor care au in ingrijire o persoana autista sunt marcati de aceasta nefericire si in acelasi timp nevoiti sa se adapteze unui nou stil de viata si unor noi responsabilitati deloc usoare.
Este foarte adevarat ca parintii si membrii familiilor copiilor autisti sunt mult mai puternici si mai responsabili, decat parintii copiilor normali.

Servicii de diagnosticare si interventie precoce

Cu cat diagnosticarea corecta si interventia structurata sunt mai precoce, cu atat cresc sansele de avolutie favorabila si abilitare ale copilului cu tulburare autista.

Servicii de tip “Scoala parintilor”

Acorda posibilitatea parintelui de a invata ce presupune o dezvoltare normala a copilului si ce presupune o dezvoltare anormala a copilului cu tulburare autista.
I se acorda parintelui posibilitatea sa observe deficitele copilului autist si prin ce metode el poate fi stimulat pentru a avea o recuperare cat mai fructoasa.

Servicii de tip “ragaz” pentru familie

Familile care au in ingrijire un copil cu o tulburare din spectrul autist nu dispun de timp de recreere sau, in cazurile exceptionale, daca acesta exista este foarte redus. Serviciile de tip de ragaz sunt necesare, nu doar pentru a oferi familiei si copilului posibilitatea unui timp de recreere, dar si in situatiile de stricta urgenta cand s-a intamplat un accident in familie sau un deces si familia trebuie sa plece urgent din localitate. Daca ar exista un asemenea serviciu, cu siguranta, stresul familiei provocat de aceasta intamplare ar fi mult diminuat, deoarece ei ar putea pleca linistiti stiind ca copilului lor i se acorda ingrijirea si atentia corespunzatoare. De asemenea, se stie ca deseori membrii cuplului parental situeaza pe ultimul loc relatia conjugala, din cauza ca acorda prioritate responsabilitatile lor parentale, dar acest lucru poate aduce dupa sine frustrari si neimpliniri care pot fi ameliorate sau chiar solutionate, daca i se ofera cuplului un concediu, in cadrul caruia sa-si aloce timp pentru ei. Astfel exista posibilitatea de a-si “incarca bateriile” si de a diminua stresul acumulat.

Servicii de tipul “ateliere de dezvoltare” pentru copii autisti

Este demonstrat faptul ca unii copii diagnosticati cu o tulburare din spectrul autist sunt adevarate “mici genii” in anumite domenii. De exemplu ei pot sa exceleze in pictura, muzica, iar acest serviciu le-ar oferi posibilitatea sa se simta valorizati, acceptati de catre societate si cu posibilitatea de a-si castiga treptat o independenta financiara.

Retele profesioniste de specialisti

Prin acest segment de servicii inteleg reteaua care se formeaza intre specialistii care ofera servicii in scopul cresterii calitatii vietii copilului autist si familiei acestuia. Referindu-ma in special la integrarea sociala si scolara punem in discutie:
- Cadrele de sprijin specializate in lucrul cu copilul autist, suplimentar cadrului didactic
- Clase cu un numar redus de copii
- Colaborarea intre specialistii si parintii implicati in procesul de integrare al copilului.
S-a constatat ca diferenta calitatii vietii familiilor in care traieste un copil cu tulburare pervaziva de dezvoltare este semnificativ scazuta comparativ cu cea a familiilor in care nu exsta persoana cu deficienta mentala, in special in ariile: lipsa de energie, lipsa resurselor financiare, lipsa serviciilor specializate si a informatiilor, sustinere afectiva din partea celor apropiati, izolare sociala, risc crescut de a dezvolta depresie / anxietate.


BIBLIOGRAFIE
1. Patricia Howlin (1998) Practitioner Review: Psychological and Educational Treatments for Journal of Child Psychology and Psychiatry 3/98
2. Notredaeme M, Amorosa H, Mildenberger K, Sitter S, Minow F, (2001): Evaluation of attention problems in children with autism and children with a specific language disorder, European Child & Adolescent Psychiatry, 1/2001
3. Constantin Enachescu: Tratat de psihopatologie, editura Tehnica, Bucuresti 2000. Thomas J.Weihs: Copilul cu nevoi speciale, editura Triade, Cluj 1998.
4. Jordan Institute for Family: Stages of group development, 2001.
___Sunt acceptati copiii autisti in gradinita ?

“Cuvantul progres nu are nici un sens cat exista copii nefericiti” – Albert Einstein

Cristina Piscuc, Asistent social

Atunci cand vorbesc despre copii, sufletul meu incepe sa infloreasca deoarece copilaria este intotdeauna asociata cu zambete, veselie, ghidusii si totul iti transmite o stare de fericire. Orice varsta am avea, orice profesie sau in orice zona a Pamantului am trai, copilaria este perioada care ne aduce zambetul pe fata si bucurie in suflet. Ea este voie buna, ea este joaca, ea este hohote de ras. Sunt convinsa ca este fermecatoare pentru toti copii, inclusiv pentru cei cu deficiente, chiar autiste. Ei nu decodifica expresia faciala si trairile noastre, dar asta nu inseamna ca ei nu au trairi ca si noi. Diferenta este ca ei si le exprima in alt mod decat noi. Ei sunt altfel, si din totdeauna tot ceea ce este diferit, fata de ceea ce ne-am obisnuit noi, cere un timp de intelegere si acomodare pentru ambele parti.
Daca acum 15 ani copiii autisti erau considerati niste inadaptati la mediul nostru, carora li se acorda at
natasav
 
Mesaje: 22
Membru din: 01 Noi 2007, 10:37

Mesajde natasav » 03 Dec 2007, 10:28

Servicii necesare integrarii sociale si scolare a copilului autist

Cristina Piscuc, Asistent social

Servicii de anuntarea handicapului

Un aspect foarte important al sindromului autist este modul si momentul aflarii diagnosticului de catre parinti. Primul soc si cel mai teribil pentru parinti este fara indoiala, diagnosticul si momentul aflarii diagnosticului.
“Nu trebuie uitat niciodata ca modul in care va fi expus diagnosticul va avea o influenta preponderenta asupra atitudinii ulterioare a parintilor privind copilul lor” (Portray, 1970). Acceptarea diagnosticului si implicit a copilului cu sindrom autist este importanta deoarece, in functie de intervalul de timp in care este acceptat diagnosticul si de nivelul de acceptare al parintilor, copilul va beneficia de o evaluare adecvata si o interventie precoce structurata.

In momentul in care se hotareste anuntarea diagnosticului este recomandabil sa stim daca:
- Parintii presupun existenta unui handicap,
- Cum se va face anuntarea diagnosticului,
- Cine va anunta diagnosticul,
- Daca se vor anunta ambii parinti in acelasi timp sau vor fi anuntati fiecare individual,
- Trebuie avuta in vedere si atitudinea parintilor in momentul in care vor fi anuntati (personalitatea si competentele parintilor, personalitatea medicului, istoricul familiei)
- Si nu in ultimul rand continutul anuntarii.

Intrebarile puse de parintii care au un copil cu sindrom autist se impart in trei categorii:
- Originea sindromului: care este cauza sindromului autist ? Cine este responsabil ? Ce riscuri sunt ca si cel de al doilea copil sa fie cu sindrom autist ?
- Semnificatia sindromului autist: Ce este si cum este sindromul autist ? Cum va fi mai tarziu ? Cat va trai ? Va vorbi ? Va citi ? Va putea frecventa o scoala ?
- Resurse: Unde vom gasi ajutor ? Exista asociatii ? Sunt multi parinti in aceasta situatie ? Exista medicamente pentru a proteja copilului ? Se pot face operatii ? Ce se va intampla cu copilul dupa ce noi nu vom mai fi ?

In marea majoritate a cazurilor parintii manifesta urmatoarele dorinte:
- Specialistul (fata de care ei manifesta incredere) sa fie prezent de cate ori este posibil pentru a anunta diagnosticul.
- Sa se respecte in mod absolut caracterul confidential al anuntarii diagnosticului.
- Empatia, intelegerea si competenta sunt trei calitati pe care specialistul care anunta handicapul trebuie sa le detina. Parintii au respins profesionistii, care au prezentat intr-o lumina negativa handicapul.
- Calitatile copilului trebuie evidentiate inca de la inceput, astfel activitatile copilului se vor desfasura bazandu-se pe ceea ce stie copilul, progresul fiind mai rapid. Ei au cerut sa fie ajutati pentru a anunta, intr-un mod mai putin dramatic si ceilalti membri ai familiei, cunostinte despre nasterea copilului lor cu sindrom autist.

O informare clara, simpla si concreta constituie cel mai bun garant in vederea reducerii sentimentelor de culpabilitate ale parintilor. Acesti parinti nu au nevoie de psihoterapie, ci doar de un ajutor specializat care sa ii sustina in procesul continuu de crestere si educare a unui copil cu sindrom autist.
In situatia familiilor cu doi sau mai multi copii dintre care unul este autist, exista riscul ca parintii sa fie foarte exigenti fata de copilul normal, sa ii aloce anumite responsabilitati neadecvate. Spre exemplu sa urmeze o specializare, pe care el nu o doreste, pentru a-l ajuta pe fratele sau cu sindrom autist. Sau sa ii puna in vedere ca dupa moartea lor, fratele autsit va ramane in familie chiar daca, copilul normal se va casatori si va avea propria familie, trebuie sa isi asume toate responsabilitatile pentru fratele sau autist.
Opinia mea, si nu numai, este ca parintii care au un copil cu sindrom autsit ar trebui consiliati in asa fel incat sa constientizeze ca nu este recomandat sa ii impuna copilului normal sa-si asume responsabilitati care il depasesc si il suprasolicita. Deoarece membrii familiilor care au in ingrijire o persoana autista sunt marcati de aceasta nefericire si in acelasi timp nevoiti sa se adapteze unui nou stil de viata si unor noi responsabilitati deloc usoare.
Este foarte adevarat ca parintii si membrii familiilor copiilor autisti sunt mult mai puternici si mai responsabili, decat parintii copiilor normali.

Servicii de diagnosticare si interventie precoce

Cu cat diagnosticarea corecta si interventia structurata sunt mai precoce, cu atat cresc sansele de avolutie favorabila si abilitare ale copilului cu tulburare autista.

Servicii de tip “Scoala parintilor”

Acorda posibilitatea parintelui de a invata ce presupune o dezvoltare normala a copilului si ce presupune o dezvoltare anormala a copilului cu tulburare autista.
I se acorda parintelui posibilitatea sa observe deficitele copilului autist si prin ce metode el poate fi stimulat pentru a avea o recuperare cat mai fructoasa.

Servicii de tip “ragaz” pentru familie

Familile care au in ingrijire un copil cu o tulburare din spectrul autist nu dispun de timp de recreere sau, in cazurile exceptionale, daca acesta exista este foarte redus. Serviciile de tip de ragaz sunt necesare, nu doar pentru a oferi familiei si copilului posibilitatea unui timp de recreere, dar si in situatiile de stricta urgenta cand s-a intamplat un accident in familie sau un deces si familia trebuie sa plece urgent din localitate. Daca ar exista un asemenea serviciu, cu siguranta, stresul familiei provocat de aceasta intamplare ar fi mult diminuat, deoarece ei ar putea pleca linistiti stiind ca copilului lor i se acorda ingrijirea si atentia corespunzatoare. De asemenea, se stie ca deseori membrii cuplului parental situeaza pe ultimul loc relatia conjugala, din cauza ca acorda prioritate responsabilitatile lor parentale, dar acest lucru poate aduce dupa sine frustrari si neimpliniri care pot fi ameliorate sau chiar solutionate, daca i se ofera cuplului un concediu, in cadrul caruia sa-si aloce timp pentru ei. Astfel exista posibilitatea de a-si “incarca bateriile” si de a diminua stresul acumulat.

Servicii de tipul “ateliere de dezvoltare” pentru copii autisti

Este demonstrat faptul ca unii copii diagnosticati cu o tulburare din spectrul autist sunt adevarate “mici genii” in anumite domenii. De exemplu ei pot sa exceleze in pictura, muzica, iar acest serviciu le-ar oferi posibilitatea sa se simta valorizati, acceptati de catre societate si cu posibilitatea de a-si castiga treptat o independenta financiara.

Retele profesioniste de specialisti

Prin acest segment de servicii inteleg reteaua care se formeaza intre specialistii care ofera servicii in scopul cresterii calitatii vietii copilului autist si familiei acestuia. Referindu-ma in special la integrarea sociala si scolara punem in discutie:
- Cadrele de sprijin specializate in lucrul cu copilul autist, suplimentar cadrului didactic
- Clase cu un numar redus de copii
- Colaborarea intre specialistii si parintii implicati in procesul de integrare al copilului.
S-a constatat ca diferenta calitatii vietii familiilor in care traieste un copil cu tulburare pervaziva de dezvoltare este semnificativ scazuta comparativ cu cea a familiilor in care nu exsta persoana cu deficienta mentala, in special in ariile: lipsa de energie, lipsa resurselor financiare, lipsa serviciilor specializate si a informatiilor, sustinere afectiva din partea celor apropiati, izolare sociala, risc crescut de a dezvolta depresie / anxietate.


BIBLIOGRAFIE
1. Patricia Howlin (1998) Practitioner Review: Psychological and Educational Treatments for Journal of Child Psychology and Psychiatry 3/98
2. Notredaeme M, Amorosa H, Mildenberger K, Sitter S, Minow F, (2001): Evaluation of attention problems in children with autism and children with a specific language disorder, European Child & Adolescent Psychiatry, 1/2001
3. Constantin Enachescu: Tratat de psihopatologie, editura Tehnica, Bucuresti 2000. Thomas J.Weihs: Copilul cu nevoi speciale, editura Triade, Cluj 1998.
4. Jordan Institute for Family: Stages of group development, 2001.
___Sunt acceptati copiii autisti in gradinita ?

“Cuvantul progres nu are nici un sens cat exista copii nefericiti” – Albert Einstein

Cristina Piscuc, Asistent social

Atunci cand vorbesc despre copii, sufletul meu incepe sa infloreasca deoarece copilaria este intotdeauna asociata cu zambete, veselie, ghidusii si totul iti transmite o stare de fericire. Orice varsta am avea, orice profesie sau in orice zona a Pamantului am trai, copilaria este perioada care ne aduce zambetul pe fata si bucurie in suflet. Ea este voie buna, ea este joaca, ea este hohote de ras. Sunt convinsa ca este fermecatoare pentru toti copii, inclusiv pentru cei cu deficiente, chiar autiste. Ei nu decodifica expresia faciala si trairile noastre, dar asta nu inseamna ca ei nu au trairi ca si noi. Diferenta este ca ei si le exprima in alt mod decat noi. Ei sunt altfel, si din totdeauna tot ceea ce este diferit, fata de ceea ce ne-am obisnuit noi, cere un timp de intelegere si acomodare pentru ambele parti.
Daca acum 15 ani copiii autisti erau considerati niste inadaptati la mediul nostru, carora li se acorda atentie doar pentru a trai in conditii igenico-sanitare si alimentare normale, acum cautam sa descoperim canalul de comunicare prin care sa ne facem intelesi si sa intelegem modul lor de a vedea viata.
Treptat, se creeaza servicii specializate destinate modelarii unui mod de viata acceptat si benefic pentru pentru ambele tabere, astfel incat sa nu mai vorbim de doua tabere, ci de una singura, a noastra.
Prin intermediul procesului de integrare in gradinita si apoi in scoala, ne straduim sa le trasam un drum in viata, asa cum am fost si noi invatati la randul nostru si pe care il cunoastem cel mai bine. Oare este un drum gresit ? Pe care noi ne incapatanam sa mergem ? Raspunsurile la aceste intrebari inca le cautam, ceea ce stim sigur este ca pentru a le afla, trebuie sa fim atenti la reactiile copiilor autistii la acest mediu nou.
Atunci cand vorbim despre integrarea copiilor autisti in gradinita si scoala ne referim la cei cu potential de scolarizare. Suntem constienti ca exista copii autisti care pot fi integrati in scoala normala, in scoala speciala si copii care sunt integrati in servicii adaptate nevoilor si potentialului lor.
Pentru ca gradinita este primul pas spre scoala, am incercat sa aflu de ce este atat de greu sa accepti un copil autist intr-o grupa de gradinita, avand in vedere si contextul socio-economico-cultural in care ne aflam.
In randurile care urmeaza veti gasi parerea a 57 de educatoare care profeseaza in Timisoara si au fost de acord sa raspunda intrebarilor noastre.
Trebuie sa tinem cont de un aspect foarte important si anume acordul verbal vis-Ă -vis de integrarea copiilor autisti in gradinita este doar primul pas spre integrare.
“Hopul” cel mare si cel mai dificil de trecut este atunci cand, bati din usa in usa, la fiecare gradinita pentru a accepta un copil autist intr-o gradinita.
Atitudinea pe care o au cadrele didactice – educatoarele fata de copiii cu deficienta este de sprijin si acceptare in proportie majoritara, dar cu cat cadrul didactic are mai multa experienta si este mai inaintat in varsta creste procentul de toleranta dupa cum urmeaza:

Acceptare Sprijin Toleranta

20-35 ani 16% 84% 0%

35-45ani 22% 64% 14%

45-55 ani 29% 50% 36%


La intrebarea: “Optati pentru integrarea copiilor cu deficienta ?” am primit raspunsurile:

Da Nu Nu stiu

20-35 ani 52% 32% 16%

35-45ani 78% 8% 14%

45-55 ani 46% 33% 21%



La intrebarea: “Cunoasteti comportamentul copiilor autisti ?” am primit raspunsurile:

Trebuie sa mentionez ca am considerat valide si afirmatiile generale de genul “traieste in lumea lui”, “retras”, “timid”, “nu ii place sa vorbeasca” si afirmatiile specifice autismului: “vorbeste, repeta fara sens”, “jocuri stereotipe”, “rezistenta la schimbare”, “ecolalie”.

Da Nu

20-35 ani 53% 47%

35-45ani 43% 57%

45-55 ani 25% 75%


La intrebarea: “Ati accepta un copil cu comportament autist in grupa dumneavoastra ?” am primit raspunsurile:

Da Nu Nu stiu

20-35 ani 47% 21% 32%

35-45ani 43% 28% 29%

45-55 ani 38% 38% 24%


Educatoarele accepta integrarea copiilor autisti in grupele de gradinita in urmatoarele conditii:
- Educator de sprijin, specializat pentru copilul autist,
- Numar redus de copii in grupa (10-12 copii),
- Cresteri salariale
- Colaborarea permanenta cu parintii

Probleme care se intalnesc in fiecare zi si mai ales in tara noastra unde exista foarte putine servicii specializate pentru copii cu sindrom autist:
1. Lipsa informatiilor necesare dezvoltarii copilului in primul an de viata, in special in cazul parintilor tineri.
2. Lipsa informatiilor despre cresterea si educarea unui copil cu sindrom autist.
3. Timpul limitat petrecut cu un astfel de copil care prezinta diverse handicapuri asociate. Cum este de exemplu dificultatea cu care copilul mananca in primii ani de viata.
4. Resursele financiare limitate. In cazul unui copil cu sindrom autist in general mama trebuie sa renunte la serviciu pentru a se ocupa de copil, astfel limitandu-se bugetul familiei.
5. Lipsa timpului liber. In primii 4 ani de viata ai copilului familia renunta chiar si la weekend.
6. Calitatea serviciilor specializate oferite pentru educarea prescolara a copilului.
7. Competentele si personalitatea cadrelor didactice prezente in scoli.
8. Riscul crescut de accidente pentru copiii cu sindrom autist.
9. Natura handicapului copiilor care frecventeaza aceleasi scoli ca si copiii cu sindrom autist.
10. Securitatea copilului in clasa, in recreatie, in drumul sau spre casa.
_________________
Capitolul VII

Autistii celebri ne destainue trairile lor

Motto:
“Autismul este prezent in aceasta lume, dar este o exceptie
Am facut un pas spre aceasta lume dar nu am reusit sa ma schimb
Joc rolul propriilor mele perceptii si cateodata unele imi ies atat de bine
Dar despre partea pe care o ocup in lume nu pot spune nimic
Lucrurile pe care le fac nu sunt decat ecoul frustrarilor pe care le urasc
Oricum, timpul si spatiul nu le-as inlocui
Stiu ca ma aflu intr-un loc special pentru o oarecare cariera de o zi”
Wendy Lawson

Klepa Ileana, Psihopedagog
Diszmacek Diana, Psihopedagog

Ecoul fiecarui comportament uman ajunge pana la fiecare dintre noi. Suntem uneori mai distanti, uneori mai afectuosi in functie de rezonanta pe care ne-o transmite persoana din fata noastra. Autistii, “straini de aceasta lume”, ne privesc si nu pot ajunge la noi, la oameni; pentru ei oamenii sunt de neinteles. Vina nu le apartine lor, nici noua, dar noi trebuie sa facem primul pas pentru a-i intelege si de a-i face sa ne inteleaga si ei pe noi. Natura umana este in continua schimbare si ei trebuie ajutati sa perceapa schimbarea ca pe ceva natural, venind de la sine.

Destainuiri

“Stiu ca traiesc: respir, ma misc, vorbesc, iar functiile mele biologice sunt la fel ca a oricarei alte fiinte vii. Inteleg ca oamenii ma percep ca pe cineva diferit de ei, expresiile mele diferentiindu-se in diferite moduri: egocentrism, excentricitate si imaturitate emotionala, dar in special in abilitatea cu care realizez deprinderile. Mi se pare ca viata este asemanatoare unei casete video pe care o pot privi, dar in care nu pot sa iau parte si in care nu pot interveni in nici un fel. Cateodata simt ca traiesc propria mea viata “in spatele geamurilor”, dominata de o obsesie sau o perceptie care este doar a mea”
“Nu puteam sa organizez propriul meu timp, dar nici gandurile mele, si chiar atunci cand incercam sa vorbesc cu colegii mei imi dadeam seama ca vorbele mele nu aveau nici un sens pentru ei. Tatal meu mi-a spus intr-o zi: “Fa-ti prieteni Wendy”; Stiam cum sa fac o budinca de orez si chiar si cum sa-l fac pe catelul meu, dar nu aveam nici o idee despre cum sa-mi fac prieteni”.
“Am invatat o regula. Oamenilor le este ingaduit sa se razgandeasca sa-si schimbe planurile si ideile. Ani si ani de zile am trait cu sentimentul de anxietate extrema doar pentru ca lucrurile erau in continua schimbare”.
“Primul lucru pe care ar trebui sa il faca tinerii pedagogi este de a invata persoanele ca si noi sa accepte schimbarea si ca este bine daca lucrurile nu se intampla conform planului stabilit”.
“Pot sa stau intr-o activitate ore in sir, dar numai daca aceasta activitate corespunde ariilor mele de interes”.
“Imi amintesc de o vreme in care mergeam la logopedie. Profesorul folosea un indicator pentru a le arata studentilor la tabla ce sa faca, iar eu tipam de fiacare data cand ridica indicatorul spre mine, pentru ca am fost invatata acasa ca nu trebuie sa indrepti niciodata un obiect ascutit spre o persoana, pentru ca ii poti scoate ochii. Nu-i puteam spune profesorului de acest lucru.
“Sunt increzatoare in interventia timpurie. Trebuie sa tineti copilul “conectat” cu lumea. Nu trebuie sa-l tineti deoparte. Pot sa imi amintesc ca, atunci cand eram lasata sa fac ce voiam, nu faceam altceva decat sa ma legan si sa las nisipul sa curga printre degetele mele. Eram atunci capabila sa “inchid lumea afara”. Daca lasati copilul in pace nu se va dezvolta mult. Interventia timpurie are diferite baze teoretice, dar am observat ca profesorii buni fac aceleasi lucruri indiferent de bazele teoretice. Este foarte important sa tineti copilul angajat in activitate cat mai mult timp. Cercetarile arata ca un copil ar trebui sa stea in activitate cel putin 20 h / saptamana. Nu conteaza ce program alegeti, atata timp cat copilul este antrenat de catre profesor, parinte, terapeut cel putin 20 h / saptamana”.
“Sunt o persoana care crede in integrarea copiilor cu autism. Una din problemele senzoriale erau hipersensibilitatea analitica, adica sunetul foarte puternic al clopotelului de la scoala imi rasuna in urechi, acest sunet seamana cu o ustensila folosita de medicii stomatologi, pe care o simteam intrand in urechile mele. Vreau sa accentuez ideea ca problemele senzoriale difera de la o persoana la alta. Sunt copii care au probleme de auz. Altii au o multime de probleme vizuale, altii o combinatie dintre cele doua si sunt cuvinte destule pentru a descrie variabilitatea acestei probleme.”
“Deschizand geamurile” am vazut oameni tematori da a nu fi intelesi, si totusi cu dorinta de apropiere fata de semenii lor, chiar daca aceasta este doar atunci cand ei au nevoie fizica de noi. Sa folosim acest prilej si sa intram in lumea lor, sa ne facem intelesi si la randul nostru sa ii intelegem.
Semnificatia unui zambet, a unei lacrimi a unui tipat inseamna la acesti oameni mult mai mult dacat pentru noi toti ceilalti. Dar de multe ori este atat de dificil de determinat cauza unor asemenea sentimente incat, de si mai multe ori, noi insine traim in suflet cu un sentiment de inutilitate.
Si totusi se poate…

Capitolul VIII

Aspecte ale integrarii scolare a copilului cu autism

Sanda-Elena Grosanu, Sociopedagog

Scoala este o etapa importanta in viata noastra, ea reprezinta pentru fiecare dintre noi “viitorul”, traseul nostru in viata. Formarea unor deprinderi, descoperirea si consolidarea unor aptitudini vocationale, cresterea gradului de independenta in desfasurarea unei activitati si insusirea capacitatilor decizionale sunt cateva din avantajele oferite de etapa scolaritatii.
Toti privim scoala la momentul debutului cu teama, dar si cu un sentiment de respect toti ne dorim sa pasim in ea, dar parca am mai amana putin momentul.
In pragul pasirii spre acest taram suntem inconjurati de familie, care, “stie tot” si ne pregateste pentru marea confruntare in care patrundem cu pasii tremuranzi si de cele mai multe ori cu visurile si asteptarile altora mai mult decat ale noastre.
Toate generatiile trec prin aceste incercari, provocand destinul. Dar oare copilul cu autism impartaseste aceleasi temeri, isi doreste el sa mearga la scoala, constientizeaza el importanta acesteia, percepe el oare scoala ca un loc al desavarsirii sale?
Nu cumva aceasta dorinta apartine mai mult familiei, pentru care etapa scolarizarii este o incununare a zbuciumului trait de la descoperirea diagnosticului ? Experienta a demonstrat ca de la aflarea acestuia, pentru familie incepe o lupta crancena cu viata, incep incredibile cautari, uneori zadarnice pentru gasirea unor structuri care sa-i ajute pe copii in recuperarea intarzierii in dezvoltare. Aceste structuri fiind putine, copilului cu autism ii raman putine sanse de integrare scolara, astfel el isi petrece copilaria de la o institutie la alta, cand medicala, cand educationala. Uneori la staruinta familiei si prin bunavointa unor “doamne educatoare” ei pot merge in gradinitele si scolile de masa, de aici incepand “marea tragedie” pentru ca in incercarea de integrare intr-un mediu neadecvat copilul cu autism nu poate face fata cerintelor programelor scolare. De cele mai multe ori, el realizeaza cat este de diferit fata de ceilalti copii si astfel inegalitatile lui in dezvoltare in loc sa se diminueze sunt accentuate, ceilalti copii neintelegand de ce “el” sau “ea” nu raspund la intrebarile doamnei educatoare, vorbesc singuri, nu stiu sa se joace cu jucariile si fac crize violente aparent fara motiv. Aceste probleme se perpetueaza si se amplifica uneori, odata cu integrarea lui in scoala de masa.
In general familia este multumita pentru ca includerea lui intr-o clasa din scoala inseamna inca un pas castigat in lupta cu viata, in incercarea de apropiere de normalitate.
Dar cum ramane cu ceea ce simte autistul pentru care totul sau aproape totul din ceea ce noi consideram normal este ostil, de la mediu inconjurator, respectarea cu strictete a unor norme si conduite sociale pana la realizarea unor sarcini care de cele mai multe ori depasesc nivelul si ritmul lui de lucru si care sunt neatractive si nefolositoare pentru el ?
Intr-o clasa din scoala de masa, problemele de adaptare generate de autism il condamna sa devina vesnicul elev din ultima banca, tinta tuturor ironiilor si a nedreptatilor din partea colegilor. Astfel, programa scolara prea complexa pentru ei, atitudinile celor din jur, neintelegerea executarii unor sarcini a caror finalitate nu prezinta interes, nu fac decat sa adanceasca si mai mult prapastia adaptarii si integrarii scolare.
Experienta ne arata ca toate incercarile de integrare a copilului cu autism in scoala de masa au demonstrat ca nu s-a gasit inca formula care sa conduca spre un real succes in scolarizarea copilului cu autism.
Pentru cei care cunosc specificitatea copilului cu autism este lesne de inteles de ce in structurile actuale ei nu reusesc sa se adapteze. Astfel, atunci cand dorim sa-i integram intr-o astfel de institutie trebuie sa ne gandim daca aceasta reuseste sa abordeze autismul din perspective diverse, pentru a putea sa patrunda in profunzimea analizei fenomenelor complexe ce deriva din confruntarea cu diagnosticul.
Perspectiva psihologica, pedagogica, sociologica si medicala sunt dintre cele mai importante in procesul integrarii scolare.
Abordarea scolara prin prisma acestor dimensiuni trebuie sa vizeze disponibilitatile reale ale copilului.
Premergator integrarii copilului intr-o forma de invatamant trebuie sa ne asiguram ca acesta a beneficiat de un program de recuperare individualizat care sa-i sporeasca capacitatea de efort si de receptivitate in fata interventiilor educational instructive.
Pe de alta parte, palierele psiho-fizice care nu sunt afectate trebuie antrenate in mod compensatoriu, in asa fel incat ele sa preia activitatea functiilor deficitare si sa permita insusirea de abilitati care sa inlesneasca integrarea eficienta in comunitatea scolara.
In procesul de scolarizare activitatile instructiv-educative trebuie sa se desfasoara in conformitate cu un program bine structurat, in functie de comportamentele emergente ale copilului cu autism. Mentionam ca pentru ciclul primar exista o Programa scolara pentru autism, elaborata de un colectiv de profesori ai Scolii Speciale nr. 3 Bucuresti in colaborare cu Stationarul de Zi NPI, Spitalul de Psihiatrie Titan Bucuresti. Pe langa activitatea de predare-invatare copilul trebuie sa beneficieze si de activitati de formare a autonomiei personale, de cunoastere a mediului inconjurator, activitati de socializare, activitati vocationale si de orientare profesionala, logopedie, kinetoterapie, ludoterapie, ergoterapie.
Toate aceste interventii ar trebui sa se concretizeze, in functie de o serie de calitati fizice si psihice pe care le manifesta copilul autist in:
- capacitatea si disponibilitatea de a comunica (in orice forma);
- exercitarea de comportamente ce semnifica autonomie personala;
- existenta unor comportamente adecvate la situatie;
- existenta capacitatii de a se raporta corect la grup si de a comunica corect cu acesta;
- existenta unui simt al responsabilitatii si autoconducerii;
- posibilitatea de a exercita unele ocupatii sau profesii;
- existenta unor deprinderi si abilitati in domeniul cognitiv si al vehicularii informatiei;
- existenta posibilitatii de a aprecia si de a prevedea situatii viitoare.
Atunci cand scoala nu reuseste sa ofere copilului autist un optim educational si afectiv, stim ca, de cele mai multe ori, integrarea devine dificila prin aparitia sau amplificarea comportamentelor nedorite.

… oare copilul cu autism isi doreste sa mearga la scoala ?...

Da ! dar la o scoala care sa nu ii adanceasca si mai mult distanta fata de normalitate, la o scoala in care sa nu se simta agresat de diversitatea stimulilor, la o scoala care sa-si adapteze programul in functie de nevoile lui fizice si psihice, la o scoala in care programul sa fie bine structurat si puternic individualizat, la o scoala care sa-i ofere posibilitatea de recuperare pe toate ariile de dezvoltare si in care perspectiva psihologica, pedagogica, sociologica si medicala sa se sustina si sa se intrepatrunda.
Stim ca sustinand ideea integrarii copilului cu autism in pedagogia de masa putem fi acuzati de discriminare dar, practca si noile politici educationale au demonstrat ca discriminarea pozitiva poate aduce succese, pentru ca ea presupune, dreptul la diferenta si la specificitate intr-un cadru scolar nediscriminativ.
De aceea consideram ca profesionistii implicati impreuna cu parintii ar trebui sa sustina infiintarea unor astfel de structuri de la clasele primare pana la clasele gimnaziale si mai departe.


- SFARSIT –


Colectivul de redactie:
Ioana Gutia, director executiv, Asociatia Casa Faenza
Coordonator: Cristina Piscuc, asistent social
Marinela Antal, psiholog
Otilia Secara, pedopsihiatru
Andreea Dogea, kinetoterapeut
Cristina Muntean, psihopedagog
Nicoleta Svanciuc-Datcu, psihopedagog
Mihaela Giurgiu, psihopedagog
Daciana Barbuti, psihopedagog
Ileana Klepa, psihopedagog
Diana Diszmacek, psihopedagog

Tiparirea acestui ghid a fost realizata cu finantare din partea Ambasadei Regatului Tarilor de Jos.
_________________
______________
natasav
 
Mesaje: 22
Membru din: 01 Noi 2007, 10:37

ADHD,

Mesajde nicoletae » 16 Ian 2008, 20:07

Cum sa ne purtam cu elevii care au ADHD? Dar cei cu probleme de sanatate mintala, veniti de la scolile speciale?
nicoletae
 
Mesaje: 8
Membru din: 21 Oct 2006, 19:33

Mesajde nicoletae » 16 Ian 2008, 20:08

scuze! Cu cei care au probleme de sanatate mintala, care provin din scolile speciale
nicoletae
 
Mesaje: 8
Membru din: 21 Oct 2006, 19:33

COPII CU PROBLEME DE SANATAE MINTALA

Mesajde nastase » 19 Iul 2008, 23:45

trebuie identificat la ei nevoile lui.Trebuie sa-l atragi.Organizezi activitati extracuriculare si il inviti si pe el la film de ex, la teatru, la concerte -sunt benefice concertele.Mai trebuie identificat unde exceleaza el mai bine ca trebuie sa existe ceva -e vorba de legea compensatiei.dE EX EU AM IDENTIFICAT CA E TALENTAT LA DESEN , SI CULTIV, ACASTA LATURA ARTISTICA LA EL , in acelasi timp se detensioneaza de trairile negative ca nu intamplator reactioneaza astfel.Il mai inscrii si la un concurs de desene sau pictura si veti vedea ce bine functioneaza relatia profesor-cadru didactic-copil.Deci acesti copii au nevoie de mai multa atentie ca ceilalti,.
nastase
 
Mesaje: 33
Membru din: 09 Apr 2007, 13:15

Mesajde karinah » 09 Ian 2009, 13:22

Nedelus, a fi AUTIST NU inseamna a fi SURD!!
karinah
 
Mesaje: 1
Membru din: 09 Ian 2009, 13:17

Mesajde natasav » 03 Feb 2009, 23:51

Scoala, puntea dintre copiii cu dizabilitĂŁti si societate
de Alexandra DASCALU


DESTINE Pentru unii copii viata a fost nedreaptĂŁ. ÎnsĂŁ, acestia pot fi integrati în societate, scoala ocupând un rol important în dreptul lor de a avea o viatĂŁ normalĂŁ. Din nefericire, acestia sunt “pasati“ de la o scoalĂŁ la alta, fiind mai greu acceptati într-un colectiv scolar.

EFECTUL SCOLII La Scoala GeneralĂŁ Nr. 5 “Principesa Elena Bibescu“ din Bârlad existĂŁ si astfel de copii. Pentru acestia, scoala poate avea un efect pozitiv, deoarece îi ajutĂŁ sĂŁ se integreze în societate. Este foarte greu pentru un cadru didactic sĂŁ lucreze cu acest tip de copii, necesitĂŁ mai multĂŁ atentie decît ceilalti elevi. “Avem si copii cu diferite probleme în scoala noastrĂŁ, si încercĂŁm sĂŁ îi integrĂŁm într-un colectiv, sĂŁ-i ajutĂŁm. Chiar dacĂŁ se lucreazĂŁ mai greu, i-am rugat pe toti colegii mei sĂŁ aibĂŁ rĂŁbdare cu ei. Unii sunt foarte inteligenti, chiar dacĂŁ nu toti au o situatie scolarĂŁ foarte bunĂŁ, la scoalĂŁ îsi descoperĂŁ alte plĂŁceri, cum ar fi desenatul, cititul, muzica, etc“, a declarat Maricela Popa, directorul scolii. Diversitatea handicapurilor, si deci a nevoilor specifice, face ceea ce este adevĂŁrat pentru unii sĂŁ fie gresit pentru altii. Spre exemplu, la Scoala Nr.5 existĂŁ un bĂŁietel surdo-mut, în clasa I-a, care a reusit sĂŁ impresioneze datoritĂŁ unui grad de inteligentĂŁ foarte mare. În ciuda handicapului, baiatul prinde foarte repede, ajungând la acelasi nivel cu al colegilor. Munca învĂŁtĂŁtoarei, dar si sprijinul colegilor l-au ajutat foarte mult. A fost acceptat încĂŁ de la început în colectiv, devenind acum un exemplu pentru întreaga clasĂŁ.

Sfatul psihologului

Acesti copii cu probleme trebuiesc integrati într-un învĂŁtĂŁmânt de masĂŁ, pentru a-i ajuta sĂŁ socializeze. Fie cĂŁ au un comportamnet necorespunzĂŁtor, fie ca un grad mic de inteligentĂŁ sau suferĂŁ de un handicap din nastere, scoala ajutĂŁ la “vindecarea“ lor, în cea mai mare parte. Un lucru foarte important este sĂŁ nu se simtĂŁ marginalizati, sĂŁ nu simtĂŁ o rĂŁcealĂŁ din partea colegilor sau a cadrelor didactice. “În aceste situatii este important suportul familiar, dar si mediul social cu care interactioneazĂŁ, în acest caz, scoala. Copii cu deficiente îsi dezvoltĂŁ alte simturi, iar rolul scolii este de a-i ajuta sĂŁ se perfectioneze, sĂŁ devinĂŁ si ei oameni utili societĂŁtii.“, sustine Valerica Lupu, psihologul institutiei. Copilul cu dizabilitĂŁti trebuie considerat ca fĂŁcând parte din societate, nu are nevoie de mila noastrĂŁ, ci de sprijinul nostru, permitându-i sĂŁ trĂŁiascĂŁ alĂŁturi de ceilalti copii, ca parte integratĂŁ a comunitĂŁtii.

www.adevarulvs.ro/index.php?module=full ... news=10200
natasav
 
Mesaje: 22
Membru din: 01 Noi 2007, 10:37

Mesajde oana_d » 27 Mai 2009, 22:19

Identificarea precoce a predispoziţiei la dificultăţi de învăţare

Dificultăţile de învăţare se manifestă prin discrepanţa dintre capacitatea de învăţare şi rezultatele învăţării. Copilul şcolar nu reuşeşte să obţină un randament în învăţare care să reflecte posibilităţile sale intelectuale ( Miclebust 1967).

În ultimele decenii se pune accent tot mai mare pe intervenţia terapeutică preventivă, deoarece este mai uşor să prevenim o problemă decât să o corectăm. Ca rezultat al cercetărilor din această perioadă se poate afirma că momentul optim de depistare a predispoziţiei spre dificultăţi de învăţare este atunci când preşcolarul începe grupa mare. De aceea, un rol foarte important în depistarea copiilor le revine educatoarelor şi părinţilor. Ei sunt acele persoane care petrec cel mai mult timp cu copiii, ei au ocazia să observe cel mai bine comportamentul şi performanţele copiilor şi pot apela imediat la ajutorul specialistului. Astfel este posibilă depistarea timpurie şi asigurarea intervenţiei terapeutice corespunzătoare.

Enumerăm câteva simptome care indică predispoziţia spre dificultăţi de învăţare:

* prezenţa factorilor de risc depistaţi în urma anamnezei (ereditate, probleme prenatale, perinatale sau postnatale, dificultăţi de comunicare şi de integrare în grup, întârziere în dezvoltarea motrică, mediu sărac în stimuli, bilingvism);
* întârziere în dezvoltarea vorbirii (la vârsta de 3 ani dezvoltarea verbală a copilului rămâne mult în urmă faţă de performanţele verbale ale copiilor de aceeaşi vârstă);
* dezvoltare greoaie a limbajului (vocabularul şi capacitatea de exprimare se dezvoltă prea lent cu perioade de stagnare prelungite);
Dificultate în înţelegerea vorbirii (a indicaţiilor verbale şi a stimulilor verbali);
* dificultate în găsirea cuvintelor (slabă capacitate de: numire a obiectelor, memorare şi reactualizare);
* vocabular sărac şi capacitate de exprimare redusă (se exprimă în propoziţii simple, vorbirea nu este cursivă);
* dislalie prelungită, greu corectabilă;
* disgramatisme (vorbire incorectă din punct de vedere gramatical)
* lipsa elementelor prozodice în vorbire (tonalitate, melodicitate, ritm, intensitate, accent);
* tulburarea percepţiei auditive (cu dificultăţi în diferenţierea fonemelor, distorsionarea versurilor şi cântecelor, incapacitatea distingerii anumitor sunete sau silabe din cuvinte, perceperea greşită a serialităţii sunetelor);
* memoria auditivă slab dezvoltată (dificultăţi în memorarea poeziilor şi textelor);
* simţul ritmului slab dezvoltat, amuzicalitate;
* tulburarea percepţiei vizuale (recunoaşterea formelor e dificilă, analiză vizuală inexactă, diferenţiere formă-fond deficitară);
* dificultăţi în concentrarea atenţiei;
* dificultăţi în operaţiuni de seriere (dificultăţi în reproducerea unor mişcări sau unor şiruri simple de mişcări);
* dificultăţi în motricitatea globală (nesiguranţă la mersul pe o bancă, pe o linie, pe scări, la trecerea peste obstacole; ţinută corporală încordată cu multe mişcări inutile în efectuarea sarcinilor chiar şi a celor simple);
* tulburări de echilibru (nu poate să stea sau să sară într-un picior, nesiguranţă la trecerea peste obstacole sau un pod);
* dificultăţi în coordonarea mişcărilor fine (nesiguranţă în coordonarea mâinilor, în încheiatul-descheiatul nasturilor şi al fermoarelor, în activităţi manuale ca tăiat, lipit, răsucit, înşirat, modelat cu plastilina; ţinerea creionului cu mâna încordată, presiunea creionului prea mare sau foarte slabă, trasarea discontinuă a liniilor, calitatea desenului sub nivelul vârstei);
* coordonare vizuo-motrică slab dezvoltată (desenare dificilă după model unele desenele nu conţin elementele principale ale figurii);
* tulburări de lateralitate (contrarierea lateralităţii, dominanţă slabă sau nedezvoltată, dominanţă încrucişată);
* schemă corporală slab dezvoltată (nu cunoaşte sau încurcă părţile corpului, nu reuşeşte să identifice partea corporală atinsă cu ochii închişi);
* orientarea spaţială slab dezvoltată (dificultate de orientare într-o clădire, pe un traseu, încurcă direcţiile stânga - dreapta, orientare dificilă pe o fişă de lucru);
* orientarea temporală slab dezvoltată (nu poate relata evenimente în ordine cronologică, confundă anotimpurile, zilele săptămânii, etapele zilei, etc.);
* conştiinţa învăţării nedezvoltată, dificultăţi în motivarea copilului pentru rezolvarea sarcinilor.

Simptomele pot să apară în diverse combinaţii sau pot să apară numai câteva dintre ele. Trebuie ştiut însă că nu toţi copiii de vârstă preşcolară care prezintă simptome vor prezenta dificultăţi de învăţare la vârsta şcolară.

http://educatie.inmures.ro/educatie-alt ... curie.html
oana_d
 
Mesaje: 2
Membru din: 21 Mai 2009, 22:00

Mesajde natasav » 12 Iun 2009, 15:28

Un copil autist termina clasa I cu "foarte bine" pe linie.

http://copii-cu-autism.myforum.ro/scoala-vt847.html
natasav
 
Mesaje: 22
Membru din: 01 Noi 2007, 10:37

Anterior

Înapoi la Invatamant special / psihologie scolara

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator