Stimaţi colegi,
Cu bucurie va anunt ca zilele acestea au iesit de sub tipar doua auxiliare didactice la care am muncit impreuna cu colega mea in vara aceasta.
Lucrarile sunt concepute ca un instrument eficient de lucru atât pentru dascăli cât şi pentru elevi deopotrivă, cu intenţia de a uşura abordarea textelor literare studiate la clasa a II-a si a III-a.
Formatul ales, acela de portofoliu, permite manevrarea cu uşurinţă a fişelor de lucru aferente fiecărui text studiat în manualul de limba şi literatura romana, editura ANA, autor Marcela Peneş. Aceste fişe sunt rodul muncii noastre la clasă din ultimii patru ani.
Folosind ca puncte de plecare îndrumătoarele metodice şi ghidurile de actualitate dar şi cunoştinţele dobândite la cursurile de formare profesională urmate în ultima perioadă, am pregătit oră de oră fişe atractive, relaxante, pe care copiii să le lucreze cu plăcere. Astfel, elevii noştri şi-au însuşit şi consolidat noţiunile noi într-un mod plăcut.
Am folosit metode şi tehnici de predare-învăţare pentru dezvoltarea gândirii critice cum ar fi: brainstormingul, gândiţi-lucraţi în perechi-comunicaţi!, cvintetul, diamantul, scrierea liberă, , jurnalul cu dublă sau triplă intrare, blazonul, explozia stelară, tehnica ciorchinelui, metoda cadranelor, metoda pălăriilor gânditoare. Toate acestea au fost minuţios împletite cu metode şi strategii clasice, tradiţionale în vederea atingerii cu succes a obiectivelor propuse.
Sperăm că aceste fişe vor fi utile celor care le vor folosi!
Cu respect,
autoarele